1. Ovidiu; exil
2. Nerval; nebunie
3. Baudelaire; procesul
4. Rimbaud; evadări
5. Apollinaire; străinul
6. Lorca; execuţia
7. Un poet pe tărīmuri
nordice
Ovidiu; exil
Se tīnguie că marea s-a ferecat cu gheaţă
de
luni de zile; barbarii vin pīnă la zidul cetăţii.
Īn
scurta vară, īntre două zăpezi,
scrie
o scrisoare īn care blestemă, cerşeşte şi se īnchină.
Apoi
vine din nou iarna, un pom trosneşte īn pădure.
Īi
citeşte cineva scrisorile la Roma? Īl lovesc,
cu
dispreţ, servitorii. Nimeni nu ştie de ce a fost trimis aici.
Vina
i-a fost poate uitată, dar iertarea mult aşteptată
nu
soseşte.
Corăbiile
ajung rar iar drumul
prin
munţii balcanici e primejdios şi greu.
Visează
la o Romă strălucind īn aurul soarelui
īn
timp ce el e asediat de zăpadă de jur īmprejur.
A
citit oare soarta lui August īn spată de berbec?
Sau
a spus ceva necugetat? Totuna e. El ştie
că
pentru a simţi īn vis cum străluceşte departe
oraşul
său natal, orice act e un prilej de vină.
Nerval; nebunie
Visul
e o altă viaţă. E frumos spus,
dar
nu e vorba doar despre o afirmaţie īnvăluitoare.
Pentru
el visul, de fapt, e o īntoarcere
nestăvilită
īn poala mamei. Celelalte femei
sīnt
doar refugii trecătoare īn care, de pe marea īnceţoşată,
se
ajunge, īn cele din urmă, la liman fericit.
Nici
o īntīlnire nu e prima: drumeţul istovit
ce
bate la poartă, păşeşte īn casa īn care a fost
cīndva
- părerile greşite sīnt un şirag ce-l poartă
de
la ceva abia perceptibil spre ceva tot mai pipăibil pentru ca īn cele din
urmă
să
strălucească clipa īn care s-a născut chipul cunoscut.
Vremuri
trecute, costume vechi, strălucire şi fast -
amintiri
care īi spun permanent şi stăruitor:
această
viaţă e o repetare a visului veşnic.
Datorii,
beţii, despărţiri - obstacole mărunte ce-l despart
de
cealaltă viaţă spre care īl īmpinge amintirea.
Baudelaire; procesul
Deodată a scrie versuri devine ceva grav
(īn
sensul legii). Vara vine cu o ameninţare.
Ştiri
prin ziare, sfătuiri cu avocatul. O amiază
oribilă
cu doamna S. Hotel cu scări se scīrţīie
ca
nişte dinţi bătrīni. Portar zeflemist.
Şi
o cameră respingătoare.
Totuşi:
ea promite că va vorbi cu cineva de la tribunal.
Nu,
nu e vorba doar de neachitarea amenzii:
ceva
mult mai ameninţător se īntrevede. Ar fi o nebunie
să
iau toate acestea ca pe o glumă necugetată.
O
schiţă pentru pledoarie: "Onorată
instanţă..."
Adesea
visează că trebuie să fugă urgent undeva
dar
īi lipseşte trăsura. Se trezeşte īntr-un lac de sudoare. Treaz
fiind ştie că trebuie să facă imediat ceva,
ceva
īnţelept şi simplu.
Dar
ce? Arşiţa nopţii apasă oraşul.
Simte:
īntr-o clipă poezia devine un torent ce se prăbuşeşte
zgomotos
asupra creatorului său, luīnd totul după ea.
Rimbaud; evadări
Europa
e acea mamă exigentă de care fuge el.
Toate
mijloacele sīnt bune: trenul, vaporul, mersul pe jos.
Un
vis despre Africa: el īntins īntr-un hamac,
ia
sclavele negre, cu teama de a nu greşi,
īi
fac vīnt cu evantaie. Dar realitatea ascunde
o
altă imagine: o colibă murdară, arşiţă,
sărăcie,
muşte
- ca īntr-un cīntec de demult - intr-un clocot infernal.
Īn
fotografiile pe care singur şi le-a făcut apare
desculţ,
greoi, nepăsător, nu mai arată a călător
pentru
care distanţele nu mai contează.
Adună
bani: fiecare bănuţ agonisit
īl
pune la brīu, cīnd servitorii nu-l văd.
Nu
e numai ideea de a fi bogat:
fără
nume e ţelul pentru care el suferă acum.
Sfīrşeşte
inert: tumoare la genunchi, spital, picior amputat.
Dar
īnaintea morţii delirează tot despre vapoare şi
călătorii.
Apollinaire; străinul
Numai el simte ca pe o magie această limbă
ce
nu īi e maternă. Numai lui īi sună inedit
discursul
pe care ceilalţi īl găsesc banal. Numai lui īi pare zi de
sărbătoare
orice
zi din săptămīnă pe care copii o privesc cu spaimă.
Cīnturi
cu Ţigani; asemenea lor nici el nu stă pe-acasă.
Se
īntovărăşeşte cu cei ce simt lumea
ca
pe un obiect găsit al cărui proprietar nu e amintit nicăieri.
La
amiază ziua īi pare uzată şi veche.
Visează
la un viitor īn care totul se īnnoieşte.
Īl
părăsesc femeile; se spune despre el că nu e iubit īndeajuns.
E
pasionat de telegraful fără fir, dar īnaintea īntregii lumi viitoare
preferă,
totuşi, amintirea străveche a suferinţei din iubire.
Fără
cetăţenie. Fără o casă īn care s-ar putea īntoarce.
De
aceea, poate, tot ce l-a atins, l-a atins īn treacăt.
Voluntar
īn artilerie. Va trebui să plătească prin răzvrătire
recunoaşterea
cum că limba īn care scrie este a lui.
Lorca; execuţia
Timpul
devine nesigur şi fără adăpost.
Capcane
de-a lungul drumului şi numai porţi slabe.
Ştiri
controversate: nimic nu e clar
īn
vremea sīngelui şi a răzbunării. Teama sapă
ca
un sfredel permanent. Simte: īl urmăreşte ura
pentru
că este altfel, pentru că nu e ca toţi ceilalţi.
Prietenii
īl ascund, dar ucigaţii calcă de-acum
peste
urma lui. Noaptea, la poartă, un vacarm
de
ciocănituri şi strigăte. Īl iau. Trec
pe
străzi īntunecate. Nu există explicaţii. Nimeni
nu-l
īntreabă nimic; nu se menţionează nici o vină.
Īn
celulă e cald. Un strigăt īndepărtat
de
dincolo de ziduri. Ce se īntīmplă? Noaptea tace ameninţător.
Trezire
cu forţa. Īnainte de a se crăpa de ziuă
īl
duc afară. Camionul opreşte īntr-o rīpă ce se cheamă a
Lupilor.
O
īmpuşcătură. Cade, egal cu ceilalţi, īn groapa comună.
Un poet pe tărīmuri nordice
Potrivit unei povestiri Konstantin Mladinov
s-a dus īn Rusia īn iarna anului 1856, "īmbrćcat
sćrćcćcios,
nu ca de iarnć."
Pentru
el e īncă vară.
Dar
oricīnd ar veni,
zăpada
pentru poet cade mereu prea devreme:
mereu
inadaptabil
climei
aspre
va
fi īntotdeauna
omul
cu haine subţiri
prin
zăpezi
īmbrăcat
nu ca de iarnă.
Uneori
pare că cerşeşte.
Funcţionarii
vor spune: oare
nu
primeşte vreo retribuţie?
Dar
pentru el e esenţial,
cum
spun filozofii: a fi
nu
a avea.
Printre
vīnturi şi vijelii
el
este cel
īmbrăcat
nu ca de iarnă.
Īn labirintul castelului
Hölderlin
se īntrebă unde
va
găsi florile
cīnd
va veni frigul.
Cīnd
vīnturile, īn noaptea geroasă,
īşi
vor purta răfuielile.
Unde este Diotima?
Poezii de VLADA
UROEVIČ
traducere din limba macedoneană de
Gabriela şi Octavian BLENCHEA
