1. Dragostea dăunează grav sănătăţii 

2. Istoria se repetă 

3. Aşteptare

4. Nepotrivire de caracter

5. Vitraliu

6. Moartea e o minciună

7. Lacrimi şi crocodili 

8. Înălţimea noastră 

9. Familia Babel

 

 

 

DRAGOSTEA DĂUNEAZĂ GRAV SĂNĂTĂŢII 

Tu câte verighete porţi pe un deget

tu câte degete porţi la o mână

şi câte mâini îţi îngropi în trupurile de fum ale iubiţilor imaginari? 

Uite, că tot ne-am întâlnit acum, aici, cu totul întâmplător

îmbracă-te în acest întuneric de mătase  ţi-l dăruiesc

şi visează, te rog, cum stăm la această masă încărcată de

amintirile uşor alcoolizate ale atâtor pahare transparente

visează-mă cum îţi spun toate acestea

cu o ţigară fără amprente între degete de nicotină

cu o cafea fără amprente într-o ceaşcă de cofeină

visează-mă cum te visez şi te întreb:

tu câte verighete porţi pe câte degete pe câte mâini? 

Ţie, întunericul îţi stă atât de bine! 

 

ISTORIA SE REPETĂ 

A mai fost vreme rea

îmi spune Boris

şi va mai fi vreme rea

ploi, moarte, disperare

războaie au mai fost

îmi spune Mimmo

şi vor mai fi războaie

dar omenirea se va descurca

dragoste a mai fost

îmi spune Delmira

şi va mai fi dragoste

şi trupul tău printre alte trupuri

a mai fost cancer

îmi spune June

şi va mai fi cancer

cât timp va mai fi vreme rea. 

Între două războaie

între două iubiri

între două tropice

îmbrăţişaţi unul în celălalt

înarmaţi cu propriile trupuri

îndrăgostiţi unul de celălalt

oamenii

îmi spun ei

aşteaptă să se repete istoria. 

 

AŞTEPTARE 

Tot aşteptându-şi mamele plecate în oraş

(care nu se mai întorceau)

băieţii au devenit bărbaţi. 

Tot aşteptând să se îndrăgostească

de băieţii deveniţi bărbaţi

fetele au devenit femei. 

Tot aşteptând să fie fericite

fetele devenite femei

(care plecaseră în oraş)

s-au transformat în amintiri

în ochii băieţilor deveniţi bărbaţi

care încă le mai aşteaptă. 

 

NEPOTRIVIRE DE CARACTER 

Târziu, după ce palmele mele adormiseră pe trupul tău

mi-am dat seama de ce se întâmplau toate acestea: 

el nu o vedea pentru că nu avea ochi

ea nu îl auzea pentru că nu avea urechi

el nu o săruta pentru că nu avea gură

ea nu îl iubea pentru că nu avea inimă

el nu îi dăduse nici o palmă (deşi o iubea) pentru că el nu avea palme

ea nu plângea pentru că nimeni nu o învăţase să plângă

el nu o visa pentru că nu putea să doarmă.

În plus, ei nu se întâlniseră niciodată

deşi se făcuse târziu

şi palmele mele dormeau încă pe trupul tău. 

 

VITRALIU 

Scria poezii peste tot:

pe sticlă

pe oglinzi

pe cristalinul velin al ochilor

pe luciul poros al apelor

şi, ce era mai important-

lucru curios

pentru un poet prudent- 

nu se temea să lase urme.

Era, în felul său, un criminal onest

mai ales că era singurul muritor

care avea palmele netede, fără amprente

precum oglinzile neprivite de nimeni

în care se mai reflectă, uneori

lama pumnalului cu care obişnuia să scrie. 

 

MOARTEA E O MINCIUNĂ

(adaptare după Memoria focului, de Eduardo Galeano) 

Moartea e o minciună, Makiriate, iubito, e o minciună nevinovată, din acelea pe care le spun copiii pentru a ascunde ceva. Moartea încearcă să ne ascundă. Şi uneori reuşeşte. Dar pentru cât timp, Makiriate, iubito, pentru cât timp?! 

Tu vei muri, dar eu voi visa că visez naşterea ta. Eu voi muri, dar tu vei visa că visezi naşterea mea. Este atât de simplu. Visele sunt mai presus de noi, dar şi noi putem fi, uneori, mai presus de vise. Trebuie doar să credem în asta, şi să nu ne pierdem răbdarea. 

Noi vom trăi şi vom muri, dar ne vom naşte din nou. Şi vom trăi şi vom muri din nou, şi iarăşi ne vom naşte. Şi niciodată nu ne vom opri să trăim, să murim şi să ne naştem. Makiriate, iubito, tu niciodată nu vei înceta să te naşti, nici după ce vei muri pentru ultima oară.  

Tu ştii doar, Makiriate, iubito, că moartea e o minciună, din acelea pe care le spun copiii pentru a ascunde ceva. 

 

LACRIMI ŞI CROCODILI 

Ea nu plângea cu lacrimi adevărate.

Ea nu plângea nici cu lacrimi de crocodil

aşa cum voalat o acuzau membrii asociaţiei mistice Lacrimi de crocodil şi sfinţi

ea plângea cu crocodili adevăraţi care nu plângeau niciodată. 

În preajma ei, înfloreau grădinile zoologice

inundate de inocenţa crocodililor revărsaţi de retinele ei subtile

în preajma ei, înflorea industria de prelucrare a crocodililor

fotbaliştii din echipa oraşului ei purtau ghete din piele de crocodil

doamnele insensibile la operaţii estetice

îşi făceau implanturi crocodilice în cele mai bizare locuri

Teatrul Inexistent avea o splendidă cortină din piele de crocodil

pe care actorii îşi tatuau replicile. 

Ea nu plângea cu lacrimi adevărate

ea nu plângea nici cu lacrimi de crocodil

ea plângea, pur şi simplu, cu crocodili adevăraţi.

În preajma ei, ipocriziei nu îi rămânea decât să plângă cu lacrimi adevărate. 

 

ÎNĂLŢIMEA NOASTRĂ 

Străbunicul a fost un om înalt pentru acele vremuri

mult mai înalt decât străstrăbunicul

care, şi el, fusese un om înalt la vremea lui.

Însă bunicul a fost mult mai înalt decât străbunicul

tata, mult mai înalt decât bunicul

şi eu, mult mai înalt decât tata. 

Astfel, cu trecerea timpului, noi, bărbaţii

ne-am înălţat, pas cu pas, la ceruri

unde ne aşteptau femeile noastre. 

 

FAMILIA BABEL 

Sângele nostru este tot atât de imprevizibil

ca şi fructele carnivore ale arborelui genealogic

din faţa casei noastre. 

Bunicul meu este a doua mea soţie

mama mea este nepotul meu după soră

fiicele mele sunt bunicii mei după tată

fiii mei sunt bunicele mele logodite cu unchii mei

fratele meu este nepoata mea favorită căsătorită cu tatăl soţiei dintâi. 

În ciuda micilor extravaganţe de identitate

suntem totuşi o familie unită.

 

Poeme de Iulian Tănase

 

 

(poemele sunt din volumul POEME PENTRU ORICE EVENTUALITATE, Editura Crater, Bucureşti, 2000)