Numărătoarea
inversă
de Saviana Stănescu
Scena 1
Un tren. Cabina
controlorului. Foarte îngustă. Sticle de apă minerală, sucuri,
bere, în nişte lăzi (pentru vânzările de noapte, când e închis
vagonul restaurant). Semiobscuritate. Gemete. Se vede doar spatele
controlorului care regulează o femeie aşezată pe banchetă.
Femeia (Z) murmură:
Z: douăzecişinouă … treizeci
… nu te opri … treizecişiunu … treizecişidoi … (din ce în ce mai tare) … treizecişitrei …
treizecişipatru … treizecişicinci … nu … treizecişişase …
treizecişişapte … treizecişiopt … da … nu … (strigat) … patruzeci!!
Blackout
Scena 2
Un compartiment de tren. Căldură
mare. Lângă geam, o femeie (Z) tânără, atrăgătoare,
îmbrăcată simplu, leagănă un bebeluş bine
înfăşat în scutece bleu şi mormăie un cântec de
leagăn. Pe faţa copilului este o batistă bleu. Intră un
bărbat (B) înspre 60 de ani – genul fost contabil, fals bonom - şi se
aşează în faţa femeii, tot lângă geam. Scoate un ziar din
geantă, îl răsfoieşte şi comentează din când în când
cele citite, fără a stârni vreo reacţie a femeii.
B: A crescut
preţul la carne … a treia oară anul ăsta … bandiţii … uite
ce vile îşi fac … Din ce, vă
întreb? … din banii noştri pe carne … s-a dus în sus dolarul, păi ce
să facă, să stea după noi! … ce burtă a făcut
ăsta de când e ministru! … din ce, vă întreb? … din carnea pe care
noi nu putem s-o cumpărăm că n-avem bani … las’ că
se-ndoapă ei pentru noi … pe burţile lor ar trebui să scrie
“aici sunt banii dumneavoastră”, nu pe drumuri, că taxa pe drumuri
ştim noi unde se duce, uite-acolo, vedeţi, în buzunarul lor … i-au
pus poza pe ultima pagină … n-are ca omu’ normal două buzunare la
haină, are patru şi cu ăla din căptuşeală, cinci
… o mai avea două şi la spate (râde
încântat de propria-i glumă; a ajuns la “cronica neagră”, o
citeşte concentrat, savurând-o) … iar i-a despicat unu’ pe ta-su
şi pe mă-sa … a violat-o şi pe soră-sa de 8 ani … a supus-o
la perversiuni cu coada de la mătură … ce imaginaţie! … s-a
enervat că aia mică “i-a adus o îngheţată topită
şi i-a căzut un strop pe tricoul cu Pamela Anderson, obţinut cu
greu de la un amic din SUA” … “a încercat să şteargă pata cu
salivă, dar ea se lăţea pe măsură ce freca locul
murdărit, aflat întâmplător chiar pe obrazul Pamelei” … atunci i s-a
pus şi lui pata şi a sărit pe soră-sa … ce chestii
se-ntâmplă, domne’ … (împătureşte
ziarul şi îşi face vânt cu el) … e o zăpuşeală
aici … Vă deranjează dacă deschidem puţin geamul?
Z (imperturbabilă): Da. Să
deschidem geamul, ca să-l tragă curentul la cap pe ăsta micu’
şi să crape în 5 până la 6 zile.
B (derutat): Scuzaţi?! (tăcere lungă) Poate … măcar să deschidem un pic uşa
… e un miros de … cauciuc încins aici …
Z: Da. Pute.
Şi aici şi afară. Aici poate mai puţin ca afară,
pentru că-i mai puţină lume... Da. Să deschidem uşa ca
să intre fumul de la ţigările ălora de pe culoar (arătând spre copil), să
facă bronşită sau pneumonie, oricum febră şi să
crape în 9 până la 10 zile.
B (şi mai derutat): Doamne
fereşte … (după un timp,
încercând să găsească ceva reconciliant) E
băieţel?
Z (intrigată): Bineînţeles. De
asta l-am îmbrăcat în bleu ca să ştie toată lumea că e
băiat. (calmă) Aveţi
probleme cu distinsul culorilor.
B (jignit): N-am, doamnă, nici o
problemă. În ziua de azi se mai întâmplă să vezi fetiţe
îmbrăcate în albastru şi băieţi în roz sau roşu, nu
mai e atât de strict … (tăcere
lungă) Cât are?
Z: Ce cât? Luni, kile,
centimetri, durată de viaţă?
Z: Patru luni.
B: Să vă
trăiască.
Z: Poate. (Tăcere. B nu prea ştie ce să
mai spună, totuşi nu-i trece prin cap că ar putea să
tacă. Staţie.)
B (uitând-se la ceas): N-a făcut
mult. 25 de kilometri într-un sfert de oră. E un accelerat rapid… (revelaţie) Acum cred că putem
deschide puţin geamul, suntem în staţie, nu trage curentul … (se ridică)
Z (strigând): Nu!
B (pufnind): Cred că exageraţi.
Se deschide uşa. Intră o
doamnă (D) corpolentă cu multe valize. Bărbatul
renunţă la încercarea de a deschide geamul şi o ajută pe
doamnă să-şi aşeze valizele. Doamna se aşează în
lateral-faţa femeii cu copil, scoate un şerveţel şi
îşi tamponează fruntea. Intră direct în vorbă.
D:
Băieţel, nu?! Cum îl cheamă?
Z: Îi zic Balin.
D: Balin!? N-am mai
auzit. E un nume străin. Nu sunteţi de pe-aici?
Z: Nu cred.
B se ridică şi încearcă
să deschidă geamul fără să mai ceară voie.
D:
Lăsaţi, domne’, geamul închis, avem un bebeluş aici!
B (enervat): În curând n-o să mai
putem respira. Mă mir că mai respiră şi micuţul cu
batista aia pe gură … (se
aşează şi îşi face vânt cu ziarul)
D (familiară): Chiar, de ce îi
ţii batista aia pe faţă, o să transpire şi-o să
se umple de bubiţe … ?
Z: Nu poate să
doarmă pe lumină.
D: Aiurea, n-am mai
auzit de aşa ceva şi, slavă Domnului, am văzut destui copii
mici la viaţa mea. Eu am avut trei, fi-mea a mare are doi, fi-meu unu, a
mică - iarăşi unu. Aşa ceva nu există să nu doarmă
pe lumină.
Z: E o boală.
Rară. Se numeşte … (inventează)
fotomn.
D (retrăgându-se un pic): Se ia?
Z: Nu, nu vă
faceţi probleme.
B (curios): Cum a contactat boala asta?
Z: E din
naştere. L-am născut în timpul unei pene de curent. Doctorii nu se
aşteptaseră la asta şi n-aveau lanterne la-ndemână.
B (bombănind): Au ei vreodată
tot ce le trebuie?! Poţi să mori cu zile dacă ajungi la spital.
D: Stai un
pic … şi cum ai născut, aşa, pe întuneric?
B (jenat): Să nu intrăm în
amănunte …
Z: Am
dormit până s-a rezolvat problema. Eu dorm tot numai pe întuneric,
niciodată pe lumină. Pe lumină trăiesc.
B: A, e ereditar.
D: Stai puţin
… că nu puteai să dormi cu durerile alea …
B: Să nu
intrăm în amănunte …
Z: N-aveam dureri
pentru că şi el dormea … doar v-am explicat cum e cu boala.
D: Apoi a venit
curentul şi ai născut normal.
Z: Nu, medicii m-au
trezit înainte. Sadici.
D: De ce te-au
trezit atunci, dacă nu venise lumina?
Z: Le venise ideea
să sune la morga de la subsol şi să ceară de-acolo
nişte lumânări. Am născut la lumânările unui puşti
care murise de vreo două ore. Îşi tăiase venele cu aparatul de
ras al lui taică-su.
B: Extraordinar.
D (oripilată, schimbă vorba) :
Să nu intrăm în amănunte … Acu’ bine că-n rest e
sănătos, voinic, mititelu’ … doarme dus, nici nu i se simte
respiraţia pe batistă … E primul copil, nu?
Z: Nu, am avut mai
mulţi.
D (consternată): V-au murit?!
Z: Câteodată. (tăcere)
B (revelaţie, vendetist): I-a dat.
I-a vândut la străini. (către
Z) Este?
Z: Câteodată. (tăcere)
B se uită la D
cu sensul de "le ştim noi pe astea"
D (înţepată): Urât din partea
dumitale. (curiozitatea învinge) Chiar i-ai vândut la străini? (ton de precupeaţă) Cu cât
i-ai dat?
Z începe
să râdă de se zguduie copilul. Apoi se opreşte brusc şi
priveşte în gol.
B (avizat, genul “am citit eu la ziar”):
Luna trecută preţurile erau aşa: 4000 de dolari până la 3
luni, dacă-i băiat, 3000 fata … 2500 de dolari între 3 luni şi
un an …
D:
Băieţii. Fetele - 1500?!
B: Nu. 2000.
După un an costă 1000 de dolari indiferent de sex … A, se scad câte o
sută de dolari dacă au ceva boli, handicapuri (către D, şoptit) Pe ăsta n-o fi putut să-l
vândă fiindcă are boala … o
fi moştenit-o numai ăsta, de obicei procentul e 20 la sută
să se transmită ereditar (tare)
La piaţa neagră se dau la kilogram: 300 de dolari kilu’…
D (către Z): Aşa-ţi
câştigi mata existenţa, duduie?! Faci plozi şi-i vinzi ca pe
cârnaţi?
Z: Aţi putea
să deschideţi puţin geamul, domnule?! Aici pute a căcat.
D: Vai, ce urât
vorb…
B: Ei, poftim, pân’
acum nu voia nici în ruptul capului să-l deschid, că-i
răceşte plodu’ … S-a răzgândit brusc. (deschide în sfârşit geamul)
Z: Miroase şi
mai rău...
D (iertătoare): S-o fi scăpat
ăla mic.
Z: Nţ. El când
doarme, doarme.
B: S-o fi trezit.
D (atoateştiutoare): Plângea
dacă se trezea.
Pe culoar se zăreşte
controlorul de bilete.
Z (izbucnind): Habar n-ai! El nu plânge
niciodată. Special nu-i desenez gură ca să nu plângă,
să nu râdă, să nu zâmbească, să nu vorbească,
să nu mănânce căcat ...
B şi D schimbă priviri complice de
tipul “asta nu-i întreagă la cap”.
Intră controlorul de bilete (C).
C: Biletele la
control! (o vede pe Z) Iar tu, Zozo?! (arată spre copil) Cum îl
cheamă azi?
Z: Balin.
C: Balin al
câtelea?
Z: Al
treisutetreisprezecelea.
C (scoate un briceag): Ghinion, nu!
Z (strângând copilul la piept): Nu! Nu! Pe
ăsta lasă-mi-l! Te rog, lasă-mi-l.
B şi
D urmăresc scena consternaţi şi speriaţi de briceag. C
smulge copilul.
B(fără să intervină):
Domne’ ce faci, ai căpiat?
C înfige
briceagul în copilul care se dovedeşte a fi de fapt un balon
înfăşat. Z se calmează, stă demnă.
C (râzând): Ce, n-o ştiţi pe
Zozo-balona? Umblă prin trenuri cu un balon lunguieţ
înfăşat ca un copil. Îi mai dăm de pomană din ce
rămâne de la vagonul restaurant. (râde
gros şi semnificativ) O mai găzduim pe la cuşete… Nu-i fată rea doar că-i dusă
cu … balonu’.
Z (împăturind calmă scutecele şi
rămăşiţele de balon): Las’ că te lipeşte mama
şi când o s-avem bani te cumpără nou-nouţ, neted şi
drăguţ … Şi roz. Vei fi fetiţă. O să te cheme
Balina. A (se gândeşte) osutăcincisprezecea!
C (ton de stăpân): Hai, gata, Zozo,
te-ai plimbat destul. Valea!
D (revenindu-şi din spaimă):
Sfântă fecioară, am stat de vorbă cu o haimana. Oi fi luat
purici, păduchi …
C: N-aţi luat
doamnă, Zozo e curată … (către
Z) Hai, gata, Zozo, mută-ţi fundu’! Îi deranjezi pe domnii …
B (pufnind): E inadmisibil. Cum
puteţi lăsa asemenea persoane în compartiment cu oamenii
civilizaţi. O să reclam.
C: Fiţi
rezonabil, domnule! N-a făcut nimic rău. (o împinge pe Z afară)
Z se
smulge, se agaţă de haina bărbatului (B), îl şterge la
gură cu batista şi-i zice tandră:
Z: Miroşi a
căcat. (iese cu C)
blackout
Scena 3
Atmosferă
idilică. Soare. Terasa unei case. Zozo copilă (aceeaşi
actriţă ca în scenele 1, 2) desenează cu carioca pe un balon
mare, roz. Îi face ochi, nas, gură, păr, în general un cap de
păpuşă. Mama şi Tata stau pe două scaune pe
terasă. Mama (aceeaşi actriţă care a interpretat D din
scena anterioară) împleteşte un pulover. Tata (acelaşi actor
care l-a jucat pe B) citeşte ziarul. Din când în când ambii sorb din
două ceşti mari de cafea, aşezate pe o măsuţă
dintre ei.
T: Patru tineri între 18 şi 25 de ani
au violat o bătrână paralizată de 85 de ani…
M: Asta era alaltăieri.
T: Nu, aia de alaltăieri avea 82 de
ani… Şi nu era paralizată.
M: Nu era aia cu scaunul cu rotile, când au
legat-o de scaun şi…
T: Nu, asta de azi e de la ţară.
N-are scaun cu rotile. Aia de alaltăieri era din capitală…
M: Pe asta cum au violat-o, scrie?
T: Nu dă prea multe amănunte. Zice
doar că a fost bătută cu bestialitate şi înţepată
cu o andrea …
M (oprindu-se
din împletit): Aaa!
T: De 12 ori în antebraţ şi în
coapsă…
M: De ce de 12 ori, scrie?
T: Nu zice… Probabil fiecare dintre ei de 3
ori.
M: Ai dreptate.
(După ce a
terminat de desenat balonul, Zozo îl arată veselă de la
depărtare părinţilor. Face şi câţiva paşi de
dans.)
M: Fata noastră are talent la desen.
T: Zâmbeşte prea mult.
M: E încă un copil. Cu timpul o
să-i treacă.
T: Ieri am prins-o cântând şi dansând.
M: Sper că n-ai bătut-o.
T: Nu. Am muşcat-o doar de obraz.
M: Mă miram de unde are semnul
ăla.
T (către
Zozo): Zozo! Marş încoa’!
M: Să n-o baţi.
T: Nu. Vreau să ne … jucăm.
(Vine Zozo cu
balonul.)
M: Ce drăguţ!
Z: E fată. O cheamă D.
T: D?! Ce nume-i ăsta?
Z: Un nume. Pentru azi. Mâine-i zic R.
Poimâine C.
T: Nu merge, nu e în ordine alfabetică (către M) Fata noastră e
cretină.
M: Lasă fata să-i pună ce
nume vrea… (atinge cu o andrea balonul,
încercând să-l vadă din mai multe părţi) D zici? – e
drăguţă, e foarte drăguţă. (T îi apasă mâna înţepând balonul şi spărgându-l)
T(râzând):
Baloanele astea cumpărate de la en-gros se sparg prea repede.
(Zozo începe
să plângă.)
M: Şşşşş, mâine
îţi cumpără mama unul nou nouţ, o frumuseţe de balon …
(către T) Vezi, fata
noastră are talent la plâns.
T: Nooo. E prea
ciolănoasă. I se zguduie oasele. N-are pic de simţ muzical. E un
schelet zornăitor.
M (mângâind-o):
E vârsta. O să mai pună carne pe ea cu timpul. (către Z) Aşa, mamă, aşa…
T: Închide-o în bucătărie. Să
mănânce tot. Tot.
M: Voiam s-o trimit la tanti Nina să
întrebe de parastas.
T: Da’ înmormântarea lu’ Ion de la
Judecătorie când e?
M: Auăleu, am uitat de ea. E poimâine.
T: Vezi, ţi-am zis să-ţi
notezi… Ai repetat pentru ea?
M: Nu. Improvizez…
T: Cum să improvizezi! Tu eşti o
profesionistă.
M: Tocmai …
T: Nu, nu poţi să mergi aşa,
la plesneală. (către Zozo):
Zozo, întinde-te pe jos cu mâinile pe piept. Şi termină odată cu
plânsu’ că-ţi bag o andrea pe gât. E mai rău decât cu
linguriţa lu’ nenea doctorul când ţi s-au umflat amigdalele … (îi dă cu piciorul)
M: Fii cuminte, Zozo. Ascultă-l pe
tata…
(Zozo se
opreşte din plâns şi se întinde cu mâinile pe piept)
T (către
M): Aşa … Acum să te văd. Nu uita că băiatul
tocmai se logodise. E un amănunt important.
M: Ştiu. (brusc începe să plângă, să jelească aplecată
pe corpul lui Z) Cui ne-ai lăsat Ioaneeeee?! Gura ta de fragă
astupată acum de pământ e … ochişorii tăi de
veveriţă pleoape grele de pământ au… râme umede ţi
se-ncolăcesc pe inelar în loc de verighetă… viermi
călătoresc în voiaj de nuntă pe pieptul tău lat … Unde
te-ai dus mândreţe de băiat, Ioaneee mamă, Ioaneee dragă,
Ioaneee tată …
T: Are şi-o soră…
M: Ioaneee frate, Ioaneeee fi-ţi-ar
sufletu’ în cap de masă în rai …
T: Bine. Gata. Eşti bună, ce mai,
eşti bună. Zozico, uită-te aici şi învaţă.
Maică-ta e cea mai mare bocitoare din oraş. Din judeţ. Din
ţară. Fii mândră că te-a făcut, nu te-ar mai …
M: Ei, şi taică-tu e cel mai bun
gropar de pe-aici. Morminte ca el n-a mai făcut nimeni. Artist, ce mai.
Cum bătătoreşte el pământul, cum face el movila … nu
dreptunghiulară ca alţii, nooo, el o face trapez, trapez isoscel cu
laturile perfect egale … Să fii mândră de el, Zozico.
(Zozo nu scoate
un cuvânt, stă cu ochii închişi)
T (îi
dă cu piciorul): Hai, zi ceva, nu sta ca moarta!…Toantă.
Blackout
Scena 4
O cameră de
tânăr, probabil la etajul unei case. Se aud voci şi zgomot de
farfurii de la parter unde lumea s-a adunat la masa de după înmormântarea
bunicii curtezanului lui Zozo la 18 ani (aceeaşi actriţă) – EL
(acelaşi actor din rolul controlorului). Pe un perete este o hartă a
lumii. Lângă ea, o ţintă-jucărie dintre cele în care se
aruncă săgeţi. Mai pot fi postere cu actori şi actriţe
celebre. Intră Zozo cu EL.
El: Mama ta are o voce superbă.
Z: Da.
(inspectează camera)
E: A plâns meserie la moartea bunicii. Zici
că-i soprană şi tenor la un loc. Şi ce texte scoate din ea…
E full de talent, ce mai …
Z: Ai o cameră mişto.
E: Merita să fie
cântăreaţă de operă.
Z: Nu putea. Numai morţii o
inspiră. Vii o zăpăcesc.
E: E o bocitoare adevărată. Nu mai
găseşti în ţară alta ca ea…
Z: Au angajat-o de pe-acum pentru moartea
lor câţiva senatori, plus doi preşedinţi de bănci.
E: Pe bune?
Z: Pe bune.
E: Uau, marfă.
Z: Tata citeşte zilnic toate ziarele.
Nu cumva să scape momentul când crapă ăia… Nişte cretini. (arată ţinta): Ai
săgeţi?
E: Sigur. (le scoate dintr-un sertar) Cred că mă place
taică-tu. E tare bătrânu’.
Z (aruncând
cu săgeţi): Da. Mănâncă rahat tot timpul. Umblă cu
sandviciul cu rahat la el.
E: Lumea zice
că-i un profesionist de mare clasă. Că face o bijuterie de
morminte. La mare artă. Le aranjează la milimetru …
Z: Ai o carioca roşie sau neagră?
E: Sigur. (îi dă) Poţi să vii cu ruleta să le
măsori. Perfecte. Zici că-s lucrate la maşină. Când colo e
mână de om. De taică-tu. Zice lumea că-i ultimul mare gropar. Nu
din ţară, din lume…
(Zozo
desenează cercuri concentrice pe hartă. Pe cel mai mic îl
înroşeşte bine. E în dreptul Greciei. Va arunca săgeţi în
noua ţintă.)
Z: Grecia. Trebuie să nimeresc Grecia.
E (ton
de ghid): Acum în Grecia e groaznic de cald. Ziua oamenii dorm de
căldură. Noaptea beau şi dansează pe mese de taverne. Nu
poartă chiloţi din cauza căldurii. Unii cad sub mese şi se
regulează pe podele. Alţii sparg pahare şi farfurii. Îşi
taie venele şi îşi beau unii altora sângele. E bine să bei sânge
fierbinte când e căldură. Scade temperatura corpului. Cel mai frumos
în Grecia e că toţi oamenii se iubesc. Din cauza căldurii.
Z: Acum o să nimeresc Grecia.
E (atingând-o
pe fund): Lumea zice că noi doi suntem foarte potriviţi.
Z:
Mănâncă rahat.
E (pipăind-o):
I-am auzit pe ai mei şi pe ai tăi vorbind de nunta noastră. O
să fie peste 6 luni, odată cu parastasul bunicii.
Z: La naiba … nu pot să nimeresc
Grecia.
E: Au invitat numai lume bună. S-au
gândit la tot. Stăm aici, cu ai mei, până moare mătuşa ta
din Severin. Nu mai are mult, au zis că are cancer la gât. Sunt dureri
cumplite la chestia asta. Poate s-o găsi vreun doctor milos să-i
pună capăt suferinţei mai repede. Foarte curând o să avem
casa noastră.
Z(aruncând
cu săgeţi în postere, mobile, ce mai nimereşte): Nu vezi
că nu nimeresc Grecia, nu pricepi …
E: O s-avem casa noastră. O să
plantăm flori şi o să facem copii. Doi. Patru. Sau şase.
Neapărat număr cu soţ ca să fie echipe egale când se iau la
cafteală. Eu o să-i arbitrez. Tu o să faci gogoşi calde
şi-o să le pansezi rănile.
Z: Nu ştiu să fac gogoşi
calde! Şi nu nimeresc Grecia! Nu nimeresc … (izbucneşte în plâns)
E (trăgând-o
pe jos): Ai şolduri cam înguste. O să fii foarte sexi după 6
copii…
Scena 5
Mama şi
Tata sunt în cimitir, stând pe o lespede betonată de mormânt. E noapte.
Sunt îmbrăcaţi în haine de seară: costum elegant şi papion
– tata; rochie neagră, mulată pe exageratele-i rotunjimi şi
poşetă neagră – mama. Lângă ei e o sticlă de
şampanie şi două pahare de cristal.
T: 25 de ani nu-i puţin.
M: E un sfert de secol.
T: Tu şi eu. Eu şi tu. Amândoi.
M (mângâind
lespedea): Parc-ar fi ieri … Dumnezeu să-l odihnească pe dom’
profesor Marcu, ce om a fost…
T: La moartea lui te-am văzut prima
dată.
M: Era în mai. Duhnea a liliac pe alei.
T: Mormântul era plin de buchete de liliac.
Nici nu se mai vedea pământul.
M: Abia după o lună am observat ce
original îl făcusei. Ce perfect.
T: Nu-i aşa?! (îi sărută mâna)
M: Da. (îl mângâie pe obraz)
T: Apoi i-au pus porcăria asta de
lespede. Sculptată, cică. A costat o grămadă de bani.
M: Neamurile din partea nevesti-sii…
T: Nişte cretini… Mormântul trebuie
să fie de pământ. Să miroasă a pământ.
M: Ai dreptate.
T: După un timp poate să se umple
de iarbă. Asta nu-i rău. E natural.
M: Mâine-poimâine le fac de plastic.
T (oripilat):
Câh.
M: Verde. Sau roz. Sau, mai şti, chiar
roşu. O s-arate ca la bâlci pe-aici.
T: S-a dus liniştea de cimitir…
M: S-a dus…
T: Lumea s-a schimbat.
M: Unii nici nu mai vor să plângi la
moartea lor.
T: Vor să cânţi. Noroc că tu
ai voce.
M: Halal noroc. Mâine-poimâine o să
vrea să râzi.
T: Trebuie să înveţi să râzi
mai bine.
M: Da. Da’ vor să-ţi dea ei
şi textele pe care să le plângi sau să le cânţi. Sau,
Doamne apără-ne, să le râzi.
T: Tu compuneai nişte texte … Erai
mare!
M: S-a dus vremea aia. O să fim bunici.
Sau poate suntem deja. Fata noastră n-a dat nici un semn.
T: Ne-a lăsat în pace.
M: Putea să scrie sau să se urce
în tren să vie pân-aici. Doi părinţi are şi ea.
T: Tâmpita. S-o mai fi îngrăşat?
M: Habar n-am. Cred. Ar trebui să ne
urcăm în tren şi să mergem să vedem.
T: Vom merge.
M: Poate chiar săptămâna viitoare.
T: Poate… Acum suntem doar noi doi. (o sărută) [ii minte…
M: Ce de lume venise la înmormântare la
domnu’ Marcu…
T: Da. Habar n-aveau că-i pedofil. Îi
plăceau băieţii de-a cincea, a şasea.
M: Tu ştiai, da’ n-ai spus.
T: Sigur că ştiam. Mi-a fost
profesor de muzică dintr-a şasea până într-a opta. Zicea că
sunt foarte dotat.
M: Erai … Aşa tânăr …. 18 ani …
Era primul tău mormânt.
T: Niciodată n-am fost atât de fericit
ca atunci când l-am săpat.
M: Ştiu. Se vedea în ochii tăi.
Străluceau. Erai sălbatic şi frumos. [ineai lopata-n mână
ca pe-o sabie.
T: Tu erai
superbă. Doamne ce grasă erai. Nu-mi puteam lua ochii de la
cărnurile tale. Pliuri peste pliuri. Tremurau ca nişte frunze, când
plângeai. Sau ca nişte aripi…
M (cu
modestie): Ei …
T: Da. Se zguduiau ca un şir de
cascade. Erai o simfonie.
M: Aveam bărbie triplă.
T: Încă îmi mai place să mă
joc cu ea. (o gâdilă pe bărbie,
o îmbrăţişează) Hai, dă din aripioare,
îngeraş …
M: Am putea zbura să ne vedem fiica.
T: Vom zbura.
M: Hai să plecăm chiar
săptămâna viitoare, ce zici?
T: Vom pleca.
M: Acum avem şi bani. Am câştigat
o grămadă la moartea senatorului. Am făcut-o numai pentru bani,
n-am avut nici o plăcere.
T: Ştiu cum e. N-ai putut să
boceşti ce vrei.
M: Vreo cinci inşi mi-au controlat
textul. Mi-au tăiat tot ce era cu râme, viermi, putreziciune şi alte
cuvinte importante.
T: Te-au cenzurat.
M: Nu-ţi poţi face meseria în
condiţiile astea. Nici o plăcere. Mai bine mă făceam
cântăreaţă de operă, tot aia era.
T: Nu regreta. Ai fost ce-a mai bună
din ţară.
M: Şi tu… (îl sărută) Am fost o echipă grozavă.
T: Cea mai grozavă.
M: Ar trebui să mergem să ne vedem
nepotul.
T: Vom merge.
(Deschide sticla
de şampanie şi toarnă în pahare. Se ridică şi se
aşează pe un genunchi în faţa M)
T: Pentru dragoste şi moarte.
M: Ai rămas un adevărat cavaler.
(Scoate din poşetă
două flacoane de somnifere, le ciocnesc ca pe pahare)
T: Le-ai spus că nu vrem nimic din
beton, plastic sau alte materiale artificiale?
M: Sigur, iubitule.
T: 25 de ani nu-i puţin…
M: E un sfert de secol…
(Se ţin de mână
şi iau pastilele una câte una, sorbind încet din paharele de
şampanie.)
Blackout
Scena 6
Seară.
Interior domestic. EL vine şi se aşează la masă. În
continuare va urma obişnuitul ritual casnic cu soţia care-l
serveşte întâi pe soţ, apoi pe ea. Discuţia se va purta în
timpul cinei, pe un ton foarte calm.
Z: Te-ai spălat pe mâini?
E: Sigur. (pauză)
Z: Unde l-ai dus?
E: L-am aruncat.
Z: Unde?
E: La WC.
Z: Trebuia să-l îngropăm
creştineşte.
E: Cine să-l îngroape, vreun amator?
Dacă nu murea taică-tu….
Z: Puteai să sapi o groapă în
spatele casei.
E: Stricam răsadul de narcise.
Z: Merita să aibă un mormânt cu
narcise.
E: Nu merita nimic. N-avea ochi. N-avea nas.
N-avea gură…
Z: Avea urechi. Puteam să-i cânt.
E: Tu n-ai voce. N-ai moştenit-o pe
maică-ta.
Z: Puteam să-i plâng. Să-i râd.
Să-i spun bancuri.
E: Nu te mai gândi ce puteai să-i faci.
Gata. Uită-l. E mort.
Z: Nu trebuia să-l arunci la WC.
E: E mai bine aşa. Am tras apa şi,
gata, s-a dus. Dacă-l îngropam în grădină ne-am fi amintit tot
timpul de el.
Z: E tot aia. O să ne amintim de el de
câte ori ne ducem la WC.
E: Nu-i tot aia. Una e să-l ţii în
spatele casei, sub pământ. Alta e să-l ducă apa, Dumnezeu
ştie unde.
Z: În canalul de scurgere.
E: Nimeni nu ştie exact unde-i canalul
de scurgere.
Z: De ce ai tras de mai multe ori apa? Nu
s-a dus din prima?
E: Nu încăpea.
Z: L-ai tăiat?
E: Puţin.
Z: În câte bucăţi?
E: Doar în patru.
Z: Puteai să-mi păstrezi
măcar capul.
E: La ce ţi-ar fi folosit?
Z: L-aş fi făcut vază.
Aş fi pus flori în el.
E: O să-ţi cumpăr o vază
de cristal. Sau de ceramică neagră. Sau de porţelan. De ce vrei
tu. Numai nu te mai gândi la el. Gata. A plecat. S-a dus. Înapoi de unde a
venit… Era un rebut.
Z: N-ar fi plecat dacă nu erai tu.
E: L-am ajutat un pic, e-adevărat.
Z: Putea să trăiască.
E: Nu putea. N-avea nas, n-avea gură,
n-avea pe unde să respire.
Z: S-ar fi adaptat el. Toate organismele se
adaptează mediului de viaţă în care sunt nevoite să
trăiască. Ar fi respirat pe urechi. Ar fi vorbit cu mâinile. Cu
picioarele. Cu degetele. Cine ştie, poate era ventriloc! Avea picioare
zdravene. Habar n-ai tu ce şuturi îmi dădea în burtă. Ar fi
putut fi dansator. Sau fotbalist! Ar fi câştigat o gaşcă de
bani. Ar fi călătorit. Ne-ar fi cumpărat şi nouă
maşini, prăjituri, blănuri, excursii. Era un copil bun. Generos…
E (aruncând
calm farfuriile în perete): Era mort. Mort. Mort. M. O. R. T. Mort… (continuă cu aceleaşi cuvinte în
timpul monologului ei)
Zozo se
urcă pe masă şi dansează greceşte, cu un cuţit în
mână.
Z: Habar n-ai. Înainte de tine am cunoscut
un tip. Sub o masă în Grecia. Nu l-am văzut la faţă. De
fapt nu l-am văzut deloc. Zăceam cu obrazul lipit de podea sub o
masă în Grecia. Pe jos mirosea a transpiraţie, spermă şi
vin roşu. Nu ştiu din ce parte a venit. Sau a căzut. Aveam
părul lung. Nu i-am putut simţi nici măcar răsuflarea pe
ceafă. Ha, ha, ceva tot am simţit. O dată. De două ori. De
nouă ori. De şaptezeci de ori. Şaptezeci! Cu tine n-am
simţit nimic niciodată. Degeaba te-am văzut la faţă.
Degeaba ştiu cum te cheamă. Degeaba ţi-am vorbit. Degeaba te-am
pipăit. De…
E: Draga mea, tu n-ai fost în viaţa ta
în Grecia.
Z (aruncă
de sus cu cuţitul în masă): Taci. Tu să taci. (îl zgâlţâie, strângându-l de gât, ca
să dea din cap în sens afirmativ) Nu era mort, pricepi. Nu era mort.
Se mişca. Recunoaşte că se mişca.
Blackout
Scena 7
Cabina
controlorului. Sticle de apă minerală, sucuri, bere, în nişte
lăzi. Controlorul o regulează pe Zozo pe la spate, ea stă cu
mâinile sprijinite de fereastră, cu privirea fixă aţintită
pe geamul închis. La fiecare mişcare se aude un zgomot de sticle care se
ciocnesc. Lumină intermitentă. Zozo numără
penetrările.
Z: cincizecişicinci …
cincizecişişase … cincizecişişapte … (din ce în ce mai tare) … cincizecişiopt … da …
cincizecişinouă … şaizeci … nu te opri … şaizecişiunu
… şaizecişidoi … şaizecişitrei … încă puţin …
şaizecişipatru … şaizecişicinci …
şaizecişişase … da … şaizecişiopt …
şaizecişinouă … acum … (strigat)
şaptezeci!!!
Blackout
Scena 8
Cabina
controlorului. Zozo, cu spatele la fereastră, îl înjunghie de mai multe
ori pe controlor cu briceagul. La fiecare mişcare se aude zgomot de
sticle. Lumină intermitentă. Zozo numără loviturile.
Z: … zece … nouă … opt … şapte …
şase … cinci … patru … trei … două … una … (se opreşte) zero … (mirată)
zero … (zâmbind) zero … (deschide fereastra, strigă) zero …
(complice) zero … (misterioasă) zero … (revelată) zero … (exuberantă) zero … (un tunel, întuneric, Z prostindu-se cu voce
de “fantomă”) zero … (lumină,
Z nu mai e în cabină)
Blackout
Sfârşit
