V. S. NAIPAUL  Interviuri (fragmente)

 

  AS: Sunteţi surprins de suportul adus de Osama Bin Laden în Pakistan, Indonezia, Malaezia şi Iran, ţări despre care aţi scris în cărţile dumneavoastră de călătorie prin Asia?

 

VSN: Nu pentru că aceştia sunt cei care au fost convertiţi de Islam. Mai brutal spus, aceştia sunt cei care nu sunt arabi. Parte din nevroza celui convertit este că încearcă mereu să dovedească. Trebuie să fie mai regalist decît regele, cum spun francezii.

 

AS: Ce credeţi că face atracţia Islamului atît de puternică?

 

VSN: Am să-ţi spun ceva din secolul opt. Prima provincie din India care a fost cucerită a fost provincia Sindului, acre aparţine acum Pakistanului. Regele Sindului a rezistat foarte bine. Apoi într-o zi i s-a raportat cum invadatorii îşi rosteau rugăciunile împreună, ca un singur om, şi regele s-a înspăimîntat. A înţeles că asta era o nouă forţă în lume, şi cu asta, în fond, se şi mîndresc foarte mult islamicii: unirea oamenilor. Ideea de comuniune este foarte puternică.

 

AS: Ce părere aveţi despre islamul non-fundamentalist?

 

VSN: Cred că e o contradicţie de termeni. Bineînţeles că poţi discuta şi aşa şi face să dispară orice mişcare. Dar ideea cea mai importantă din Islam este Paradisul. Nimeni nu poate fi moderat în dorinţa de a ajunge în Paradis. Ideea unui stat moderat este ceva manipulat de politicienii care încearcă să facă rost de niscai împrumuturi ici şi colo.

 

AS: Care credeţi că au fost cauzele evenimentelor de la 11 septembrie?

 

VSN: Nu au avut nici o cauză. Ură religioasă, motivaţii religioase- astea au primat. Nu cred că asta s-a datorat politicii externe americane. Există un pasaj într-una dintre nuvelele lui Joseph Conrad despre Indiile Răsăritene, în care sălbaticul rămîne cu mîinile goale şi scoate un urlet de mînie. Cred că asta e în esenţă ceea ce se întîmplă. Lumea devine din ce în ce mai ne-la îndemîna oamenilor simpli care nu au nimic în afara religiei lor. Şi cu cît devin mai dependenţi de religie care bineînţels nu rezolvă nimic, cu atît lumea devine mai îndepărtată. Banii din petrol din anii `70 au creat iluzia că puterea ar fi revenit lumii arabe. Era ca şi cum acolo sus ar fi fost un supermarket divin deschis, în fine, şi oamenilor din lumea musulmană. Nu au înţeles că bunurile care le dădeau putere erau făcute de altă civilizaţie. Aceasta a fost foarte greu de acceptat şi rămîne intolerabil.

 

AS: Admiteţi că nu sunteţi un istoric al Islamului. Pe ce specialişti vă bazaţi afirmaţiile?

 

Nu, nu, nu! Călătoresc, întîlnesc oameni şi ei îmi povestesc despre vieţile lor. Nu am nevoie de nici un specialist. Dacă călătoresc în India sau Africa, cel mai bun mod de a merge acolo este cu o minte foarte lipsită de prejudecăţi şi faptele vor vorbi de la sine.

Un specialist s-ar uita la ei şi ar trage concluzii. Eu nu. Cititorul se uită şi el la ei şi-şi creează o poveste şi povetstea depinde de cititor.

 

(Extrase din "Critică literară: Noul laureat al premiului Nobel şi relaţia sale contenţioasă cu căile islamului" de Adam Schatz, The New York Time Magazine, Oct 28, 2001, sect 6, pag 19)

 

BL: V-aţi născut în Trinidad?

 

VSN: Da, m-am născut acolo. Cred că a fost o mare greşeală.

 

BL: Cînd aţi început să gîndiţi aşa?

 

VSN: Foarte devreme. Voiam pur şi simplu să trăiesc într-un loc mai frumos. Nu-mi plăcea climatul. Nu-mi plăcea calitatea luminii. Nu-mi plăcea căldura; nu-mi plăceau crizele de astm pe care mi le dădea. Nu-mi plăceau tensiunile rasiale din jurul meu. Şi ele erau legate atît de africani, cît şi de europeni. Voiam să mă eliberez de toate astea. Nu-mi plăcea muzica: nu-mi plăcea zgomotul. Pur şi simplu simţeam că nu mi-e locul acolo.

 

BL: Dar în acelaşi timp eraţi înconjurat de întreaga dumneavoastră familie care este indiană?

 

VSN: Da, vorbesc şi de lumea din afară, nu pot să spun că familia mea îmi plăcea în mod particular. Crescînd într-o familie mare, extinsă, capeţi un dezgust durabil pentru viaţa de familie. Asta a făcut să-mi piară cheful de a face vreodată copii. Apoi, dintr-o altă sursă tot din interiorul familiei mi-am dezvoltat gustul pentru frumuseţe, maniere, pentru scris, mi-am dezvoltat o fantezie, presupun, pentru civilizaţie ca ceva opus acestei barbarii. Barbaria era dublă: barbaria familiei mele şi barbaria de afară.

 

BL: Iertaţi-mă că răsucesc cuţitul într-o rană veche, dar vă referiţi la barbaria familei dumneavoastră. Ce anume vi se părea barbar în legătură cu ea?

 

VSN: Aş fi preferat mai multă graţie; aş fi preferat mai multe calităţi intelectuale; aş fi preferat mai multă generoziate a spiritului. Am crescut printre oameni care făceau neîncetat  observaţii morale asupra comportamentului şi astfel erau plini de maliţie şi gelozie pentru că nimic altceva nu conta pentru ei. Vedeţi, cred că atitudinea hindusă, ca şi atitudinile multor religii estice, este profund materialistă. Cred că toate actele dezinteresate şi atitudinile faţă de anumite lucruri ca avînd o valoare în sine-ca de exemplu, a nu fi crud, a fi milos-vin din civilizaţii cu o foarte înaltă conştiinţă de sine, civilizaţii foarte foarte sofisticate. Nu cred că provin din culturi rituale.

 

(Extrase dintr-un interviu publicat în The Listener, 23 iunie 1983, 16-17, realizat de Bernard Levin)

 

EH: Care este viitorul Africii?

 

VSN: Africa nu are nici un viitor.

 

(Extrase dintr-un interviu publicat în New York Times Book Review, 13 may 1979, 1, 36, Elizabeth Hardwick)

 

DW: Într-o converaţie anterioară mi-aţi spus că preferaţi să fiţi privit ca fiind ironic şi nu satiric. De ce?

 

VSN: Nu intenţionez să fiu satiric. Satira vine dintr-un imens impuls de optimism. Nu poţi fi satiric cînd te pîndeşte moartea. Satira e un fel de mînie. Ironia şi comedia, pe de altă parte, vin dintr-un sens al acceptării.

 

DW: Sunteţi activ în politică?

 

VSN: Nu, a fi activ în politică înseamnă, într-un anume sens să supraestimezi capacitatea animalului.

 

DW: Vreţi să vorbiţi despre stil? Asta ar fi interesant pentru că ştiu cît de dificilă este proza, în particular proza clară. Şi ceea ce admir eu la stilul dumneavoastră este precizia şi luciditatea.

 

VSN: Nu cred în geniu natural. Nu cred în scurgerile spontane ale sufletului. Stilul este în esenţă o chestiune de gîndire intensă: înseamnă să ştii exact ce vrei să spui-asta e partea cea mai grea-apoi ai la îndemînă acest instrument minunat care este limba pe care opoţi folosi.

 

DW: Am observat că proza dumneavoastră a devenit mai structurată, propoziţiile mai elaborate din punct de vedere sintactic...

 

VSN: Da, sunt conştient. Cred că asta reprezintă modul în care gîndesc. Şi probabil asta rezultă din singurătate. Dacă stai mai mult timp singur vei ajunge la asta. Dacă ieşi şi vorbeşti cu lumea vei observa că limbajul ţi se schimbă, devine mai complicat şi mai formal. Devine din ce în ce mai greu să faci afirmaţii simple, clare, directe. Mereu vrei să revii, să corectezi, să califici.

 

(Extrase din The Sunday Gardian (Trinidad), 7 Marie 1965, 5, 7. Interviu cu Derek Walcott.)

 

ER: Cum faceţi să scrieţi o carte?

 

VSN: Asta e foarte greu de spus. Nu ştiu cum cineva ar putea descrie cum se scrie o carte. Orice scriitor serios e interesat de acest subiect. În cele din urmă, după toate discuţiile rămîne ceva foarte misterios despre cum se scrie o carte foarte serioasă.

Trebuie să treacă mai multe luni "de joacă" înainte ca o carte să apară. Apoi, cînd descopăr cartea, sunt atît de obsedat să o termin, încît visez să o termin imediat. Ultima carte pe care am scris-o am crezut că va fi gata foarte repede. Mi-au trebuit 14 luni ca să o termin.

 

ER: Cum aţi devenit scriitor?

 

VSN: M-am dezvoltat foarte lent. Nu am fost un copil minune. N-am scris nicodată bine la şcoală, n-am luat note mari la compoziţie sau chestii de genul ăsta.

Să învăţ să scriu pentru mine a fost un proces extrem de lent. Evoluezi prin ceea ce scrii.

Detest să cred că timp de paisprezece ani nu te schimbi, nu evoluezi sau nu te dezvolţi.

Nu cred că există vreun scriitor care vrea să se repete. Stiloul i-ar cădea din mînă.

  (Extrase din Trinidad Guardian, Joi 28 Noiembrie 1968, 9, 13 interviu cu Ewart Rouse)

 

ER: Nu credeţi că sunteţi prea sumbru, prea auto-critic cînd descrieţi poziţia dumneavoastră de scriitor? Parcă aţi simţi continuu că nu sunteţi scriitor de limba engleză pe de altă parte tehnica, strategiile, întreg stilul cărţilor dumneavoastră chiar de la început este de o asemnea natură încît poate fi recunoscut şi apreciat instantaneu de un cititor englez cu plăcerea însumată de a vă vedea concentrat asupra unui subiect de obicei nefamiliar.

 

VSN: Ceea ce mă jenează întrucîtva în ceea ce priveşte primele mele scrieri este faptul că datorită preconcepţiilor pe care le aveam asupra naturii lumii, am crezut cu adevărat că scriam despre o lume destul de completă. Mi-a luat destul de mult să realizez că nu există nici o societate despre care să scriu. Trebuia să scriu diferit. Îmi trebuia o privire proaspătă asupra lumii. Mi-a luat foarte mult, este extrem de dificil. Dacă eşti condiţionat de lecturile şi înclinaţiile tale de a privi romanul ca pe ceva specific, şi dacă atunci cînd te uiţi la ce ai acumulat, la materiale, realizezi superficilitatea şi dezordinea lor, o alegere clară devine foarte dificilă.

(Extrase din Times Literary Supplement, 30 July, 1971, interviu realizat de Ian Hamilton)

 

 

AH: Sunteţi conştient de un impuls poetic prezent în ceea ce scrieţi?

 

VSN: Încerc să evit să distrug acest impuls. Nu am nici un fel de talent la poezie, cînd se întîmplă să apară este doar un accident, independent de voinţa mea.

(Extras din Times Literary Supplement, 2 septembrie 1994, interviu realizat cu Aamer Hussein)

 

 

AR: Credeţi că veţi mai scrie vreodată ficţiune pură, romane?

 

VSN: Scriu din imaginaţie,  urăsc cuvîntul "roman". Nu mai înţeleg necesitatea de a scrie  sau citi poveşti inventate. Personal, n-am nevoie de acest stimulent. N-am nevoie de aceste extravaganţe. Mai sunt atîtea lucruri de citit, de înţeles despre lumea aceasta. Trăim timpuri foarte importante cînd putem avea accesul la imens de multe informaţii care  nu erau accesibile acum 100 de ani. Nu văd în actul cititului un mod de a te droga cu o istorie. N-am nevoie de asta. Acest fel diferit de lectură este foarte incitantă şi este atît de mult de citit în jur!

 

AR: Cum aţi clasifica tipul de cărţi pe care-l scrieţi acum? Non-ficţiune? Călătorii?

 

VSN: Nu e necesar să le clasific. Ele fac parte din privirea mea continuă asupra lumii în care trăiesc. Ideea de categorii este puţin falsă. Presupune că există doar un singur fel de scris care contează, aşa numitul scris creativ (creative writing) pe care-l identificăm de obiecei cu romanul. Cred că este o superstiţie a secolului XIX. Cred că scrisul creativ poate fi aplicat şi la scrieri despre istorie, artă, biografii, orice fel de scriere poate fi creativă.

 

 

AR: Stilul dumneavoastră este foarte liber şi uşor de citit. În ce fel aţi ajuns să căpătaţi un asemenea stil?

 

VSN: Nu-mi place să mi se spună că am stil frumos. Pentru că sugerează că stilul este ceva căutat. Nu este. Stilul în sine nu are nici o valoare. Încerc să scriu cît mai clar, să fac să-mi apară gîndurile pe pagină. Nu vreau ca stilul să iasă în evidenţă, nu vreau să mă împiedic de cuvinte. Intenţionez să creez ceva care trece neobservat şi este citit foarte repede. Mi-a trebuit foarte mult să ajung la asta La început a  trebuit să uit tot ceea ce scrisesem pînă la 22 de ani. Am abandonat totul şi am început să scriu ca un copil la şcoală. Ceva de genul "the cat is on the mat". Aşa am început să scriu.

  (Extrase din Far Eastern Economic Review, 30 november 1995 interviu cu Ahmed Rashid)

 

Traducere din limba engleză şi selecţie texte:  Paul Doru Mugur