nueuflorina.

jurnalul lui răzvan

( cartea a fost împotrivă. a fost atinsă în tot acest timp de mâna lui.  iar eu căutam  lucruri, flori dezlănţuite, vocea lui, căutam  locul acestora. cartea a fost închisă. mâinile s-au revoltat s-au târât. fac dâră din mâna asta care scrie.  el rupe dâra. el m-a făcut să scriu cam aşa. cartea a fost împotrivă.  eu am fost ea.)

cartea începe

( pe el îl bandajezi uşor cu buzele ei

  îi opreşti sângele

  îi striveşti inima

  absenţa ei se caţără pe înflorirea salcâmului

  somnul lui stă livid în braţele ei )

pe coardele lui vocale se ţese din fluturi o fată

şi pe trupul ei se mişcă umbra unui cuvânt

unmetruşaptezecişişapte de maci se ridică

să guste din pleoapele lui

din clipirea lor poţi să-ţi faci un covor

dar ea şi-a împletit o panglică şi şi-a strâns părul

cu lumină cu tot.

m-am făcut mare  (m-am lungit înafara mea până am izbit luna)

am crescut nu mă mai ustură inima. rochia asta nu îşi mai aminteşte cine sunt pentru că la douăzecişidoi de ani rochiile îmi intrau în piele şi îmi provocau fuga. recunosc dimineaţa care se sfârşeşte pe mine dintr-o mie. cafeaua făcută din umbra ta şi mirosul clepsidrei sfărâmate în cămăşile tale. mă-ntrebai de ce tac. păi ca să nu-mi deranjez aripile care creşteau creşteau şi mă legam cu ele deasupra prăpastiei.

am crescut. degetele nu mai încap în scris dar nu-mi pasă pentru că în aceeaşi zi vine primăvara.

m-am  făcut mare m-am tăvălit prin anii mei când el îmi gusta fotografia şi-i plăceaaaaaaa la nebunie carnea legată de mine cu sfoară. nici ochii nu se mai ştiu pentru că mi-am înfipt drumul până la tine între ei.

dacă vă spun c-am crescut îmi ies bătăile inimii din oglindă şi oglinda vrea să zboare.

am crescut sunt sigură pentru că într-o zi mi-am surprins mâinile sărutându-se şi te-am atins cu ele aşa.

*

mă apropii din ce în ce mai mult de mine. nu mă mai disting. nu mai pot înainta.

privirea (jurnalul ei)

aseară eram frumoasă. străzile învăţau să meargă desfăcându-se în sus înspre mine luîndu-mă-n braţe.

îţi spuneam că mă striveşti cu privirea de-aia sunt frumoasă. că ochiului tău îi bate inima în ochiul meu.

aseară pielea ta prăbuşită peste rochia mea nu-mi mai ajungea. aveam mâinile împleticite şi cerneala

scâncea decupată din pleoape.

mi se părea tot timpul că deasupra inimii mele se leagănă muşcătura ta.

*

s-a rupt scrisul. mâna a continuat să existe şi mi-a fost frică.

pleoapa de tei (jurnalul ei)

plouă.

el mă lasă să plâng nu mă mai  vede.

îmi închide ochii şi-mi spune să plâng. îmi miroase plânsul. pleoapa de tei.

îmi probează lacrima. îi dă o hăinuţă.

întuneric.

*

mă ating. degetele curg din fotografie. sângele a crăpat. îmi înghit venele privindu-te fix, în loc de pastile.

râzi. mă aplec peste zid până inima devine ca el. spun ceva cu gura mâinii. înţelegi dar nu pleci. spui că

timpul pleacă. şi urlă pe drum.

*

singurătatea mea poate să-ţi rupă din carne iar locul rămas viu şi dureros şi roşu să-l tai în paişpe şi

să-l dau la animale. aş putea să scriu sub carnea aceea, atât de mult mă aflu înăuntrul ei.

*

îmi iau dimineaţa şi vreau să plec. el râde, blochează uşa. îmi place cum dimineaţa nu poate să mai

iasă din casă.

vreau să gust. de aceea voi stârni lovitura.

voi rupe ceea ce-ţi spun acum. ştiu că acolo mă aştepţi tu.

voi muşca din ultimul cuvânt mânjind curcubeul iar sânul se va apleca peste laptele mamei. voi

transforma ceea ce nu am trăit în FOC.

voi închide inima răsucind-o într-o direcţie necunoscută. voi pune peste ea obiectele mângâiate

de tine. voi greşi voi greşi voi greşi tăind litera în locul mâinii.

voi ţine la tine strâns.

voi găsi locul răsuflării tale şi-mi voi face din el ceva definitiv.

nu sunt destul de înaltă. noaptea asta îmi iese din degete îmi pocneşte. sunt prietenă numai cu locul

în care te ating.

ştiu că nu sunt destul de înaltă. cineva a muşcat din mine pe sub bluză. noaptea asta care stă în

mijlocul camerei mai lungă decât mine şi decât tine. sunt curioasă să gust ce-a muşcat ea.

pun limba.

(poezia  care-mi  place)

în absenţa ta furnicile îmi desfac părul şi leagă cu el pereţii între ei

oglinzile din camera secretă în care mi-am întins iubiţii pe umeraş

de aia când nu eşti tu se târăsc pe jos m-agaţă de rochia nouă

îmi pun piedică, ne sărutăm pe o stradă prinsă în cuie deasupra patului

dintre ei unul îmi place mai mult,

el rupe întruna oglinda ca să mă găsească

n-are cum eu întotdeauna în faţa mea fac un pas înapoi.

(poezia)

m-am născut în călimara de noapte la ora două fix

mama s-a culcat cu un creion parfumat

şi a colorat o aripă

mai târziu la piciorul patului un strat de bărbaţi tăvăleau rochia albă

m-am aşezat pe vine în cerneală mi-am făcut un iubit de scris

cu piele albastră

de ziua mea mama s-a împroşcat cu mine până sus

iar eu am plâns cot la cot cu ochii cu mâinile cu subsuorile.

*

sunt singură o vocală îmi suge sângele

cuvinţelul ei mă pupă peste tot

mă înfioară

mă dezbracă până la sânul albastru.

(fata de poezie)

cum m-am întins de-a lungul unui poem şi dorm

până când se rupe în mine aerul în greutăţi mici şi vii

ştiu cum arată litera pe dinăuntru are pumnii strânşi

gata să se lase în voia inimii

nu mor

eu curg din mine toată în interiorul mâinilor

inima cu poezia-n gură gata să se îndrăgostească

păpuşi dichisite la colţul străzii stau de vânzare

fata are talia poeziei

băiatul se sărută cu talia ei

mă învelesc numai în gura cuvântului şi sunt altfel

carnea mea dintr-o parte pare o literă

care-mi vrea tot trupul.

(aptă fata asta)

într-o zi îmi voi lega genunchii cu scrisul gros

îmi voi face pielea fundiţă

la un metruşaptezecişişapte bărbatul meu interior

mă va da cadou pe-o literă

va lega toate cărţile cu carnea sărită de pe trup

femeia răsucită în jurul aripilor

violonişti strânşi de iubite în păsări

tu care mă ungi cu genunchi pe tot corpul

stau chircită cuminte goală

ca să mă duci dimineaţa sub braţ

îmi pun în păr poezia parfumată

îmi astup unghiile cu un ochi mare albastru

şi intru în ring

ei spun

aptă fata asta şi buuunăăăăăăă

de făcut litere.

jumătate ( mă-ntreb şi-acum dacă aş putea să rup în două locul scrisului

pe care parte aş sta?)

de fiecare dată simt şi scriu mai mult cu sfârşitul cuvântului.(vezi pansamentul înnodat cu jumătate din mine

în fraza aia brunetă).

v-aţi prins? eu nu ştiu să scriu măcar o literă mai frumoasă decât ochii muribundului. îmi aduc aminte

jumătate din mine şi marginea unui cuvânt intrând. ba nu. ieşind. ca să mă ating mă ţin de gândul tău

despre mine. n-am crezut că fără mine mai pot să scriu şi nici nu scriu.

poezie-mă (dacă nu, nu-mă)

alextandru-mă nimereşte-mă şterge-mă lipeşte-mă creangă-mă

taie-mă liană-mă pierde-mă înfige-mă sfoară-mă împrumută-mă

adună-mă alee-mă ascunde-mă frunză-mă irită-mă păşeşte-mă

florină-mă pansamentînsânge-mă atrage-mă fiinţă-mă calcă-mă

urlă-mă toamnăiarnă-mă înmulţeşte-mă boltă-mă înpicioare-mă

petală-mă strecoară-mă pictează-mă dinăuntruafară-mă ţine-mă

anemie-mă apleacă-mă desprinde-mă neputinţă-mă unudoitrei-mă

înghite-mă genunchijulit-mă tumoare-mă înăbuşă-mă plăcere-mă

albastru-mă muzică-mă priveşte-mă zmeură-mă grădină-mă du-mă

uimeşte-mă animală-mă miroase-mă decembrie-mă turteşşşte-mă

moarte-mă stradă-mă sânuţă-mă risipeşte-mă cocaină-mă ia-mă

zvârlugă-mă dezbracă-mă nichita-mă învinuieşte-mă rochiţă-mă

satură-mă stânga-mă aurolacă-mă douăzecişicincideani-mă nu-mă

da-mă zvârcoleşte-mă şapteamanţi-mă culoare-mă aiureaşialtfel-mă

pedepseşte-mă febră-mă părăseşte-mă secundă-mă norfurtună-mă

scrie-mă narcisă-mă încheie-mă descheie-mă dimineaţă-mă auu-mă

rupe-mă duios-mă bineşirău-mă multpuţin-mă offfffffşiufffffff-mă

tu cu tine-mă, şi mai cum şi ce-mă, râsuplânsu-mă, etcetera-mă

P.S.: dacă nu , nu-mă

pansamentrup (el pune poezia la loc fără să mă atingă. să ai curaj să

cobori înăuntru cam un metruşaişpatru poem)

da uite-aşa şi-aşa euflorina îşi îndesa pe sub piele tampoane de scris

vată îmbibată roşualbastru ca să fie mai plină mai rotundă şi mai pufoasă

adică inima lui să aibă vise plăcute când adoarme pe ea. se lovea euflorina

pe dinăuntru cu inima lui făcea pingpong pingpong hemoragii de mătase

organe firave dantelate cu nounăscuţi doamne ce mai desuuri găsea inima

lui prin ea. ea ea ea care l-a prins în mreje din sânulabis şi-a întins o pânză

fină tifon de trecut liniştea prin el şi a lăsat ca inima lui să se scurgă în

inima ei picătură picătură picătură.

el nu mă atinge el face paşi mărunţi prin moliciunea mea

răcneşte la coapse să vină mălina selina euflorina tot trupul cu trupa.

de tine mă despart smulgând din carne marginea prăpastiei aruncând

cu ea între cuvinte rupându-le lovindu-le

murdăresc creierul bărbatului cu singurătatea în formă de cârpă îi şterg

muşchii sângele. e greu să mă rup de el să mă tai cu foarfecul cu gâtul

de sticlă dăruit de o călugăriţă. aşa că mă îngrop la câteva tufe de suflarea ta îmi fac

din biciul tău cruce.

acum singurătatea atârnă liniştită de încheieturile lui

iar venele şi-au tăiat pansamentul la mână

pansamentrup (umedă învelită în lapte)

încuie-mă într-un sân pe jumătate umedă învelită în lapte.

când îmi atârnă carnea şi umpli cu ea borcanepereţişicotloane

scrisul abia se mai ţine de marginea zilei. îmi văd tot mai clar

în oglindă clipa care mă duce în spate. îmi creez întunericul din bărbaţi

îmi plimb buzele pe întuneric. ating ce nu am văzut niciodată.

sufăr de tăiatul cuvântului în mai multe cuvinte sunt un animal muşcat

de mai multe fiinţe. încetîncet pâşpâş pâşpâş prin tine nu face zgomot

decât absenţa o acopăr cu mâinile. de zile întregi cârpesc de mine trupul

cu o bucată de oglindă. în faţa cuvântului fac lucruri îngrozitoare

îmi pun faţa pe faţa lui. nu mai pot să m-ating. plutesc încolo şi-ncoace

prin trupul meu merg pe sârmă.

                                                                                         Poezii de Florina Zaharia