Digital dreams

                               de Paul Doru Mugur

 

 

De trei săptămîni am același coșmar. Mă găsesc într-o clădire întunecată prin care lumina pătrunde prin ferestre înalte și prăfuite. Merg printr-un culoar ocru deschis. De o parte și de alta a culoarului se găsesc cîteva uși, pe care scrie "Salonul 1", "Salonul 5", de pe celelalte, tăblițele lipsesc. Podeaua este acoperită de un linoleum vernil decolorat.

Deschid una din uși la întîmplare. Înăuntru se găsesc șase paturi metalice. Observ că doar trei dintre ele sunt ocupate de niște femei îmbrăcate în pijamale și halate. Una dintre ele mi se răstește într-un dialect necunoscut:

"Ce cauți, domnule, aici?" Închid ușa cu grijă și-mi continui drumul pe culoar. Atunci descopăr cu groază că nu știu cine sunt și nu știu ce caut acolo. Sunt complet dezorientat. Nu înțeleg absolut nimic. Caut o oglindă în care să mă privesc. Pe jos, în colțuri, observ acum, mișună niște insecte negre. Aud o apă curgînd. Intru într-o încăpere pe care scrie "Toaletă femei".

Apa curge într-o chiuvetă largă și crăpată. Într-un colț o mătură cu paiele rupte și un făraș. Nicăieri vreo oglindă. Mă întorc. La capătul culoarului se găsesc cîteva trepte care duc la o ușă. O deschid. Ies într-o curte. Pe jos sunt întinși cîțiva cîini dintr-o rasă necunoscută, foarte slabi și murdari. Unul dintre ei cască. Observ că prin aer zboară niște insecte care scot un fel de bîzâit. Îmi continui drumul.

Asfaltul de pe jos este crăpat în mai multe locuri. Este foarte cald. Privesc peste umăr. Pe clădire scrie: "Spital". Insectele acelea care bîzâie mă urmăresc peste tot. Undeva sună un ceas deșteptător. Mormăi ceva și mă întorc pe partea cealaltă..

Cîteva secunde senzația de înstrăinare persistă. Cine sunt? Da, cine sunt? Who are you?

Ei, cine sunt? Normal că știu cine sunt. Sunt dr. Sunshine, specialist în transplant de organe artificiale. In a cyberworld go to the best cyborg doctor...Cine nu-l cunoaște pe dr. Sunshine. Doar mi-am pus reclame pînă și prin metrouri.

Visul ăsta a început să mă sîcîie. Întind mîna dreaptă pun mîna pe bed top și intru pe internet. Dau un search și descopăr că visasem un oraș din București, România, o țară aflată în bătrîna Europă, știți continentul acela de dincolo de ocean, în care acum vreo 80 de ani țările au decis să se unească și să formeze Statele Unite Europene. Iar "spital", "salon", "toaletă femei"  și acel "ce cauți, domnule, aici" adică "sir, what are you looking for here?" erau cuvinte din limba vorbită în acea regiune.

Un spital din București? România? Europa? De unde pînă unde să visez ceva atît de baroc? Ce legătură poate exista între doctor Sunshine și toate astea?

Poate mă lasă nervii? Cel mai tare mă intrigau insectele. De mai bine de cincizeci de ani pentru a evita răspîndirea bolilor cea mai mare parte a insectelor a fost complet eradicată din lume. Insecte...Ce idee...M-am uitat din nou pe internet și am descoperit că insectele care mă sîcîiseră în vis se numeau muște.

Musca domestica: phylum arhropoda, clasa insecte, ordinul Diptere, familia Muscidae, genul Muscă. Două aripi, șase picioare. Adulții trăiesc între 15 și 25 de zile. Musca domestică are între 6 și 7 mm și femela e mai mare decît masculul. Ochii sunt roșii si pe torace au 4 dungi negre și înguste care le fac ușor de recunoscut. Sexele pot fi ușor diferențiate pentru că spațiul dintre ochii femelei e de două ori mai mare decît dintre cel al masculului. Femela se împerechează de obicei o singură dată, masculul este mult mai promiscuu și în timpul perioadei de copulație aripile masculului se ferfenițează pe margini datorită luptei cu femelele care le resping avansurile. Potențialul reproductiv al muștei este enorm, din fericire nu poate fi niciodată complet realizat. Se presupune că o pereche de muște care începe să se împerecheze în luna Aprilie ar putea da naștere, teoretic, în luna August, dacă toți progenitorii le-ar trăi, la 191.010.000.000.000.000.000 de muște.

Eram în luna mai. Dacă apăsam pe sound puteam să le aud și bîzâitul. Am apăsat pe sound. Dormitorul s-a umplut de sunetul acela dezgustător. Și apoi s-a întîmplat ceva absolut extraordinar. Am văzut o muscă zburînd prin cameră. M-am frecat la ochi. Musca era tot acolo, zbura de colo colo bîzîind. M-am deconectat de pe situl cu insectele dar bîzîitul continua. Nici un chip să o fac să dispară. Am observat atunci că fereastra era deschisă. "Ce m-o fi apucat ieri noapte, să adorm cu fereastra deschisă?" Și totuși, o muscă în Nueva Cybork, asta e ceva. O știre senzațională! Am observat că musca se așezase pe tavan. M-am dus în bucătărie, am luat un pahar de șampanie și l-am pus deasupra ei. Musca nu părea să se sinchisească. Nici o mișcare. Am plimbat paharul pe tavan pînă la colț și, după ce musca a căzut în pahar a rămas nemișcată. Am luat mîna de pe pahar. Nimic. Musca nu mai mișca. M-am gîndit că poate o asfixiasem. Poate era hiper-sensibilă. Poate făcuse stop cardiac. Cine știe de unde venise. Am luat-o în palmă și m-am uitat la ea cu atenție. Nu știu ce s-a întîmplat dar brusc mi-a părut foarte rău. Nu mi-am putut scoate din cap ideea că am comis o crimă îngrozitoare.

Am lua musca și am pus-o cu grijă într-o cutiuță de plastic în care-mi păstram niște lentile de contact mai vechi și de atunci am început să mă uit la ea de trei-patru ori pe zi. Într-o săptămînă o învățasem pe de rost. Toate micile vene de pe aripioare, toți perișorii de pe piciorușe. Musca mea era femelă, avea aripile intacte și ochii larg depărtați. Fusese în mod sigur virgină. Cînd i-am povestit asta psyborgului meu, m-a declarat imediat printre hohote de rîs, complet sărit, dar mi-a spus că din fericire țicneala mea avea o soluție deoarece în curînd musca se va usca, se va fărîmița și nu va mai rămîne mare lucru din ea.

Am intrat în panică. Musca mea să dispară. Cum se putea așa ceva?

Am dat telefon caselor mortuare care la început mi-au rîs în nas apoi mi-au sugerat cu blîndețe că cel mai potrivit ar fi să mă duc să văd urgent un psyborg. Am telefonat și taxidermiștilor fără nici un rezultat. Salvarea a venit cînd am descoperit situl unui bijutier bătrîn specializat în incrustarea materialelor organice în chihlimbar.

M-am dus la el într-o sîmbătă.

S-a uitat la mine și mi-a spus:

"Păi ce vrei cu asta".

"Aș vrea să o turnați în chihlimbar, am citit pe net că sunteți specialist în conservarea în chihlimbar a insectelor."

Bătrînul m-a privit peste ochelari și mi-a spus cu seriozitate.

"Uite că am trăit să o văd și pe asta. Nu vă dați seama, o să vă coste o avere, de ce nu-i schimbați bateriile, e mult mai ieftin să-i schimbați bateriile. Vă duceți frumos la magazinul de alături, ăsta e un prototip nou, nu cred să vă coste mai mult de trei centime.

"Cum adică un prototip nou?"

"Păi un prototip, o muscă artificială care face publicitate pentru vacanțe la tropice, numai acolo mai găsești caraghioslîcuri de-astea în stare naturală: în vreun parc de distracții subvenționat de Partidul Ecologic. Dumneavoastră nu urmăriți știrile? Muștele-reclamă circulă acum prin tot orașul..."

Am pus cutiuța în buzunar și am ieșit din magazin ca teleghidat.

Nici nu știu cum am ajuns acasă. Eram șocat. Le-am telefonat imediat celor de la Centru:

"De la o vreme nu știu ce se întîmplă cu mine. Visez urît am coșmaruri cu insecte și un oraș de acum un secol din România, you know, Europa."

"Nu vă faceți griji, se rezolvă imediat. E vorba de softul ăsta nou de vise. Am primit mai multe reclamații de la clienți. Softul alege la întîmplare o perioadă și o locație din banca de date a calculatorului central. Sunteți printre puținii ghinioniști. Conectați-vă la rețea, porniți Norton Dream Cleanerul și selectați opțiunea: debug my dreams. Asta vă va rezolva problema cu coșmarurile. S-ar putea să nu mai visați pentru o vreme dar știți, better no dreams than bad dreams. Simulările astea analogice ne-au cam dat bătăi de cap."

Închid telefonul. Undeva aud niște bătăi la ușă. Mormăi ceva și de data asta chiar mă trezesc.

"Domnu doctor, domnu doctor, sunt eu Mariana".

"Ce e măi, Mariana, ce e?" Deschid ușa. Infirmiera mă privește stingherită. Pe culoarul ocru lumina pătrunde șontîc-șontîc. Una dintre ușile saloanelor se deschide cu un scîrțîit.

"Păi domnu doctor, nu mi-ați spus să vă trezesc pentru raportu` de gardă."

"Da, Mariana, mersi frumos."

"Domnu doctor..."

"Ce mai e..."

"Ați adormit cu fereastra deschisă și v-au mîncat muștele..."

"Măi Mariana, ce ne-am face noi, fără muștele astea?"

 

respiro©2000 All rights reserved.