12.08.2003. From: Leonard Oprea / Criteriul estetic.
13.08.2003. From: Liviu Antonesei / Re: criteriul estetic
15.08.2003 From: Cornel Mihai Ungureanu / Intre viciile
de procedura si alcoolici anonimi
15.08.2003 From: Liviu Antonesei / Re: Intre viciile de
procedura si alcoolici anonimi
15.08.2003 From: Costica Bradatan / Ce se mai poate face
atunci cind nu se mai poate face nimic
16.08.2003 From: Liviu Antonesei / Re: ce se mai poate face
atunci cind nu se mai poate face nimic
16.08.2003 From: Viorel Zaicu / Re: ce se mai poate face
atunci cind nu se mai poate face nimic
17.08.2003 From: Leonard Oprea / Va rog respectuos: sa ne
citim cu atentia cuvenita /sic!
17.08.2003 From: Leonard Oprea / Literatura medie si unitatea
de monolit
17.08.2003 From Viorel Zaicu / rectificari
17.08.2003 From: Liviu Antonesei / Re: VA ROG RESPECTUOS
SA NE “CITIM” CU ATENTIA CUVENTIA /SIC!
12.08.2003. From: Leonard Oprea / Criteriul estetic.
Ma bucur ca Liviu Antonesei a "pasit" pe treptele Catedralei
intru bun si folositor dialog. Ma bucur fiindca pentru mine, Liviu Antonesei
ca poet, prozator, eseist si ginditor intru ale culturii si disisdent
anticomunist este o personalitate romaneasca de prim rang, dar la fel
si europeana. Personal, eu il vad ca pe un veritabil lider al noii generatii
de poeti, eseisti si prozatori romani. Da, este Liviu Antonesei un autentic
creator de act artistic cu implicatii politice, un artist care si-a asumat
deplin responsabilitatea de a fi artist si bun cetatean. Daca as fi cu
cel putin vreo 30 de ani mai tinar, l-as urma indeaproape intru formarea
mea ca autentic artist.
Desigur, stiu foarte bine ca Liviu Antonesei s-a referit la existenta
unei creatii artistice cu valoare estetica autentica si avind implicatii
politice. Desigur, are perfecta dreptate. Valoarea estetica primeaza fata
de implicatia politica, este conditie sine qua non a oricarei genuine
proze in lumea asta. Nu sint necesare dovezi, e postulat. Totusi, in contextul
dialogului nostru, as dori, pe scurt, sa-i explic lui Liviu, dar si dumneavoastra,
de ce am fost "ingaduitor" cu scriitorii romani enumerati in
raspunsul meu anterior, cel putin din punctul de vedere al aplicarii criteriului
estetic asupra cartilor acestor autori romani.
Din punctul meu de vedere - raportat la actul artistic cu implicatii politice
- daca luam in consideratie criteriul estetic ca factor determinant al
raportului dintre continut si forma, dar luind in consideratie acelasi
criteriu estetic ca factor determinant in perceptia publicului larg sau
specializat, referitoare la aceste creatii, proza scurta sau romane, vom
constata ca:
- raportul continut / forma este intr-un serios dezechilibru, fie in favoarea
continutului, fie invers;
- perceptia cititorului devine aproape total subiectiva si in de-favoarea
reala a acelui autor care detine cel mai bun echilibru dintre continut
si forma.
Spre exemplu, daca vorbim despre N. Breban, Stefan Banulescu si Mircea
Cartarescu, vom observa rapid ca N. Breban se bucura de un bun dezechilibru
in favoarea continutului, iar Mircea Cartarescu de un serios dezechilibru
in favoarea formei. N. Breban are o foarte larga audienta a publicului
larg. Dar Mircea Cartarescu se bucura de elogiile criticii saptezeciste
si ale gruparii optzeciste, intr-un fel sau altul, in ambele cazuri vorbind
despre Puterea culturala in Romania, astazi. Insa Stefan Banulescu, net
superior amindurora ca prozator, ei bine, este aproape uitat si de publicul
larg si de, hai sa spun astfel, de elitele culturale romanesti.
In acest context - enumerind eu prozatori contemporani intre ei si contemporani
cu mine – am evitat deliberat sa creez ierarhie sau ierarhii, fiindca
eu cred ca mult mai important este sa aflam daca intr-adevar avem ce enumera
privind proza romana ca fiind act artistic genuin si avind implicatii
politice autentice. Pe de alta parte, am vrut sa evit propria-mi subiectivitate
creata de placeri sau ne-placeri in receptarea mea ca prozator roman a
creatiilor celorlalati prozatori romani. Pe de cealalta parte - insa NU
am fost deloc ingaduitor cu starea actuala a culturii romane, fragmentul
meu de roman, ales si citat de mine, fiind dovada mai mult decit graitorare.
DAR - asta nu inseamna NICICUM ca sint lipsit de speranta intru mai bine.
Altfel n-as participa la acest dialog.
Acum, continuind, vreau sa remarc totusi relativitatea criteriului estetic
ca o lege invariabila si universal valabila oriunde si oricind functionind
asupra oricarei creatii artistice avind si implicatii politice. Nu voi
teoretiza, voi da citeva exemple (alese acum, la intimplare) sub forma
de intrebare:
- criteriul estetic (tot ca lege invariabila etc.etc.etc.) anuleaza valoarea
literara a volumului de proza scurta "Oamenii din Dublin", pentru
ca James Joyce a scris mai tirziu "Ulysses" ?
- idem pentru Hermann Hesse in aparenta opozitie a romanului sau "Peter
Camenzind" cu faimosul sau roman "Lupul de stepa" ?
- idem pentru a ii pune sau nu, alaturi pe fratii Thomas Mann si Heinrich
Mann ?
Sau din lumea jazz-ului si a picturii:
- putem aplica in defavoarea unuia sau altuia, criteriul estetic (tot
ca lege invariabila etc.etc.etc.) pentru doi titani contemporani ai trompetei
in jazz, cum sint Louis Armstrong si Miles Davis ?
- sau idem mai sus pentru Salvador Dali si Henri Matisse?
Si ar mai fi nenumarate alte exemple care vorbesc de la sine despre cele
de mai sus. Ori altfel, imi displace sincer Rubens, insa chiar nu pot
sa nu ii recunosc valoarea – fara ezitari. Nu pot "actiona"
ca suprarealistii lui Andre Breton, care il negau pe Dostoievski ca scriitor
fiindca avea fraze de tipul , " ’X’ urma sa-l intilneasca
pe ’Z’ dupa-amiaza, la ora sase si jumatate, pe strada ’A’,
colt cu ulitza ’B’, linga felinar."
O.K., cum spunea parca Thomas Morus, citez aproximativ: am incercat sa
fiu cit mai obscur posibil cu putinta.
Inchei, afirmind totusi ca atita timp cit va functiona aceasta: IN ORICE
FICTIUNE LITERARA DE AUTENTICA VALOARE ARTISTICA, INTR-UN FEL SAU ALTUL,
PINA LA URMA, IMPLICATIA POLITICULUI ESTE INEVITABILA DACA ARTISTUL CREATOR
AL ACESTEI FICTIUNI LITERARE ISI ASUMA IN MOD RESPONSABIL CONDITIA SA
UMANA IN PLAN MORAL, ETIC, SOCIAL, CULTURAL SI NU IN ULTIMUL RIND, IN
PLAN RELIGIOS.
Atunci, fiti siguri, la un nivel sau altul, reflectat de raportul continut
/forma va exista automat si un real si binefacator criteriu estetic.
ARTISTUL CARE ISI ASUMA RESPONSABIL CONDITIA SA UMANA - IN FUNCTIE DE
GRADUL IN CARE ESTE RESPONSABIL, IN ACEEASI MASURA VA FI SI UN AUTENTIC
ESTET.
Leonard Oprea
13.08.2003. From: Liviu Antonesei / Re:
criteriul estetic
Mai intii sa risipesc o neintelegere datorata primei mele interventii.
Nu stiu acum exact ce-am vrut sa spuns acolo si ce a iesit, dar nu intentionam
sa-i reprosez lui Leonard ca mi-ar fi reprosat in legatura cu prozele
erotice. Nu, incercam acolo, cred, sa apar includerea Povestii calului
si a carutasului in CPC, pentru ca nu Leonard, cu Agopian, desi aprecia,
credea ca nu intra in conext. Eu am crezut ca intra pentru dimeniunea
cea mai importanta a volumului nu era eroticul, ci biograficul, cel din
urma inteles in sens foarte larg desigur. Dar tot Leonard imi da ocazia
sa incerc si ceva mai substantial in legatura cu discutia noastra decit
bietele mele povestiri. Sigur, ultima formula e retorica pentru ca, sincer
sa fiu, ele continua sa-mi placa si acum! Asta e. Insa alta e chestiunea.
Pot fi de acord cu Leonard cind explica integrarea unor autori mai slabuti
in discutia noastra cind face referire la criteriul tematic al acesteia.
In fond, discutam o tema si totul e OK din acest punct de vedere. Daca
adincim apoi putin lucrurile vom vedea ca va trebuie sa distingem intre
tentative de a face literatura pe o tema anume si rezultatul tentativei.
Unele carti, desi la tema, ca sa zic asa, trebuie lasate pe dinafara,
pentru ca nu au satisfacut in prealabil conditia de a fi literatura. Si
cind spun asta nu ma refer la un concept estetic foarte rigid - nu-s chiar
deloc estetist, desi in tinerete am facut vreo 6 ani de exercitii mallalrmeene
-, ci la unul destul de lax, constient fiind ca dimensiunile unei opere
sint multiple. Problema este daca sint si coerente, pentru ca asta da
literaritatea operei literare. O calitate care, desigur, nu se masoara,
dar se simte din prima datorita calitatii pe care o numim gust, destul
de inefabila ea insasi. Iar daca asa stau lucrurile - si dupa vreo patruzeci
de ani de experienta cu literatura si artele, eu cred ca asa stau -, distinctia
dintre continut si forma mi se pare nepertinenta. In cazul unei opere
adevarate, nu poti vorbi, decit didactic eventual, dar e pagubos, despre
continut si forma - opera e coerenta, daca e opera desigur!, si tocmai
de aceea ea este o sinteza perfecta a celor doua. A incerca sa le distingi
inseamna, in opinia mea, a face o operatie de autopsie, pentru ca ai si
ucis-o! Este ceea ce se intimpla cu studiile de factura structulist-semiotice,
ori cu cele "continuitiste", care ambele, cu pretentii stiintifice
nu-i vorba lucreaza, de fapt, nu pe opere vii, ci pe cadavre. Suna paradoxal,
dar poti distinge una de cealalta doar in cazul non-operelor ori al operelor
imperfecte, ca sa zic asa, deci al avortonilor! Pina la urma, care e semnul
valorii unei opere? Frumosul? Partial, pentru ca exista si uritul, si
sublimul, si comicul s.a.m.d. Toate insa pot fi subsumate categoriei expresivitatii,
care e chestiune ce tine opera ca atare, nu de continut si/sau forma.
De ce are efect asupra noastra? Pentru ca ne impresioneaza, sintem dotati
cu impresivitate ca sa zic asa, cu empatie mai tehnic vorbind. Iar acest
efect nu e al formei ori contintului, ci al perceptiei integrale, care
inseamna si simturi, dar si gindire, memorie, putere de imaginare. Pe
mine o non-opera, o opera fisurata in sinele sau, nu ma mai impresioneaza
si basta! Cam asa cred ca stau lucrurile si sper sa fi fost ceva mai clar
de data asta.
Liviu Antonesei
15.08.2003 From: Cornel Mihai Ungureanu
/ Intre viciile de procedura si alcoolici anonimi
Intre viciile de procedura si alcolicii anonimi
Dezamagirea de acum e mult mai grea decat cea de la inceputul anilor 90,
Bogdan. Atunci existau visuri cu implinire posibila, existau premise pentru
o opozitie politica. Parea chiar ca sunt si sanse economice, pentru un
spirit intreprinzator. Dar, mai ales, atunci ne puteam revolta, fie si
doar in sinea noastra. Astazi nu mai sanctionam nimic, nu mai credem in
nimic, nu mai exista nici macar o revolta interioara. Constatam raul,
nu avem insa cum sa luptam impotriva lui. Cei mai multi romani parasesc
tara din motive economice; sunt insa si minoritari care pleaca pentru
ca nu mai suporta sa vada pe ecrane aceleasi chipuri, sa asculte indivizii
astia soiosi care dirijeaza opinia publica. Manipularea este legea de
capatai in Romania de astazi, iar electoratul abia asteapta o nada noua,
cu un gust diferit. Nu-l mai intereseaza in a cui barca este tras. E total
bulversat, e total ametit de atata minciuna melitata zilnic. Care din
institutiile statului functioneaza asa cum ar trebui? Care ziar este cu
adevarat independent? Ce scriitor mai striga adevaruri, cand ele sunt
evidente pentru toata lumea? O raguseala inutila, o imensa lehamite, o
depresie care nu-i ocoleste nici pe cei mai bine asezati in cultura romana,
in institutii ale ei, in relatia cu Vestul (daca Liiceanu sau Plesu isi
marturisesc depresia, cum se simt scriitorii tineri, care nu au nici prestigiu,
nici imagine publica? Ei pot continua sa scrie, in speranta a ce?) Ce
anume ne imobilizeaza? De obicei, cand esti intr-o situatie care nu-ti
convine, incerci sa iesi din ea, te misti, te zbati. Pe vremea lui Ceausescu,
ne temeam, sa zicem, de Securitate. Astazi traim intr-o tara libera si
teribil de corupta, in care insa avem, teoretic, o multime de posibilitati
de a ne exprima. Dar ce sa exprimam? Daca scriitorul ar avea prestigiul
unui fotbalist, ar exista poate proprietari de scriitori, asa cum exista
proprietari de fotbalisti. (Nu impresari. Proprietari.) Vreun Netoiu,
vreun Mitica Dragomir, vreun Mischie, ne-ar plati ca sa scriem bine punctul
lor de vedere. Pentru mine Romania este liderul mondial in materie prima
pentru un mare roman politic. Nu pot sa cred ca in restul lumii se poate
intampla ce se intampla la noi! Mioritica resemnare, inutilitatea protestului,
complicitatea noastra tacita, lipsa oricarei alternative, monstruozitatea
stapanilor acestei societati, lipsa totala a activismului opozant. Cui
ar folosi un astfel de roman? Cine l-ar citi cu placere? Sau, macar, cu
interes? Unele ziare vorbesc zilnic despre asta. Cat despre: "Romania
nu mai este o natiune, ci este o suma de indivizi care-si asuma interesul
national, fiecare cum il taie capul" (Leonard Oprea) - as spune ca
asta e o imagine pe care o stiam deja foarte bine si de multa vreme. Ceea
ce se intampla e mult mai grav si mult mai intins. Inca nu inteleg ce
va face Uniunea Europeana cu o tara in care politistii sunt tovarasi cu
infractorii si exista intotdeauna un viciu de procedura care ii impiedica
si pe unii si pe altii sa fie pedepsiti, cu o tara in care jurnalistii
si liderii sindicali sunt rasplatiti cu posturi de senator, cu un guvern
care face cadouri de mii de miliarde unuia sau altuia, cu un stat care
e o vaca de muls demna de Rusia prezentata de Tolstoi sau Gogol. Ma intreaba
cineva daca vreau, in calitate de contribuabil, sa dau bani centru prosperitatea
clubului Dinamo sau pentru ca Andreea Marin sa se plimbe in interes de
serviciu, pe Coasta de Azur? Toti amaratii dau bani, pe care ii primesc
numai unii. In schimb, nu sunt bani pentru invatamant, pentru sanatate,
pentru medicamente compensate. Dupa 6 ani de facultate si inca 7 de specializare,
un chirurg are sanse mari sa nu-si gaseasca un loc de munca in Romania,
pentru ca numarul de posturi s-a redus dramatic, in acest an. Dar poate
avea sansa sa profeseze in alta tara, in care echipele de fotbal nu sunt
subventionate de la stat, in care firmele isi platesc impozitele (alta
situatie dramatica, la noi: o evaziune fiscala buna de SF-uri), in care
functioneaza niste legi ale statului de drept. Ar fi intersant de citit
rapoartele date publicitatii de catre SRI, la sfarsitul fiecarui an si
ar fi si mai interesant de stiut ce masuri intreprinde aceasta institutie
pentru diminuarea economiei subterane romanesti, de exemplu. Dar de ce
ar trebui diminuata, cata vreme presedintele tarii considera, am auzit,
ca ea ne mai salveaza! Pentru un scriitor aceste rapoarte ar fi o sursa
de documentare. Dar realitatea e o sursa mai buna, iar pe personajele
ei nu trebuie umblat prea mult, trasaturile lor nu mai trebuie ingrosate;
sunt deja grotesti; am putea incerca sa le redam cu un ton amuzat, ironic.
Nici nu s-ar prinde! Am sa comit un gest pentru care nu am permisiunea
domnului Liviu Antonesei. Risc si citez dintr-un mesaj personal pe care
mi l-a trimis: 'Puterea este o tema importanta, iar un scriitor trebuie
s-o vada cum functioneaza, pentru ca n-are sens s-o abordeze teoretic'.
Nu cred ca e o lege general valabila, dar, in cazul meu ea se aplica.
Asa cum si femeia este o tema importanta si nu are rost sa o abordezi
teoretic! E bine s-o cunosti, sa vezi cum functioneaza. Mai greu e cu
ingerii pe care ii abordeaza Plesu! E un teritoriu pe care poti specula
in voie! :)
Intre timp, Liviu Antonesei a fost 'bine angajat' si a ajuns in acest
forum. :) I-am citit cu interes interventiile. Tot ce am scris mai sus,
vine sa sprijine opinia sa ca 'a folosi literatura, cand exista jurnalistica'
pentru a reflecta realitatea politica e pagubitor. Mi se pare chiar inutil.
Nu pot pune ceea ce vad in jurul meu intr-o carte de fictiune. Nu vad
utilitatea unei astfel de carti, oricat de satisfacut ar fi criteriul
estetic. Spre deosebire, de alte zone: iubire, erotism, fantastic, unde
criteriul estetic imi ajunge, ca autor, sa scriu un roman politic care
ar satisface si el acest criteriu, mi se pare insuficient. Ca jurnalist,
am impresia ca pot lupta, ca pot schimba ceva. Ca scriitor, simt lipsa
de ecou, de public; integrarea intr-o lume inchisa, in care discutam intre
noi, ca la intalnirile alcoolicilor anonimi, despre criterii estetice,
intr-un domeniu - cel politic, in care ma simt atras de criteriul practic.
Si ajung la atitudinea scriitorului, care, si el, se da la o parte, este
invins de aceasta realitate pe care o traim zi de zi. Intr- adevar, nu
se vede ca Marquez e prieten cu astro. Imi plac mult Montherlant si Celine
si ma intreb, daca Paunescu sau Vadim ar scrie o literatura de aceesi
valoare, as fi la fel de ingaduitor cu ei? Sau ar trebui sa fiu mult mai
putin ingaduitor cu ceilalti? Criteriul estetic sau corectitudinea politica
(nu in sens american, ci in acceptia mea personala) - ar fi mai bine sa
primeze? Astazi, o tanara femeie imi vorbea despre Hurezeanu si despre
'Romania mea'. Imi vorbea despre cat de 'rosie' e Oltenia, despre felul
in care te lovesti de situatia asta. Pentru ca nu-i destul ca ii vezi
la televizor. Ei sunt patronii, ei au banii, ei sunt atotputernici, pentru
ei lucrezi. A fost foarte ciudat, m-am simtit foarte miscat (nu vreau
sa fiu patetic), cand i-am vazut lacrimi (repede retinute) in ochi. Am
vazut femei plangand, in diverse ipostaze, dar nu vazusem, inca, una gata
sa planga pentru ca nu se pot respecta principii, pentru ca nu se poate
spune adevarul, pentru ca am fost invinsi. Ieri, dansa, de bucurie ca
pleaca din redactia in care lucram. Sper ca maine va dansa din nou - iar
demisia ii va fi acceptata.
In ceea ce priveste interventia domnului Leonard Oprea, nu am reusit sa
inteleg care este legatura domnilor Breban si Cartarescu cu literatura
politica. Nu sunt sigur ca Stefan Banulescu le este 'net superior', cred
ca daca ei, cei doi, sunt sustinuti, 'au facut ceva', au reusit sa scrie
intr-o maniera aparte sau si-au gestionat bine atuurile. Personal, Cartarescu
mi se pare supraapreciat, iar Breban, depasit; pe de alta parte, singuratatea
lui Cartarescu e cinstita, e departe de reciprocitati, de compromisuri,
de hatisul de relatii informale, de cronicari prieteni. El nu premiaza
o poetesa de ocazie , pentru ca, peste trei luni sa-i apara un volum la
o editura la care e directoare doamna respectiva. El nu se zbate sa ajunga
la televizor, sa serveasca pe unii sau altii, ca sa fie, la randul sau,
servit. el este un scriitor, nu un membru marcant in Uniunea Scriitorilor.
Scrie, in ultima vreme, carti pe care nu le mai pot citi, dar accept ideea
ca poate fi vina mea. Din unele puncte de vedere, este un model pentru
mine; din multe altele, nu este. Marturisec ca, atunci cand am inceput
sa scriu, pe el am vrut sa-l inving!:) Nu am inteles nici cum ar reusi
criteriul estetic sa anuleze valoarea literara a volumului 'Oameni din
Dublin', pentru ca Joyce a scris, mai tarziu, 'Ulysses'. Personal, prefer
prima carte, dar asta nu are nici o relevanta aici; nu functioneaza criteriul
estetic in cazul 'Oamenilor din Dublin'? Nu functioneaza el in cazul fiecarei
carti? Un autor nu poate scrie mai multe carti bune? 'In orice fictiune
literara de autentica valoare artistica, intr-un fel sau altul, pana la
urma implicatia politicului este inevitabila'. L-am citat din nou pe domnul
Leonard Oprea si as fi gata sa dau o mie de exemple de titluri de fictiuni
literare de valoare, in care implicatia politicului nu se simte, dupa
parerea mea, nici nu exista. Un exemplu l-a dat chiar Liviu Antonesei
si cred ca si domnul Leonard Oprea ar putea gasi, la Stefan Banulescu,
argumente in sprijinul afirmatiei mele.
Cornel Mihai Ungureanu
15.08.2003 From: Liviu Antonesei / Re:
Intre viciile de procedura si alcoolici anonimi
Mai intii, o chestie tehnica - eu scriu cu Leonard, Cormel ori Ungureanu
si ma trezesc cu domnul Antonesei si ma cam blocheaza. Sintem aici colegi
pe un forum si propun sa renuntam la domnire/domnie. Al doilea, Cornel
sa nu-si faca probleme ca a utilizat un fragment dintr-un text de-al meu
privat pentru, in intentie, nu era deloc privat, ci pentru forum, si doar
micile probleme tehnice de la inceput l-au, ca sa zic asa, "privatizat".
In fine, ca sa ajung la chestiune, si eu cred ca Romania este, de departe,
pe locul intii, in ce priveste materia prima pentru literatura cu dimensiune
politica. Din pacate, e un domeniu in care ar fi fost preferabila penuria,
dar asta fiind situatia cred ca ea merita sa fie exploatata cumva, fie
si doar in folosul literaturii. Desi, daca iese o literatura buna, cred
ca foloasele pot deveni mai largi. Cum asta? Probabil, in maniere foarte
diferite, desi cred ca ar avea sanse mai mari de succes autori de formule
apropiate de Caragiale, Kafka, Ilf and Petrov ori Harms. Nu exclud, desigur,
nici o solida literatura realista, dar formulele amintite mi se par a
avea mai multe sanse de succes pentru ca permit o transfigurare mai mare
si, deci, riscuri mai mici ca produsele sa fie confundate cu reportajul
ori denuntul. Cam asta mi-a trecut prin minte citindu-l pe Cornel si ii
multumesc pentru impuls!
Liviu Antonesei
15.08.2003 From: Costica Bradatan / Ce
se mai poate face atunci cind nu se mai poate face nimic
Mi se pare ca prima parte a interventiei lui Cornel Ungureanu a pus aceasta
discutie pe un fagas extrem de interesant. Cel putin asa mi se pare mie
si as vrea sa mai starui putin in preajma problemelor ridicate de mesajul
lui. Cand citeam "Pestele in apa" a lui Llosa nu mai conteneam
sa ma minunez la multimea de situatii similare, paralelisme, asemanari,
ce le tot descopeream intre Romania in care traiam (si traisem pana atunci)
eu si acel Peru descris de Llosa. Dupa aia, pe masura ce situatia in Romania
se inrautatea iar eu deveneam tot mai familiarizat cu literatura si lumea
sud-americana, chestia asta (descoperirea paralelismelor) a devenit aproape
o banalitate, o rutina intelectuala. Deja ajunsesem la rafinamente, cunosteam
detalii, stiam sa detectez arome specifice. Departe de a ma mai minuna,
a inceput la un moment dat sa ma irite, nu mai suportam.
Unde vreau sa ajung? Situatia descrisa de CM Ungureanu, si mai ales spusa
lui ca Romania de azi e lider mondial in materie de inspiratie pentru
romanul politic, te trimite cu gandul ca, uite: suntem gata, terenul a
fost pregatit, mai rau de atata nu se mai poate, nu avem decat sa stam
cu ochii pe ziare sa vedem cand se anunta aparitia spectaculoasa a unor
Llosa, Borges, Marquez, Sabato care sa scrie in romaneste si sa-i cheme
Popescu, Ionescu? Ce se mai poate face, deci, cand nu se mai poate face
nimic? Se poate face realism magic, se poate re-scrie Orasul si cainii,
se poate scrie acel ceva greu de numit care e literatura lui Borges, se
poate delira magnific precum Sabato. Deci, se pot face multe! Atunci,
de ce totusi nu se fac mare lucru (literar vorbind)? Partidul si statul
s-au ingrijit deci sa creeze toate conditiile propice unei mari literaturi
politice, dar ea intarzie sa apara. De ce?
Costica Bradatan
16.08.2003 From: Liviu Antonesei / Re:
ce se mai poate face atunci cind nu se mai poate face nimic
Interventia lui Costica Bradatan m-a facut sa-mi dau seama ca, atunci
cind am inventariat formulele posibile pentru abordarea mlastinii realitatii
noastre, inca o data o materie prima intr-adevar exceptionala, am pierdut
din vedere una – realismul magic, pentru ca si el ne poate distanta
cit trebuie de reportaj. As vrea sa-i multumesc lui Bradatan pentru aceasta
revelatie. Nu inteleg de ce mi-a scapat, pentru ca ea a fost deja utilizata
cu succes si de Daniel Banulescu, si de Dan Stanca, probabil si de altii
pe care nu mi-i amintesc pe loc. Da, e OK, realismul magic poate fi, deja
incipient este, o formula posibila.
Liviu Antonesei
16.08.2003 From: Viorel Zaicu / Re: ce
se mai poate face atunci cind nu se mai poate face nimic
Mie nu mi se pare ca Romania e lider mondial in ce priveste sursa de material
pentru romane politice. Sunt tari mult mai "tari" la acest capitol
(Franta de pilda, ca sa ne referim numai la regimurile democratice). Diferenta
mare este ca la noi neamul prost si hotul au biruit politica. Dar asta
pentru ca au biruit corpul social in ansamblu. Politica in sine nu este
mult diferita de cea de prin alte locuri. A fost, dar tinde sa revina
spre "normalitatea" aberanta care pare sa se instaleze peste
tot.
In al doilea rand, daca punem problema surselor, apoi trebuie sa ne indreptam
atentia si asupra surselor de literatura. Intre Sabato si Popescu marea
diferenta e ca Sabato si-a vazut de treaba, a observat, a mestecat etc.,
pe cand Popescu si-a vazut de ceata, de clasamente, de batut obrazul altuia
fara a sta sa-l asculte si tot asa.
Din mesajele trimise pana acum pe lista cea mai importanta urmare pentru
mine a fost aceea ca mi s-au confirmat observatii mai vechi, greu de impartasit,
suparatoare pentru multi combatanti etc. O sa incerc sa schitez aici cateva.
1. Traim intr-un mediu discursiv-steril, fragmentarist si - paradoxal
- exclusivist. Asta vine asa: vorbim una si nu ne-ntelegem deloc! Ne grupam
si tragem cu prastia. Ala care n-are prastie - ghinion! Sade si incaseaza.
Nu vorbim ca sa vedem care are idei mai bune, ci ca sa laudam toate ideile
apropiatilor, fie ele si proaste, pe motiv ca sunt. Si sa le puscam pe
ale adversarilor, normal. Tot pe motiv ca sunt! Noi, in special (am presupus
aici ca cine are acces la mesajele de pe lista este roman), ne aflam intr-o
pozitie foarte proasta, deoarece am pierdut o lunga perioada de exercitii
in privinta dezbaterii. Am combatut vajnic pe la colturi, si asta facem
in continuare. Ma rog, cu ceva schimbari, dar in esenta tot asta facem.
Imi pare ca nimeni nu poate sa zica ceva pana nu-si gaseste un colt dupa
care sa se dea si sa sopoteasca.
2. Plansul de mila. De ce ala da si io ba? De ce trebuie sa ma ocup de
asta cand eu vreau sa ma ocup de cealalta? Cred ca irosim cele mai pretioase
energii in a ne gasi scuze ca nu e putem ocupa de cele bune fiindca ne
napadesc cele rele.
3. Ne pricepem teribil la verdicte. A se vedea mesajele anterioare, cu
Banulescu e tare de departe etc. Alte energii consumate pe nicaieri. Cred
ca un scriitor nu ar trebui sa se intereseze deloc de locul pe care il
ocupa in clasament atata timp cat inca nu e pe deplin sigur ca a spus
cam tot ce avea de spus. Bine, aici treaba e mai complicata, dar raman
la ideea ca avem de-a face cu risipa de energie.
Bunaoara, cred ca peste 90% din textul mesajelor de pana acum ilustreaza
perfect una sau mai multe dintre observatiile de mai sus. Si ar mai fi,
dar cred ca sunt maruntisuri in comparatie cu cele de mai sus. Acum astept
sa-mi zica cineva ca nu-i adevarat, ca astea sunt observatii de om inchis
la minte etc. Dar il rog sa-mi spuna si DE CE? (vorba lui Costica din
Ithaca!) Atentie insa, vreau bataie la drumul mare, nu dupa colt.
Info-Biblio (terapeutic,sper):
- Un argument care ilustreaza perfect marea problema (si inspaimatatoarea
eroare logica) a (post-)postmodernistilor de ocazie, fie ei adepti au
ba ai relativismului. Scurt. N-ar trebui sa doara, cel putin in privinta
efortului de a-l intelege.
[http://www.daviddfriedman.com/Libertarian/Diversity.html]
- Un articol care pentru mine constituie, dincolo de cele cateva pretiozitati
(specifice auctorelui) pe care personal le consider gratuite. (Sa nu uitam
ca aceasta vrea sa fie o dezbatere, nu un plan editorial.) [Academia Catavencu,
6 august, p. 23 H.-R. Patapievici]
- Un exemplu (sau doua, daca gasesc link-ul buclucas) de "comportament
academic" pur romanesc, nesmintit de studiile "abroad"!
[http://www.observatorcultural.ro/arhivaarticol.phtml?xid=8811]
[http://www.observatorcultural.ro/arhivaarticol.phtml?xid=8735]
- Si, in genere, n-ar strica o privire mai atenta in jur. MULT mai atenta
decat cele care ne fac sa percepem ridiculisme si nulicisme a la "Te
pup in fund.", "Simion Liftnicul." si alte chestii ingeresti
vehiculate pe aici. De obicei ne pricepem foarte bine la aratat cu degetul,
dar cand e de pus la loc (in loc) plecam la bere; ne-am facut datoria!
Viorel Zaciu
17.08.2003 From: Leonard Oprea / Va rog
respectuos: sa ne citim cu atentia cuvenita /sic!
O replica…
VA ROG RESPECTUOS: SA NE “CITIM” CU ATENTIA CUVENTIA /SIC!
Ma bucura felul in care decurge dialogul nostru pe trepetele intrarii
in Catdrala, alcatuind parca “spovedania” fiecaruia dintre
noi inainte de a pasi in Catedrala, pentru a primi Euharistia…ca
om, ca scriitor…
Daca intr-adevar ne dorim asta…
------------------
Totusi, imi doresc ca dincolo de sinceritatea fiecaruia dintre noi, sa
existe si “patima-controlata”, ca instument al auto-cunoasterii,
dar si al gasirii unor solutii, fie ele si sub forma unor intrebari lucide,
pertinente, dar si cu simbure de speranta intru existenta acelor carti
pe care le visam pentru romani si pentru intreaga lume, ale noastre –
cei care dialogam – sau ale altora.
-------------------
Asadar, mi se pare mie sau fiecare dintre mai tinerii mei interlocutori
sint si ziaristi…?
Am fost ziarist in Romania post-decembrista vreme de vreo 6-7 ani. Intre
altele am publicat in 1991-1992 in ziarul “Expres” (al lui
C.Nistorescu pe atunci) si in “Revista 22”, unica (si pina
astazi singulara) ancheta a Sectiei de filosofie a Academiei Romane, avind
doua intrebari:
a)avem filosofi romani ?
b) daca “da”, care este sau ar trebui sa fie responsabilitatea
si etica filosofului roman fata de cultura si socitatea carora le apartine
?
I-am avut interlocutori pe Mircea Flonta, Andrei Plesu, Ilie Parvu, Gabriel
Liiceanu, Dan Pavel, Gh.Vladutescu, Mihai Sora si altii. Cel putin unul
dintre rezultate a fost “revolta” studentilor Facultatii de
Filososfie a Universitatii Bucuresti, impotriva existentei fostilor nomenclaturisti
comunisti ca membrii ai Sectiei de Filosofie a Academiei Romane. Unii
dintre acestia au demisionat, altii s-au opus etc.
-------------------
Ce vreau sa va comunic prin aceasta “amintire” ? Ei bine,
faptul ca mie imi apare ca evidenta in conversatia noastra o anumita perceptie
si o anumita obnubilare privind literatura si acest “roman politic”
(formulare pe care in continuare, in virtutea raspunsurilor mele anterioare)
o recuz. Ce perceptie ? Care obnubilare ? Simplu: acelea pe care le manifestati
in acest dialog.
Pe scurt, am fost odata un ziarist avind o anumita perceptie si o anumita
obnubilare privind rolul scriitorului…
DAR, tot eu consider ca si acest proces este firesc, uneori chiar necesar
in formarea constiintei si responsabilitatii prozatorului autentic fata
de creatia sa, oriunde, nu numai in Romania.
--------------------
Ma asteptam totusi ca Mihai Cornel Ungureanu sa fi citit cu mai multa
atentie raspunsurile mele, macar din reciproc respect, daca nu altcumva.
Astfel, in ambele mele raspunsuri anterioare, “implicatia politica”
este definita NU ca o “intregistrare vizibila” a ideilor si
actelor politice ale lumii in care traieste autorul, sau ale sale insusi.
NU, hotarit nu.
Spuneam eu ca este posibila, da, si o astfel de “inregistrare vizibila”,
insa atunci, ca REAL si SERIOS APARE RISCUL (citez din raspunsul meu):
“Acest “fel” de literatura cade usor in ideologie intoleranta
si de aici incolo pasim cu siguranta si rapid inspre toata literatura
fascista, comunista sau de tip religios-terorist. Deci, NICICUM, oriunde
si oricind, nu aceasta este fictiunea literara ca valoare artistica universala.
De fapt – aceasta NU MAI ESTE FICTIUNE LITERARA.”
In consecinta, “implicatia politica” se manifesta acolo, in
laboratorul alchimic al autorului, iar a sa “piatra filosofala”
NU va contine pe ea vreo zona bine delimitata si inscriptionata vizibil:
“Atenite – implicatie politica !”.
Si, in acest context i-am pus alaturi pe N.Breban, S. Banulescu si M.
Caratrescu.
O “mica” adaugire aici: Nicolae Breban nu e “depasit”,
cum afirma Cornel Mihai Ungureanu (care se refera la tematica politica
privind dictatura comunista…/// vi se pare oare ca ex-societatea
comunista este un moment depasit ?!!) Caci in momentul in care vorbesti
despre un prozator absolut autentic ca fiind “depasit”, anulezi
orice valoare universal perena a literaturii, sau a altei arte. Eventual,
afirmi: Nicolae Breban nu e un prozator…
Cit despre Mircea Cartarescu si a sa “implicatie politica”
– cititi eseurile sale si teza sa despre post-modernism si apoi
vom mai vedea…
Cit despre Stefan Banulescu… I-ati citit oare proza ? (alta replica
mai elocventa nu am, credeti-ma!)
-----------------------
Pe de alta parte, tocmai in acest context - total inevitabil este legitim
si opereaza criteriul estetic (despre care, asa cum l-am definit, iarasi
sint sigur ca mi-au fost intelese exact gresit afiramtiile, ca urmare
a unei lecturi superficiale ! ) .
Concret – eu NU am afirmat ca , asa cum l-am definit , criteriul
estetic anuleaza “Oamenii din Dublin”, fiindca exista “Ulysses”
ale aceluiasi autor James Joyce.
Eu am intrebat, citez:
“Nu voi teoretiza, voi da citeva exemple ( alese acum, la intimplare
) sub FORMA DE INTREBARE:
criteriul estetic (tot ca lege invariabila etc.etc.etc.) anuleaza valoarea
literara a volumului de proza scurta “Oamenii din Dublin”,
pentru ca James Joyce a scris mai tirziu “Ulysses” ?
idem pentru Hermann Hesse in aparenta opozitie a romanului sau “Peter
Camenzind” cu faimosul sau roman “Lupul de stepa” ?
idem pentru a ii pune sau nu alaturi pe fratii Thomas Mann si Heinrich
Mann ? “
Va rog, observati SEMNELE DE INTREBARE…
----------------------
Altceva: chiar asa decupat din context, acest citat din raspunsul meu:
“…Romania nu mai este o natiune, ci este o suma de indivizi
care-si asuma interesul national, fiecare cum il taie capul.” defineste
clar si fara echivocitate inevitabila implicatie a politicului in actul
creator al artistului roman autentic, ieri si astazi.
Iar pe de alta parte, n-am inteles deloc acea afirmatie… cum ca,
“definitia” de mai sus e de mult depasita de realitatea romaneasca
actuala…?!
Nu am plecat decit de 4 ani din Romania si am fost in tara recent, in
iunie, 2003. Despre ce vreti sa-mi explicati ca fiind atit de groaznic
in Romania de azi ?! Atit de “ucigator” de prozatori romani
autentici ?
Personal eu nu am vazut dovada vreunui GENOCID sau inceput de genocid…
Si totusi, totusi sint unul dintre aceia care a fost urmarit, interogat
si persecutat temeinic de ex-Securitatea ceausista, trimis la Minele din
Tg.-Jiu etc.
In fine, poate ca eu gresesc si perceptia mea e deformata de virsta, de
viata pe care o duc acum in acest auto-exil… Nu stiu…
---------------------------
Da, are dreptate Viorel Zaciu cind neaga acest teribilism : “Romania
lider mondial” in materie de subiecte pentru “romanul politic”.
Votez cu ambele miini impotriva acestei ideii care ajuta si impulsioneaza
DOAR aparent prozatorul roman. Pura euforie. Fiindca , odata trezit, mahmur,
iti vei spune: … la ce bun sa mai scriu in lumea asta de lagar nazist
pentru un artist ca mine…?!
Da, are dreptate Viorel Zaciu cind observa amar: “ Intre Sabato
si Popescu marea diferenta e ca Sabato si-a vazut de treaba, a observat,
a mestecat etc., pe cand Popescu si-a vazut de ceata, de clasamente, de
batut obrazul altuia fara a sta sa-l asculte si tot asa.”
Da, are dreptate Viorel Zaciu cind adauga sarcastic: “ 1.Traim intr-un
mediu discursiv-steril, fragmentarist si – paradoxal – exclusivist.
Asta vine asa: vorbim una si nu ne-ntelegem deloc! Ne grupam si tragem
cu prastia. Ala care n-are prastie – ghinion! Sade si incaseaza.
Nu vorbim ca sa vedem care are idei mai bune, ci ca sa laudam toate ideile
apropiatilor, fie ele si proaste, pe motiv ca sunt. Si sa le puscam pe
ale adversarilor, normal. Tot pe motiv ca sunt! Noi, in special (am presupus
aici ca cine are acces la mesajele de pe lista este roman), ne aflam intr-o
pozitie foarte proasta, deoarece am pierdut o lunga perioada de exercitii
in privinta dezbaterii. Am combatut vajnic pe la colturi, si asta facem
in continuare.”
Da, are dreptate Viorel Zaciu cind mai vine si zice: “2. Plansul
de mila. “ si “3. Ne pricepem teribil la verdicte.”
UITA INSA Viorel Zaciu ca, in finalul primului meu raspuns, ii citam pe
C.Noica si Petre Tutea, repet:
“Si inchei “povestea” mea, ca scriitor, astfel:
Nu stiu daca ar mai fi ceva de adaugat. Poate doar amaraciunea lui Constantin
Noica:
“La treapta imediat mai jos de cea a omului de format mare, polihistorismul
creator al romanului, deschiderea sa catre mai multe lucruri deodata,
intelegerea sa atit de cuprinzatoare dar acum fara suficienta acoperire,
nici creativitate, devine LAUTARISM.” (Memoriu catre Cel de Sus
sau Modelul Cantemir).
Si, pentru un perfect final, il amintesc pe Petre Tutea, care observa
hitru: “ …ceea ce il caracterizeaza cel mai bine pe roman
este placerea sa de a se afla in vorba…”
Deci, mutatis mutandis…”
ASADAR, Viorel Zaciu, asa mi se pare mie se arata cu degetul pe sine-insusi
in primul rind, cind afirma in final ca: “Si, in genere, n-ar strica
o privire mai atenta in jur. MULT mai atenta decat cele care ne fac sa
percepem ridiculisme si nulicisme a la “Te pup in fund…”,
“Simion Liftnicul…” si alte chestii ingeresti vehiculate
pe aici. De obicei ne pricepem foarte bine la aratat cu degetul, dar cand
e de pus la loc (in loc) plecam la bere; ne-am facut datoria! “
Eu unul insa, nu pot decit sa-l felicit sincer – nu glumesc! –
pentru puterea si curajul sau de a fi lucid in primul rind fata de propria-i
persoana. Nu mai ramine decit ca aceasta luciditate sa fie sublimata si
in creatiile sale literare. Nu ma indoiesc ca va reusi cu brio.
------------------------
Nu mai stiu cine – realmente nu mai stiu cine anume, oricum nu eu,
nici Liviu Antonesei – a afirmat in acest dialog, oarecum sui-generis,
ca inainte de orice ar trebui sa fim atenti la felul in care ne implinm
destinul de scriitor, sa fim atenti cum luptam pentru a exista ca scriitor
autentic etc.etc.etc. si apoi sa dezbatem …, lansind in subtext
celebra spusa a lui G.Calinescu despre anumiti autori care nu intrau in
gratiile sale si anume ca: “… bate cimpii cu gratie. “
Intru totul de acord cu acest principiu al bunului simt artistic.
Insa dati-mi voie totusi - totusi sa va intreb : va referiti la participantii
la acest dialog ?
Fiindca daca este asa, eu unul stiu ca trebuie sa va rog a avea mai intii
macar farima necesara de bun simt ca si cunoastere a faptelor literare
ale fiecaruia dintre participanti si apoi sa va repeziti cu bocancii tintatzi
pe glezenele noastre…
Ati incercat cumva sa va definiti clar si responsabil notiunea de dialog
cultural si social, si de ce nu? politic, ca fiind total diferita de aceea
de conversatie mundana ? Fiindca, da, cel putin dialogul are ca scop aflarea
cauzelor unor situatii dificile ( chiar si situatii limita ) , implicit
aflarea unor raspunsuri, NU paleative, CI posibile solutii de rezolvare
a situatiilor incriminate.
Va multumesc si sper sa fi dialogat, nu sa fi suparat inutil pe cineva.
Leonard Oprea , August 16, 2003, Boston.
17.08.2003 From: Leonard Oprea / Literatura
medie si unitatea de monolit
LITERATURA “MEDIE” SI “UNITATEA DE MONOLIT”
Eu unul asa am inteles, ca aceasta conversatie a noastra este un dialog.
UNA DINTRE CAUZELE FUNDAMENTALE ALE EXISTENTEI LIMITATE (CU EXCEPTIILE
DE LA REGULA) PRIVIND PROZA ROMANEASCA AUTENTICA AVIND SI IMPLICATII POLITICE
(EVIDENTE SAU CONTEXTUALE) ESTE IN-EXISTENTA DIALOGULUI IN SOCIETATEA
ROMANEASCA CONTEMPORANA.
Daca ii veti citi cu atentie pe Vladimir Tismaneanu sau Sorin Antohi (in
special), pe Andrei Hoisie Corbea, Mircea Mihaies, Victor Neumann veti
afla de ce este atit de important DIALOGUL ca forma de cunoastere si re-cunoastere
reciproca si reciproc creativa in toate compartimentele unei societati,
cu precadre in cadrul societatii romanesti actuale. Si mai ales daca dorim
cu adevarat sa existe aceea literatura… ca “act politic”.
------------------------
Si ca sa nu mai discutam vorbe despre forma si continut, sau cel putin
nu consideratiile mele, va propun sa acceptam ca am trecut de pragul definirii
literaritatii prozei, pe scurt, sa adoptam “rezolutia” propusa
de Liviu Antonesei( il citez):
“Problema este daca sint si coerente, pentru ca asta da literaritatea
operei literare. O calitate care, desigur, nu se masoara, dar se simte
din prima datorita calitatii pe care o numim gust, destul de inefabila
ea insasi. Pina la urma, care e semnul valorii unei opere? Frumosul? Partial,
pentru ca exista si uritul, si sublimul, si comicul s.a.m.d. Toate insa
pot fi subsumate categoriei expresivitatii, care e chestiune ce tine opera
ca atare, nu de continut si/sau forma. De ce are efect asupra noastra?
pentru ca ne impresioneaza, sintem dotati cu impresivitate ca sa zic asa,
cu empatie mai tehnic vorbind. Iar acest efect nu e al formei ori contintului,
ci al perceptiei integrale, care inseamna si simturi, dar si gindire,
memorie, putere de imaginare. Pe mine o non-opera, o opera fisurata in
sinele sau, nu mai impresioneaza si basta! Cam asa cred ca stau lucrurile
si sper sa fi fost ceva mai clar de data asta. “.
Consider ca aceasta “rezolutie” elimina elegant si formularea
“realism magic”, atiti de indragita de fanii si epigonii literaturii
sud-americane, dar si atit de spornica in a genera confuzie… Caci,
daca literatura sud-americana este “realism magic” , atunci
celelalte literaturi, sa zicem, rusa, ceha sau franceza, flamanda, germana
etc. ce pot fi ?!! Documentare artistice ? Sau, “realism dincolo
de realitate” ? , “Realitati … vrajite” ? Ori,
doar , simple fictiuni…?
----------------------------
Acum insa, vreau sa continui dialogul nostru intrebindu-va hotarit :
Exista un public ROMANESC pregatit pentru receptarea unei literaturii
ROMANESTI, cea despre care tot “dezbatem” acum ?
In opinia mea : NU EXISTA INCA (dar, fireste, admit exceptiile…
care confirma regula).
Literatura pe care o doriti atit de mult (nu sint nici eu strain de aceasta
dorinta),
acel roman “politc” / proza “politica” care, vin
si zic astfel, “care sa bubuie” in constiinta cetateanului
roman, intelectual sau nu, presupune fara doar si poate :
OBISNUINTA CITITORULUI ROMAN CU LITERATURA “MEDIE” (formularea
mea, desi cred ca au mai folosit-o si altii).
Ca sa ma fac, nu mai obscur, ci bine inteles, iata :
ginditi-va la structurile si tehnicile narative regasibile INTOTDEAUNA
intr-un astfel de roman, “politic”: sint structuri narative
si tehnici specifice (enumar fara o anume ordine) ale romanului politist,
romanului de moravuri, romanului de aventuri, romanului autobiografic
(jurnal sau nu), romanului erotic, romanul numit astazi “thriller”,
romanului istoric si asa mai departe, toate CONTOPITE INTR-UN TOT UNITAR
indeplinind conditia de literaritate subliniata/definita (mai sus) de
Liviu Antonesei.
-------------------------------
Ori, in mod MAI MULT DECIT EVIDENT, creatia romaneasca privitoare la astfel
de romane, practic lipseste cu desavirsire ASTAZI (TOTUSI a existat in
perioada interbelica, a existat in anumite forme chiar si sub comunisti).
Eu definesc aceasta literatura (reprezentata de romane si proze ca acelea
mai sus amintite) ca fiind LITERATURA “MEDIE” si, consider
acesta LITERATURA “MEDIE” CA FIINTIND COLOANA VERTEBRALA A
ORICAREI MARI LITERATURI, APARTININD ORICAREI CULTURI EUROPENE, ASIATICE
SAU AMERICANE.
-----------------------------------
Prin LITERATURA “MEDIE” NU DEFINESC literatura “mediocra”,
cu atit mai putin “sub-literatura”.
Din punctul meu de vedere literatura “mediocra” , idem “sub-literatura”
NU INDEPLINESC NICI MACAR PARTIAL CONDITIA DE LITERARITATE A CREATIEI
LITERARE AUTENTICE.
----------------------------------
LITERATURA “MEDIE” - DESI NICIODATA IN CEL MAI INALT GRAD,
DE ACEEA ESTE “MEDIE” - IMPLINESTE TOTUSI CONDITIA DE LITERARITATE
A PROZEI SAU ROMANULUI AUTENTIC.
---------------------------------
Romanul de aventuri, erotic si de moravuri, romanul istoric etc., ca literatura
“medie” exista de mult in China antica (avem ca – poate
– prima importanta marturie, insemnarile lui Goethe, dupa intoarcerea
sa din China…).
Dar il regasim, intr-o forma sau alta premergatoare literaturii “medii”
medivale europene, dar nu la fel de bine definita ca si in China, si in
Roma antica…
Pe de alta parte (si ca argument) va re-amintesc (citez la intimplare):
in ultima instanta, “Crima si Pedeapsa” (F.M.Dostoievski)
este un roman politist;
in ultima instanta, “ Rosu si Negru” (Stendhal) este un romatic
erotic, dar si unul de moravuri, insa si unul de aventuri;
in ultima instanta, “Baltagul” (M.Sadoveanu) este un roman
politist, dar si unul de dragoste;
in ultima instanta, “Ultima noapte de dragoste, intiia noapte de
razboi“ (Camil Petrescu) este un roman autobiografic, dar si unul
de dragoste, insa si unul istoric (de razboi);
in ultima instanta, “ In numele trandafirului” (Umberto Eco)
este un roman de tipul “thriller”-ului modern;
in ultima instanta trilogia “ SUA” (Dos Passos) este un roman
istoric, dar si unul de aventuri.
Si exemplele pot continua mult si bine.
Toate aceste romane de inalta valoare literara DOVEDESC INDUBITABIL NECESITATEA
LITERATURII “MEDII” CA INSTRUMENT MODELATOR DE PROZATOR AUTENTIC
SI, IN CONSECINTA RECIPROCA, DE PUBLIC DEGUSTATOR DE INALTA LITERATURA
(IMPLICIT, DE LITERATURA AUTENTICA AVIND VIZIBILE IMPLICATII POLITICE).
-----------------------------
Ne-existind ASTAZI, in Romania post-comunista, aceasta literatura “medie”
,
AUTOMAT NU EXISTA NICI SOLUL FERTIL PENTRU EXISTENTA ARTISTULUI ROMAN
CREATOR DE PROZA (DE ROMAN) CU EVIDENTA/VIZIBILA IMPLICATIE POLITICA.
-----------------------------
De ce aceasta disparitie a sursei vitale (literatura “medie”)
pentru fiintarea tipului de proza mai sus numita ?
Simplu (din punctul meu de vedere):
Actuala critica romaneasca, dar in egala masura si diversele grupari literare
dominante azi in Romania post-comunista (Generatia ’80 , ’90
etc.), actioneaza si reactioneaza astfel (folosesc o cugetare din ultimul
meu volum al Trilogiei lui Theophil Magus, “Polirom”, 2003):
“ATEUL
Dumnezeu redus la substanta, dimensiunile, forma si functiile creierului
sau – acesta este ateul. Din nefericire pentru ateu, creierul uman
este chiar organul despre care nu stie decit, ca nu stie “mai nimic”.
Constientizarea acestui “mai nimic” e sansa lui sigura si
singura de a-L descoperi pe Dumnezeu Domn Iisus Christos in chiar inima
sa.”
-------------------------------
Dorindu-mi sa nu va mai obosesc (inutil ; sau, nu ?) las interpretarea
si adaptarea acestei meditatii, mai sus citata, la latitudinea dumneavoastra,
privind existenta literaturii “medii” astazi in Romania.
Cum am mai spus, aplicati “mutatis mutandis” si veti vedea
si veti auzi si veti intelege.
Totusi, nu ma pot abtine si va sugerez: … tinarul prozatorul roman
de astazi, in Romania post-comunista, pare a fi pus in situatia…
ori esti Horia Roman Patapievici, sau esti Mircea Cartarescu … ori,
nu esti…( decit)… nimic.
Si astfel nu ma mai mir deloc cind citesc “profunde” cavsieseuri
cum este cel recent al lui Cristian Moraru, Modelul ’Cartarescu’
versus ‘Modelul Patapievici’, din “Observator cultural”,
nr.177, 2003 .
----------------------------------
Urmarea directa a existentei, a actiunilor si reactiunilor acestei UNITATI
DE MONOLIT (limba de lemn a comunismului romanesc : “unitatea de
monolit a PCR” – va mai amintiti ?), a criticii actuale romanesti
cu gruparile culturale romanesti dominante astazi in Romania, ei bine,
nu este decit felul in care actioneaza si reactioneaza astazi: cititorul
roman, editorul roman, revistele literare romanesti si, cine altul ? decit,
scriitorul roman.
Adica, intr-o deloc neglijabila masura, actioneaza si reactioneaza IMPOTRIVA
intereselor vitale ale propriei sale culturi.
---------------------------
Intr-una dintre aceste zile de august, 2003, in metro-ul din Boston, am
zarit o copila, sa fi tot avut vreu 10-12 ani, citind extrem de concentrata
o cartulie. Un bestseller pentru adolescenti. Curios, am tras cu ochiul…
Si am citit despre aventurile fascinante ale unei fetite, tot vreo 10-12
ani avind, care ii avea ca parteneri in aventurile sale pe “Mr.Poe”
si “Mr.Baudelaire”… E doar un marunt exemplu din miile
cu putinta de intilnit zilnic in America, un oarecare exemplu despre existenta
educativa/formatoare a literaturii “medii”.
Si pot sa va mai spun ca, intr-un vagon de metro, statistic vorbind, aici,
in Boston, tot cam a sasea persoana citeste literatura “medie”
( incap lejer peste 50-60 de persoane intr-un vagon ).
Nu va mai vorbesc despre existenta atelierelor de creatie literara din
colegii si universitati… avind ca material de lucru, odata cu “disectia”
capodoperelor, dar mai mult, aceasta literatura “medie”, mai
usor si mai simplu de “disecat”…
Personal, eu nu am stiinta ca nu poti invata anatomie umana decit disecind
cadavrul lui Leonardo da Vinci, sau Shakespeare.
Daca ar mai fi de adaugat ceva: celui care incearca sa scrie un roman
de mare valoare literara si avind implicatii politice evidente/vizibile,
i-as mai sugera sa aplice asupra lui insusi, ca scriitor cel putin , Legea
lui William of Occam ( 1330 ), sau “Briciul lui Occam”:
ENTITATILE NU EXISTA PENTRU A FI MULTIPLICATE DINCOLO DE NECESITATE .
Si, fiti siguri, unul, sau mai multi dintre dumneavoastra vor scrie si
acest roaman “vizibil politic”, dar si de inalta valoare literara.
Leonard Oprea , August 16, 2003, Boston.
17.08.2003 From Viorel Zaicu / rectificari
Imi cer scuze pentru ambiguitatea formularii <ridiculisme si nulicisme
a la "Te pup in fund.", "Simion Liftnicul."> pe
care abia acum am observat-o. Calificativele nu erau acordate cartilor,
ci evenimentelor inspirate din realitate pe care le contin.
Viorel Zaicu
17.08.2003 From: Liviu Antonesei / Re:
VA ROG RESPECTUOS SA NE “CITIM” CU ATENTIA CUVENTIA /SIC!
In legatura cu cele scrise de Leonard aici, n-as avea de adaugat decit
foarte putine. Mai intii ca nici eu nu-l cred pe Breban depasit, pentru
ca problema puteri nu e depasita ea insesi. Alta mi se pare a fi problema
si anume ca niciunul din romanele publicate de prozator dupa 1989, indiferent
si scris inainte ori dupa, nu se ridica la nivelul celor mai bune de pina
la revolutie. Deci, Breban nu e depasit in romanele sale bune –
sa zicem Animale bolnave, Bunavestire, Don Juan, -, dar de atunci incoace
n-a mai produs pe piata nimic viabil. Nu e depasit, dar ar fi trist sa
fie deja terminat!
O alta chestiune care ma socheaza este afirmatia ca Te pup... ori Simion
liftnicul... ar fi carti proaste etc. De ce? Mie mi-au placut foarte mult.
Daca nu mi se pot cere argumente in legatura cu placerile/neplacerile
mele, eu pot cere argumente solide cind se fac judecati de valoare!
Liviu Antonesei.
|