1. Galatheea narează
2. Pygmalion interpretează din Heraclit
3. Pygmalion, pre numele său adevărat Iosif
4. Pygmalion a isprăvit Galatheea
Galatheea narează
Toamna m-a surprins cu rugăciunea neîncheiată
eu – neîncheiată de la umăr în sus
(ceea ce înseamnă că mai am loc de întors, de dus,
că încă nu m-au răpus
de tot ideile duşmane),
altminteri, sunt o ţară neutră cu iarba culcată
ca după un joc candriu de şoimane
(pun câine rău pe fiecare ochi al tău),
au tropăit devale prin ea
cuvinte barbare cu carnea sub şa
(numai că eu sunt o ţară neutră războiul
ăsta nu-i al meu şi azi de altfel mă îmbăt),
îmi instruiesc în cuptoare
noua generaţie de pâini,
aştept un moise conducând călare
spre gâtul meu popoare de mâini.
Aş îndrăzni un semn către soare
şi mâna mea dreaptă e preschimbată în piatră
de prima
de a doua
de a treia ursitoare.
Domnul îmi trimite (minune!)
bezele inocente din vârf de mănuşă
(la ce mai căutaţi, băieţi, amprentele Sale pe
lume...)
în orişice toamnă cade cerul anume
ca o unghie vânătă prinsă în uşă.
Pygmalion interpretează
din Heraclit
E ora doişpe de jur împrejur
regele nu doarme, nu e matol şi nu e mahmur,
în schimb s-a topit
şi curge agale-nspre mare,
s-au obrăznicit lucrurile cele mai simple, mai fireşti,
nu mai găseşti nimic solid şi cumsecade,
anu ăsta – mi-e şi jenă s-o spun –
are pe cuget deja patru toamne
a cincia vine acum, e pe ţeavă),
s-au lichefiat şi numele străbunilor, Doamne!
ieri m-am spălat pe mâini cu o carte
azi mă trezesc că dau pe gât o dumbravă
despre siropu cu aspect de otravă din ceaşca mea
pot să afirm că era în zilele lui bune o vinere mare
iar poemu ăsta ieşit cu trântire de uşă din pix
să fie, cu pornire din clipa de faţă, un Styx
care-şi duce moartea stoic, pe picioare
mă incomodează orice detaliu lichid,
uită-te-n altă parte, pe-aci transpiră universul, ce
orgasm
stupid, ce ŢEAPĂ
mai ales că (ştie oricine), Obiectul şi Subiectul s-au
topit
(cherchezlafemme – sau, şi mai bine, femeia)
până şi Galatheea mea s-a sfârşit în coadă de
peşte
de i-a crescut pe furiş un deget de apă
(îl hrănim amândoi cu rechini şi alte legume)
patu meu de scoici e singuru lucru tare din lume
doar atât că nu sunt scoici, sunt trofee
ce idee iubito să-ţi aplici drept fard de obraz
pe bietu Noe, fără îndoială cam şui,
iată de ce mă încui în propria-mi ţeastă şi
dau drumu la gaz
copiii noştri s-or naşte mai mult ca perfecţi,
vor fi experţi la înot şi vor curge englezeşte,
numai eu nu pot Doamne nu pot Doamne nu pot
ţine-ntr-un loc rândul ăsta din urmă
pornit să te înece calm, gospodăreşte.
Pygmalion, pre numele
său adevărat Iosif
călătorise şi Pan pe lângă inima mea
grăbiră pe-acolo zei, apoi lupii de stepă
aşijderea miei,
şi calul troian am văzut la poartă de piatră
scurmând
când ţărâna rămase grea
sub mine! cu un simplu cuvânt.
atât de exact de atunci cineva ne desparte
trupul de viaţă
şi trupul de moarte.
eu blastăm între timp cu dalta desfrunzită.
decapitat. să n-o mai pot gândi
pe Isis – piatra mea – dezvăluită,
folosită şi gemând, ca o femelă de rând
sub ochii lui - trăgători de elită.
sunt mort pe de-a-ntregul, da' nu mă arăt...
ce mare sărbătoare mă invită
în uterul planetei, îndărăt?
trecu şi Steppenwolf pe lângă inima mea
drumeţiră pe-acolo îngerii, dracii,
el o digeră schematic, encore une fois,
cum digeră pe Daphne copacii.
deasupra El.
în faţă eu,
precum Orfeu.
Pygmalion a
isprăvit Galatheea
Principiul nu m-a vizitat
zici, pe căi silnice umblat
coborâtor,
până-n gleznă supărat şi pământ
mai apoi, până la gât,
pământul el însuşi cuvânt
neobişnuit la zbor
Or, eu zoream în piatră... şoaptă
nechemată-n judecată
Galatheea e zicere despletită...
cu aripă izbăvită
Galatheea n-are-aripe!
şoldurile stau să-i ţipe
la trei ceasuri de orgie
castă-n târg, agapă mie
cu păcate-ngenunchiate,
ochi plecaţi pe jumătate
sfiicios...
ca o radiografie ochiul ei
te ajunge la os...
Galatheea e un Kitsch!
zici, mânios şi la beţie,
apucat
pe drum aspru ca un bici
sub el Domnul n-a semnat.
Poeme de Mona Mamulea
