1. dacă ai ochii la fel de verzi ascunde-i în privirea mea

 

2. canton (în care pohetul îşi pierde şi bruma

de răbdare beştelindu-şi zdravăn camarazii de litere)

 

3. crema neagră de pantofi nu iartă şi nu doare

 

4. spectacolul acestei lumi posibile

 

5. voi continua să lucrez la gravitaţia ta

 

6. cântec de uitare (şi glie)

 

7. femeia – mod de folosire

 

8. ne-a trebuit mult să găsim măsură neputinţei: internetul

 

 

 

 

dacă ai ochii la fel de verzi

ascunde-i în privirea mea

 

(de pildă) ochii tăi mătasea-broaştei

care mă scufundă în lumea tăcută

a ierburilor de apă mişcătoare.

dacă ar fi să mă încred în religia picioarelor tale

(care se întâlnesc în dumnezeu)

în linia lor dulce care mă ridică la cer –

aş putea să îţi devin enoriaş

până spre dimineaţă.

fii tu mânăstirea mea suspendată

care să mă dizolve în dumnezeu

fii tu stareţa sexului meu

fii zbaterea speriată

a frunzişului de toamnă al părului tău

fii codobatura.

 

canton (în care pohetul îşi pierde şi bruma

de răbdare beştelindu-şi zdravăn camarazii de litere)

 

 

cu cât respect şi câtă înţelegere a naturii (umane)

vă îmbiam (eu) dragilor: mai dă-vă-n pula mea !-

oripilat de damful religios în care v-aţi îmbălsămat sămânţa

arătându-vă (unii altora) - pe la colţuri –

bolile venerice ale scrisului şi bubele literaturii.

de parcă viaţa ar fi altceva; de parcă viaţa

s-ar petrece pe pământ iar literatura – pe marte;

de parcă goticul catedralei de sub brad (în care

ne aflăm) ar fi rămas în pană de baroc –

taman pe roţile din faţă –

dacă am fi hărţuit şi noi o muiere.

de parcă ne-am putea purta prezervativele la nesfârşit

ca pe nişte măciuci smântânite

departe de ascunzişurile line şi dulci de femeie

adică: fără acele furnicături

din acea regiune de angoase de la care ne vine nouă

setea de băut.

ca şi cum nu noi – ci îngerii noştri pierzători (de sex)

ar fi stat lângă acel foc de tabără

lângă care se tolănise râul

(ca un neam prost ce era)

ciulindu-şi urechile la noi şi

aducându-ne întruna la vale

kilograme de sutiene ucrainiene diafane

cărora voi le spuneaţI (academic): “vălurele” –

şi asta tocmai şI tocmai sub o asemenea

piezişă exoftalmică lună.

mă piş pe voi şi pe pârâiaşul vostru pricăjit.

hough !

 

 

crema neagră de pantofi nu iartă şi nu doare

 

“Je suis un bête, un nègre. Mais je

puis être sauvé. Vous êtes de faux nègres.”

(Arthur Rimbaud)

 

“Woman is the Nigger of the World”

(John Lennon)

 

cât despre crema neagră de pantofi – adevărul

este cu totul altul (şi aici

aşteptările citiorului/ viziunile lui perverse

despre viaţa decorată cu suişuri (pe) şi coborâşuri (de pe)

cu intrânduri (în) şi ieşinduri (din)

femeie

zău

nu îşi au rost: adevărul e cu totul altul).

dar mai bine să trecem la fapte – cum zicea

un împătimit al realităţilor ploioase

un matador al arenelor de fugă din faţa amănuntelor cu coarne

un spirit pragmatic dar mereu fără nasturi la gâlceavă

sosit în capitală să facă dreptate

pensiilor alimentare şi

vieţii de noapte pe pământ.

 

*

 

după cum am mai spus – latina este o limbă

care face pe moarta;

altfel de ce am mai marca zilele nefaste

cu piatră neagră (precum în imperiul roman)

de ce am mai încetini femeile frumoase

tot cu o piatră neagră (la inel)

de ce le subţiază pe ele negrul

cât să îţi intre şi pe sub uşă

dacă latina nu ar face pe moarta – aşa

cum am mai spus: nigro notanda lapillo.

 

*

 

nimic fără dumnezeu nimic fără negru

nimic fără dumnezeul negru al negrilor

nimic fără dumnezeul negru al zilelor ploioase

nimic fără dumnezeul negru al femeii albe pusă pe iubit

până la ultimele ei consecinţe

până în ultimele ei cotloane

până la completa ei dizolvare în sperma fierbinte şi dulce –

în rest doar mărunte probleme de lubrifiere

şi dumnezeul negru şi strâmt al adâncurilor

şi dumnezeul negru şi strâmt al frecării

şi dumnezeul negru şi sfânt al cremei negre de pantofi

care iată: nu iartă

nu doare

 

 

 

spectacolul acestei lumi posibile

 

ce simplu ar fi să fie simplu ce grozav

mersul pe sârmă –

(dar tată: ) ăştia nici nu ştiu să vorbească pe nas

nici nu ştiu tabla înmulţirii pe dezbrăcate

nu ştiu dominoul cu femei pe săturate

nici baba-oarba şotronul

popa-prostu’ şi

dă-mi mâna;

câtă supremă chibzuinţă pe mama natură

când i s-a potrivit cioc de pelican femeii-pelican

şi cuvinte scârţâitoare de sare între dinţI

poetului;

cât de sigur pe el este altoitorul de cuţite

când îi retează asistentei sărutul

dintr-o singură lovitură

şi mărul lui adam – în două

 

 

continuu să stau în băltoaca acestor cuvinte

(mamă)

ca un copil neajutorat

care încearcă să comunice ceva ireparabilului

scaunelor goale din această sală goală de spectacole

la spectacolul de gală al cărnii şi oaselor lui

în faţa acestui public absent

în faţa acestei lumi ascunsă în pungile cu seminţe prăjite

în faţa ochilor crescuţi în întuneric –

 

aplauze. fluierături.

aplauze.

 

 

 

voi continua să lucrez la gravitaţia ta

 

voi continua să îmi fac (cu scrupulozitate)

lecţiile pentru nopţile cu tine. voi continua

să îţi ascult picioarele până la depărtare.

eşti exact genul de maladie in mase. pentru tine

am agonisit şi ultimele picături de viaţă:

miere şi spermă; viermi de mătase.

 

azi oraşul a tot mieunat şi a tot lătrat la

viaţă; a plouat – cats & dogs.

fumători în amurg – dătători de lumină

cu cîte cinci chiştoace la fiecare mână.

midinete înviind cinematografe vineţii

gură la gură. peşti cu baldachine şi taxiuri.

poliţişti. vînzători visători de heroină.

sinucigaşi cu chiria la zi. aspirine. e ora.

e ora la care pielea ta rembrandt

se pregăteşte pentru lecţia de anatomie; ora

la care îţi potriveşti sângele după pulsul meu

exact; ora de dinaintea meditaţiei cu

întrepătrundul.

 

voi continua să lucrez la gravitaţia ta

(interioară) care te ţine despletită pe pământ.

voi continua să îţi administrez bogăţiile naturale

până ce vei deveni o patrie ascultătoare.

voi continua să îmi fac lecţiile direct

pe orgasmele tale vitale.

voi continua să îmi

voi continua să te

voi continu să

fac iu.

 

 

cântec de uitare (şi glie)

         

când spun că sunt la pământ nu înseamnă

nici pe departe că ma găsesc la pământ; ba chiar

preocup un scaun reazem o masă, umplu o ţigară

cu fum din plămîni deasupra unei coli de hârtie

care rămîne la fel de impenetrabilă ghemului de

circumvoluţiuni ce mi se răsucesc prin ţeastă;

ba chiar mă învârtesc – la cel mai plăcut mod – cu tot

cu casă printre zdrenţe de imagini sunete oarbe şi

alunecări de pământ cărora nu le pot pătrunde

înţelesul nici vreun semn care să mă readucă

la suprafaţă.

 

când spun că sunt la pământ înseamnă că tu

eşti departe înveştmîntată în uitarea ta (în alba

dantelata ta uitare de mireasă) dar şi aproape –

aici: prin galeriile întortocheate ale creierului meu

fetiţă cu chibrituri

fată cu gheare de lapte

femeie cu mângâieri de tortură.

braşov-sibiu-vaslui: am să vă şterg de pe lume

cu toate religiile uitării; astăzi am să le cumpăr

botniţe de argint amintirilor mele neruşinat de vii

şi zgomotoase; am să le sparg dinţii ultimilor trei

ani din viaţă (imperfecţiunea numită om nu prea ştie

când e biped dar când e nefericit-

cu siguranţă).

 

când spun că sunt la pământ nu înseamnă

nici pe departe că m-aş afla la pământ ci undeva

dedesupt – de vreme ce sufletul meu bate

coclaurele patriei (aşa) desprins de trup.

şi cât de frumos îmi mai creşte

iarba

pe faţă.

 

 

 

 

femeia – mod de folosire

 

i se îndepărtează pe îndelete singurătăţile din trup

spaimele din vis vălul de pe ochi până când

gândurile sentimentele gesturile tresăririle ei

capătă o curgere liniştită. se mai lucrează apoi

la presiunea sufletului ei şi la corzile vocale

pentru a preveni tăcerile prea lungi şi aducătoare

de depărtare.

 

(în acest stadiu preliminar femeia doarme mai frumos

decât visează se mişcă mai frumos decât gândeşte.

braţele ei te caută deja însă fără să se albească;

degetele ei nu îţi lasă încă umbre de dragoste pe piele).

 

abia acum urmează tratamentul de ardere înceată

(recomandabil între trei şi patru din noapte – când

carnea ei devine fragedă şi imponderabilă) când

şi tu îţi rătăceşti o bună parte din tine devenind

tot mai mult ea.

într-o bună zi îţi desprinzi aura de deasupra frunţii

şi o aşezi deasupra vâlvătăii calde a părului ei-

moment din care ea devine purtătoarea ta de adâncuri.

 

(acest stadiu impune o noua analiză sintetică: ea

visează mai frumos decît doarme; se mişcă mai

neîndemânatic decât gândeşte. ea este înconjorul

înconjorului raza cercului lunii numărul π al

adâncurilor. tu devii un trup al ei pe care ea

îl înlocuieşte precum o maladie incurabilă – însă

necesară ca aerul).

 

acum este joi am 48 de ani şi sunt mai fericit decât

iarba. ne aflăm în joia mare a unei seri de mai când

inima ei creponează alte încăperi ale frigului; când

umbra mâinii ei lasă ideograme pe pereţi

descriind o realitate în numai patru cuvinte:

bărbatul – mod de folosire

(mai nefolositor

decât iarba).

 

 

ne-a trebuit mult să găsim măsură

neputinţei: internetul

 

 

tu şi neputinţa ta răsfăţată

cu capul pe labe (canişul tău credincios);

spaima de a suporta viaţă; de a lăsa vânătăi

lumii căcăcioase din jur de a le arăta

cum se poate muri pe muzică de cuţit

şi cu pahare de sânge în mână;

de a le arăta cum se poate muri de inimă

iubitoare de inimă; uite ce m-a împins

uite cum am ajuns la această consemnare seacă:

“sunt împrăştiat prin sita unui dumnezeu

orb şi mut.”

 

am fi putut să îi zicem iubire; am fi putut

să îi spunem spaimă de contopire spaimă

de pierdere de lume; oricum i-am spune

dreptatea va rămâne deasupra fiecăruia

precum spuma acelor zile

precum aerul.

dar despre cum poate încolţi moartea dintr-o dragoste

mai luminoasă decât fiecare în parte

rămâne omeneşte de încercat

diavoleşte de priceput.

 

 

 

acum e primăvara neagră a florilor de tei

a oamenilor cu înăuntrul scos în afară.

e noaptea devoratorilor de îngheţată şi a

mâinilor fricoase. luna pisată în oasă

presărată pe carne. viaţa –

la gradul ei zero.

azi este vineri am 48 de ani

sunt mai pustiu de sânge decât sângele. Azi

pagina ta de web adie în toate întunericurile

oricât aş încerca să o mai accesez:

wulpea weveriţa weronica.veve.ro

wulpea weveriţa weronica.veve.ro

wulpea weveriţa weronica.veve.ro

 

curând voi adormi

ca să ajung la tine.

 

 

Poezii de Paul Vinicius

Din volumul "Portret de bărbat"

(în pregătire)