Aluzii

Ca să ne îndoaie,

Timpul ne apucă prima dată de picioare

Apoi, răbdător şi tenace

Se întinde peste noi ca o cuvertură

Sub care capul nu se mai vede

Şi ne-nfăşoară găunos ca-ntr-o găoace.

Piramidele nu au fost făcute de oameni.

Ele au răsărit din pământ ca nişte bube

Pline de mândria bolnavă a faraonilor

Pe care pământul n-a mai putut-o-nghiţi,

Pe care mormintele n-o mai încăpeau,

Iar ei voiau să se-ascundă de cei vii.

Bunicul meu nu ştia să scrie.

Vârstele copiiilor şi socotelile casei

Le ţinea în semne

Încrustate pe bâta lui de cioban.

M-a chemat în taină când a fost să moară:

Nepoate, oile tale sunt de aici până aici;

Restul dă-le lu' sora-ta să se mărite şi ea la vară.

Prometeu a murit, prudent,

Încă înainte de a veni vulturii

Să-i sfâşie pieptul, ochii şi inima.

Călăii sai, bestii flămânde şi inconstiente

N-au băgat de seamă

Şi pe stâncile arse de soare

Lanţurile pedepsei sale au fost urcate degeaba.

                                                                                                                 Poem de Dan David