1. despre Veneţia
2. fraţilor mei
3. plămîni de mormînt
4. în ferestrele casei, păianjenii patriei
5. Ontos
6. iarbă
7. despre calitatea unui timp
8. sînii unei tîrfe
9. natură moartă II
10. ultimul lucru
despre Veneţia
ţin morţiş să scriu
şi eu
despre Veneţia:
toţi marii poeţi
scriu doară
mai devreme ori mai tîrziu
ceva
despre Veneţia!
dar cum n-am fost niciodată
la Veneţia
şi nici nu cred s-ajung vreodată
la Veneţia
asta e cam tot
ce pot să scriu
despre Veneţia.
fraţilor mei
puterea de decizie a fraţilor mei
fără doar şi poate că
mă obligă
să-i admir -.
a-şi imagina nişte
rădăcini
ce-şi părăsesc pomii.
soarele străluceşte,
şi ploaia cade.
iarna şi vara sînt,
desigur,
întrucîtva
neobişnuite -.
pînă şi plantele se prefac
cum că ar creşte cu nepăsare.
iar speranţa oarbă
se plimbă-ntr-o caleaşcă
albă
fără vizitiu.
plămîni de mormînt
în memoria tatălui
sec a fost
vinul ultimilor ani.
tata, nici o Legendă -
şi totuşi, chipul său.
acum
mai respiră-n ţărîna satului
doar plămînii-i de mormînt.
în ferestrele casei, păianjenii patriei
păianjenilor patriei
cafeaua neagră
are-n jumătatea de-ntuneric
a bunei odăi
aproape-un gust abstract.
iar ţigara fără filtru
între degetele de sticlă
mocneşte-ncet încet.
în ferestrele bunei odăi
atîrnă
păianjenii patriei
mari şi mici păianjeni de
ţară
deasupra plaselor pline
ochi de praf
exersîndu-se
pilduitori
în aşteptare.
Ontos
Ontos este un om ca mulţi alţii
asemenea.
El trăieşte pentru că,
neştiind că Derrida a
ajuns între timp mai departe,
trăieşte în indecidibilitate.
E-ntotdeauna un lucru bun să ştii
că există
Oameni ca tine şi ca mine, care
trăiesc.
Ontos, deci, un om care nu are altă
pretenţie
decît să trăiască cum
trăieşte un om normal,
trăieşte, pentru că nu se
poate decide.
Nu ştie dacă-i mai bine să se
sinucidă ori să
aleagă moartea liberă. Prima
variantă ar
corespunde mai degrabă nevoii sale de
schimbare radicală, ultima mai mult
dorului
uman de libertate.
Cum însă poate cineva să se
decidă într-o
astfel de situaţie? Ontos nu poate.
Şi
mulţi
alţii asemenea lui nu pot nici ei.
Uite aşa ei trăiesc apoi, normali
şi
izometrici, bucurîndu-se de furtuni
adevărate
şi trişti, cînd soarele arde
găuri în
după-amiezile estivale.
iarbă
peste paşii bunicilor mei
a crescut iarba.
e mult muşeţel între firele de
iarbă:
ne aşezăm în curte
şi culegem ceai -.
paşii părinţilor mei
se pierd încet încet şi ei -.
poate mîine deja
n-o să-mi mai recunosc
nici propria urmă -.
despre calitatea unui timp
care trăieşte-n lucrurile zilei
şi-n coloanele gazetelor
la fel ca-n toate zaţurile
de cafea -.
pe feţele toate din tramvai
trăieşte
la fel ca-n toate oglinzile
de mîine -.
şi cînd oamenii
obosiţi
dorm, la porţile nebunilor
veghează şi pîndeşte.
sînii unei tîrfe
sînii unei tîrfe obosite
sînt mai frumoşi
decît orice
psalm.
iar sub frunza de palmier
se spune mult mai lesne
amin:
Amin.
natură moartă II
floarea mărului
în paharul cu apă
pe masa de metal -.
numele lucrurilor
apoi
precum nişte capete rase
în prea bine
ascuţite
ţepe.
ultimul lucru
în septembrie
distanţa faţă de oraş
creşte brusc -.
faţă de sat
scade
fără o vorbă.
oră de oră
se mistuie -.
ultimul lucru
rămîne
întins străveziu
din păianjen
în păianjen.
Poeme de Michael
Astner
