1.   Anamnesis

2.   Poemul ca motor în patru timpi ai realităţii

3.   Promisiunea unghiilor

4.   Lecţie de raportare la  mine însumi

 

 

Anamnesis

 

 

ca atunci cînd stai înlăuntrul acela

prostesc de alb

cu cobea mărşăluind pe isusul nervilor răstigniţi

şi o ploaie se dă cu capul de pereţi

sau o vulpe îţi ronţăie sîngele

spune, n-ai simţit niciodată?

        -Hai mai bine să alergăm

        prin pădurea fără copaci

cînd orice margine e un cîrcel

contorsionîndu-ţi imaginaţia

şi singurătatea urlă tăvălindu-se

                        cu spume la gură

şi, doamne, putrezesc ferestrele, cad

în mocirla fosforescentă;

cîntecul cocoşului pare sughiţul luminii

rotindu-se ca o elice lăptoasă

prin golul lucrurilor.

 

 

 

 

Poemul ca motor în patru timpi al realităţii

 

           

I.Lecţie  de raportare la mine însumi

 

plimbările au început într-o

                        duminică fără importanţă

şi le-aş putea numi:

        îndelungate treceri peste mii de furnici

        păşirea peste pietre

        ţinerea de mînă ca o durere locală

        a aerului

        sau

        frumosul negoţ al cuvintelor

        ca act perfect al gratuităţii

da, le-aş putea numi aşa,

însă greşind foarte mult.

 

 

        II.Simptomul cărnii femeii de dimineaţă

 

prefericita carne a femeii de dimineaţă,

mîna seamănă în lehamite a şarpe,

a cîntec de luptă sau a ghilotină...

preafericita carne a sa iscoditoare

sub aerul, să zicem, de la fereastră încoace

mai urît mirositor şi mai pur,

căci ceea ce e între noi

e numai înţelesul putreziciunii

şi numai de frică chipul s-a risipit

                        între cute

sau a rămas fierbinte preafericita carne

                        a  femeii de dimineaţă.

 

       

 

III.despre subtila pervertire a orgoliului

 

ar fi trebuit să studiez îndelung

                în Academia trupului ei

cu patima leopardului de a rămîne un salt

cu răbdarea cercului de a fi pururi rotund.

Aşa ar fi trebuit să fac, poate

eu, umil salahor printre porii celeşti.

Să studiez ar fi trebuit îndelung

                transpiraţia caldă

ce tainic se strecoară

                pînă în creuzetul buricului;

cu îndîrjirea strepezită a apei

să pătrund ultima fisură perfectă

şi aerul respiraţiei ar fi trebuit să-l imit...

 

Ca abia apoi să fi putut deveni

neliniştea de dinaintea plecării.

 

 

IV.despre întoarcerea în poem

 

masacrul în sala oglinzilor

                a început într-un tîrziu

cînd mi-am tras umil pleoapele peste ochi,

cînd tu erai întristător de frumoasă

şi eu cumpăneam bănuiala

ca pe o puşcă de vînătoare...

...........................................

După aceea s-a instalat liniştea

şi, în pîntecul ei, ştii bine

ţi se poate întîmpla totul.

 

 

 

 

Promisiunea unghiilor

 

 

era o femeie tristă în acel loc

o femeie cu ochii de aluminiu

şi  inima cu batistă la catarg,

de o parte şi de alta a mesei stăteam

şi gesturile mici amorţiseră

cum cîinii în ascultarea vînatului. Doar

unghiile creşteau încet către ea

ca şi cum aş fi pitit în palmă

un păianjen cu cheiţă.Era tristă

femeia. Ca un Christ de tablă.

şi aerul tăcea odată cu noi

halbele înecaseră toţi fluturii

iar din bălţi răsărea soarele.

Nu fi proastă, într-un tîrziu, i-am şoptit

şi fumul ţigării a îmbrăcat-o din nou

în rochie de mireasă

preţ de şapte minute.

                                                                  Poezii de Dan Lungu