ROMANIAN
VERSION
Deconstruction is what
happens
An open discussion with Jacques Derrida
Je n`ai pas d`acces
Internet. Je suis un home archaïque.
(from a private communication)
(fragments)
Q: Which is your
personal reaction to the 9/11 events? Does the contingent affect your thought
and if yes, in which manner? How does your philosophical system experience this
tragedy or how does your basic concept of deconstructivism face the recent
deconstruction of the WTC, this is the main challenge I dare to launch in
behalf of this assistance?
JD: Of course, I won`t be able to answer this questions.
I`m going to speak English now. Of course, I won`t be able to answer this
questions. Let me tell you this first. I`ve been here in NY, for now more than
three weeks. Each time I gave the lecture or started the seminar I have to
start during at least a fifteen-twenty minutes speech on, what you called in a
very very, very daring fashion, the deconstruction of the september 11, and I
told my friends: Perhaps today, today, I won`t have to start, to have a session
on this, to waive the reflections. And last night it was the case. Every day I
have to address this urgent, this burning question but I`ve been thinking that
today because there is a friendly meeting with French and Romanian friends in
an art gallery perhaps I could, not forget it, it is impossible of course to
forget but just avoid the question directly, here. I will try to say something
nonetheless, my hope was to, let`s say, spend some time without publicly
reflect on this, because as you can imagine, it`s very difficult, it`s a
challenge, that will be with us for years
forever.
Before coming back to your
question because I don`t want to avoid the question I wanted to say, coming
back to Mrs.`s Wanda Mihuleac works, I wanted to say that among all the graft
things she did, all the art of grafting (la greffe) she not only embodied,
incorporated music, painting, drawing and so on, but also texts, verbal texts.
The words are not avoided
and they are taken into consideration as bodies; she works with letters, she
works with the forms, with the colours of texts and she reads the texts, I mean
the meaning, the signified and, I would say, the signifier of the text, she is
interested in all that; it is not only simply visual art, that`s what I mean,
it`s not only visual art, it is music, it is verbal, discursive, it is
literature and philosophy at the same time.
That`s what it should be
acknowledged. Now, to come back to your question that I don`t want to avoid. Each
time that I have to publicly address this terrible issue I start by saying
first of all my compassion, my pain, my sorrow not only as a citizen of France
or citizen of the world but as someone who loves New York and who loved, who
was in love with the twin towers. For reasons I won`t tell you I was in love
with these buildings and, of course, it was also suffered personally, and I
still suffer terribly from this. This is why I came to New York and I wanted to
be here with my friends in New York, my collegues, my American friends and my
friends in New York, so then was also a very personal suffering and commotion
and mourning that I shared with a lot of new Yorkers dowtown, uptown and
downtown.
Having said this, I think
that the mourning and this compassion, and this suffering should not lead to
not asking questions, philosophical, political and so on, and without being
intimidated by anyone here or there or because of the legitimate emotion we
stop asking questions, political questions, on the past, the present and the
future, so, I would urge anyone to resist any intimidation, if only
intimidation of emotion, sadness and mourning.
Now, if I had time (I can`t
lecture on this now), I would analyze the political discourse which is
prevailing
small interruption, Mr. Derrida waits for the tape of the tape
recorder in front of him to be changed: I hope it doesn`t work at all. The
audience laughs.
So, we have to analyze
lucidly and courageously, among other things, the discourses, the rhetorics
today, everywhere, on both sides, on the side of the enemy, on this side, the
rhetorics, the media, the interpretations, the words: terrorism, international
terrorism, war and so on, and we will realize that these words are now
meaningless at best,
and requiring, since you mentioned
deconstruction, a very serious deconstruction.
Is it a war, no one
theoretically declared a war; there is no state according to the usual,
traditional principles of the word; we have a war when a state declares a war,
when you can identify a state so there is no war but although it had been said
that America is at war and a war has been declared against international
terrorism; what is international terrorism?
We know that it had been a
lot of terrorism around the world and is not the first, of course, this event
was absolutely singular and unprecedented as everyone said, but, on the other
hand, we know also that it has been unprecedented and, nevertheless, it is a
repetition of similar acts, (if only the bombing of New York World Trade center
in 1993), by also a lot of acts of terrorism snd international terrorism. The
rhetoric of Reagan, (I was watching a program on the tv. the other day): twenty
-twenty-five years ago there has been also significant terrorism.
What is terrorism? We know
that the enemy, wherever they are, the enemies think that they are some states
that would interpret the America`s policy as terrorism, so this needs to be
discussed, I don`t mean, I don`t say that they are right but we know that they
think that they are under terror, under terrorism.
Now, referring to my own
experience in Algeria, I was born in Algeria, referring to what`s happening in
the Middle East, to understand what`s happening in Israel.
In Algeria, there was
during the war of independence a lot of terrorism. The Algerians were trying to
become independent and the terrorists were considered the French and they were
tortured and they were terrorized but not long enough to be making public, but
was it national terrorism, the Algerian terrorism, is it national, is it
international?
It was national until the
end of the war because Algeria was considered part of France, it was the police
intervention so they were French citizens. Then, few years ago, the French
Parliament declared that there was a war from 54` to 62` so it has been passed
a law declaring that this have been a war with name war not because it was
surely true, but because there were veterans that wanted to have a pension so
now we know it was a war and the terrorism became international terrorism.
We could also say that
Palestinian terrorists are national or international terrorists; now we know
that at the formation of Israel, we know that it have been blood and terrorism
on the part of the Jewish community, so we should take into consideration the
history and ask many, many questions.
We know that all this, what
happened, would not have been possible without a lot of premises. I see these
two Romanians (Mr. Derrida makes reference at the two persons sitting
at the same table), that know what the cold war was, and the premises go
back to a period prior to the end of the cold war, when United States were
allied, because of the cold war against USSR, allied to the Arab states such as
Iran, Afghanistan, and so on, and even the biological war alone is a political
discovery. Who, who started practicing these, who produced, who invented these
techniques, especially in Irak?
So, a few examples, among
so many others, a few examples of the questions you should ask relentlessly
despite or through our sorrow our sadness and compassion and our condemnation,
unconditional condemnation of these terrible acts, these terrible events should
not prevent us from analyzing all this complex history and to share these
responsibilities.
Now, since you brought me
into this theoretical discussion I think we have to pay attention to what is
going on to the notions of sovereignity of the state, of border, to everything
that is now questioned, precisely, by what I was referring to when I was
discussing about Wanda`s work, by these tele-techniques, these new technologies
which make the borders, change the borders not only the national borders but
also the borders of many other fields.
Deconstruction is not a
theory that simply applies, deconstruction is, I consider deconstruction, what
happens, is what happens.
So, you don`t have to,
let`s say, rhetorically and dangerously speak of deconstruction when something
is destroyed.
No.
No, OK, I hope so.
I consider deconstruction
through history
Yes, but nevertheless you
referred to deconstruction in relation to the collapse of the two buidings.
Une image ouverte que nous
devons
No, I wouldn`t
The collapse
of the Twin Towers is not
Perhaps is a part of a larger deconstruction but is
not the best example of what I would call deconstruction.
The rearangement of
history, that`s deconstruction
From the very beginning I
start using this word, I said that deconstruction is not, From the very
beginning when I use this word, I started using this word (and many people here
can attest this), I insisted that deconstruction is not destruction, is
an affirmation and so on and so forth, nevertheless, deconstruction is what
happens, is not a theory, a metalanguage born in the academy, is
what happens, when there is some event that happens there is some
deconstruction going on.
So this is not, what
happens for me, my tragedy, my trouble, is not the best index of what interests
me in the history as deconstruction.
I have been touched by so
many events, so many victims, of course this was terrible, 5000-6000 of deaths,
but, but in many, many other places, unfortunately, in many many other places.
I don`t want to erase the
fact that we are in Romania ce soir, and it is not only a friendly gathering of
Americans, French and Romanians, which takes place, so to speak, in your own
country, and I`m sure that more than me you know what terrible, unfortunate
stories to tell, which could be another example of ongoing deconstruction.
Q: Mr. Derrida you
refered at deconstruction as what happens. Are you focused more on the
"what" or more on the "happening? Is it more as a noun or more
as an action? Is it a quality of time or a quality of being?
JD: This is a series of 10
questions
No, no, now, when something happens, to answer the question
literally, when something happens
you can not distinguish the what and the happening, otherwise nothing
happens. If something happens to something and the something to which it
happens remember this nothing happens. When something happens affects the what
to which it happens.
When something happens to
me, it`s an event, it`s a happening to the extent that I am not the same after
the happening.
If I remain the same, if it
happens to me and if you can distinguish between the happening and myself it is
not really a happening, it is like a tie. Mr. Derida points tio his tie.
If I put on me something that impressed my body and affects me for good then
the what will be indisociable from the happening, and in the happening
the distinction between the action and passive, becomes fragile.
Q: Where are the borders
of the work of art, what is the relationship between the work of art and the
frame?
The fact that in some of
the works there is no frame, does not mean there is no frame: there is a
frame that is not simply circumscribing the work, but which is constituted by
the very form so that, we know where to remove the work.
It wouldn`t be any work of
art without a frame, especially where there is a market.
If you want to identify a
work of art and put it on a wall in a gallery or to sell it on the market, you
have to have a frame.
There would be no field of
art, no history of art, no discourse on art, and no market without a frame.
And then there are artists
that attempt to remove, to destroy or to deconstruct if you want, to question
the very existence, the very effect of the frame, but then, they have to
disappear as artists producing works of art.
The idea of art cannot be,
let`s say, constituted or dealth with without some frame.
Where do your ideas come
from?
Give me an example of an idea.
There are many people that
feel they are dictated the texts from an exterior source, do you consider
yourself the author or you are inspired from an external source?
Of course, everybody
understands that this question is impossible if wanted to answer seriously it
would take an endless time and is very complicate.
Let me try to give a quick
answer.
First what you call my
ideas don`t come from me, come from elsewhere and whatever trick and strategy
and ruse I may use they are first and at the beginning and at the end, they are
dictated to me.
They are dictated. When I
write under dictation, this does not mean that I am sleeping or drunk or
passive. This mean that I write under dictation.
Now your question is where
the dictation comes from.
When I write under
dictation I write in order to try to know where this comes from.
In the day I will know
where this comes from it will be the end. So, I am working in order to know the
destination and the origin of what it is dictated to me, so, I work only in
order to be able to desperately, hopelessly answer your question.
A long answer would go
through my father, my mother, the French language, my schools, the university,
a certain number of books that I heve been reaing, a lot of people, a crowd.
Does your work has anything
to do with dreaming?
Yes, yes. Let me answer
shortly because these questions are very difficult.
Usually, when I am in good
shape, (this is not the case now), I have not been able to write anything at
all for 2 months now, I have been traveling, I have been working a lot
lecturing in Egypt, I have been in China, in Germany but I did not write a line
for 2 months.
When I am at home in good
shape, I wake up and instantly I forget my dreams when I am not depressed, when
I am depressed the dreaming goes on, but when I am in good shape, I immediately
cut with the night and with the dreams, I take a cup of coffee and I go and
write, and it is at that moment that the dream, another type of dream, starts
like sleepwalking (somnambule), it`s another type of sleep. I sleep in my bed,
this is where I dream then I wake up and I am very lucid, (quotation mark
gesture),
another type of dream
starts and let me answer this question because I am very much in the
relationship between dreams and writing.
Excerpts from an open
discussion with Jacques Derrida,
Romanian Cultural Center,
NY, NY.
October 19
Selection of texts by Paul
Doru Mugur
Deconstrucția
este ceea ce se întîmplă
un interviu cu Jacques Derrida
"Je n`ai pas d`acces
Internet. Je suis un homme archaïque".
(extras dintr-o discuție privată)
Întrebare : Care este
reacția dumneavoastră, personală, față de evenimentele din 11 septembrie?
Vă influențează aceste circumstanțe gândirea, în ce fel? Cum resimte
sistemul dumneavoastră filozofic această tragedie, sau cum se raportează
conceptul dumneavoastră relativ la deconstrucție față de recenta
deconstrucție a WTC, este principala provocare pe care o lansez aceastei adunări.
Jacques Derrida : Desigur, nu voi fi capabil să răspund la
această întrebare. Voi vorbi în engleză. Desigur, nu voi fi capabil să
răspund la această întrebare. Lăsați-mă să vă spun aceasta mai întâi.
Sunt aici, în New York, de mai mult de trei săptămâni. De fiecare dată când
am prezentat ceva sau am ținut un seminar, a trebuit
să încep cu un discurs de cincisprezece-douăzeci de minute, despre
ceea ce numiți, într-un mod foarte îndrăzneț, deconstrucția din 11 septembrie, și le spuneam
prietenilor mei : « Poate azi, nu va mai trebui să încep o discuție
despre asta, poate azi, voi putea să las deoparte reflecțiile. » Și
s-a întâmplat seara trecută. Zilnic a trebuit să-mi pun această
întrebare, această întrebare arzătoare, dar m-am gandit că astăzi,
pentru că este o întâlnire între prieteni români și francezi, într-o
galerie de artă, probabil aș putea, nu să uit, este imposibil, desigur, să
uiți, dar măcar să ocolesc întrebarea.
Voi încerca să spun ceva totuși, speranța mea a fost, hai să-i
spun, să petrec puțin timp fără a reflecta în mod public asupra acestui
eveniment, pentru că, așa cum vă puteți imagina, este foarte greu, este o
provocare; aceste evenimente vor fi cu noi ani de zile de acum înainte
mereu.
Înainte de a reveni la întrebarea dumneavoastră, pe
care nu vreau să o ocolesc, aș vrea să spun,
întorcându-mă la lucrarea doamnei Wanda Mihuleac, că în toată
această hibridizare pe care a realizat-o, toată această artă de grefare, a
întrupat, a încorporat, nu numai muzica, pictura, desenul, sculptura, dar și
texte, texte orale.
Cuvintele nu sunt ocolite și sunt luate în
considerare în corporalitatea lor, ea lucrează cu literele, lucrează cu
formele, cu culorile textelor și citește textele, adică semnificația,
semnificantul și, aș spune, semnificatul textului, este interesată de tot,
vreau să spun că nu este doar o simplă artă vizuală, este muzică, este
oralitate, discursivitate, este literatură și filozofie în același timp.
Asta ar trebui să
înțelegem. Acum, să ne întoarcem la întrebarea dumneavoastră pe care nu
vreau să o ignor. De fiecare dată cînd a trebuit să exprim în public
opinia mea asupra acestei teribile situații, asupra acestei dificile
probleme, am început prin a-mi exprima toată
compasiunea, durerea, tristețea, nu doar ca cetățean al Franței sau cetațean
al lumii, dar ca cineva care iubește New York-ul și care a iubit, care a
fost îndrăgostit de turnurile gemene. Am fost îndrăgostit de aceste clădiri
din motive pe care nu vi le voi mărturisi și, desigur, este o suferință
personală, încă mai sufăr, încă nu m-am vindecat. Din această cauză am
venit la New York, să fiu alături de prietenii mei de aici, alături de
colegii mei, de prietenii mei americani; a fost o suferință, o tragedie și
un doliu personal pe care le-am împărtășit cu foarte mulți
new yorkezi.
Acestea fiind
spuse, cred că doliul, compasiunea și suferința nu ar trebui să ne împiedice
să punem întrebări, din punct de vedere filozofic, politic sau de alt gen
și fără să ne lăsăm intimidați de nimeni, aici sau în altă parte, sau
din cauza unei legitime emoții să încetăm să punem întrebări, politice,
în trecut, prezent sau viitor, aș vrea să vă sfătuiesc pe toți să
rezistați oricărei intimidări, fie ea datorată durerii, doliului și durerii.
Acum dacă aș avea timp (nu pot să țin o prelegere
depre asta acum) aș analiza discursul politic dominant
Mică pauză în
care domnul Derrida așteaptă să se schimbe banda casetofonului din
față. Sper că nu va funcționa deloc. Rîsete în sală.
Trebuie să analizăm lucid și curajos, alături de
alte fapte, discursul, retorica de azi, mass-media , interpretările,
cuvintele : terorism, terorism internațional, război etc. și vom
realiza că aceste cuvinte sunt perfect lipsite de orice sens și pretind, de
vreme ce ați menționat deconstrucția, o serioasă deconstruire. Este oare război?
Nimeni nu a declarat război, nu este o situație în sensul uzual, tradițional
al cuvântului; suntem în război, când un stat declară război, când poți
identifica un stat. Deci, nu e război dar totuși s-a spus că America este
în război și a fost declarat război împotriva terorismului internațional;
ce este terorismul internațional?
Știm că au avut loc multe acte de terorism în lume,
desigur, acesta nu este primul. Acest eveniment a fost absolut singular și fără
precedent, așa cum spune toată lumea, dar mai știm, deasemenea, că deși a
fost fără precedent, cu toate acestea este repetarea unui act similar (dacă
ar fi să menționăm doar atentatul cu bombă în New York, la World Trade
Center în 1993) a altor nenumărate acte de terorism și terorism internațional.
Discursul lui Reagan... (am urmărit programul de televiziune acum cîteva
zile) ...acum douăzeci-douăzeci și cinci de ani în urmă au fost de asemenea acte
semnificative de terorism.
Ce este terorismul? Știm că inamicul, cine o fi el, gândește
că există anumite state care ar putea interpreta politica Americii ca
fiind terorism, deci trebuie să discutăm despre aceasta, nu înseamnă că
ei au dreptate, dar știu că ei gândesc că se află sub teroare, sub
terorism.
Am să vă vorbesc despre propria mea experiență în
Algeria, unde
m-am născut, despre ceea ce se întamplă în Orientul
Mijlociu, pentru a înțelege ce se întâmplă în Israel.
În Algeria, în timpul războiului de independență
au fost nenumărate acte de terorism. Algerienii încercau să-și obțină
independența, iar francezii erau considerați teroriști, erau torturați și
terorizați, nu într-atât cât să devină public, dar a fost terorism național.
Este național, este internațional, terorismul algerian?
A fost național până la sfârșitul războiului,
pentru că Algeria a fost considerată parte a Franței, a fost o intervenție
polițienească, erau cetățeni francezi. Apoi, acum câțiva ani,
parlamentul francez a declarat că a fost razboi între anii 1954- 1962 și au
promulgat o lege prin care au declarat că a fost razboi. L-au numit război,
nu pentru că ar fi în mod sigur adevărat, dar pentru că erau veterani de război
care așteptau obținera unei pensii, astfel că acum noi știm că a fost
razboi, iar terorismul a devenit terorism internațional.
Putem să mai afirmăm că terorismul palestinian este
național sau internațional? Știm că la formarea Israelului a fost vărsat
sânge și a existat terorism de partea comunității evreiești, deci trebuie
să privim istoria și să punem foarte multe întrebări.
Știm că toate astea, tot ce s-a întâmplat, nu ar fi
fost posibil fără existența unor premize. Îi privesc pe acești doi români
(domnul Derrida se referă la două persoane care stau la aceeași masă cu
el) care știu ce este războiul rece, când Statele Unite erau aliate (din
cauza războiului rece, împotriva URSS) cu statele arabe, Iran, Afghanistan
și chiar războiul biologic este o descoperire politică. Cine, cine a început
această practică, cine a produs, cine a inventat aceste tehnici, mai ales în
Irak?
Iată câteva exemple, printre multe altele, câteva
exemple de întrebări care trebuiesc fără încetare în ciuda sau din cauza
regretului și a tristeții și a compasiunii și a condamnării, a necondiționatei
noastre condamnări a acestor acte teribile; aceste evenimente teribile, nu ar
trebui să ne împiedice să analizăm această istorie complexă și să împărțim
responsabilitățile.
Acum, de vreme ce m-ați provocat la această discuție
teoretică cred că trebuie să ne îndreptăm atenția asupra a ceea ce se întâmplă
cu noțiunea de suveranitate a statului, cu cea de graniță, cu tot ceea ce
este acum pus sub semnul întrebării. Prin ceea ce am menționat în discuția
despre lucrările Wandei, prin aceste tele-tehnici, aceste noi tehnologii care
creează granițe, schimbă granițe, nu numai naționale ci și în alte spații(domenii)
Deconstrucția nu este o teorie pe care o aplici pur și
simplu, deconstrucția este...ceea ce se întâmplă, este ceea ce se întîmplă.
Deci, nu trebuie să vorbim retoric și periculos, aș
spune, despre deconstrucție când ceva este distrus.
Nu.
Nu, Ok, sper...
Consider
deconstrucția prin istorie
Da, dar totuși ați făcut referire la deconstrucție
în relație cu căderea celor două clădiri
O imagine
deschisă pe care ar trebui
Nu, nu ar trebui
Căderea turnurilor gemene nu
este
Poate este parte a unei mai largi deconstrucții, dar nu este
cel mai bun exemplu pe care l-aș da pentru conceptul de deconstrucție.
Rearanjarea istoriei, asta este deconstrucție
Încă de cînd am început să folosesc acest cuvânt
(și foarte mulți dintre cei prezenți pot confirma acest lucru) am spus că deconstrucția
nu este distrugere, este o afirmare, și așa mai departe, cu toate
acestea deconstrucția este ceea ce se întâmplă, nu este o teorie,
un metalimbaj născut în academii, este ceea ce se întâmplă; acolo unde
are loc un eveniment, acolo are loc o deconstrucție.
În cazul de față, ceea ce mi se întâmplă,
tragedia mea, supărarea mea, nu este cel
mai bun exemplu a ceea ce mă interesează în istoria deconstrucției.
Am fost mișcat de atâtea evenimente, atât de multe
victime, desigur a fost teribil, 5000-6000 de morți, dar din păcate au mai
existat în multe alte locuri.
Nu aș vrea să uităm faptul că suntem în România
în această seară, și nu este numai o întâlnire amicală între
americani, francezi și români, care se așează și vorbesc; în propria
dumneavoastră țară, sunt sigur că știți mai multe lucruri decît mine, există întâmplări teribile, nefericite, care pot fi un alt
exemplu de deconstrucție.
Domnule Derrida,
faceți referire la deconstrucție ca fiind ceea ce se întâmplă. Îl accentuați mai mult pe CE sau mai mult pe SE ÎNTÎMPLĂ? Cu alte cuvinte este
deconstrucția un substantiv sau este ea mai degrabă o acțiune? Este o
calitate a timpului sau o calitate a ființei?
Este o serie de 10 întrebări
Nu, nu, acum, când
se întâmplă ceva, ca să răspund la întrebare literal, când ceva se întâmplă
nu poți distinge ceul și întâmplarea, altfel nimic nu se întâmplă. Dacă
ceva se întâmplă unui lucru sau cuiva, dacă cel căruia i se întâmplă
își amintește de acest lucru, atunci nu se întâmplă nimic. Cînd ceva se
întîmplă afectează ceul lucrului căruia i se întîmplă.
Când ceva mi se întâmplă, este un eveniment, este o
întâmplare în așa măsură încît că eu nu mai sunt același după întâmplare.
Dacă rămân același, dacă mi se întâmplă și dacă poți distinge între
întâmplare și mine, nu este cu adevărat întâmplare, este ceva ca o
cravată. Domnul Derrida își indică cravata. Dacă mă îmbrac cu
ceva care îmi marchează corpul și-mi face o impresie bună, atunci ceea ce
se întâmplă va fi indisociabil de întâmplare, în întâmplare distincția
între acțiune și pasivitate devine fragilă.
Care sunt limitele
operei de artă, care este relația între opera de artă și ramă?
Faptul că în unele lucrări nu observăm o ramă, nu
înseamnă că nu există ramă : este o ramă care nu circumscrie opera,
ci care are o structură multiplă, astfel că știm unde se situează opera.
Nu există operă
fără ramă, în special acolo unde este o piață. Dacă dorești să
identifici o operă de artă și să o așezi pe un perete, într-o galerie,
sau să o vinzi pe piață, trebuie să existe o ramă.
Din această
cauză, sunt artiști care încearcă să deplaseze, să distrugă sau să
deconstruiască, dacă doriți, să pună întrebări chiar asupra existenței,
chiar asupra efectului ramei, dar atunci vor dispărea ca artiști producători
de opere de artă.
Ideea de artă
nu poate fi constituită sau manipulată fără o limită.
De unde vă vin
ideile?
Dați-mi un exemplu de idee.
Sunt
mulți oameni care simt că anumite texte le sunt dictate din exterior, vă
considerați autorul ideilor sau inspirația vă vine din exterior?
Desigur, oricine înțelege că această întrebare
este imposibilă, dacă vrei să răspunzi serios ți-ar lua o viață și
este foarte complicat.
Voi încerca un răspuns scurt.
Ceea ce numiți
ideile mele nu vin de la mine, ele vin de altundeva și orice truc, strategie
sau șiretlic aș încerca ele îmi sunt în primul rând și în ultimul
rind, dictate.
Ele îmi sunt
dictate. Faptul că scriu sub dictare, nu înseamnă că sunt adormit, beat
sau pasiv. Înseamnă că scriu sub dictare.
Mă veți întreba de unde mi se dictează.
Când scriu sub dictare, scriu încercând să aflu de
unde îmi vin toate aceste idei.
Ziua în care voi ști de unde îmi vin toate astea va
însemna sfârșitul. Astfel, lucrez încercând să aflu destinația și
originea a ceea ce mi se dictează, scriu, disperat, cu speranța că voi fi
capabil să pot răspunde la întrebarea dumneavoastră.
Un răspuns mai lung l-ar lua în considerare pe tatăl
meu, pe mama mea, limba franceză, școlile mele, universitatea, un anumit număr
dintre cărțile pe care le-am citit, la o mulțime de oameni, la o mulțime.
Are o legătură opera dumneavoastră cu visarea?
Da, da. Voi răspunde scurt pentru că această întrebare
este foarte dificilă.
De obicei, când sunt într-o formă bună (nu este
cazul în momentul de față), nu am fost capabil să scriu nimic
timp de două luni, am călătorit, am dat conferințe în Egipt, am
fost în China, în Germania, dar nu am scris un rând timp de două luni.
Când sunt într-o formă bună, mă trezesc și în
clipa următoare am uitat ce am visat, asta când nu sunt deprimat; când sunt
deprimat, visele continuă, dar când sunt în formă, imediat mă rup de
noapte și de vise, beau o ceașcă de cafea și încep să scriu, în acel
moment visul, altfel de vis începe, ca un somnambulism, este altă formă
de vis. Dorm în patul meu, patul este locul în care visez, apoi mă trezesc
și devin lucid, dar când scriu începe o altă formă de vis, mă interesează
foarte mult relația dintre vise și scris.
Extrase
din conferința lui Jacques Derrida, din 19 octombrie 200, de la Centrul Cultural
Român din New York, NY cu ocazia vernisajului expoziției Wandei Mihuleac,
artistă franceză de origine română.
Traducere
de Kati Bar și Paul Doru Mugur (prezent la interviu)
