poezie eseuri arta film


                                                        ROMANIAN VERSION


        Deconstruction is what happens


                       An open discussion  with Jacques Derrida    






Je n`ai pas d`acces Internet. Je suis un home archaïque.

                      (from a private communication)









Q: Which is your personal reaction to the 9/11 events? Does the contingent affect your thought and if yes, in which manner? How does your philosophical system experience this tragedy or how does your basic concept of deconstructivism face the recent deconstruction of the WTC, this is the main challenge I dare to launch in behalf of this assistance?


 JD: Of course, I won`t be able to answer this questions. I`m going to speak English now. Of course, I won`t be able to answer this questions. Let me tell you this first. I`ve been here in NY, for now more than three weeks. Each time I gave the lecture or started the seminar I have to start during at least a fifteen-twenty minutes speech on, what you called in a very very, very daring fashion, the deconstruction of the september 11, and I told my friends: Perhaps today, today, I won`t have to start, to have a session on this, to waive the reflections. And last night it was the case. Every day I have to address this urgent, this burning question but I`ve been thinking that today because there is a friendly meeting with French and Romanian friends in an art gallery perhaps I could, not forget it, it is impossible of course to forget but just avoid the question directly, here. I will try to say something nonetheless, my hope was to, let`s say, spend some time without publicly reflect on this, because as you can imagine, it`s very difficult, it`s a challenge, that will be with us for years…forever.


Before coming back to your question because I don`t want to avoid the question I wanted to say, coming back to Mrs.`s Wanda Mihuleac works, I wanted to say that among all the graft things she did, all the art of grafting (la greffe) she not only embodied, incorporated music, painting, drawing and so on, but also texts, verbal texts.

The words are not avoided and they are taken into consideration as bodies; she works with letters, she works with the forms, with the colours of texts and she reads the texts, I mean the meaning, the signified and, I would say, the signifier of the text, she is interested in all that; it is not only simply visual art, that`s what I mean, it`s not only visual art, it is music, it is verbal, discursive, it is literature and philosophy at the same time.

That`s what it should be acknowledged. Now, to come back to your question that I don`t want to avoid. Each time that I have to publicly address this terrible issue I start by saying first of all my compassion, my pain, my sorrow not only as a citizen of France or citizen of the world but as someone who loves New York and who loved, who was in love with the twin towers. For reasons I won`t tell you I was in love with these buildings and, of course, it was also suffered personally, and I still suffer terribly from this. This is why I came to New York and I wanted to be here with my friends in New York, my collegues, my American friends and my friends in New York, so then was also a very personal suffering and commotion and mourning that I shared with a lot of new Yorkers dowtown, uptown and downtown.

Having said this, I think that the mourning and this compassion, and this suffering should not lead to not asking questions, philosophical, political and so on, and without being intimidated by anyone here or there or because of the legitimate emotion we stop asking questions, political questions, on the past, the present and the future, so, I would urge anyone to resist any intimidation, if only intimidation of emotion, sadness and mourning.

Now, if I had time (I can`t lecture on this now), I would analyze the political discourse which is prevailing…small interruption, Mr. Derrida waits for the tape of the tape recorder in front of him to be changed: I hope it doesn`t work at all. The audience laughs.

So, we have to analyze lucidly and courageously, among other things, the discourses, the rhetorics today, everywhere, on both sides, on the side of the enemy, on this side, the rhetorics, the media, the interpretations, the words: terrorism, international terrorism, war and so on, and we will realize that these words are now meaningless at best,

and requiring, since you mentioned deconstruction, a very serious deconstruction.

Is it a war, no one theoretically declared a war; there is no state according to the usual, traditional principles of the word; we have a war when a state declares a war, when you can identify a state so there is no war but although it had been said that America is at war and a war has been declared against international terrorism; what is international terrorism?

We know that it had been a lot of terrorism around the world and is not the first, of course, this event was absolutely singular and unprecedented as everyone said, but, on the other hand, we know also that it has been unprecedented and, nevertheless, it is a repetition of similar acts, (if only the bombing of New York World Trade center in 1993), by also a lot of acts of terrorism snd international terrorism. The rhetoric of Reagan, (I was watching a program on the tv. the other day): twenty -twenty-five years ago there has been also significant terrorism.

What is terrorism? We know that the enemy, wherever they are, the enemies think that they are some states that would interpret the America`s policy as terrorism, so this needs to be discussed, I don`t mean, I don`t say that they are right but we know that they think that they are under terror, under terrorism.

Now, referring to my own experience in Algeria, I was born in Algeria, referring to what`s happening in the Middle East, to understand what`s happening in Israel.

In Algeria, there was during the war of independence a lot of terrorism. The Algerians were trying to become independent and the terrorists were considered the French and they were tortured and they were terrorized but not long enough to be making public, but was it national terrorism, the Algerian terrorism, is it national, is it international?

It was national until the end of the war because Algeria was considered part of France, it was the police intervention so they were French citizens. Then, few years ago, the French Parliament declared that there was a war from 54` to 62` so it has been passed a law declaring that this have been a war with name war not because it was surely true, but because there were veterans that wanted to have a pension so now we know it was a war and the terrorism became international terrorism.

We could also say that Palestinian terrorists are national or international terrorists; now we know that at the formation of Israel, we know that it have been blood and terrorism on the part of the Jewish community, so we should take into consideration the history and ask many, many questions.

We know that all this, what happened, would not have been possible without a lot of premises. I see these two Romanians (Mr. Derrida makes reference at the two persons sitting at the same table), that know what the cold war was, and the premises go back to a period prior to the end of the cold war, when United States were allied, because of the cold war against USSR, allied to the Arab states such as Iran, Afghanistan, and so on, and even the biological war alone is a political discovery. Who, who started practicing these, who produced, who invented these techniques, especially in Irak?

So, a few examples, among so many others, a few examples of the questions you should ask relentlessly despite or through our sorrow our sadness and compassion and our condemnation, unconditional condemnation of these terrible acts, these terrible events should not prevent us from analyzing all this complex history and to share these responsibilities.

Now, since you brought me into this theoretical discussion I think we have to pay attention to what is going on to the notions of sovereignity of the state, of border, to everything that is now questioned, precisely, by what I was referring to when I was discussing about Wanda`s work, by these tele-techniques, these new technologies which make the borders, change the borders not only the national borders but also the borders of many other fields.

Deconstruction is not a theory that simply applies, deconstruction is, I consider deconstruction, what happens, is what happens.

So, you don`t have to, let`s say, rhetorically and dangerously speak of deconstruction when something is destroyed.




No, OK, I hope so.


I consider deconstruction through history …


Yes, but nevertheless you referred to deconstruction in relation to the collapse of the two buidings.

Une image ouverte que nous devons…


No, I wouldn`t…The collapse of the Twin Towers is not…Perhaps is a part of a larger deconstruction but is not the best example of what I would call deconstruction.


The rearangement of history, that`s deconstruction…


From the very beginning I start using this word, I said that deconstruction is not, From the very beginning when I use this word, I started using this word (and many people here can attest this), I insisted that deconstruction is not destruction, is an affirmation and so on and so forth, nevertheless, deconstruction is what happens, is not a theory, a metalanguage born in the academy, is what happens, when there is some event that happens there is some deconstruction going on.

So this is not, what happens for me, my tragedy, my trouble, is not the best index of what interests me in the history as deconstruction.

I have been touched by so many events, so many victims, of course this was terrible, 5000-6000 of deaths, but, but in many, many other places, unfortunately, in many many other places.

I don`t want to erase the fact that we are in Romania ce soir, and it is not only a friendly gathering of Americans, French and Romanians, which takes place, so to speak, in your own country, and I`m sure that more than me you know what terrible, unfortunate stories to tell, which could be another example of ongoing deconstruction.








Q: Mr. Derrida you refered at deconstruction as what happens. Are you focused more on the "what" or more on the "happening? Is it more as a noun or more as an action? Is it a quality of time or a quality of being?


JD: This is a series of 10 questions…No, no, now, when something happens, to answer the question literally,  when something happens you can not distinguish the what and the happening, otherwise nothing happens. If something happens to something and the something to which it happens remember this nothing happens. When something happens affects the what to which it happens.

When something happens to me, it`s an event, it`s a happening to the extent that I am not the same after the happening.

If I remain the same, if it happens to me and if you can distinguish between the happening and myself it is not really a happening, it is like a tie. Mr. Derida points tio his tie. If I put on me something that impressed my body and affects me for good then the what will be indisociable from the happening, and in the happening the distinction between the action and passive, becomes fragile.


Q: Where are the borders of the work of art, what is the relationship between the work of art and the frame?


The fact that in some of the works there is no frame, does not mean there is no frame: there is a frame that is not simply circumscribing the work, but which is constituted by the very form so that, we know where to remove the work.

It wouldn`t be any work of art without a frame, especially where there is a market.

If you want to identify a work of art and put it on a wall in a gallery or to sell it on the market, you have to have a frame.

There would be no field of art, no history of art, no discourse on art, and no market without a frame.

And then there are artists that attempt to remove, to destroy or to deconstruct if you want, to question the very existence, the very effect of the frame, but then, they have to disappear as artists producing works of art.

The idea of art cannot be, let`s say, constituted or dealth with without some frame.


Where do your ideas come from?


Give me an example of an idea.


There are many people that feel they are dictated the texts from an exterior source, do you consider yourself the author or you are inspired from an external source?


Of course, everybody understands that this question is impossible if wanted to answer seriously it would take an endless time and is very complicate.

Let me try to give a quick answer.

First what you call my ideas don`t come from me, come from elsewhere and whatever trick and strategy and ruse I may use they are first and at the beginning and at the end, they are dictated to me.

They are dictated. When I write under dictation, this does not mean that I am sleeping or drunk or passive. This mean that I write under dictation.

Now your question is where the dictation comes from.

When I write under dictation I write in order to try to know where this comes from.

In the day I will know where this comes from it will be the end. So, I am working in order to know the destination and the origin of what it is dictated to me, so, I work only in order to be able to desperately, hopelessly answer your question.


A long answer would go through my father, my mother, the French language, my schools, the university, a certain number of books that I heve been reaing, a lot of people, a crowd.


Does your work has anything to do with dreaming?


Yes, yes. Let me answer shortly because these questions are very difficult.

Usually, when I am in good shape, (this is not the case now), I have not been able to write anything at all for 2 months now, I have been traveling, I have been working a lot lecturing in Egypt, I have been in China, in Germany but I did not write a line for 2 months.

When I am at home in good shape, I wake up and instantly I forget my dreams when I am not depressed, when I am depressed the dreaming goes on, but when I am in good shape, I immediately cut with the night and with the dreams, I take a cup of coffee and I go and write, and it is at that moment that the dream, another type of dream, starts like sleepwalking (somnambule), it`s another type of sleep. I sleep in my bed, this is where I dream then I wake up and I am very lucid, (quotation mark gesture), another type of dream starts and let me answer this question because I am very much in the relationship between dreams and writing.


Excerpts from an open discussion with Jacques Derrida,

Romanian Cultural Center, NY, NY.  

October 19

Selection of texts by Paul Doru Mugur








Deconstrucția este ceea ce se întîmplă


un interviu cu Jacques Derrida


"Je n`ai pas d`acces Internet. Je suis un homme archaïque".    

 (extras dintr-o discuție privată)






Întrebare : Care este reacția dumneavoastră, personală, față de evenimentele din 11 septembrie? Vă influențează aceste circumstanțe gândirea, în ce fel? Cum resimte sistemul dumneavoastră filozofic această tragedie, sau cum se raportează conceptul dumneavoastră relativ la deconstrucție față de recenta deconstrucție a WTC, este principala provocare pe care o lansez aceastei adunări.


Jacques Derrida : Desigur, nu voi fi capabil să răspund la această întrebare. Voi vorbi în engleză. Desigur, nu voi fi capabil să răspund la această întrebare. Lăsați-mă să vă spun aceasta mai întâi. Sunt aici, în New York, de mai mult de trei săptămâni. De fiecare dată când am prezentat ceva sau am ținut un seminar, a trebuit  să încep cu un discurs de cincisprezece-douăzeci de minute, despre ceea ce numiți, într-un mod foarte îndrăzneț, deconstrucția din 11 septembrie, și le spuneam prietenilor mei : « Poate azi, nu va mai trebui să încep o discuție despre asta, poate azi, voi putea să las deoparte reflecțiile. » Și s-a întâmplat seara trecută. Zilnic a trebuit să-mi pun această  întrebare, această întrebare arzătoare, dar m-am gandit că astăzi, pentru că este o întâlnire între prieteni români și francezi, într-o galerie de artă, probabil aș putea, nu să uit, este imposibil, desigur, să uiți, dar măcar să ocolesc întrebarea.  Voi încerca să spun ceva totuși, speranța mea a fost, hai să-i spun, să petrec puțin timp fără a reflecta în mod public asupra acestui eveniment, pentru că, așa cum vă puteți imagina, este foarte greu, este o provocare; aceste evenimente vor fi cu noi ani de zile de acum înainte…mereu.

Înainte de a reveni la întrebarea dumneavoastră, pe care nu vreau să o ocolesc, aș vrea să spun,  întorcându-mă la lucrarea doamnei Wanda Mihuleac, că în toată această hibridizare pe care a realizat-o, toată această artă de grefare, a întrupat, a încorporat, nu numai muzica, pictura, desenul, sculptura, dar și texte, texte orale.

Cuvintele nu sunt ocolite și sunt luate în considerare în corporalitatea lor, ea lucrează cu literele, lucrează cu formele, cu culorile textelor și citește textele, adică semnificația, semnificantul și, aș spune, semnificatul textului, este interesată de tot, vreau să spun că nu este doar o simplă artă vizuală, este muzică, este oralitate, discursivitate, este literatură și filozofie în același timp.

Asta ar trebui să înțelegem. Acum, să ne întoarcem la întrebarea dumneavoastră pe care nu vreau să o ignor. De fiecare dată cînd a trebuit să exprim în public opinia mea asupra acestei teribile situații, asupra acestei dificile probleme, am început prin a-mi exprima  toată compasiunea, durerea, tristețea, nu doar ca cetățean al Franței sau cetațean al lumii, dar ca cineva care iubește New York-ul și care a iubit, care a fost îndrăgostit de turnurile gemene. Am fost îndrăgostit de aceste clădiri din motive pe care nu vi le voi mărturisi și, desigur, este o suferință personală, încă mai sufăr, încă nu m-am vindecat. Din această cauză am venit la New York, să fiu alături de prietenii mei de aici, alături de colegii mei, de prietenii mei americani; a fost o suferință, o tragedie și un doliu personal pe care le-am împărtășit cu foarte mulți  new yorkezi.

Acestea fiind spuse, cred că doliul, compasiunea și suferința nu ar trebui să ne împiedice să punem întrebări, din punct de vedere filozofic, politic sau de alt gen și fără să ne lăsăm intimidați de nimeni, aici sau în altă parte, sau din cauza unei legitime emoții să încetăm să punem întrebări, politice, în trecut, prezent sau viitor, aș vrea să vă sfătuiesc pe toți să rezistați oricărei intimidări, fie ea datorată durerii, doliului și durerii.

Acum dacă aș avea timp (nu pot să țin o prelegere depre asta acum) aș analiza discursul politic dominant…Mică pauză în care domnul Derrida așteaptă să se schimbe banda casetofonului din față. Sper că nu va funcționa deloc. Rîsete în sală.

Trebuie să analizăm lucid și curajos, alături de alte fapte, discursul, retorica de azi, mass-media , interpretările, cuvintele : terorism, terorism internațional, război etc. și vom realiza că aceste cuvinte sunt perfect lipsite de orice sens și pretind, de vreme ce ați menționat deconstrucția, o serioasă deconstruire. Este oare război? Nimeni nu a declarat război, nu este o situație în sensul uzual, tradițional al cuvântului; suntem în război, când un stat declară război, când poți identifica un stat. Deci, nu e război dar totuși s-a spus că America este în război și a fost declarat război împotriva terorismului internațional; ce este terorismul internațional?

Știm că au avut loc multe acte de terorism în lume, desigur, acesta nu este primul. Acest eveniment a fost absolut singular și fără precedent, așa cum spune toată lumea, dar mai știm, deasemenea, că deși a fost fără precedent, cu toate acestea este repetarea unui act similar (dacă ar fi să menționăm doar atentatul cu bombă în New York, la World Trade Center în 1993) a altor nenumărate acte de terorism și terorism internațional. Discursul lui Reagan... (am urmărit programul de televiziune acum cîteva zile) ...acum douăzeci-douăzeci și cinci de ani în urmă au fost de asemenea acte semnificative de terorism.

Ce este terorismul? Știm că inamicul, cine o fi el, gândește că există anumite state care ar putea interpreta politica Americii ca fiind terorism, deci trebuie să discutăm despre aceasta, nu înseamnă că ei au dreptate, dar știu că ei gândesc că se află sub teroare, sub terorism.

Am să vă vorbesc despre propria mea experiență în Algeria, unde m-am născut, despre ceea ce se întamplă în Orientul Mijlociu, pentru a înțelege ce se întâmplă în Israel.

În Algeria, în timpul războiului de independență au fost nenumărate acte de terorism. Algerienii încercau să-și obțină independența, iar francezii erau considerați teroriști, erau torturați și terorizați, nu într-atât cât să devină public, dar a fost terorism național. Este național, este internațional, terorismul algerian?

A fost național până la sfârșitul războiului, pentru că Algeria a fost considerată parte a Franței, a fost o intervenție polițienească, erau cetățeni francezi. Apoi, acum câțiva ani, parlamentul francez a declarat că a fost razboi între anii 1954- 1962 și au promulgat o lege prin care au declarat că a fost razboi. L-au numit război, nu pentru că ar fi în mod sigur adevărat, dar pentru că erau veterani de război care așteptau obținera unei pensii, astfel că acum noi știm că a fost razboi, iar terorismul a devenit terorism internațional.

Putem să mai afirmăm că terorismul palestinian este național sau internațional? Știm că la formarea Israelului a fost vărsat sânge și a existat terorism de partea comunității evreiești, deci trebuie să privim istoria și să punem foarte multe întrebări.

Știm că toate astea, tot ce s-a întâmplat, nu ar fi fost posibil fără existența unor premize. Îi privesc pe acești doi români (domnul Derrida se referă la două persoane care stau la aceeași masă cu el) care știu ce este războiul rece, când Statele Unite erau aliate (din cauza războiului rece, împotriva URSS) cu statele arabe, Iran, Afghanistan și chiar războiul biologic este o descoperire politică. Cine, cine a început această practică, cine a produs, cine a inventat aceste tehnici, mai ales în Irak?

Iată câteva exemple, printre multe altele, câteva exemple de întrebări care trebuiesc fără încetare în ciuda sau din cauza regretului și a tristeții și a compasiunii și a condamnării, a necondiționatei noastre condamnări a acestor acte teribile; aceste evenimente teribile, nu ar trebui să ne împiedice să analizăm această istorie complexă și să împărțim responsabilitățile.

Acum, de vreme ce m-ați provocat la această discuție teoretică cred că trebuie să ne îndreptăm atenția asupra a ceea ce se întâmplă cu noțiunea de suveranitate a statului, cu cea de graniță, cu tot ceea ce este acum pus sub semnul întrebării. Prin ceea ce am menționat în discuția despre lucrările Wandei, prin aceste tele-tehnici, aceste noi tehnologii care creează granițe, schimbă granițe, nu numai naționale ci și în alte spații(domenii)…

Deconstrucția nu este o teorie pe care o aplici pur și simplu, deconstrucția este...ceea ce se întâmplă, este ceea ce se întîmplă.

Deci, nu trebuie să vorbim retoric și periculos, aș spune, despre deconstrucție când ceva este distrus.


Nu, Ok, sper...

Consider deconstrucția prin istorie…

Da, dar totuși ați făcut referire la deconstrucție în relație cu căderea celor două clădiri

O imagine deschisă pe care ar trebui…

Nu, nu ar trebui… Căderea turnurilor gemene nu este…Poate este parte a unei mai largi deconstrucții, dar nu este  cel mai bun exemplu pe care l-aș da pentru conceptul de deconstrucție.

Rearanjarea istoriei, asta este deconstrucție…

Încă de cînd am început să folosesc acest cuvânt (și foarte mulți dintre cei prezenți pot confirma acest lucru) am spus că deconstrucția nu este distrugere, este o afirmare, și așa mai departe, cu toate acestea deconstrucția este ceea ce se întâmplă, nu este o teorie, un metalimbaj născut în academii, este ceea ce se întâmplă; acolo unde are loc un eveniment, acolo are loc o deconstrucție.

În cazul de față, ceea ce mi se întâmplă, tragedia mea, supărarea mea, nu este  cel mai bun exemplu a ceea ce mă interesează în istoria deconstrucției.

Am fost mișcat de atâtea evenimente, atât de multe victime, desigur a fost teribil, 5000-6000 de morți, dar din păcate au mai existat în multe alte locuri.

Nu aș vrea să uităm faptul că suntem în România în această seară, și nu este numai o întâlnire amicală între americani, francezi și români, care se așează și vorbesc; în propria dumneavoastră țară, sunt sigur că știți mai multe lucruri decît mine, există întâmplări teribile, nefericite, care pot fi un alt exemplu de deconstrucție.


Domnule Derrida, faceți referire la deconstrucție ca fiind ceea ce se întâmplă. Îl accentuați mai mult pe CE sau mai mult pe SE ÎNTÎMPLĂ? Cu alte cuvinte este deconstrucția un substantiv sau este ea mai degrabă o acțiune? Este o calitate a timpului sau o calitate a ființei?


Este o serie de 10 întrebări… Nu, nu, acum, când se întâmplă ceva, ca să răspund la întrebare literal, când ceva se întâmplă nu poți distinge ceul și întâmplarea, altfel nimic nu se întâmplă. Dacă ceva se întâmplă unui lucru sau cuiva, dacă cel căruia i se întâmplă își amintește de acest lucru, atunci nu se întâmplă nimic. Cînd ceva se întîmplă afectează ceul lucrului căruia i se întîmplă.

Când ceva mi se întâmplă, este un eveniment, este o întâmplare în așa măsură încît că eu nu mai sunt același după întâmplare. Dacă rămân același, dacă mi se întâmplă și dacă poți distinge între întâmplare și mine, nu este cu adevărat întâmplare, este ceva ca o cravată. Domnul Derrida își indică cravata. Dacă mă îmbrac cu ceva care îmi marchează corpul și-mi face o impresie bună, atunci ceea ce se întâmplă va fi indisociabil de întâmplare, în întâmplare distincția între acțiune și pasivitate devine fragilă.


Care sunt limitele operei de artă, care este relația între opera de artă și ramă?


Faptul că în unele lucrări nu observăm o ramă, nu înseamnă că nu există ramă : este o ramă care nu circumscrie opera, ci care are o structură multiplă, astfel că știm unde se situează opera.

Nu există operă fără ramă, în special acolo unde este o piață. Dacă dorești să identifici o operă de artă și să o așezi pe un perete, într-o galerie, sau să o vinzi pe piață, trebuie să existe o ramă.

Din această cauză, sunt artiști care încearcă să deplaseze, să distrugă sau să deconstruiască, dacă doriți, să pună întrebări chiar asupra existenței, chiar asupra efectului ramei, dar atunci vor dispărea ca artiști producători de opere de artă.

Ideea de artă nu poate fi constituită sau manipulată fără o limită.


De unde vă vin ideile?


Dați-mi un exemplu de idee.


Sunt mulți oameni care simt că anumite texte le sunt dictate din exterior, vă considerați autorul ideilor sau inspirația vă vine din exterior?

Desigur, oricine înțelege că această întrebare este imposibilă, dacă vrei să răspunzi serios ți-ar lua o viață și este foarte complicat.

Voi încerca un răspuns scurt.

Ceea ce numiți ideile mele nu vin de la mine, ele vin de altundeva și orice truc, strategie sau șiretlic aș încerca ele îmi sunt în primul rând și în ultimul rind, dictate.

Ele îmi sunt dictate. Faptul că scriu sub dictare, nu înseamnă că sunt adormit, beat sau pasiv. Înseamnă că scriu sub dictare.

Mă veți întreba de unde mi se dictează.

Când scriu sub dictare, scriu încercând să aflu de unde îmi vin toate aceste idei.

Ziua în care voi ști de unde îmi vin toate astea va însemna sfârșitul. Astfel, lucrez încercând să aflu destinația și originea a ceea ce mi se dictează, scriu, disperat, cu speranța că voi fi capabil să pot răspunde la întrebarea dumneavoastră.

Un răspuns mai lung l-ar lua în considerare pe tatăl meu, pe mama mea, limba franceză, școlile mele, universitatea, un anumit număr dintre cărțile pe care le-am citit, la o mulțime de oameni, la o mulțime.


Are o legătură opera dumneavoastră cu visarea?


Da, da. Voi răspunde scurt pentru că această întrebare este foarte dificilă.

De obicei, când sunt într-o formă bună (nu este cazul în momentul de față), nu am fost capabil să scriu nimic  timp de două luni, am călătorit, am dat conferințe în Egipt, am fost în China, în Germania, dar nu am scris un rând timp de două luni.

Când sunt într-o formă bună, mă trezesc și în clipa următoare am uitat ce am visat, asta când nu sunt deprimat; când sunt deprimat, visele continuă, dar când sunt în formă, imediat mă rup de noapte și de vise, beau o ceașcă de cafea și încep să scriu, în acel moment visul, altfel de vis începe, ca un somnambulism, este altă formă de vis. Dorm în patul meu, patul este locul în care visez, apoi mă trezesc și devin lucid, dar când scriu începe o altă formă de vis, mă interesează foarte mult relația dintre vise și scris.





Extrase din conferința lui Jacques Derrida, din 19 octombrie 200, de la Centrul Cultural Român din New York, NY cu ocazia vernisajului expoziției Wandei Mihuleac, artistă franceză de origine română.

Traducere de Kati Bar și Paul Doru Mugur (prezent la interviu)




respiro©2000-2002 All rights reserved.