WILLIAM S. BURROUGHS / NAKED LUNCH

 

 

                                      BENWAY  

 

  Aşa că sînt desemnat să solicit serviciile doctorului Benway pentru Islam Inc.

Doctor Benway fusese înregimentat de Freeland Republic în funcţia de consilier, un ţinut abandonat dragostei libere şi îmbăierii continue. Cetăţenii sînt aranjaţi frumuşel, cooperanţi, oneşti, toleranţi şi peste toate curaţi. Dar numirea lui Benway spune că ceva nu e în regulă sub această faţadă: Benway e un manipulator şi un coordonator al sistemului simbol, un expert al interogatoriului în toate fazele, al spălării creierului şi al controlului. Nu l-am mai văzut pe Benway de cînd părăsise precipitat Annexia unde însărcinarea lui fusese cea de D. T. -   Demoralizator Total. Abolirea lagărelor de concentrare, arestările în masă şi, exceptînd anumite situaţii şi circumstanţe speciale, folosirea torturii au fost primele măsuri ale lui Benway.

„Deplîng brutalitatea, “ spuse el. „Nu e eficientă. Pe de altă parte, tratamentul neadecvat prelungit, eliminarea violenţei fizice dau naştere, atunci cînd sînt aplicate cu măiestrie, anxietăţii şi unui sentiment special de vină. Cîteva reguli, sau mai degrabă principii îndrumătoare, sînt pe cale să se nască în minte. Subiectul nu trebuie să realizeze că tratamentul abuziv e un atac deliberat al unui duşman inuman asupra identităţii sale personale. Trebuie făcut să simtă că merită orice tratament primeşte pentru că e ceva (niciodată specificat) orbil de greşit îl legătură cu el. Nevoia pură de a controla dependenţi trebuie decent mascată de o birocraţie arbitrară şi complicată, astfel încît subiectul să nu poată lua niciodată contact cu inamicul său direct.”   

Fiecărui cetăţean din Annexia i se solicita să aibă asupra sa în permanenţă un întreg portofoliu de acte. Cetăţenii erau subiectul unei legitimări în stradă, în orice moment; iar Anchetatorul, care putea fi în costum, în diferite uniforme, deseori în costum de baie sau pijama, uneori complet gol, exceptînd o insignă înfiptă în sfîrcul stîng, după verificarea fiecărei hîrtii, o ştampila. La următoarea inspecţie, cetăţeanului i se cerea să arate ştampilele corecte ale ultimei inspecţii. Anchetatorul, cînd întîlnea un grup mai mare, examina şi ştampila doar actele cîtorva. Restul deveneau atunci subiectul unei arestări pentru că nu aveau actele ştampilate regulamentar. Arest însemna „detenţie provizorie”; adică prizonierul urmînd să fie eliberat dacă şi cînd Afidavitul Explicativ, semnat şi parafat, era aprobat de Asistentul Arbitrar de Explicaţie. De vreme ce acest oficial abia călca prin birou şi Afidavitul Explicativ trebuia prezentat în persoană, subiectul petrecea săptămîni în şir aşteptînd în birouri neîncălzite şi fără alte facilităţi igienice.

Documentele scrise cu cerneală simpatică păleau ca nişte vechi bilete de bagaje de mînă. Noi documente erau cerute în permanenţă. Cetăţenii goneau de la un oficiu la altul în încercarea de  acoperi imposibilul termen limită.

Toate băncile au fost scoase din oraş, toate fîntînile oprite, toţi copacii şi florile distruse. Sonerii electrice enorme în dreptul fiecărui apartament (toată lumea trăia în apartamente) sunau sfertul de oră. Deseori vibraţiile îi azvîrleau pe oameni din pat. Reflectoare luminau peste oraş toată noaptea (nimănui nu-i era permis să folosească storuri, draperii, obloane sau jaluzele).

Niciodată nimeni nu a privit pe altcineva din cauza unei legi stricte a inoportunării, cu sau fără abordare verbală, nimeni, pentru nici un motiv, sexual sau altul. Toate cafenelele şi barurile erau închise. Băutura putea fi obţinută doar cu un permis special, iar băutura astfel obţinută nu putea fi vîndută sau transferată în vreun fel altcuiva, iar prezenţa altei persoane în cameră fiind considerată dovada prima facie  a transferului de băutură.

Nimănui nu-i era permis să-şi zăvorască uşa, iar poliţia avea o cheie de acces pentru toate camerele din oraş. Însoţiţi de un medium, dădeau buzna în locuinţa vreunuia şi începeau “să i-o caute”.

Mediumul îi ghidează spre ceea ce omul doreşte să ascundă: un tub de vaselină, o clismă, o batistă cu ceva sămînţă în ea, o armă, alcool fără licenţă. Şi întotdeauna supuneau suspectul la cea mai umilitoare percheziţie a persoanei sale nude asupra căruia făceau comentarii batjocoritoare şi degradante. Many, un homosexual latent, era cărat în cămaşă de forţă cînd i-au plantat vaselină în cur. Sau se agaţă de orice obiect. Un toc de scris sau un şan.

„Şi asta cam la ce ar folosi?”

„E un toc de scris.”

„Zice că e un toc de scris.”

„Acum am auzit totul.”

„Cred că e tot ce ne trebuie. Tu, mişcă-te!” 

După cîteva luni, aceşti cetăţeni se pitesc prin colţuri ca nişte pisici nevrotice.

Bineînţeles, poliţia din Annexia procesa agenţi suspecţi, sabotori şi deviaţi politici într-o linie de bază comună. În ceea ce priveşte interogatoriul suspecţilor, Benway are de spus următoarele:

„În timp ce, în general, evit folosirea torturii – tortura îl întăreşte pe oponent şi îi mobilizează rezistenţa – ameninţarea torturii e folositoare pentru a-i induce subiectului un sentiment potrivit de neajutorare şi gratitudine faţă de interogator pentru că îl reţine. Iar tortura poate fi folosită în avantaj, ca o pedeapsă, atunci cînd subiectul a mers destul de departe cu tratamentul, astfel încît să accepte pedeapsa ca fiind meritată. În acest scop am elaborat cîteva proceduri disciplinare. Una fiind cunoscută drept Panoul de Control. Cleme electrice, care pot fi pornite în orice moment, sînt ataşate de dinţii subiectului; iar el e instruit să manevreze un panou de control arbitrar, să facă anumite conexiuni ca răspuns la sonerii şi becuri. De fiecare dată cînd face o greşeală, clemele sînt cuplate pentru douăzeci de secunde. Semnalele sînt treptat accelerate dincolo de capacitatea lui de răspuns. Jumătate de oră la panou şi subiectul se prăbuşeşte ca o maşină gînditoare supaîncărcată.

„Studiul maşinii gînditoare ne învaţă mai multe despre creier decît putem afla prin metode introspective. Vesticul se exteriorizeză prin intermediul gadgeturilor. Ţi-ai pompat vreodată coca în ţeavă? Te izbeşte direct în creier, activînd conexiuni de plăcere pură. Plăcerea morfinei e în viscere. După o doză te asculţi făcut grămadă în tine. Dar C este electricitate prin creier, iar pofta de C e doar a creierului, o nevoie fără trup şi fără sentimente. Creierul C-încărcat e un pinball turbat scăpărînd luminiţe  albastre şi roz într-un orgasm electric. Plăcerea C poate fi simţită de o maşină gînditoare,  primele stîrniri ale vieţii de insectă hidoasă. Pofta de C durează doar cîteva ore, atîta vreme cît C canalele sînt stimulate. Bineînţeles efectele C pot fi produse de un curent electric care activează canalele C….

„Deci, după puţin, canalele se comportă ca venele, iar dependentul trebuie să-şi găsească altele noi. O venă îşi revine în timp şi, printr-o iscusită rotaţie a venelor, dopatul le poate face să meargă, dacă nu cumva a devenit un mîncău de ulei. Dar celulele creierului nu-şi mai revin, o dată distruse, şi, cînd dopatul rămîne fără ele, se găseşte într-o poziţie de tot căcatul.

„Adunînd grămadă oase vechi şi excremente şi ac ruginit, într-o flacără albă de fierbinţeală, panorama idioţilor întinzîndu-se la orizont. Tăcere deplină – centrii vorbirii le sînt distruşi – exceptînd trosnetele scînteilor şi fierberea cărnii însemnate aşa cum ei îi aplică electrozi în sus şi în jos pe şira spinării. Fum alb de carne arsă pluteşte în aerul încremenit. Un grup de copii au legat un idiot cu sîrmă ghimpată de un stîlp şi i-au făcut un foc între picioare şi stau privind cu bestială curiozitate cum flăcările îi ling coapsele. Carnea i se strînge în foc în agonie larvară.

„Repudiez ca de obicei. Dovedind mult mai precise cunoştinţe despre electronica creierului, drogul rămîne o unealtă esenţială pentru interogator în asaltul său  asupra identităţii personale a subiectului. Barbituricele sînt, bineînţeles, virtual nefolositoare. Adică, oricine poate fi înfrînt prin asemenea mijloace, ar sucomba în faţa puerilelor metode folosite în hotarul american. Scopolamina este deseori eficientă în dizolvarea rezistenţei, dar compromite memoria: un agent poate fi pregătit să-şi dezvăluie secretele, dar incapabil să şi le amintească sau povestea de acoperire şi informaţiile despre viaţa secretă ar putea fi inextricabil amestecate. Mescalina, harmalina, LSD6, bufotenina, muscarina dovedind succes în multe cazuri. Bulbocapnina induce o stare aproximativă catatoniei schizofrenice… fiind observate forme de supunere automată. Bulbopcapnina este un inhibitor al creierului mic, scoţînd probabil din funcţiune centrii locomotori din hipotalamus. Alte droguri care produc schizofrenie experimentală – mescalină, harmalină, LSD6 – sînt stimulatoare ale creierului mic. În schizofrenie creierul mic este alternativ stimulat şi inhibat. Catatonia este deseori urmată de o perioadă de excitaţie şi activitate motoare în timpul căreia damblagiul aleargă prin saloane dînd tuturor bătăi de cap. Schizofrenici deterioraţi refuză uneori să se mişte în vreun fel, petrecîndu-şi toată viaţa în pat. O dereglare a funcţiei regulatoare în hipotalamus este indicată drept ‚cauză’ (gîndirea comună nu reuşeşte descrieri precise ale procesului metabolic – limitările limbajului actual) a schizofreniei.  Doze alternative de LSD6 şi bulbocapnină – bolbocapnină potenţată cu curara – dau produsul suprem a supunerii automate.

„Există şi alte procedee. Subiectul poate fi redus la o depresie profundă administrîndu-i-se doze mari de benzedrină pentru cîteva zile. Psihoza poate fi indusă prin administrarea de mari doze continue de cocaină sau demerol sau de retragerea bruscă a barbituricelor după o îndelungă administrare. El poate fi dependent de dihydro-oxy-heroină şi subiect al abstinenţei (acest compus creează o dependenţă de cinci ori mai mare decît heroina şi abstinenţa e proporţional de gravă).

 „Există ‚metode psihologice’ variate, psihanaliza constrictivă, de exemplu. Subiectului i se cere să facă asociaţii libere timp de o oră în fiecare zi (în cazurile în care timpul nu este esenţial). ‘Uşurel. Hai să nu fim negativişti, băiete. Tăticu’ îl cheamă pe obraznic. Du copilul să facă o plimbărică la panou.’

  „Cazul unei femei agent care şi-a uitat identitatea reală şi s-a contopit cu povestea de acoperire – ea e încă fricoteuse în Annexia – m-a pus într-o altă dilemă. Un agent este antrenat să-şi nege adevărata identitate prin însuşirea celei de acoperire. Şi atunci de ce să nu folosim un jiu-jitsu psihic şi să-l credem? Sugerează că povestea de acoperire este chiar identitatea lui şi că alta nu există. Identitatea de agent devine inconştientă, asta e, îi scapă de sub control; şi atunci poţi să-l scobeşti cu droguri şi hipnoză. În felul acesta poţi transforma un cetăţean heterosexual conservator într-un poponar…adică se întăreşte şi, la a doua respingere a normalităţii,  homosexualitatea normală latentă iese la iveală – în acelaşi timp lipsindu-l de pizdă şi supunîndu-l la stimulări homosexuale. Atunci droguri, hipnoză, şi –“ Benway  îşi frînse încheietura beteagă.

„Mulţi subiecţi sînt vulnerabili la umilirea sexuală. Nuditatea, stimularea cu afrodiziace, supravegherea constantă pentru a stînjeni subiectul şi a preveni eliberarea prin masturbare (erecţiile din timpul somnului declanşează automat sonerii enorme vibrînde care aruncă subiectul din pat în apă rece, reducînd astfel visele murdare la minim). Îndoapă cu prafuri pentru hipnoză un preot şi spune-i că e pe cale să consume o uniune hipostatică cu Mielul – apoi îndeasă-i o bătrînă oaie stîrnită în fund. După asta Anchetatorul poate obţine controlul hipnotic total – subiectul va veni la fluierul său, se va căca pe podea doar cît ai spune peşte. Inutil să adaug că manevra umilirii sexuale e contraindicată homosexualilor declaraţi. (Vreau să spun, hai să ne ţinem ochii pe problema noastră şi ţine minte vechea direcţie a partidului…niciodată nu ştii cine ascultă). Îmi amintesc de puştiul ăsta, l-am condiţionat să se cace doar cînd mă vede. Apoi l-am spălat la cur şi i-am tras-o. A fost delicios. Iar el era un flăcău adorabil de asemenea. Şi, uneori, subiectul izbucneşte în lacrimi feciorelnice pentru că nu se poate abţine să nu ejaculeze cînd i-o tragi. Ei, după cum bine vezi, posibilităţile sînt nelimitate, ca potecile şerpuitoare într-o grădină mare şi frumoasă. Tocmai zgîriam suprafaţa asta minunată cînd am fost epurat de Partidul Poops….Ei ‚fiule, cosas de la vida.’ “  

 

 

Ajung în Freeland, care, Dumnezeule, e curată şi plicticoasă. Benway conduce C. R., Centrul de Recondiţionare. Mă învîrt împrejur şi „Ce s-a mai întîmplat pe ici pe colo?” vine mai degrabă ca: „Sisi Idriss ‚Jagardeaua’ Smithers s-a cîntat la expeditori pentru ser de longevitate. Nu-i nebun mai mare ca o fetiţă[1] bătrînă.“ „Lester Stroganoff Smuunn – ‚El Hassein’ – a devenit un Latah încercînd să perfecteze P.A.O., Procesul Automat de Obedienţă. Un martir al industriei…” (Latah e un diagnostic ce se manifestă în Asia de sud-est. De altfel sănătoşi, Latah-ii imită constrictiv orice mişcare de îndată ce le-ai atras atenţia pocnind din degete sau bătînd din palme. O formă de hipnoză involuntară constrictivă. Uneori se rănesc singuri încercînd să imite mişcările mai multor persoane deodată.)

„Opreşte-mă dacă ai auzit acest secret atomic…”

Faţa lui Benway îşi retrage formele în băşicarea fulgerătoare ale urgenţei, subiect în fiecare clipă al plierilor sau metamorfozărilor de nerostit. Tremură ca un fotografie care nu se focalizează.

„Haide”, spune Benway, “şi am să te conduc prin C. R.”

Mergem pe un culoar lung şi alb. Vocea lui Benway îmi pluteşte prin conştiinţă de nicăieri…o voce dezmembrată, uneori limpede şi tare, alteori abia audibilă ca muzica unei străzi şerpuitoare.

„Grupuri izolate precum nativii din Arhipelagul Bismark. Nu există homosexuali declaraţi printre ei. Matriarhat blestemat. Toate matriarhatele anti-homosexuale, conformiste şi prozaice. Te găseşti într-unul, pleacă, nu fugi, spre cea mai apropiată frontieră. Dacă fugi, un poliţist homosexual latent, frustrat te-ar putea împuşca. Aşadar, cineva vrea să construiască un cap de pod al omogenităţii în acest în acest balamuc al oportunităţilor care este Europa de Vest sau S.U.A.? Un alt matriarhat ce căcat, Margaret Mead cu toate astea…o pată de interes acolo. Bătaie cu scalpele în sala de operaţie. Şi asistentul meu babuin a alunecat în pacient şi l-a tăiat bucăţi. Babuinii atacă întotdeauna partea cea mai slabă într-o altercaţie. Mi se pare corect. Nu trebuie să uităm niciodată glorioasa moştenire simiană. Doc Browbeck era mîna dreaptă. Un avorţionist retras şi traficant de rahat (era de fapt veterinar) rechemat la datorie în timpul crizei mîinii de lucru. Ei bine, Doc stătuse toată dimineaţa în bucătăria spitalului, giugiulind asistente şi îndopîndu-se cu gaz şi Klim – şi, chiar înainte de operaţie, îşi trăsese una dublă de nucşoară ca să-l mai anime.”

(În Anglia şi în special în Edinburgh, cetăţenii îşi trag gaz prin Klim – un soi oribil de lapte praf avînd gust de cretă rîncedă – şi aşteaptă rezultatele. Înhaţă orice pentru a-şi plăti factura de gaz şi, atunci cînd omul vine să îl taie pentru neplată, le poţi auzi ţipetele de la kilometri. Atunci cînd unui cetăţean i se face rău de poftă, îl auzi spunînd „Mi s-a pus cocîlţu’” sau „Soba aia veche mi-a sărit în spinare.”

Nucşoara. Citez din articolul autorului despre narcotice din Jurnalul Britanic al Dependenţei (vezi Apendicele): „Uneori condamnaţii şi marinarii recurgeau la nucşoară. Aproximativ o lingură înghiţită cu apă. Rezultatul, vag similar cu marijuana, avînd efecte secundare greaţa şi dureri de cap. Se foloseşte un număr mare de narcotice din familia nucuşoarei printre indienii din America se Sud. De obicei şi-o administrează inhalînd pulberea uscată a unei plante. Vracii iau aceste prafuri nocive şi intră într-un fel de transă. Convulsiile şi murmurele lor se presupune că au semnificaţii profetice.” )

„Aveam o mahmureală de la Yage şi eu sub nici o formă să iau vreunul din rahaturile lui Browbeck. Primul chestie pe care o spune că ar trebui să încep incizia din spate şi nu din faţă, bolborosind nişte aiureli cum că ar fi sigur că, tăind băşica, s-ar duce dracului toată carnea. Credeam că lucrase la o fermă curăţind pui. I-am spus să plece şi să-şi vîre capul înapoi în cuptor, dar mai departe, făcu imprudenţa să-mi împingă mîna, rănind artera femurală a pacientului. Sîngele ţîşni împrejur, orbindu-l pe anestezist care fugi pe culoar, ţipînd. Browbeck încercă să mă lovească cu genunchiul în vintre, dar am reuşit să-i retez tendoanele genunchilor cu scalpelul. Se tîra pe podea, înjunghiindu-mi picioarele. Violet, asta-i asistentul meu babuin – singura femeie de care mi-a păsat vreodată – chiar o luă razna. M-am suit pe masă şi tocmai mă pregăteam să sar pe Browbeck cu ambele picioare şi să-l fac terci cînd poliţia dădu buzna înăuntru.

„Ei, această trîntă în sala de operaţie, ‚această întîmplare de nedescris’ aşa cum a numit-o Şefu’, ai putea spune că a fost picătura. Haita de lupi se adună pentru omor. Crucificare, ăsta e singurul cuvînt pentru aşa ceva. Bineînţeles ca am făcut un pic de ‚lugu-lugu’ pe ici şi colo. Cine n-a făcut-o? Era timpul ca eu şi anestezistul să bem tot eterul şi pacientul s-a dat la noi, iar eu am fost acuzat că am şterpelit toată cocaina în Peştele Geamantan. De fapt Violet o făcuse. Bineînţeles, trebuia să o protejez….

„Deci, tendinţa era să ne măture pe toţi din industrie. Nu că Violet era un felcer bona fide, şi în această privinţă nici Brobeck, şi chiar certificatul meu a fost pus la îndoială. Dar oricum Violet ştia mai multă medicină decît Mayo Clinic. Avea o intuiţie extraordinară şi un înalt simţ al datoriei.

„Aşa că, iată-mă, rupt în cur, fără certificat. Să mă fi adresat pentru un alt contract? Nu. Aveam medicina în sînge. Am reuşit să-mi păstrez obiceiurile executînd avorturi cu reducere în closetul metroului. Am ajuns pînă acolo încît hărţuiam femei gravide în locuri publice. Absolut neetic. Atunci am întîlnit un tip extraordinar. Placenta Juan Tycoon După Naştere. Şi-a făcut averea din avortoni în timpul războiului. (Avortonii sînt viţei sub vîrstă tîrînd zemuri şi bacterii postnatale, de obicei în condiţii neigienice. Un viţel nu poate fi vîndut ca hrană pînă nu atinge vîrsta minimă de şase săptămîni. Pînă în acel moment, este înregistrat drept avorton. Traficul de avortoni este subiectul unei pedepse severe.) Ei bine, Juanito controla o flotă de cargouri pe care le înregistrase sub steag Absinian pentru a evita restricţiile deranjante. Mi-a oferit un post de doctor pe S.S Filiarisis , cea mai împuţită navă care a navigat vreodată pe mări. Operînd cu o mînă, cu cealaltă alungînd şobolanii de pe pacient şi gîndaci şi scorpioni curgeau ca ploaia din tavan.

„Aşadar, cineva vrea omogenitate în această conjunctură. Se poate face dar costă.  Eu, plictisit de tot acest proiect….Iată-ne.…Aleea Sictir.”

Benway trasează un model cu mîna prin aer şi o uşă se deschide. Păşim prin uşă şi ea se închide. Un salon lung strălucind de oţel inoxidabil, podele cu dale albe, pereţi din cărămizi de sticlă. Paturi de-a lungul unui perete. Nimeni nu fumează, nimeni nu citeşte, nimeni nu vorbeşte.

„Vino şi aruncă o privire atentă”, zice Benway. „Nu stînjeneşti pe nimeni.”

Mă duc şi mă aşez în faţa unui bărbat care stă în patul său. Îl privesc în ochi. Nimeni, nimic nu-mi răspunde.

„S. N. I.” Spune Benway. Stricăciuni Neuronale Ireversibile. Supraeliberat, ai putea spune…un plictis în industrie.”

Îi trec mîna prin faţa ochilor.

„Da,” spune Benway, „încă mai au reflexe. Priveşte.” Benway scoate un baton de ciocolată din buzunar, îi îndepărtează ambalajul şi i-l ţine omului sub nas. Omul adulmecă. Fălcile încep să-i lucreze. Încearcă să îl apuce cu mîinile. Salivă îi picură din gură şi îi atîrnă pe bărbie în şuvoaie lungi. Stomacul îi macină. Întregul corp i se înconvoaie în spasme. Benway păşeşte în spate şi ţine ciocolata sus. Omul cade în genunchi, îşi aruncă pe spate capul şi latră. Benway aruncă ciocolata. Omul încearcă să o prindă, o ratează, se tăvăleşte pe podea, scoţînd scîncete. Se tîrăşte sub pat, găseşte ciocolata şi şi-o îndeasă în gură cu ambele mîini.

„Isuse! ID-ul ăstuia nu are clasificare pentru ei.”

Banway cheamă supraveghetorul care stă la unul din capetele salonului citind o piesă de J. M. Barrie.

„Ia căcaturile astea de ID-uri de aici. Sînt deja deprimante. Dau rău pentru afacerea turistică.”

„Ce ar trebui să fac cu ele?”

„De unde căcat să ştiu eu? Eu sînt om de ştiinţă. Curat om de ştiinţă. Ia-le şi gata. Nu trebuie să le mai văd, asta-i totul. Reprezintă un impediment.”

„Dar ce? Unde?”

„Canalele obişnuite. Sună-l pe coordonatorul Districtual sau cum s-o numi…un nume nou în fiecare săptămînă. Mă îndoiesc că există.”

Doctor Benway se opreşte în uşă şi priveşte în spate la S.N.I.-i . “Eşecurile noastre”, spune el. „Ei bine, toate într-o zi de lucru.”   

“Îşi mai revin vreodată ?“

„Nu îşi mai revin, nu îşi vor mai reveni, de vreme ce sînt duşi,” Benway cîntă încetişor. „Acum acest salon prezintă ceva inneres.”

Pacienţii stau în grupuri, vorbind şi scuipînd pe podea. Rahatul pluteşte prin aer ca o ceaţă gri.

„O privelişte care îţi încălzeşte inima,” spune Benway, “aceşti dopaţi stînd prin preajmă şi aşteptînd Omul. Acum şase luni erau toţi schizofrenici. Unii dintre ei nu s-au mai dat jos din pat de ani. Priveşte-i acum. Pe tot parcursul practicii mele n-am văzut niciodată un dopat schizofrenic, deşi dopaţii sînt în general de tipul schizo-fizic. Vrei să vindeci pe cineva de ceva, află cine nu o are. Deci cine nu o are? Dopaţii nu o au. O, incidental, există în Bolivia o zona fără psihoze. Oameni chiar sănătoşi pe coline. Mi-ar place să ajung acolo înainte să fie murdărit de civilizaţie, de publicitate, de televiziune şi de drive–in – uri[2]. Să fac un studiu strict de metabolism: dietă, folosirea drogului şi a alcoolului, sex, etc. Cui îi pasă ce cred ei? Aceleaşi nonsensuri pe care le gîndesc toţi, îndrăznesc să spun.

„Şi de ce dopaţii nu sînt schizofrenici? Încă nu ştiu. Un schizofrenic poate să ignore foamea şi să flămînzească pînă la moarte dacă nu e hrănit. Nimeni nu poate să ignore abstinenţa heroinei. Dependenţa impune contactul.

„Dar acesta-i singurul punct de vedere. Mescalina, LSD6, adrenalina deteriorată, harmalina pot produce o schizofrenie aproximativă. Cea mai bună marfă se extrage din sîngele schizofrenicului; deci schizofrenia e mai degrabă o psihoză a drogului. Ei au o legătură metabolică, un Om Înăuntru ai putea spune. (Cititorii interesaţi sînt îndrumaţi către Apendice.)

„În faza terminală a schizofreniei creierul mic este în permanenţă inhibat iar creierul frontal este aproape lipsit de conţinut, de vreme ce el este activ doar ca răspuns la stimulările creierului mic.

„Morfina apare ca antidot al stimulărilor creierului mic similară substanţelor schizo. (A se nota similitudinile dintre sindromul abstinenţei şi intoxicaţia cu Yage sau LSD.) Eventualele rezultatele ale folosirii rahatului – valabil în special în cazul dependenţei de heroină cînd doze mari îi sînt disponibile dependentului – sînt permanenta inhibare a creierului mic şi o stare asemănătoare schizofreniei terminale: lipsă totală a afectului, autism, absenţa virtuală a activităţii cerebrale. Dependentul poate petrece opt ore privind un perete. El este conştient de mediu, dar el nu are conotaţii emoţionale şi, în consecinţă, nu prezintă interes. Amintirea unui moment de dependenţă e ca şi cum ai pune din nou o înregistrare cu evenimente experimentate doar de creierul frontal. Nivel scăzut al evenimentelor externe. ‚Am fost la prăvălie şi mi-am cumpărat nişte zahăr neprelucrat. Am venit acasă şi am mîncat o jumătate de cutie. Mi-am tras o doză de trei grame etc.’ Absenţa completă a nostalgiei în aceste amintiri. În orice caz, de îndată ce rahatul scade sub nivel, substanţele abstinenţei inundă trupul.

„Dacă toată plăcerea se eliberează din tensiune, rahatul permite eliberarea întregului proces al vieţii, prin deconectarea hipotalamusului care este centrul energiei psihice şi al libidoului.

„Unii dintre învăţaţii mei colegi (cururi fără nume) au sugerat că rahatul îşi trage efectele euforice din stimularea directă a centrilor orgasmici. Pare mai probabil că rahatul suspendă întreg circuitul de tensiuni, descarcă şi opreşte. Orgasmul nu are funcţiune la dopat. Plictisul, care indică o tensiune nedescărcată, nu-l tulbură niciodată pe dopat. Îşi poate privi pantofii pentru opt ore. Este stîrnit la acţiune doar cînd ochelarii de cal ai rahatului dispar.

La capătul îndepărtat al salonului supraveghetorul ridică un stor de fier şi lansează un ţipăt mitocănesc. Dopaţii se agită, guiţînd şi chiţăind.

„Deştept băiat,” spune Benway. „Fără respect pentru demnitatea omenească. Acum îţi voi arăta salonul deviaţilor medii şi al criminalilor. Da, un criminal este un deviat de mijloc aici. El nu neagă contractul cu Freeland. În principal el caută să evite unele clauze. Condamnabil, dar nu foarte serios. Pe acest culoar înainte…Vom sări saloanele 23, 86, 57 şi 97…şi laboratorul.”

„Homosexualii sînt clasaţi ca deviaţi?”

„Nu. Aminteşte-ţi Arhipelagul Bismark. Homosexualitate nedeclarată. O poliţie statală funcţională nu are nevoie de poliţie. Homosexualitatea nu apare nimănui ca un comportament imaginabil….Homosexualitatea este o crimă politică într-un matriarhat. Nici o societate nu tolerează respingerea făţişă a principiilor ei de bază. Noi nu sîntem un matriarhat aici, Insh’allah. Cunoşti experimentul pe şobolani în care sînt supuşi electroşocurilor şi aruncaţi în apă rece dacă se dau la femele. Aşa că ei devin şobolani poponari, cam la fel şi cu etiologia. Şi ar trebui un asemenea şobolan să guiţe ‚Sînt popo şi îmi plaaaaaaaace’ sau ‚Ţie cine ţi-a tăiat-o monstru cu două găuri?’ adică unul încuiat ca să mă exprim aşa. În timpul experienţei mele mai degrabă scurte ca psihanalist – prilej de scandal cu Societatea – pe un pacient l-a lovit amocul şi a fugit prin Grand Central cu un aruncător de flăcări, doi s-au sinucis, iar altul a murit pe canapea ca un şobolan de junglă (şobolanii de junglă atunci cînd sînt confruntaţi brusc cu o situaţie fără speranţă devin subiect morţii). Iar rudele lui se plîng, iar eu le-am spus, ‚Astea se întîmplă toate într-o zi de lucru. Luaţi mortăciunea asta de aici. E deprimant pentru pacienţii mei în viaţă’ – am observat că toţi pacienţii mei homosexuali prezintă puternice tendinţe inconştiente heterosexuale şi toţi cei hetero puternice tendinţe inconştiente homosexuale. Ţi se învîrte mintea, nu?”

„Şi ce concluzie tragi din asta?”  

„Concluzie? Nici una. Doar o observaţie în trecere.”

Luăm dejunul în biroul lui Benway cînd primeşte un telefon:

„Cum aşa?…Monstruos! Fantastic!…Continuaţi şi rămîneţi pe recepţie.”

Pune telefonul jos. „Sînt pregătit să accept imediat însărcinarea Islam Incorporated. Se pare că cerebelul electronic a luat-o razna jucînd şah hexadimensional cu tehnicianul şi a eliberat pînă la ultimul subiect din C. R.  Să amînăm şi, pe acoperiş. Operaţiunea Helicopter este indicată.”

 

 

De pe acoperişul C. R.-ului observăm o scenă horror fără comparaţie. S.N.I.-i stau în faţa măsuţelor de cafea, lungi şuvoaie de salivă le atîrnă pe bărbie, stomacurile le ghiorţăie zgomotos, alţii ejaculează la apariţia unei femei. Latah-i imită trecătorii cu obscenităţi de maimuţă. Dopaţi au jefuit prăvăliile şi se aranjează în fiecare colţ de stradă….Catatonici decorează parcurile.…Schizofrenici agitaţi gonesc pe străzi în urlete inumane, desfigurate. Un grup de P. R.-i – Parţial Recondiţionaţi – au înconjurat cîţiva turişti homosexuali cu oribile ştim noi zîmbete, expunîndu-şi craniul nordic într-o dublă expunere.

„Ce vreţi?” izbucneşte una dintre fetiţe[3].”

„Vrem să te înţelegem.”

Un contingent de simopaţi urlători se balansează atîrnaţi de candelabre, balcoane şi copaci, cacîndu-se şi pişîndu-se pe trecători. (Un simopat – denumirea tehnică pentru această tulburare îmi scapă – este un cetăţean convins că e maimuţă sau alt simian. Este o tulburare specifică armatei şi lăsarea la vatră este metoda de vindecare.) Damblagii mărşăluiesc, retezînd capete, feţe drăguţe şi aeriene cu jumătate de zîmbet visător….Cetăţeni cu Bang-utot în fază incipientă îşi înhaţă penisurile şi strigă la turişti să-i ajute….Agitatori arabi chiuie şi urlă, castrînd, eviscerînd, aruncînd gazolină aprinsă….Băieţi dansatori fac strip-tease cu intestine, femei îşi îndeasă genitale retezate în pizde, se freacă, se ciocnesc, se izbesc de bărbatul ales….Fanatici religioşi ţin predici mulţimii din elicoptere şi ploaie de table de piatră inscripţionate cu mesaje fără noimă peste capetele lor….Omul Leopard sfîşie oameni în bucăţi cu gheare de oţel, tuşind şi mîrîind….Societatea Canibală Kwakiutl iniţiază muşcătura nasului şi a urechilor….

Un coprofag cere o farfurie, se cacă pe ea şi mănîncă căcatul exclamînd, „Mmmm, astea sunt substanţele mele hrănitoare.”

Un batalion de plictisiţi turbaţi bîntuie străzile şi holurile hotelurilor în căutare de victime. Un intelectual avangardist – „Bineînţeles, singura scriere care merită să o iei în consideraţie acum se găseşte în rapoartele ştiinţifice şi în periodice” – i-a tras unuia o doză de bulbocapnină şi se pregăteşte să-i citească un buletin despre „folosirea neohemoglobinei în controlul glaucomei degenerative multiple.” (Bineînţeles, rapoartele sînt în păsăreşte, născocite şi tipărite de el.)

Cuvintele lui de deschidere: „Îmi pari a fi un om inteligent.” (Întotdeauna cuvinte de rău augur, băiete…Cînd le auzi du-te, dar du-te.)

Un colonist englez, asistat de cinci flăcăi din poliţie, iniţiază o discuţie în barul unui club: „Te întreb, cunoşti Mozambicul?” şi se lansează într-o saga nesfîrşită a malariei lui. „Iar doctorul îmi spune, ‚Pot doar să te avertizez să părăseşti această zonă. Altfel te voi îngropa.’ Felcerul ăsta dovedea un pic de compasiune. Adunînd bucăţele, ai putea spune, dar oferindu-şi şi lui o ciupeală cînd şi cînd.” Aşa că, după al treilea gin roz cînd ajunge să se înveţe cu tine, o dă pe dizenterie. „Cea mai extraordinară descărcare. Mai mult sau mai puţin de culoare alb-gălbuie ca o scursură rîncedă şi aţoasă, ştii tu.”

Un explorator cu caschetă de soare a doborît un cetăţean cu rafale de puşcă şi săgeţi de curara. Îi administrează respiraţie artificială cu un picior. (Curara omoară paralizînd plămînii. Nu are alte efecte secundare toxice, nu e, strict vorbind, o otravă. Subiectul nu moare dacă i se administrează respiraţie artificială. Curara este eliminată rapid de rinichi.) „Acela a fost anul ciumei bovine şi totul a murit, chiar şi hienele….Aşa că eram acolo rămas complet fără K.Y. la izvoarele Baboonsasshole-ului. Cînd a venit prin picăturile de aer, gratitudinea mea a fost de nedescris….De fapt, şi asta n-am mai spus-o nici unui suflet viu pînă acum – nimicuri evazive” – ecoul vocii lui printr-un vast hol de hotel stil 1890, pluş roşu, plante de plastic, lustru şi statui – „am fost singurul alb iniţiat vreodată în infamele obiceiuri ale Societăţii Agouti, martor şi participant la ritualurile lor de nedescris.”

(Societatea Agouti s-a adunat pentru Chimu Fiesta. (Chimu din vechiul Peru se dedau la sodomie şi ocazional organizau ciomăgeli sîngeroase, cîteva sute de răniţi în cursul unei singure după amiezi.) Tinerii, rînjindu-şi şi împungîndu-se cu ciomege, dădeau năvală pe cîmp. Acum începe bătălia.

Nobil cititor, hidoşenia acestui spectacol împute descrierea. Cine poate fi un pişecios laş şi plîngăcios, totuşi vicios ca un mandril cu curul roşu, alternînd aceste două condiţii ca într-un scheci de vodevil? Cine se poate căca pe adversar care, murind, mănîncă rahatul şi urlă de bucurie. Cine poate spînzura un pasiv slab, prinzîndu-i sperma în gură ca un cîine turbat? Nobil cititor, te-aş scuti cu bucurie de toate astea, dar pana mea are voinţa ei ca Bătrînul Marinar. O, Cristoase, ce scenă e asta! Poate pana sau limba să îndure aceste scandaluri? Un tînăr huligan bestial i-a spart ochii unui frate al său şi-l fute în creier. „Această atrofiere a creierului deja uscată ca pizdulicea bunicii.”

Se transformă într-un huligan Rock and Roll. „Regulez spintecătura veche – ca un rebus ce se leagă de mine cu ce iese, dacă iese ceva? Tatăl meu deja sau încă nu? Nu pot să ţi-o trag, Jack, tu pe cale să devii tatăl meu şi-ar fi fost mai bine să-ţi fi tăiat gîtul şi să i-o trag maică-mii de-a dreptul decît să-l fut pe taică-meu sau vice versa mutatis mutandis, aşa cum cazul ar putea fi şi să-i tai gîtul maică-mii, acea sfîntă crăpătură, totuşi ar fi cea mai bună metodă pe care o cunosc să-i astîmpăr hoarda de vorbe şi să-i îngheţ ce are mai de preţ. Vreau să spun, cînd un flăcău e prins din scurt şi nu ştie dacă să-şi ofere curul lui ‘măreţul tati cel mare’ sau să comită un torso job[4] pe bătrînică. Dă-mi două pizdulici şi o puţă de oţel şi scoateţi degetul murdar din găurica mea dulce, ce crezi tu că sînt deja un receptiv cur roşu, fugar din Gibraltar? Mascul sau femelă i-a castrat. Cine poate să distingă între sexe? Am să-ţi tai gîtul, alb nemernic. Vino în deschizătură ca nepotul meu şi întîlneşte-ţi mama nenăscută într-o luptă dubioasă. Confuzia şi-a regulat capodopera. I-am tăiat gîtul portarului doar dintr-o greşeală de identificare, el fiind o futere jalnică, ca şi bătrînul. Iar în magazia de cărbuni toţi cocoşeii sînt asemenea.”

Aşa că lasă-ne să ne întoarcem pe cîmpul de bătaie. Un tînăr ţi-a penetrat camaradul în timp ce un altul amputează partea cea mai mîndră a acelui cocoşel tremurînd, astfel că membrul vizitator îşi propune să umple acel vid în natură, se scîrbeşte şi ejaculează în Black Lagoon, unde piranha impacientaţi înhaţă copilul nenăscut încă, nici măcar – în lumina unor fapte bine stabilite – pe cale să se nască.)

Un alt plictisit cară o valiză plină cu trofee şi medalii, cupe şi pamblici: „Asta am cîştigat-o la Concursul Pentru Cea Mai Ingenioasă Maşinărie Sexuală în Yokohama. (Ţineţi-l e disperat.) Împăratul însuşi mi-a dat-o şi erau lacrimi în ochii lui şi concurenţii s-au castrat toţi, singuri, cu cuţite pentru harakiri. Şi medalia asta am cîştigat-o la Concursul de Degradare la o întîlnire a Dopaţilor Anonimi în Teheran.”

„I-am împuşcat nevestei-mii M.S.-ul şi ea, pe jos, cu o piatră la rinichi mare cît diamantul Hope. Îi dau o jumătate de Vagamin şi îi spun, ‚Nu te poţi aştepta la prea multă uşurare….Aşa că taci. Vreau să mă bucur de medicamentaţia mea. ‘”

„Fur un supozitor cu opium din curul bunică-mii.”

Ipohondrul înhaţă trecători cu lasoul, le administrează cămăşi de forţă apoi începe să le vorbească despre septul putred: „O îngrozitoare scurgere purulentă…aşteaptă şi ai să vezi.”

Face un strip tease, dezvelidu-şi cicatricele operaţiilor, ghidînd degetul reluctant al victimei. „Simţi umflătura supurîndă în vintre aici unde am limfogranuloma.…Iar acum vreau să-mi palpezi hemoroizii interni.”

(Se face referire la limfogranulomă, „bubele climatice.” O boală venerică virală, provenind din Ethiopia. „Nu degeaba sîntem cunoscuţi drept împuţiţii de etiopieni”, mîrîie un mercenar etiopian mai veninos decît cobra regelui, sodomizîndu-l pe Faraon. Vechile papirusuri egiptene vorbesc mereu despre etiopienii împuţiţi.

Deci a început în Addis Ababa ca Jersey Bounce, dar acum sînt timpuri moderne. Acum, bubele climatice se umflă în Shanghai şi Esmeraldas, New Orleans şi Helsinki, Seattle şi Capetown. Dar inima se întoarce acasă şi boala arată o predilecţie pentru negri, ceea ce e de fapt supremaţia albă a băieţilor blonzi. Dar se spune că vracii voodoo Mau Mau pregătesc ceva nemaiauzit pentru albi. Nu că caucazienii ar fi imuni: cinci marinari britanici au contactat boala în Zanzibar. Şi în Dead Coon County, Arkansas („Ţărîna Cea Mai Neagră, Cei Mai Albi Oameni Din S.U.A – Negrule, Nu Lăsa Soarele Să Apună Peste Tine”) Legistul Regional a venit cu bubele grămadă. Un comitet de vigilenţă l-a prăjit pînă la moarte în closetul tribunalului atunci cînd interesantul lui diagnostic a ieşit la iveală. „Clem, doar gîndeşte-te la tine ca la o vacă cu aftoză.” „Sau ca la o javră cu jigodie.” „Nu vă înghesuiţi prea aproape băieţi. Intestinele lui sînt gata să explodeze în foc.” Cu alte cuvinte boala are o pornire spre a ajunge în diverse locuri spre deosebire de anumiţi viruşi nefericiţi care sînt predestinaţi să piară neconsumaţi în maţele unei căpuşe, sau ale unui ţînţar de junglă, sau în balele argintii ale unui şacal muribund sub luna deşertului. Şi, după o leziune iniţială în punctul infecţiei, boala trece la glandele limfatice ale vintrelor care se umflă şi explodează în fistule supurînde ce scurg cu zilele, cu lunile, cu anii o scursură purulentă, aţoasă amestecată cu sînge şi limfă putredă. Elefantiaza genitalelor este o complicaţie frecventă şi au fost înregistrate cazuri de cangrenă cînd amputarea in medio al pacientului de la brîu în jos au fost indicate, dar abia dacă mai avea vreo importanţă atunci. Femeile de obicei suferă o infecţie secundară a anusului. De asemenea bărbaţii care se abandonează unor acte pasive cu parteneri infectaţi şi, curînd, ajung roşii la cur ca babuinii ar putea nutri oarecare senzaţii stranii. Un proctitis iniţial şi apoi inevitabila scurgere purulentă – care la înghesuială ar putea trece neobservată – este urmată de o strîngere a rectului, care necesită intervenţia unui cuţitaş pentru miez sau echivalentul sau chirurgical, altfel nefericitul pacient e nevoit să se cace şi să se pîrţîie printre dinţi dînd naştere incredibilelor cazuri de halitoză şi nepopularitate printre toate sexele, vîrstele şi condiţiile homo sapiens. De fapt, un cerşetor orb a fost părăsit de cîinele lui poliţist – cocleala inimii. Pînă de curînd, nu a existat un tratament mulţumitor. „Tratamentul este simptomatic” – ceea ce, în schimb, înseamnă că nu există nici unul. Multe dintre cazuri cedează terapiei cu aureomicină, terramicină şi a unora dintre cele mai noi mucegaiuri. În orice caz, un procent apreciabil rămîne refractar ca gorilele de munte…. Aşa că, băieţi, cînd unul dintre aceşti zăbăloşi încinşi se dau pe lîngă bilele voastre şi vă ţintesc curul ca o flacără albastră invizibilă de orgon, în cuvintele lui J.B Watson, Gîndiţi. Încetaţi cu gîfîiala şi începeţi să palpaţi…şi, dacă palpaţi o bubă, trageţi-vă în spate şi spuneţi cu o voce nazală şi rece: „Crezi că mă inneresează să contactez boala ta oribilă şi veche? Nu mă inneresează de loc.”)

Huligani Rock and Roll năvălesc pe străzile tuturor naţiunilor. Aleargă în Louvre şi aruncă acid în faţa Monei Lisa. Deschid grădini zoologice, spitale de nebuni, puşcării, sparg conducte de apă cu ciocanr pneumatice, sparg podelele din spălătoarele avioanelor de pasageri, împuşcă faruri maritime, desfac în fire cablurile lifturilor pînă rămîne unul subţire, varsă canalizarea în rezerva de apă, aruncă rechini şi lipitori, ţipari electrici şi candiru în piscine (candiru este un peşte mic, în genul ţiparului sau viermelui, cam de un sfert de inch grosime şi doi lungime, care domină anumite rîuri de proastă reputaţie în Marele Bazin al Amazonului, ţi se înfige în puţă sau în cur sau în pizdulicea femeii faute de mieux şi se ţine acolo cu dinţi ascuţiţi, dar din care anume motive o face nu se ştie precis, de vreme ce nimeni nu a intrat acolo să-i observe ciclul de viaţă in situ), ghidează în costume nautice Queen Mary spre New York Harbor în viteză maximă, se joacă de-a laşii cu pasagerii avioanelor sau autobuzelor, aleargă în spitale în halate albe, cărînd ferăstraie şi topoare şi scalpele de trei metri lungime; lasă paralitici fără plămînul artificial (mimează sufocarea, încovoindu-se pe podea şi rotogolindu-şi ochii peste cap), administrează injecţii cu pompa de bicicletă, deconectează rinichi artificiali, taie o femei în două cu un ferăstrău chirurgical de două persoane, mînă hoarde de porci pe Trotuar, se cacă pe podeaua Naţiunilor Unite şi se şterg la cur cu tratate, pacte, alianţe.

Cu avionul, cu maşina, pe cal, pe cămilă, pe elefant, cu tractorul, pe bicicletă şi role, pe jos, schiuri, sanie, cîrje şi pogo-stik[5], turiştii dau buzna la frontiere, cerînd cu inflexibilă autoritate azil din „condiţia de nedescris la care au ajuns în Freeland” , Camera de Comerţ străduindu-se în zadar să stăvilească exodul: „Vă rugăm să staţi liniştiţi. Sînt doar cîţiva nebuni care au scăpat din balamuc.”

 

 

 

Traducere de Adrian Buz  http://www.wsb.f2s.com