Podul

                              de Ioan Es Pop

de partea asta nu e decît râul. Am văzut adesea

prăbuşindu-se în el o sumedenie de inşi împăcaţi,

pentru care, în zilele sumbre, cu soare prea mult,

nu mai e nici un fel de scăpare.

fac în genunchi două-trei tăieturi până-n os

şi mă uit. Fac treaba asta de mic.

pielea picioarelor e plină de ochi închişi.

vin aici numai când întunericul e-n toi.

celălalt mal, care cel mai adesea

e înşurubat în ceaţă, îi trage la sine

numai pe dispăruţi.

nu trec niciodată.stau pe marginea asta

şi adulmec malul celălalt.

mă aduc aici de ani buni. crestez în genunchi

ochi mari şi mă holbez la insul de dincolo

care precis se uită şi el dincoace noapte de noapte

cu genunchii înţesaţi de crestături.

acolo pot fi asasinate şi împerecheri cumplite.

aici însă nu se întîmlă nimic.

ce m-aş face fără râul ăsta care taie

oraşul în două, fără podul peste care n-am păşit vreodată

deşi fiecare muşci e pregătit

pentru ziua cînd vom trece împreună?

deocamdată însă răbdare, mare răbdare,

pentru că noaptea trecută l-am auzit gemînd.

după ani şi ani de când îl urmăresc,

podul a -nceput să se vaite. Poate ceţa e prea grea,

poate auzul meu s- subţiat atât de mult

încât aude celălalt mal prăbuşindu-se

cu mult înainte de a se prăbuşi.

sau poate a venit meşterul şi atunci e limpede.

nu mă mişc, dar atenţie, picioarele au pornit.

tropăitul lor e mai rece şi mai adânc decît trăsnetul.

de pe malul opus, celălalt a pornit şi el.

apele s-au ridicat cu pod cu tot şi l-au făcut fărâme.

abia cum cine trece trece cu adevărat:

fără să trebuiască să dea cuiva seamă

şi fără să lase vreun semn c-a plecat.

Poemul face parte din volumul "Pantelimon 113 bis", Editura Cartea Românească şi a fost republicat în volumul "Podul", editura Cartea Românească, 2000.