Horia (Răzvan) Gârbea
S-a născut la 10 august
1962 în Bucureşti. Este inginer constructor, doctor
în inginerie, cadru didactic la Facultatea de Ingineria
Mediului din Bucureşti. A debutat în 1982 cu poezie.
După revoluţia din 1989 a avut o activitate
intensă de publicist şi autor de literatură.
A publicat poezie, proză, teatru, critică
literară şi teatrală, eseuri. În total 11 piese
reprezentate în ţară, ca şi în Anglia şi
Franţa, între care, mai semnificative, The Serpent
(1990, Royal Court, Londra), Mephisto (Teatrul
Bulandra, 1993), Pescăruşul din livada de vişini
(1992), Funcţionarul destinului (1991 şi
2000), Cafeaua domnului ministru (2000-2001 la
teatre din Ploieşti, Bucureşti şi Satu
Mare).
A tradus în română şi a adaptat pentru
scenă piese de Jacques Copi,
Pierre Corneille, S.I.Witkiewicz, Fernando Arrabal,
A.P.Cehov, N. Machiavelli, Dario Fo.
A publicat şapte volume de literatură.
Este prezent
în numeroase antologii, între care de patru ori în “Cele
mai bune povestiri ale anului” (1995, 1996, 1997, 2000).
Premii literare de importanţă naţională pentru
poezie, proză şi dramaturgie. Romanul Căderea
Bastiliei a fost distins cu trei premii naţionale
în 1998. Premiul Uniunii Scriitorilor pentru dramaturgie
pe anul 1999.
Antecedente penale: confecţionare
şi răspîndire de material obscen (Art.215 C.P.)
prin reviste “de specialitate”, judecat 1991, achitat
(eroare judiciară) 1992.
Aflilieri mai importante: Uniunea Scriitorilor,
Uniter, UFD, Bridge Club Locomotiva Bucureşti,
dar şi la alte societăţi literare, ştiinţifice,
gastronomice.
Rubrici permanente în reviste literare
naţionale, revista “Playboy” şi la publicaţia
teatrală “Scena”.
In 1998 a început să realizeze scenarii
de filme şi show-uri pentru televiziune în cadrul
grupului MediaPro. Este dramaturgul teatrului “Toma
Caragiu” din Ploieşti. A reprezentat România la
“Bonner Biennale 1998”, ca dramaturg.
|
Volume publicate:
1993 - ”Doamna Bovary sînt ceilalţi” - texte pentru teatru - Ed. Phoenix
1993 - ”Mephisto” - texte pentru teatru - Ed. Phoenix
1996 - ”Text biografic” - poezie - Ed.Pantheon
1996 - ”Proba cu martori” - poezie - Cartea Românească
1997 - ”Misterele Bucureştilor” – povestiri - Cartea Românească
1998 - ”Căderea Bastiliei” - roman - Ed.Allfa
1999 - “Decembrie în direct” – teatru, Ed.Allfa
În pregătire:
2001 - “Enigme în oraşul
meu”, proză scurtă, Editura Pro
2001 - “Cine l-a ucis pe Marx?”,
teatru, Editura Vinea
|