Floare de cenușă

 

 Te iubesc, America

 

 

 

 

Floare de cenușă

 

poate că am venit degeaba la tine,

poate că scaunul harului e ocupat de mirosul de femeie

în zdrențe rămas de la întemeierea lumii între vămi,

                        iar eu tot nu înțeleg de ce în vremurile din urmă

poporul mă hăituiește

în timp ce eu tînjesc după desăvîrșirea cerută de cugetul tău, Rabbi,

cel care mă iubești ca pe un ciob de cer

                                    și mă ții în lumina ochilor tăi

cum o cămașă de forță peste

                                    înfățișarea adevărată a lucrurilor

 

și stau în palma Dumnezeului celui viu și ilustru

încăpînd toată în confuzia cosmogonică de după înălțare,

și sînt pusă ca priveliște în mijlocul ocărilor

            în plumb de cuvînt hipnagog

și stau de vorbă cu vocea ta, Rabbi, gîndind la fel cum

orbecăiesc prin plaur alveolele liniștii,

și mănînc miez de nucă în timp ce îl așteptăm

cu toții pe fratele Timotei să schimbe tectonica visului

în text de cenușă, iar eu atîta te rog, Rabbi, să-mi arăți

cum trebuie să ne ținem de lucrurile pe care le-am auzit,

ca să nu fim depărtați de ele ca de o muzică ce nu ne aude,

căci m-am trezit într-un interval discontinuu

ce nu leagă lumile de lumi ci de rostul cuvîntului,

cînd nu e nici ieri, cum nu e nici azi și cu atît mai mult

nu e mîine

 

sînt un copil bătrîn născut de o mamă în lanțuri,

nu pot păși decît prin praful semantic prin care ajung

la mine răcoroasele priviri ale ostaticilor

în timp ce adunarea îngerilor Abelé mă scade din tikun

cu ascuțișul colților cu care ne crestam, în copilăria

iluziei, articulația pumnului și ne sugeam apoi unul altuia

din rană seva amară pe care mai tîrziu o scuipam deasupra

Suișului Adumim,umplînd valea cu păduri de portocali

 

tu ai iubit neprihănirea, Rabby, și ai urît nelegiuirea,

tu ai dus pușca la ochi și ai ochit bine, lupul acela

avea o carne cu gust de ceață și ne-am înfruptat amîndoi

din discursuri și imagini și m-ai lăsat să mă satur de semn,

dar apoi ai arătat cu degetul în direcția mea, explicînd

pietonilor surprinși de noul val la intersecție că

un astfel de om să nu se aștepte să primească ceva

dela Domnul , căci este un om nehotărît și nestatornic

în toate căile sale, da, firea de duminică a omului

e sprintenă iar florile de cenușă umplu lumea cu chipuri,

eu văd în fiecare zi cum soarele răsare din fîntînă și apune

 într-un obraz de femeie făcută din bărbat cu gust de cenușă

Eva  Adam  Set Enos Cainan  Mahalaleel  Iared  Enoh 

Metusala  Lameh  Noe  Sem  Ham  Iafet  Canaan  Gomer

Magog  Madai  Iavan  Tubal  Meșec Tiras  Așchenaz  Rifat

Togarma  Elișa  Tarșiș  Chitim   Dodanim  Cuș  Mițraim

Put  Seba  Havila  Sabta  Raema  Sabteca  Șeba  Dedan  Nimrod

Ludimi  Anamimi  Lehabimi  Naftuhimi  Patrusimi  Casluhimi

Caftorimi  Sidon  Het  Iebusiți  Archiți  Siniți  Arvadiți  Temariți

Hamatiți   Elam Asur  Arpacșad  Lud  Aram  Uț  Hul  Gheter  Maș

Șelah  Eber  Peleg  Ioctan  Almodad  Șelef  Ațarmaved  Ierah

Adoram  Uzal  Dicla  Obal  Abimael  Seva  Ofir  Havila  Iobab

Avram  Nahor  Lot  Sarai  Milca   Haran Terah  Reu  Serug  Lya

Elam  Maș  Amada  Agnita  Iurin  Zamir  cu toate semințiile literelor

 

 

de dragul întîiului Kaddish de taină mai stai cu mine, Rabbi,

altminteri voi trece ca floarea ierbii de la un Dumnezeu la altul

deși voi fi grabnică la ascultare, înceată la vorbire,

zăbavnică la mînie, iar vineri seara, cînd vom polei acoperișul

Templului cu melancolie, va veni din nou Aaron cu carul plin

de rodii și vom rînji amîndoi cu gurile însîngerate

la statuile despuiate din fața Palatului Culturii, iar Aaron

mă va apuca de plete și mă va tîrî printre florile de cenușă

arătîndu-mă consumatorilor de semne și de litere, strigînd:

stăruiți în dragostea frățească, și nu dați uitării primirea

de oaspeți, căci unii, prin ea au găzduit fără să știe

pe îngeri,   dar nu vă uitați cu bunătate la această femeie,

cîtă vreme poartă în pieptu-i preludiul nopții acum, la sfîrșitul

veacurilor ce iar au început spre a nu sfîrși vreodată

 

 

 

eu voi fi ceasornicarul de mentisme, ca întotdeauna, Rabbi, și voi rosti

răspicat auditoriului că este abia ora patru fără cinci și că

oricine este liber să mă cunoască așa cum sînt, fără formă

și fără apetit pentru halucinație, de la cel mai mic pînă la

cel mai mare dintre ei,  dar încă nu vor înțelege că testamentul

meu poate fi un poem în care Aaron aprinde ultima candelă

 

 

 

privesc în ochi floarea de cenușă,  în fiecare zi ea îmi arată

chipul altui evreu care mă alege drept loc de jertfă,

ascult rumoarea trupurilor ce ard în memoria zilei de mîine

și în cîntecul meu de roabă abia înfiripată din bereșit,

floare de cenușă din floare de cenușă, shoah din shoah,

pesah din pesah și floare de shoah risipită în pesah

 

arată-mi-te în floarea de shoah, Rabbi, căci încă nu am

părăsit desăvîrșirea cu gestul prin care trupul iese din

cămașa sugestiei de a fi vinovat de absența milei, și

cocoșii vor cînta la intrarea în cenușă a ființei imaginare,

dintr-o dată vom ști cu toții, și viii, și morții

și îndurații, și neîndurații, și slabii, și bogații

că acela este mirosul de floare de cenușă și shoah

că acela este gustul sîngelui de vițel sau de țap sau de

legămînt uitat, iar tu ne vei spune, Rabbi, de ce

vei stropi cu sînge cortul și toate vasele pentru slujbă

inaugurînd un centru difuz de mîngîiere ce nu alină

 

poate că am venit degeaba la tine, dar încă îmi fac culcuș

în floarea de cenușă și îmi ascund în disimularea isihiei

adevărata înfățișare, așteptîndu-l pe cel fără de închipuire

care este în lume dar nu vine de niciunde spre a începe, în timp

ce tu, Rabbi, vei culege floarea de shoah știind că după Lege

aproape totul este curățat cu sînge; și fără vărsare de sînge

nu este iertare  și nici receptacol de terapie a durerii

 

dar cine oare ar vrea să-i fac loc în moartea mea ca într-un sac

de dormit pentru doi? și cine mi-ar înscena mie accidentul

ce învie partea hemoragică a cuvîntului? cine mă va purta

pe brațe prin albia înghețată a florilor de cenușă cu care este

presărată calea de la Crăciun la Înviere prin shoah?

 

sfîrșitul de săptamînă va trece repede, ca și ultimul mileniu

în care tu, Rabbi, mi-ai curățat cugetul de faptele reci și

mi-ai adus mintea în punctul cel mai însemnat al celor spuse

și încă mi-ai arătat că Aaron nu e de mine și nu e de ieri,

cum nu e de azi și nici vorbă să fie de mîine, el are putere

numai asupra păsărilor intrate în odihna ascultării,

în timp ce tu m-ai hrănit cu carnea cețoasă de lup

și cu cuvîntul viu și lucrător, mai tăietor decît orice sabie

cu două tăișuri, mi-ai luat odihna și m-ai îmbrăcat

în pielea de foc a strigătului, acum eu culeg strugurii și

îi așez în coșurile pîntecoase, iar vinul începe singur să

boncăluiască în arterele mele în graiul insomniei,

dar tu vii seară de seară în ospeția gîndului, Rabbi,

și mă ademenești în mirul iertării cu care glăsuiește

sîngele hipermnezic vărsat la nașterea utopiei

 

deoarece chipurile lucrurilor care sînt în ceruri

au trebuit curățate în felul acesta, a fost necesar ca și noi,

proștii, să ne prefacem că intrăm în ceruri fără grabă, astfel:

Aaron înainte, cu vechea lui pălărie în mîna dreaptă

mototolind sfios borul picat cu căcăreze de porumbel,

iar eu mai la urmă, cocoșată, înnodînd în batistă legile

mele ce înscriu pe inimile îngerilor numere de deținuți, înaintînd

pînă la iconul unde te-ai ascuns, Rabbi, ca un cuvînt care pătrunde

pînă acolo că desparte sufletul și duhul, încheieturile și

măduva, judecă simțirile și gîndurile inimii

 

și a fost clipa cînd, iscînd embrionul de verset din

matricea amniotică, egal cu tine însuți și cu plăsmuirea

celui ce se înfruptă din tine, ni te-ai arătat în sfîrșit, Rabbi,

gol și descoperit, cu pielea ta albă de evanghelist, cu ochii

roșii, poate de la neon, poate de la camera de gazare, oasele

tale îi desenau durerii un trup amoeboidal, pentru că nici o

făptură nu este ascunsă în El mai mult decît încape inima ta

în cuvîntul Lui, și ne-ai spus, mie și lui Aaron, împuținați,

să luăm loc și să așteptăm iscodind nevăzutul după un semn,

căci n-am venit prea tîrziu, cum nici prea devreme, ca să ne naștem.

 

 

 

Te iubesc, America

 

te iubesc, America, precum acel bărbat în salopetă  ce  și-a irosit tinerețea

   lîngă o curvă bețivă și acum îți cere istoria personală înapoi cu vîrf și îndesat.

      te iubesc intocmai acelei femei coapte peste care s-au așternut, obeze,

          isteriile ideologice ale eugeníei din Est și din a cărei feminitate trufașă

            a mai rămas un homunc ce declamă dreptul la o biografie fără convenții.

te iubesc, America, precum acei copii care-ți lustruiesc cu dinții și limbile lor de

   ceară mașinile de curse din benzile desenate ce țin loc de sandwich cu burgeri

 

 

 

 

 

te iubesc, America, precum toți învinșii treziți din mahmureală

   și care se încălzesc dimineața devreme la fulgerul dorinței de a scăpa

                        de miasma de vodcă pentru totdeauna.

te iubesc pentru felul cum miros după o zi de visare și chin la oțelărie

   subțiorile Statuii Libertății mereu gravidă și îndrăgostită.

         te iubesc, America, pentru simțurile tale acute în care își face

               loc orice conjugare a verbului to be  ce scoate ființele

      din lanț și le pune să-și ciugulească ideile direct din gazonul cerului

               ca pe niște larve unde realul leagă rod în orice anotimp

 

 

 

 

 

 

 

 

te iubesc, America, precum acei militari care au visat degeaba

    toată viața că vor pune o bombă sub pernă tovarășului Stalin și sub

        perna altor tovarăși în care se ascundeau clonele lui Stalin.

te iubesc precum acei soldați ce n-au reușit să-l radă la timp

   pe dictatorul Ceaușescu și să-l angajeze la Marea Casă de Nebuni

        a Poporului în chip de portar la raiul post-totalitar al emanaților.

te iubesc, America, prin dragostea băieților tineri ce n-au izbutit

   nici măcar să-i pipăie pe criminalii bine păziți ce ne fierbeau mințile

      în cazanul siberian plin cu mațe și sînge și ochi clarvăzători de poeți,

         dar nici să sară la timp peste Zidul Berlinului n-au reușit,

     și atunci, ca să se răcorească, și-au descărcat pușca de vînătoare

   a babacului pe limba unde supurau în implozie cuvinte interzise

  dragoste, libertate, adevăr, Dumnezeu, America, Frank Zappa,

   Monica Lovinescu, Emil Cioran, Eugen Ionescu, dolar, sex,

      drog, hippi flower-power, transcendentali, miracol

și alte cîteva milioane de cuvinte-delicte prin care ființa umană-

     în esența ei de buruiană tăcută a păcatului și a erorii în extensie-

ia mereu în stăpînire trupul cast de mumie fragedă

         al Pămîntului-mamă-și-tată-și-prunc-de-Tată-Fiu-Mîntuitor

 

 

  

 

 

 

 

te iubesc, America, cu dragostea tuturor sinucigașilor din Est

   cărora în anii de teroare- în timp ce tu încă mai negociai cu dictatorii

      din lagărul sovietic și le acordai clauza națiunii celei mai favorizate-,

      le-a reușit măcar ultima expresie a disperării nobile exact în noaptea

   de Anul Nou. și numai atunci, în timp ce ochii le țîșneau afară din cranii ca

  niște artificii, ei împroșcau cerul senin al patriei cu cuvinte bine articulate

         despre dragostea față de țară, de mamă și de dumnezei amnezici.

te iubesc, America, pentru felul în care te trezești tu dimineața

   lent din somnul rațiunii , după cîte o picoteală de cincizeci de ani,

      și te uiți cu poftă la noile utopii militare cum la un joc recent pentru

      băieți buni ca Rain Man, ce bîjbîie și prin Europa de Est, unde copiii

  supradotați erau îmbrățișați și pupați numai în somn pentru a deveni 

     cît mai repede oamenii noi de care avea nevoie statistica spălării creierelor.

dar te iubesc, America, pentru că șocul viitorului tău ne-a atins și pe noi

    ca o undă seismică lentă ce ne globalizează cu rîvnă pe toți

      în același zbor deasupra unui cuib de cuci unde ea visează în inima

              acelei rețele de sîrme o lume a eficienței și a ordinii

                     ca-ntr-un ceasornic cu capac de sticlă.

și te iubesc, America, de la înălțimea acelui urlet ce nu se deosebește

   prin nimic de Urletul cu care te iubea încă din 1956 și Allen Ginsberg și

      din interiorul căruia văd eu acum din ce în ce mai bine că am părăsit un

  secol în care toate mințile strălucite ale fiecărei generații au fost trase

         în țeapă, sodomizate și distruse de apocalipsele ideologice totalitare.

te iubesc, America, pentru că știi să găsești iadul și să treci prin el

      cu alaiul de îndrăgostiți după tine, în timp ce tu tot lui Chaplin

    îi dai apă la moară, deși băiatul, cu ideile lui de stînga, nu-ți prea înțelege

          luxul energiei de rutină ce te pune la treabă și te scoate deasupra tuturor.

te iubesc, America, pentru felul cum poți tu să alergi de-a lungul faliei pe care

     natura umană alunecă sub nivelul unei anxietăți existențiale suportabile,

incinerînd într-un crematoriu conștiința cetățeanului exemplar Forrest Gump

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

ah, cît de mult de iubesc, America, pentru toate viciile tale de mamă

aflată în desțelenirea inhibițiilor culturale generaționiste și etnic-naționaliste

         și pentru stilul popular mistic al politicienilor tăi de tribună.

te iubesc pentru că, fie și numai în scopuri electorale, știi să te dezbraci

   în public, să-mi arăți bubele tale greu de tratat, să-mi arăți fundul tău

    mare în care zornăie frazele mestecate ca niște chips-uri ieftine. tu

    știi să-l pui pe Bill Clinton să explice națiunii în direct cît de ovală

       este sala în care partidele sale de sex oral cu Monica au afectat

                negocierile americane de pace din Orientul Mijlociu.

te iubesc, pentru că alegi să-mi explici în clișee romantice beat

   cît de puternică e comunitatea gay prin arsenalul ei de simboluri

       iconoclaste cu care omul nu se mai poate nici îmbăta și nici

             întoarce la Dumnezeu decît stors ca o picătură

                          de otravă din moartea cuvîntului.

te iubesc cu iubirea eroilor tăi care au căzut pentru uniune ca și eroii mei,

   bucurîndu-se  de puterea stranie, minunată a omului de a alege viața

       și de a muri, cînd își duce soldații negri la pierzanie dar nu

                            poate fi înfrînt.

        te iubesc în ritm adînc de kaddish, America neshama.

te iubesc, America, pentru că te răsfeți ca o fostă fată săracă ce a

   ajuns cucoană mare, dar care nu uită de unde a plecat, și tocmai de aceea

      se așează în fiecare săptămînă în fotoliul psihanalistului, plătind bine

           ca să-și rezolve problemele generate de viața grea și plină de

          privațiuni, cu lungi perioade de spitalizare, cu abuzuri sexuale,

         cu tentative de autoliză eșuate din cauze rămase necunoscute.

te iubesc, America, pentru că știi că vei muri de opulență ca orice

   fostă fată săracă ce  a ajuns prea repede  Marea Doamnă  a Lumii

       Libere, dar deja ți-ai luat măsurile de precauție și ai descoperit

   în sfîrșit dragostea ce ne poate salva de fascinația

      celor două vederi din sala de disecție a planetei resuscitate

 

 

 

 

 

 

 

 

te iubesc, America, prin seducția cu care l-am iubit pe întîiul meu

   erou bărbos de reverie și care nu a fost un pașoptist ilustru

             ci Abraham Lincoln în dimineața tragediei.

te iubesc, America, pentru timpul irosit al adolescenței mele cînd

   am obosit să tot caut un bărbat care să intre la fel de ușor în epopeea

      națională mioritică precum creștetul lui John Wayne sub pălăria de cow-boy

                  fără speranță a Vestului tău sălbatic.

te iubesc, America, prin acea uimire în fața ultimelor vertebre sacrate

   afișate de Marlon Brando în Ultimul Tango la Paris la o despuiere mondenă

        cu care se încheia o lungă perioadă de pudică așteptare a pescărușului

  scăpat ca prin minune de la Pearl Harbour datorită unui zîmbet irezistibil de învins

 

 

 

 

 

 

 

te iubesc, America, pentru frigul din oasele sclavilor tăi ce au cărat

   pe umerii lor Sudul dintr-o parte în alta a hărții pînă cînd, într-o zi,

     și-au băut sîngele de sete și apoi și-au mîncat burta, aflîndu-și liniștea 

     de-abia în fața unui înger în zeghe ce a pacificat toate culorile pieilor umane

                cu un rithm and blues fără început și fără de sfîrșit.

te iubesc, America, pentru felul cum plonjezi tu în epava sufletului

   meu de copil care îi compătimește pe redactorii de la The New Yorker

      nevoiți să trieze zece din cele aproape zece mii de poeme expediate lunar

    de  visătorii fără odihnă ce bîntuie prin văgăunile englezei americane.

te iubesc, America, pentru cele douăzeci de chipuri cu care Andy Warhol

   o trimitea pe Marilyn Monroe la o repetiție generală pentru eternitatea

       fantasmatică în care a intrat clișeul blondei sexy a secolului XX.

te iubesc, America, pentru anul 1969 cînd cei 400 000 de tineri

   s-au întîlnit în paradisiacă ipostază pentru primul Music And Art Fair

      de la Woodstock lîngă Bethel, New York, și s-au îndopat acolo

               și cu rația mea de libertate, și cu rația mea de soare,

în timp ce eu, aici, eram pitită de tovarăși după cortina de fier ca un

    ceva rușinos pentru că eram stîngace, iar pedagogia sovietică nu accepta

    faptul că emisfera mea dreaptă, sediul miraculosului Punct al lui Dumnezeu

   din teoria lui Melvin Morse, depozita o lume cu legi ce aruncau în aer

                         principiile eticii și echității socialiste

 

 

 

 

 

 

 

 

te iubesc, America, pentru tinerii tăi voluntari tunși paj

   care au venit după Revoluție în blue jeans să șteargă de rahat

           popourile zbîrcite ale copiilor retardați din creșele patriei.

te iubesc, America, pentru că știi să gafezi prin excese de libertate

    pe care apoi le plătești tot tu înmiit, în timp ce mie mi se pare

                 greu să accept risipa ta de imaginație.

te iubesc, America, pentru că ai început să înțelegi de ce nu e

   corect politic ca unii să mute cu degetele lor groase luna de pe

      cer direct pe tavanul din dormitor, în timp ce alții nu au pentru

              biserica trupului decît nacela cuvîntului homeless.

te iubesc, America nerăbdătoare, pentru că te scoli cîteodată cu cearcăne

   și cu capsa pusă și îți asumi tot tu pentru alții cheia socratică, maieutică

     de a-i ajuta  să devină ceea ce sînt de fapt, dar cu un defazaj de timp

            pe care toată lumea îl descrie ca fiind un abuz de voință

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

te iubesc, America, pentru clipa cînd De Kooning a încasat 1 200 000 de

    dolari la Christie's pentru Two Women, răsturnînd mitul artistului viu și

                                   prost plătit.

te iubesc, America, pentru că, deși nu avea încă multă lume televizor la

   mine în oraș, moartea lui J.F.K. m-a răscolit ca un seism planetar, în timp

      ce decesul lui Gheorghe Gheorghiu Dej abia m-a atins, îngrijorîndu-mă

   eu la vremea aceea numai pentru machiajul vecinei de la trei,

         care era responsabilă cu curățenia și comportarea tovărășească pe scară.

dar te iubesc, America, pentru misterele tale politice și pentru chefurile

   cu jazz și gin cu coca de la legendarele jam-sessions ale geniilor contestatare.

te iubesc, America, așa cum iubesc motivul năvodului în care se zbat

   peștii de o anumită dimensiune pe lîngă care  norocul trece ca săgeata.

te iubesc, America, din burta unui pește nici prea mare dar nici prea mic

    care este mereu înghițit de cîte o balenă ce distribuie libertatea ca pe

     un hangar din care numai robii pleacă, în timp ce regii dorm ca somnul

  într-un mîl burghez de teorii despre pretextele de a fi în suplu powershift

 

 

 

 

 

 

te iubesc, America rănită, te iubesc cu stupoarea ce am simțit-o în ziua de

   11 septembrie cînd teroriștii ți-au aruncat în aer Turnurile Gemene

    ca pe două gogoși  pufoase umplute cu gem de gutui și pastă de carne,

iar acum știu că aceeași groază am simțit-o în ziua cînd doctorul Șaptefrați

   mi-a enunțat ideea de a-mi tăia ambii sîni, în care auzise el cum ticăie

       două bombe, și am spus NU imaginii new-yorkeze a dezastrului

și am spus NU doctorului ce voise să mă readucă la status de Adam,

    însă de atunci umblu prin lume cu craniul ras și buzunarele pline

     de citostatice și în sufletul meu ticăie mereu o bombă pe care

cineva cu chip de înger ar putea să mi-o pună în traista plină de mere,

    în timp ce identitatea mea feminină amenințată de rezecții

      continuă să coaguleze matricea unei lumi ce trebuie să rămînă

întreagă ca o icoană tragică pictată pe cerul nopții de Frida Kahlo

 

 

 

 

 

 

te iubesc, America, pentru că am nevoie de servitutea geo-politică

   ce mă lasă virgină în libertate mentală și afectivă și spirituală.

te iubesc pentru că nu ai limite nici în bine, cum nici în rău

    or asta înseamnă deja un concept inteligent care naște echilibru.

te iubesc, America, în cheia noilor alianțe ale gladiatorilor globali

   care transformă hărțile în programe de organizare a ființelor umane

               în jurul unor centri de putere multiculturală.

te iubesc, America, pentru că ai devenit acea Idee de libertate

   dincolo de care nu mai urmează decît misterul revelat și Unul Dumnezeu

           văzut în 2004 cu ochi lui Dali la o sută de ani de la naștere.

te iubesc, America, pentru că ai venit în sfîrșit să o scoți din firida pivniței

   pe bunica ce a murit ascunsă în '45, așteptîndu-te lîngă un colac mare de

     cinci  kilograme frămîntat în chip de salut din făină și cenușa bunicului

 

 

 

 

 

 

 

 

știu, America, știu tot ce urmează să facem împreună de acum încolo:

        vom merge de-a lungul Ideii și nu ne vom mai putea opri, vom

         atinge cu mințile noastre geniale Ideea și nu ne vom mai despărți.

și te iubesc, America, pentru că noi ne vom ține de mînă precum

      bărbatul și femeia ce intră prima dată în apa învolburată a oceanului

   ca să se boteze a doua oară și să se spele de pulberea de aur a iluziilor.

și te iubesc, America, pentru că vom păși ținîndu-ne de mînă

   prin arcul porții ce deschide patio-uri de discurs în casa noastră  planetară

    și vom afla de la îngeri tot ce fac președinții noștri și gorilele lor musculoase

   în ceasurile lungi cînd își vorbesc prin semne și cifre despre oameni

          ca mine ce nu mai au nimic de pierdut decît visul american.

vom avea toate informațiile despre iubirea noastră prin internet

   și ne vom scrie în fiecare zi mesaje de îmbunătățit un destin global.

ne vom ține de mînă în fața altarului și vom bea din acceași agheasmă soft

și, dacă va fi să fie, vom sări în aer cu toții ca niște stele timpurii

           făcute din pastă de sfinți amestecați cu pămînt și apă,

   ținîndu-ne de mînă, ținîndu-ne de mînă, mereu ținîndu-ne de mînă,

în timp de Dumnezeu, neștiind cît de acută este pentru noi subdiviziunea umană

    a vieții, se va întoarce tacticos la Om ca la o fosilă, reinventînd povestea

celui ce n-a putut supraviețui din cauza excesului de libertate fără scripturi-

povestea omului așa cum a fost de la bun început și pînă ce am ajuns să te iubesc,       America, America tuturor dezmoșteniților, nefericita mea America, America

 

Poezii de Angela Furtună

 

 

respiro@2000-2004 All rights reserved