foto Simion Buia

 

"Nu mai scrieţi, băieţi!

Mă apropii de un text cu cea mai mare rea-voinţă. Îl suspectez de la bun început că e plicticos, iar dacă e prea lung mă enervez. Clickăi a nemulţumire cu mouse-ul, la întâmplare. În fine, încep să-l citesc. Gust din el ca din cafea. Dacă e proastă, n-o beau. Aştept ca textul să mă învingă, să mă ia în primire şi să mă pună la punct. Să mă umilească. Trăiesc un sentiment de înfrângere în faţa oricărui text bun. Mă determină să devin raţională, rezonabilă. Pentru că, de ce să nu recunosc, sunt arogantă şi acră cu textele pe care le primim la redacţie.

La început n-am fost aşa. La început voiam ca textul să fie bun, îl încurajam în sufletul meu, îl ajutam să mă cucerească. Acum mi-e lehamite. Cu cât surfez mai mult Internetul cultural românesc, cu atât mi-e mai lehamite şi devin mai acră.

Ei bine, ÎMI PERMIT! Autorii români care au cucerit Internet-ul îşi permit să publice cu o largheţe de neînţeles o mie de banalităţi. E plin web-ul românesc « cultural » de imagini gen : « trezeşte-mă/ să te conving/ că nu-i bine să pleci/ să mă laşi singur/ în nopţile reci » (Autor : 4tunate, revista Univers cultural). Majoritatea revistelor culturale îşi permit să practice o politică generală de tipul : Scrieţi, băieţi, scrieţi, că noi mai adăugăm nişte poze. O astfel de politică riscă să jignească bunul simţ al celor care binevoiesc să surfeze paginile culturale româneşti.

Apare o noua revistă de literatură. Foarte bine, aş fi prima care salută o astfel de inţitiativă. Dar iată cum sună « politica editorială » : « Luna septembrie îţi va aduce primul număr al revistei « Prolog ». Revista în care tu publici. Revista în care toţi ceilalţi citesc creaţiile tale. (…) Ţelul revistei este acela de a lansa o nouă etapă în dezvoltarea culturală a României, o etapă cu mai puţine canoane artistico-culturale, o etapă în care cultura (pentru început literatura) să fie mai aproape de sufletele oamenilor ». Trecând peste cacofonia din « canoane artistico-culturale », eu n-am reuşit în ruptul capului să înţeleg ce înseamnă toţi ceilalţi, care citesc creaţiile mele. Probabil că redactia Prolog s-a gândit să ofere mai întâi computere gratuite celor 22.000.000 de români, cu abonamente Internet şi Romtelecom incluse. « Gândeşte-te », se lamentează aşa-zisul program editorial, « câte opere de valoare şi poate scriitori de valoare sunt pierduţi doar pentru că nu sunt încurajaţi să publice ». Să speram însă că toate aceste talente ascunse vor da brusc navală la Revista Prolog, consacrându-se instantaneu pentru că îi va citi « o lume întreagă »!

Lansată recent, revista AlexandruM, « un site pentru masele de intelectuali », dezvoltă o politică editorială originală, şi anume aceea de a împărţi textele în bune şi proaste şi de a le publica pe toate sub siglele corespunzatoare : « aşa da » şi « aşa nu ». Care sunt criteriile? Oh, “după criterii proprii”, ni se explică la secţiunea Redacţie. Aha. Astfel, în numărul trei al revistei, putem citi poezii de un autor la « Aşa da », iar putin mai jos redacţia îi aplică o corecţie aceluiaşi autor, publicându-l la « Aşa nu ». Să se înveţe minte! La « Aşa nu » putem citi fraze palpitante gen : « O cameră goală… fără pat, fără masă, fără oameni, fără tine… cu mine » (« Furt » de Florea Ana-Maria), care îl învaţă minte, de data aceasta pe cititorul care s-a hazardat pe AlexandruM. De cele mai multe ori, însă, politicile editoriale rămân învăluite în mister. Păi ne putem permite, noi, reviste electronice, care nu ne plătim colaboratorii, să ne ascundem după propriul nostru deget subţire şi să ne lăsăm potenţialii colaboratori în ceaţă? Am văzut, în cazul revistei Prolog, că populismul face rău. Dar nici aerele de francmasonerie nu aduc nimic bun.

Cred că este momentul ca actorii web-ului cultural românesc să îşi definească clar şi cu severitate ţintele, aşteptările şi politicile de publicare. Abulia editorială a unora va atrage deteriorarea credibilităţii actului de a publica pe Internet, şi aşa privit de mulţi ca o formă minoră de apariţie editorială. În al doilea rând, cred că este de datoria autorilor să renunţe la furia nebună de a publica orice, numai să fie cât mai repede şi mai uşor. Web-ul cultural românesc este, deocamdată, destul de mediocru în conţinut şi de bătrânicios în înfătişare. În America se vorbeşte din ce în ce mai mult despre certificarea calitativă a siturilor conform unor norme gen ISO. Siturile certificate vor purta un însemn specific al calităţii, semn că au fost verificate şi răspund anumitor criterii legate de calitatea conţinutului, design, animaţie şi viteză de încărcare. Din considerente similare, Redacţia Respiro vă invită să citiţi începând cu acest număr Regulamentul de Publicare în www.revistarespiro.com. Aşteptăm cât mai multe texte de calitate, va urăm inspiraţie şi spor la lucru!"

 Adina Dabija