OSTINATO
de Cristian Juncu
O
femeie.
(alb) Prima noapte.
Un
apartament. De deasupra se aude zgomotul ritmic, monoton, rar,
al unor pași. O vreme, femeia ascultă zgomotul. Apoi începe să
vorbească.
(cu
avânt) Acum, în chiar momentul
ăsta încep. Încep pentru că, iată, pentru prima dată de când
m-am mutat aici părăsindu-l pe
are rost să-i zic pe nume? -
n-are!, de ce să numești lucrurile neimportante, lucrurile
fără rost, n-are nici un rost, nu? - care va să zică o să-i
zic
Mincinosul!
e cam moale, mai bine Idiotul!
cu I mare,
sau Imbecilul tot cu I mare
sau Păcăliciul, da, așa ar fi
trebuit să-i pot zice, da' nu pot, fin'că eu sunt de departe
aia păcălită, da, da, atâta amar de vreme, mult prea multă
vreme, inadmisibil de multă vreme m-am mințit cu
și nu numai
vreme ci și, cum să zic, material, materialmente, pentru că,
uite, acum trei săptămâni și patru zile, știu exact fin'că
exact c-o zi 'nainte luasem chenzina din care mi-am cumpărat
minunea asta de cremă, acum trei săptămâni, deci, și patru
zile, am descoperit - acum nu se mai vede, nu pot să vi-l arăt
- da' era aici, aici: un rid!
mititel, primul dealtfel,
mititel dealtfel, dar rid! Brrrr! (se scutură îngrozită)
Ce ziceam? Aha! - pentru prima dată de când
la, la, la,
v-am zis, cu Mincinosul, pentru prima dată mi se întâmplă ceva.
MI SE ÎNTÂMPLĂ CEVA! Eram gata să cred că toate s-au oprit, că
toate întâmplările sunt pitite undeva, îngrămădite într-o
într-un seif, într-un seif căruia Dumnezeu i-a pierdut cheia,
ia uite ce poetică sunt, întâmplările mele, vreau să zic, că
altfel, hă-hă! - nu!, eu și numai eu intrasem, așa, într-o
zonă absolut vidată! Absolut! Clopotul de sticlă! Uite, acuma,
stau și mă gândesc și în afară de ridul ăla - nimic!
Nimic-nimic! (ridică ochii spre tavan) Și în sfârșit
Auziți? Ce nebunie!
Cu șapte ore în urmă, acum e (se uită
la ceas) a trecut de unu, deci mai mult de șapte ore, de
fapt ce contează, ce contează la
cantitatea asta de ore
câteva minute, deci când am venit de la servici, în jur de
șase era, am venit direct acasă, tot timpu' vin direct acasă,
asta mi-e pedeapsa, supliciul autoimpus, servici-casă,
servici-casă, e cea mai îngrozitoare penitență, da' trebuia,
n-aveam cum altfel, mă rog, așa am simțit, că dacă nu fac asta
înnebunesc, mă
sinucid, știu că pare de necrezut da' chiar
eram în stare, oricum, sunt acum absolut convinsă c-a fost
bună, c-a fost necesară mortificarea asta, hopa! - vorbesc la
trecut, Doamne, câtă energie mi-a rămas, Doamne, cum se poate
să fiu încă atât de
de iluzionabilă, de proastă de fapt, unde
mai încape atâta speranță în suflețelul ăsta al meu atât de
greu încercat, of, of, of, of of, offff
Știu c-o să ziceți că
deja
sunt într-o ureche, da' nu-i adevărat! Sunt exaltată, e
drept, da' nu sunt
nu sunt într-o ureche!, fin'că, iată, aud
cu ambele urechi, stereo se-aude! De șapte ore: poc, poc, poc,
poc
Ce nebunie
Poate chiar mai mult, acum șapte ore l-am
auzit eu, da' cine știe când a-nceput, poate de dimineață,
poate mai dinainte, cine știe, în graba în care plec de
fiecare dată se prea poate să nu-l fi auzit
sau să n-o fi
nu!
- îndoiala asta n-are sens, e clar că e bărbat! Clar! Da -
asta mi se-ntâmplă: de șapte ore în apartamentul de deasupra
pășește un bărbat. Întruna. Poc, poc, poc, poc
De șapte ore.
De șapte ore!!! La fel, întruna - poc, poc, poc
Ce nebunie
Sigur e bărbat. O femeie nu poate să calce așa. (ascultă;
un timp) Ce poftă mi-era de vorbit!
În concluzie nu pot
să dorm. Mă aflu sfâșiată între indignarea că cineva își
permite să-și bată joc în felul ăsta de nervii aproapelui său,
respectiv ai mei, și
și fascinația pentru răbdarea lui.
Pentru consecvența, pentru îndărătnicia lui!
Nu-i
nebunie?
Șapte ore! Poc, poc, poc, poc
Nu e? Nu e
CEVA? Nu e un
subiect? Un subiect pentru o scurtă povestire?
(cu
ochii în sus) Ce mă fac? Cum ce
te faci? Bate-i în tavan cu coada măturii! (un timp) Ce
nebunie
Ritmul pașilor, apoi, brusc, liniște.
Hopa!
Hopaaa!!! Ce se-ntâmplă? Nu se poate! (ascultă) Atâta a
fost? (se uită la ceas) Opt ore și-un pic. (ascultă)
Nimic. Se culcă. Așa deodată? Poate s-a descălțat
(ascultă
încordată) Nimic. (spre tavan, șoaptă strigată)
Bocănilăăăă! (un timp; e dezamăgită) Fâs!
Ei, cum mai
dorm eu acum? Lui îi convine, și-a făcut plimbarea de seară și
(spre tavan) Măcar ai ajuns la vreo concluzie? (pașii
se reiau; bucurie) Aha! N-a ajuns! Ha-ha-ha! Păi se poate?
Să mă lași așa?
O fi făcut pipi! Da' chiar! Normal!
Dup'atâtea ore
Ciudat. am auzit că bărbații nu pot să se țină
atât. Nu-i bărbat?
(ascultă) Ei, cum să nu fie bărbat?
(spre tavan) Bravo, bărbate! Nu te lăsa!
Ritmul pașilor.
Totuși,
de ce nu mă duc sus? Ar fi absolut normal - cioc, cioc, bună
seara, ei, seara la trei noaptea, da' cum?, noapte bună?, bună
noaptea nu există la noi, suntem cuminți și devreme-acasă, de
fapt nici la englezi nu există!, corect!, nici la francezi!,
și la ei înseamnă un fel de "somn ușor", chiar! - înseamnă că
ține de vârstă, de etapa istorică vreau să zic, înainte vreme
nimeni nu-și închipuia că se poate ura pentru noapte altceva
decât somn!, un somn cât mai odihnitor, iată, limba e cea mai
bună dovadă că noaptea e pentru somn! Nu pentru poc, poc, poc,
poc! Sau pentru ascultat poc, poc, poc, poc! Bravo! Ai și
argumente filologice, deci ești perfect îndreptățită să te
duci sus! Dar nu! Nu te duci nicăieri! Nu te duci pentru că e
foarte posibil s-apară un mitocan în ușa aia în care tu ai
ciocănit cu atâta grație! Un mitocan care să
"Ce-i, cucoană,
care-i problema? Sunt în casa mea, ce, n-am voie să merg?"
la
care tu n-o să ai forța unei replici usturătoare de genul "Da'
scoate-ți măcar pantofii! Sau mergi pe covor! N-ai covor?
Cumpără-ți!!!", n-o să ai forța, nu, tu o să fii atât de
dezamăgită, încât o să-i întorci spatele, demnă, civilizată,
în timp ce el "zdrang!" - o să trântească ușa
"zdrang!" -
bărbătește!
Asta în cel mai bun caz! Că poa' să iasă altu',
alt mitocan, care să-și întindă, la vederea ta, un zâmbet
unsuros pe figură, și
da! să te invite la o plimbare! "Vă
deranjează pașii mei? Nu vreți să facem câțiva împreună? (mimează
plimbarea la braț cu un bărbat, respectând ritmul pașilor de
deasupra) Ce faci? Te plimbi cu ăsta? Cu unsurosu'? Ai
înnebunit? ("conversație") Ce loc plăcut
Cum l-ați
descoperit? Sigur, aveți dreptate, cine mai are nevoie de pomi,
lac și alte banalități? Când, în fond, în ce constă plimbarea?
În a-ți așeza, cu lentoare, stângul după dreptul, dreptul după
stângul, stângul după dreptul, dreptul după
minunat!... E ca
un dans!, ca un blues, numai că în loc să ne-nvârtim pe loc,
mergem înainte. Da, ai dreptate, ne cam învârtim,
ha-ha-ha-ha!
Vroiam să spun că
nu ne ținem în brațe!
("partenerul"
îi pune mâna pe umăr; ea i-o dă jos) Nu
Vă rog
te rog,
n-a fost nici o aluzie!
(el "reîncearcă"; ea mai fermă)
Te rog, oprește-te! (reiau plimbarea, "de braț" din nou,
în tăcere; un timp; deodată ea se oprește) Ce dracu' am?
(uluită) Astea sunt
fantezii erotice!
Doamne,
Dumnezeule! Chiar am înnebunit?! Cine știe ce cretin, ce idiot
ce
nu, mincinos e prea mult, ca să fii mincinos îți trebuie
totuși oarece
mitocanu' ăla nu poate să fie mincinos, de
exemplu, ăla cu "Ce-i, cucoană
", nu! Dar oare un mitocan care
poate merge așa, opt ore, nouă ore
un
poate să fie un
mitocan? Asta e! De-asta am
fantezii! Fin'că e imposibil!
(merge în ritmul de deasupra) Ăsta e semn de gândire! Ăsta
e mers de intelectual! Care cugetă la
mersul lucrurilor! La
soarta omenirii! La Dumnezeu! La moarte! La cum să-ți găsești
un bărbat care să nu te mintă! Care să nu fie altfel decât
ți-ai închipuit că e! Care să nu se poarte ca și cum ar fi
altfel decât e! Care să nu te păcălească!!!
(meditează
concentrat; apoi, calm, concluziv) Sunt o vacă. Sunt o
gâscă proastă. Am fantezii cu intelectuali
(cald) Nu.
Nu-i adevărat! Nu! Sigur, am cu
intelectuali pentru că
pentru că, de fapt, nu sunt fantezii
(cugetă) Sunt mai
rău decât o gâscă proastă: sunt bolnavă! Sunt incapabilă de
fantezii! Iată: ocazia perfectă pentru o masturbare colosală!
apoteotică!, la gândul că deasupra mea pășește calm Brad Pitt,
și-n loc de asta eu mi-l închipui pe Woody Allen! Nu chiar
Pe
(emoție) pe William Hurt!
(se întinde, grăbită;
începe să se mângâie; un timp; renunță, se ridică) Nu-mi
vine. Nu-mi vine! Și simt că
îmi vine de fapt!
Da'-l văd tot
pe el
pe mincinosu' dracului!!! Nu vreau să-mi vină tot cu
el!!!
Ritmul pașilor.
Facem
așa: mergem sus, da' nu ciocănim. Nu. Îi băgăm un bilețel pe
sub ușă. Ca copiii, da, ca copiii. Cu tot cu cacofonie, da! Și
pe bilețel stă scris: "Dedesubt doamnă singură stop." Doamnă?
"Dedesubt femeie singură stop." "Care nu înțelege stop."
Femeie? Femeie! Foarte bine "femeie", foarte la obiect! Femeie!
"Aștept explicații stop." Explicații? Da' ce? Ce-aștepți? "Aștept
stop." Corect. Și? Și? Cum și? Și el găsește misiva și
și
coboarăăăă!
La femeia cea singură
la femeia cea așteptătoare
I-auzi! (ascultă) Țrrrrrr! Sună! A venit, dragul de el!
Vai, ce emoționată sunt!
Să-i deschid? Cum să nu-i deschid?
(joacă) Poftiți, poftiți! Iertați, vă rog, dezordinea!
M-ați luat prin surprindere, vreau să zic că nu m-așteptam,
chiar așa, imediat să
Luați loc aici!
Ce-ați spus? (ascultă)
Zgomotul ăsta? Ah, picură robineții! Știți, femeie singură
picură-ntruna, picătura chinezească, da!, pic, pic, poc, poc
da, sunt niște picături mari, foarte mari, de fapt nu sunt așa
mari, dar contează unde cad, înțelegeți, e o problemă de
recepție, de rezonanță, depinde de urechea care-aude, de pildă
eu cu stânga aud "pic" în timp ce cu dreapta aud "poc", serios,
unii poate n-aud nimic, mai bine să pun puțină muzică, în
felul ăsta n-o să ne mai sinchisim de
(pune muzică; pașii
nu se mai aud, acoperiți fiind de muzică) În sfârșit: ce
liniște! Ei, și-acum spuneți, v-ascult! (ascultă, apoi
"traduce") Clasica poveste: l-a părăsit și acum suferă.
(ascultă) Și n-are somn. (ascultă) Și n-are rost.
(ascultă) Nimic nu mai are rost. (ascultă)
Tentația irepresibilă de a o sfârși cu tot și cu toate. (ascultă)
Dar poate mă plictisește
Nu , nu, deloc! Vă rog chiar! E
cât se poate de
interesant! Și instructiv - vă dați seama,
pentru mine care
Nu, nimic
Nu, chiar n-am vrut să spun nimic!
(ascultă) Pe mine? (uluită) Cică dac' am
resimțit și eu tentația irepresibilă de a
Eu??? Da' de ce?
(ascultă) Nu, domnule, n-am încercat și nici n-o să
încerc! Da' cum îți închipui? Pentru ce? Da' chiar n-ai ochi?
Nu vezi cum arăt? Nu vezi ce
simpatică sunt? Ce corp am! Ce
glezne! Ce genunchi! Ce coapse! Ce fund! Ce sâni!!! Păi cu
fața aia mototolită și cu oasele alea care duhnesc a reumatism
normal că-ți vine să
da' mie?
mie de ce să-mi vină? Când am
toate astea?
Ești orb???
(se oprește epuizată; își ia
seama) L-am jignit. Pardon! A fost o
un accident. Gândul
că pot inspira
că pot fi bănuită de
mă
m-a-nfuriat! Se-ntâmplă
iertați-mă! (ascultă) Iartă-mă! Ba nu: iertați-mă! Așa!
Poate dacă n-ați fi venit cu banalitatea asta, cu părăsitu' și
suferitu' și
Asta, de fapt, mă scoate din minți! Adică
pașii
dumneavoastră, ritmul lor
constanța cu care, ore-ntregi, poc,
poc, poc, poc
te fac să-ți imaginezi ceva
ceva cosmic
ceva
ceva de genul l-am omorât pe tata și m-am culcat cu mama, de-aia
mi-am scos ochii și acum nu mai pot decât să poc-poc-poc
sau
l-am visat pe Dumnezeu, a venit la mine grav și mi-a zis: "Fiule,
adevărul e că nu exist." "De nici o culoare, Doamne?" "De nici
o culoare, fiule." "Aha!
" - ei, la așa o veste, e normal să
poc-poc-poc întruna
sau ce mă fac eu acum cu bomba aia
atomică pe care tocmai am terminat-o de fabricat în bucătărie,
ce mă fac, pentru că, din nefericire, am greșit la calcule, da,
a ieșit prea babană, și n-o să facă scrum numai Românica, așa
cum mi-am dorit, nu, o să radă și-un pic din unguri, și-un pic
din sârbi și-un pic mai mult din bulgari, păi, ce vină au
bulgarii, săracii?
poc, poc, poc, poc
ia mai dă-i încolo de
bulgari!
da, da' diaspora?, de ce să scape diaspora?, cum să
las să-mi scape tocmai diaspora?!
poc, poc, poc, poc
(o
clipă) Se uită la mine cu gura căscată. (îi închide
gura "musafirului": țac!) Așa. Păi? E frumos? Poftim? (ascultă;
deodată plictisită) Nu! Nu-ți dau nici o cafea! Du-te
acasă și fă-ți singur! Du-te acasă și bocăne cât vrei! (cu
dispreț) Bocănilă! Hai, pleacă! Dispari! Nu, nu te conduc!
(scurtă pauză; furioasă) Să intre următorul! (funcționară
agresivă) Luați loc! Numele! Cum Bocănilă? Bocănilă tocmai
a ieșit! (furioasă) Pe Bocănilă tocmai l-am dat afară!!!
(ascultă) Așa, bravo! Cu totul altceva! Ionescu!
Ionescu și mai cum? (ascultă) Ion. Ionescu Ion. (ascultă)
Ionescu B. Ion. (suspicioasă) "B"? De la ce vine
"B"? Cu voce tremurătoare îmi spune "nu știu", "cum nu știi?",
insist eu, "nu știi cum îl cheamă te taică-tu?", "am uitat",
șoptește el "și, oricum, a murit"
(sare ca arsă) Cum?
A murit Bocănilă? Cică a murit
(se repede și oprește
muzica: pașii se aud din nou distinct: poc, poc, poc, poc
Începe să râdă, din ce mai tare.)
Ritmul pașilor, apoi, brusc, liniște.
(privește
în sus, neîncrezătoare, apoi
)
Iar face pipi? (neliniștită brusc) Așa repede? Doamne,
ce-i asta? Alo! Ce-ai de gând? Se culcă, în sfârșit? (se
uită la ceas) Opt. Corect: a venit dimineața, deci poate
să meargă la culcare, nu? Bocănilăăăăă! (ascultă încordată)
Vai de mine!
Dacă pleacă?!
Dacă pleacă la
(uluită)
Pleacă la servici?
(se repede la fereastră - spre
public) Poate-a ieșit deja
(privește concentrat spre
public) N-am și eu un binoclu, ceva
Camera! (dă la
iveală o cameră video; începe să filmeze persoanele din sală -
bărbații; eventual ceea ce filmează s-ar putea proiecta pe un
ecran în spatele ei; face diverse comentarii - în mare parte
improvizate - despre figurile care-i apar în cadru: tuturor le
lipsește ceva, nici unul nu corespunde cu imaginea ei ideală;
exemple: Ăsta? Nuuuu! Uite ce ochi apropiați are, și ce
frunte! Frunte de maimuță!
Ăsta? - un chelios - ăsta,
deh, nu poți să zici că n-are frunte!
- altul, prezentabil-
Tu ce-ți umfli așa pectoralii? Manechinule!
- altul,
ochelarist - Ia uite-l și pe Woody Allen! - o imită pe
ciocănitoarea Woody, etc. Se oprește obosită.) Ce fețe!
Doamne, ce fețe!
Cum? Cum să lipești ritmul ăla majestuos de
fețele astea? Cum?
(oprește camera video)
Liniște.
Zece
dimineața. Pic de somn. Șaisprezece ore de la ora ora zero.
Ora "H". Când a-nceput mesajul. Asta e: am pierdut probabil
anunțul, anunțul "Atenție, atențiune, transmitem un mesaj
important pentru tine!" Adică pentru mine. Poc, poc, poc, poc
Morse! Morse cu-ncetinitorul. Între timp m-am învoit de la
servici. Mi-am luat fără plată. Am decis să nu mă mișc de-aici
până nu-nțeleg. Până nu decodofic "poc-poc"-ul. Ceva important
pentru mine! Numai că
iată!
Ce liniște! În viața mea n-am
mai auzit o asemenea liniște! Nici în creieru' munților nu-i
așa o liniște
absolută!
Din păcate, în creierul meu s-a
instalat, compensatoriu, neliniștea. O absolută neliniște,
dacă există așa ceva. Neuronii mei, care pulsau deja în ritmul
mesajului, s-au trezit dintr-odată fără
dirijor, și-au
început să pulseze haotic, entropic, brownian! Ca un caiac-canoe
lipsit de
cum îi zice?
cârmaci!
ăla care stă în față și
zbiară la vâslași "Hop!", Hop!", "Poc!", "Poc!"
Da
Așa se
prezintă creierul meu acum
Mândră corabie, un' ți-e
cârmanciul?
S-o fi dus la servici. Simt o imensă dezamăgire.
Nu pot concepe ca un asemenea individ să aibă
servici
Nu-nțeleg
Nu-mi închipui ce servici poate
Mister
Mister
absolut
Mă simt
păcălită!
Liniște.
(la
telefon) Da! Nu știu numele, dar
v-am dat adresa, adresa exactă! (
) Vă rog frumos, e o
urgență! E
(rapid)
e vorba despre un apartament, un
apartament al mătușii mele, o doamnă în vârstă foarte distinsă
și
care, știți cum e cu pensiile, a fost nevoită să-l
închirieze
(
) Păi nu, tocmai că n-avea telefon când
l-a-nchiriat, i-a pus chiriașul!, el i-a montat telefon!
Da.
Și trebuie neapărat să-i comunice ceva, ceva foarte important!
Și eu m-am gândit: de ce să se pună pe drum, sărăcuța, până
acolo, așa bolnavă cum e, și distinsă, când poate să dea un
telefon, nu?
(
) Vai de mine, cum să-mi bat joc?, vă
rog să mă credeți! (
) Nu mint!, cum să
(
) Oh,
vă mulțumesc din suflet! (
) Da, notez. (notează)
Vă mulțumesc foarte mult! Ați fost
Alo!
(închide; e
fericită) Așaaaa!
Ia să facem o verificare! (formează;
se răzgândește și închide) Stai puțin! Și dacă răspunde?
Ce-i zic? (o clipă) Nu-i zic nimic! Închid! (formează
din nou; se răzgândește și închide) Da' de ce să nu-i zic
nimic? Am paișpe ani?, dau telefon și-nchid? (o clipă)
Ei, îi zic mai încolo! Acuma doar verificăm! Corect! (formează)
Ce nebunie
Poate nici nu-i acasă
(așteaptă) Sună!
(închide precipitat; apoi, uluită
) Mi-a răspuns
o
femeie!
(scurtă pauză) Nu se poate, am greșit
(formează
rar) 8
9
8
9
(își dă seama; închide brusc; e
terifiată) Vai, ce rușine!
(aruncă "numărul", scârbită)
Liniște.
(Vis:
ea însăși în chip de centralistă telefonică - vocea
corespunzătoare) Da
(
)
Doamnă, v-am explicat de ce nu pot face asemenea servicii!
Ordonanța 17926 specifică clar: se oferă informații de tipul
celor menționate la articolul 82 alineatul 13, numai - atenție,
numai! - în probleme de viață și de moarte. Numai! Deci
Dumneavoastră nu aveți o asemenea problemă, nu așa ați spus?
(
) V-am înțeles, dar vă rog să consultați legea,
dragostea nu e specificată nicăieri! (
) Bine, dar
înțelegeți-mă și pe mine, mă puneți să comit o ilegalitate!
(
) Doamnă, vă rog să nu țipați! (
) Bine, vă rog,
nu mai plângeți, vă citesc din ordonanță, probleme de viață și
de moarte, viață și moarte, atât, dragoste nu! (
) Da?
(
) Păi adineauri spuneați că
(
) Doamnă, sigur?
(
) Aveți grijă, vă asumați o mare răspundere: minciuna
în cazuri de genul acesta are repercursiuni foarte grave. De
natură penală, ca să nu spun mai mult!
(
) Bine, v-am
înțeles. (
) Bine, cum doriți. Acum vă rog să
respectați întocmai instrucțiunile: formați la telefon "șase"
și, în momentul în care veți auzi semnalul sonor, așteptați o
secundă apoi spuneți răspicat - cu majuscule, atenție! -
spuneți așa: "În cazul meu", numele, prenumele, serie și număr
buletin, adresa, numele părinților, numele bunicilor,
preferințe culinare, istorice, geografice, hobby-uri, etc etc,
știți, o simplă fișă pentru dosarele noastre, avem foarte
multe controale, deci, reiau, "În cazul meu etc e o problemă
de viață și de moarte punct" E clar? (
) Bun, mai
departe, dacă cele declarate se dovedesc a fi corecte, după
câteva secunde veți auzi o melodie simpatică și apoi vi se va
face legătura. Bine? (
) Bine. Succes! La revedere!
(pentru sine) S-a-ncins târtița-n tine, ai? (preia un
alt apel) Alo! (
) Da, v-ascult
Liniște.
(Se
aude o melodie simpatică, apoi o sonerie de telefon. Ea se
trezește speriată; privește, nedumerită, telefonul; răspunde
precipitat.)
Alo!
(dezamăgire)
Da, mamă.
(
)
Nu, n-am nimic.
(
)
Pentru că n-am vrut
să mă duc. (
)
Îți dau cuvântul
meu că n-am nimic! (
)
De unde până unde?
Uite! (inspiră pe nas demonstrativ)
Ai auzit? Ți
se pare-nfundat? (
)
N-am nimic!
(
)
Nici febră
(
)
Îți spun, mamă,
dac' ar fi ceva ți-aș spune. Pe bune.
(
) Da' tu
ce problemă ai, ce problemă așa de urgentă de-a trebuit să mă
suni acolo? (
)
La servici! Nu
acolo m-ai sunat? (
)
Cum să zic de-acum,
acum normal că
(
)
Pentru că, ți-am
spus, în general n-am timp acolo. (
)
Păi atunci
zi-mi dacă-i urgent! (
)
Da.
(
)
Da.
(ascuiltă; timp îndelungat; e evident că se
plictisește îngrozitor: așază telefonul alături etc)
Da, te-ascult, cum
să nu te-ascult?
(
)
Da.
(
)
Da, mamă,
oprește-te, cred c-am înțeles. (
)
Nu-mi mai
spune c-am înțeles! Vrei părerea mea, nu?
(
)
Bun: eu zic să nu!
(
)
Da, așa zic eu.
(
)
Mamă n-o lua de la
capăt! Mi-ai cerut părerea și ți-am zis-o: nu!
(
)
Ce să-ți explic?
(
)
N-am ce să explic
la așa ceva! Mi se pare simplu: nu! Așa cred eu!
(
)
Nu sunt nervoasă
(
)
Mamă, nu sunt
nervoasă, sunt foarte calmă, sunt foarte liniștită, e o
liniște aici mai ceva ca-n creieru' munților!
(
; zâmbește; cald)
Mi-e bine
(
)
Da, eu zic să nu.
(
)
Păi dacă și tata
zice să nu, ce mai vrei? (
)
Și pentru tine cine
contează mai mult, tanti Varia sau tata și cu mine?
(
; resemnată)
Bine, zi-mi ce-a
zis tanti Varia
(ascultă; lung; încep
pașii de deasupra; își dă seama treptat; se luminează toată;
grăbită
)
Mamă, bate cineva la ușă! Te sun eu mai târziu! Pa!
(închide; ascultă extaziată, cu ochii în sus)
(alb)
Și a fost
dimineață și a fost seară. A doua noapte.
Ritmul
pașilor.
(intră
în personaj)
Ia să mai încercăm
niște deducții detectivistice. Deci: ce ne transmite, în
primul și-n primul rând, sunetul pe care-l recepționăm?
(ascultă)
Ei? Ce informație
simplă ascunde acest "poc-poc"? Ia să-ncercăm să-l reproducem.
(pășește; e desculță sau în ciorapi)
Se-aude
ceva? Nuuuuu
(se încalță și pășește)
Ei?
(se descalță)
Prin urmare
individul e-ncălțat. Ba mai mult, e-ncălțat cu pantofi. Nu?
Există papuci capabili de asemenea "poc"-uri? Nu cred. Buuuun
Acum: de ce-ar sta cineva încălțat în casă? Atâta amar de
timp? Oricum, are pantofi de calitate dacă rezistă atâta-n ei,
asta-i clar! Care va să zică nu e un terchea-berchea. Foarte
frumos, da' de ce stă încălțat? Când stă omul încălțat? Când
vrea să iasă. Bun! Și-atunci de ce nu iese?
(pentru sine)
Unde dracu' să
iasă?
(se scutură)
Treaba lui! Unde
are treabă! N-are treabă? Bine, n-are treabă. O.K. Da' totuși
vrea să iasă. Sau nu vrea! Da' trebuie! Aha!, așteaptă un
telefon de la cineva! De la cineva care-i zice:
(cu voce tenebroasă)
"Peste zece minute
la Universitate." și-nchide. Și el, gata-ncălțat, țuști în
taxi și
(se enervează)
Și ce? Și-i predă
lu' ăla servieta cea neagră plină cu microfilme și alte
secrete de stat! Uite unde-a naufragiat sărmanu' James Bond:
pe plaiurile lu' Nicolaescu
(se
încălzește)
Aha! Sergiu! Care, iată, apare la fața locului, la
Universitate!, da!, apare de după Mihai Viteazu' și-i pune lu'
James pistolu-n coaste: (imită vocea
lui Nicolaescu)
"Ce-i cu tine,
Lăscărică? Ia deschide servieta, să vedem și noi ce-ascunzi
acolo!
" Și Lăscărică deschide, da' servieta e prevăzută cu o
bombă și "Zbang!!!"
sar în aer și el și Sergiu, și Mihai
Viteazu' și calu' și-un troleibuz de noapte care tocmai trecea
pe-acolo
Liniște
Dar
vai de mine!
Ce-i asta?
Nu cumva
e
posibil?
e posibil să fi decedat nemuritorul
legendarul
domnu' Sergiu!
unde sunteți?
e posibil???
Nuuuuu! Nu-i
posibil! Uite-l cum apare dintre flăcări, sprijinit de bravii
milițieni răsăriți de nu se știe unde
"Te-au nimerit,
comisare?, întreabă unul din ei, tulburat, "Bă, copilu'
", îl
liniștește eroul, ușor obosit, "
noroc c-aveam vesta pe
mine!
", ho-ho-ho, muzică triumfalistă și generic final.
Aplauze! Bravo, ai dezlegat și enigma asta!
(după o clipă)
Alo!, domnu'
Nicolaescu, da' cu fata ce faceți? Păi? Ce-aveți de gând cu
personajul feminin? L-ați lăsat de izbeliște! E frumos? E
cavaleresc? Pentru niște amărâte de microfilme? Unde vă e
profesionalismul? E un personaj ratat, fata! Nici măcar n-a
apucat să descifreze mesajul! (un timp)
Prin urmare
asta-mi transmite James cu "morse"-le lui: secrete de stat!
(un timp)
Dar dacă n-are
pantofi? Dacă totuși nu e-ncălțat? Și-n loc de tălpi are
(râde sinistru) copite?
(își pleacă fruntea în palme)
Ritmul
pașilor.
Dar, în fond, în
fond și la urma urmei, de fapt, de fapt și de drept, totuși,
e
e rușinos?
e
e blamabil dacă pricina acestei nesfârșite
meditații ar fi o femeie? Nici măcar banal nu e! Dacă s-ar fi
oprit după
habar n-am
după câteva ore
după o zi!
dacă
măcar s-ar fi schimbat ceva, ritmul
dacă ar fi existat măcar
o urmă de sublimare, da!, da, atunci ar fi fost banal, hai să
zicem. Dar așa
(un timp)
De fapt, întrebarea
e: ce femeie-i aia?
(un timp)
Ba nu! De fapt,
întrebarea e: ești tu o femeie din pricina căreia să umble
cineva așa? Asta-i întrebarea! (un
timp; apoi, cu hotărâre)
Sunt! Sunt!!!
Ritmul
pașilor.
(bea
dintr-o sticlă cu vin)
Așa!
Așa mai vii
de-acasă!
(bea)
Buuuun!
(eticheta)
Vinul lu' Dinescu!
Lu'! Licoare-adevărată!
(bea;
plescăie, mimând o încântare supremă)
Mmmmm
. Bun de
tot!
Hai, dinescule, suie-te la cap! Sus, băiatu'! Sus te
vreau! (râde gros)
Ho-ho,
funcționează: am început să spun porcării!
(bea)
Așa. Acum:
Acum
plecăm în căutarea lui Brad Pitt! Lu' Brad Pitt! Corect! Lu'!
Pe locuri!
Fiți gata!
(mai ia o gură)
Aaaah
Start! (închide ochii)
Așa
suntem pe
malul mării, ba nu, sunt pe malul mării, da, plajă, pustiu
nu!, nu la Vama Veche!, acolo să te duci tu, mincinosule!, ce
cauți aici?, pleacă!, (parcă gonește un
țânțar)
pleacă!, du-te cu Vama ta cu tot!!!
(bea) La
Nisa! Da, da, la Nisa sunt! (o clipă)
Cum o fi la
Nisa? Cum să fie? Ca-n filme! Palmieri, nisip
ce mai e?
(furioasă)
Ce dracu' mai e?
(deschide ochii)
Te rog, dinescule,
te rog, arată-mi Nisa!!! (bea: o
înghițitură mare; închide ochii)
Aha! Asta e:
soarele care apune în mare! Corect! Și rechini! Nu, rechinii
altă dată, he-he, când o să-l aduc pe mincinosu', o să-l invit
la Nisa, ha-ha-ha, nu vrei, iubitule, să faci o baie?, o baie
la Nisa!, uite, ți-am pregătit un rechinaș, te-așteaptă, uite
cum dă din aripioară!, e un Great White, hai, curaj
(râde:
apoi se întunecă; deschide ochii, obosită)
Ce mă fac? Cum să
scap de el? (bea)
Trebuie să am
răbdare, să-l mănânce Great White-u'
(bea; închide ochii, fără speranță)
Unde ești, dragă?
Te-a mâncat? (brusc încântată)
Hopaaaa! Ia uite
cine-a ieșit de după palmier! Cine-i băiatu' ăsta așa de
handsome? Cine-i flăcăul ăsta? Bravo, dinescule!
(bea cu ochii închiși)
U-uuuu! Nu m-aude.
Privește marea, visător
Cred că-i dintr-o reclamă la țigări,
cu cămașa aia-nflorată, deschisă până la plex, cu pectoralii
ăia bronzați, cu pantalonii ăia de in care flutură în bătaia
brizei, și care se lipesc de
ah!, ce-i acolo?
de ce se
lipesc oare pantalonii?, ce umflătură interesantă!
Mister,
ce-ai acolo? Microfilme? Ce secret ascunzi acolo? Ah,
s-a-ntors! M-a auzit! Ah, ah
ahhh, nu mă-nnebuni cu privirea
asta albastră, albastră ca marea
(bea,
din ce în ce mai transpusă)
ai milă de mine,
nu vezi că mă ia cu furnicături peste tot?, o să mă termini cu
privirea asta!, ah!, o să termin înainte să m-atingi!!,
închide ochii ăia!
(răsuflă agitat)
Se-apropie
Dumnezeule
(bea)
Din ce reclamă e
ăsta?
(emoționată)
Hi!
Ce face? S-a
oprit
Aaaaaaa
Nu se poate!
Vai, da' nu ți-e rușine!
își dă
jos pantalonii, pantalonii lui de in
ascultă, drept cine mă
iei?!
lasă, poate i-e cald!
uite că, totuși, a rămas în
slip
Doamne, ce slip!
lasă slipu'!
nu-i frumos să te uiți
așa, la slipu' omului
uite, săracu', a roșit!
sau e bronzul
cred că trebuie să-i spun ceva, normal, ce stai așa, ca muta?
Excuse me, did I see you before? In a commercial maybe?
(o clipă, apoi, topită)
Aaaaaaaah!
ce voce
are!
și ce spirit!
"You never know!
", așa mi-a zis, adică
"Nu se știe, baby!
" (fericită,
deschide ochii și pupă sticla)
Mulțumesc,
dinescule!!! D' ăștia vreau! Ăștia-mi trebuie mie! Nu
Woody
Allen!
(reînchide ochii)
Hey, mister, it's
too hot for that
that
that slip, you know what I mean, that
little thing, it's too hot for it, isn't it?
(o clipă; dezorientată)
Cine țipă?
(ascultă)
Țipă cineva
"Help! Heeeelp!" (se întunecă)
Ce-i asta?
(disperată)
Ce-i asta??? Ce
caută Woody Allen în apă la Nisa?
(îi
dau lacrimile)
Ia uite, are și
labe de scafandru!
(plânge în hohote)
Ritmul
pașilor.
(Vis:
femeia exersează la vioară - game, exerciții simple - pașii de
deasupra servindu-i ca metronom. Un timp. Apoi, ritmul devine
discontinuu. Ea observă și se oprește, dezorientată. Cel de
deasupra încearcă la rândul lui, se pare, exerciții simple de
step! Încântată, femeia intră în joc: între vioara ei și pașii
ritmați se încheagă un fel de dialog,muzical,din ce în ce mai
complex, din ce în ce mai spectaculos.Crescendo, climax, stop
brusc.
Ritmul
pașilor.
Am avut o
revelație. Mi-a trecut deodată prin cap că cel de deasupra e
mincinosu'. (joacă)
"Vai de mine,
înseamnă că
Doamne, înseamnă că
nici n-am curajul să
formulez!
înseamnă că m-am înșelat!
că minciuna n-a fost
minciună, că era o minciună minciuna!, da!
înseamnă că mă
iubește!, vă dați seama, a-nchiriat apartamentul de deasupra
și, cu o delicatețe de nedescris, cu doar sunetul pașilor lui,
îmi face într-una declarații: "nu pot fără tine!", "nu dorm
fără tine!", "te-aștept, te-aștept!", "nu mă gândesc decât la
tine!", "nu fac altceva decât să mă gândesc la tine!", "la
tine, la tine, tu, tu!", "poc, poc, poc, poc"
"
(se oprește brusc)
Aiurea! N-a fost
nimic din reacția asta. A fost o imensă dezamăgire. Da. Gândul
că cel de deasupra e el a însemnat o imensă dezamăgire.
(se luminează)
Însă, dup' aia, o
bucurie la fel de
de imensă!
da!
Înseamnă c-am scăpat! Am
scăpat!
(spre tavan)
Mulțumescu-ți ție,
deasupra-mergătorule! Sunt
(încet)
liberă
Ritmul
pașilor.
A fost odată o fată
căreia i s-a furat somnul. Cineva, nu se știe cine, un hoț,
da, un hoț i-a furat somnul. La ce i-o fi trebuind?, se
întreba fata, tot mai obosită. Când avea atâtea altele de
furat!
Da, era o fată bogată, foarte bogată!
Și, din toate
comorile ei, hoțul alesese să-i fure
somnul
Și
(închide ochii)
și-atât.
Ritmul
pașilor.
(Vis:
început identic cu al visului anterior - ea exersează la
vioară; ritmul se menține însă constant; femeia așteaptă
invitația la "dialog" a celui de deasupra, dar aceasta
întârzie. Atunci se hotărăște să ia ea inițiativa. Nici un
răspuns. Ba da, parcă
da, parcă se aude ceva în plus!
Într-adevăr, alături de cel de deasupra a început să pășească
un altul! Și apoi încă unul! Și încă, și încă! Până când
ritmul dispare într-un amestec inform de pași, din ce în ce
mai asurzitor. Femeia țipă îngrozită.)
Liniște.
Iar a plecat! Chiar
are servici!
Nu-nțeleg
Nu-nțeleg!
(umblă întruna, în ritmul care, se pare, i-a intrat în sânge)
Știu că
sună
scandalos, dar
mi se pare incredibil că o
o creatură
ca mine trăiește așa ceva. Nu
(arată
spre tavan)
nu asta, nu!, mă refer la condiție, la
Incredibil, mi se
pare o risipă! Casă, servici, singură
meschinării! O sumă de
meschinării! Sunt
sunt frumoasă! da, de ce să
știu că nu
tipul manechinului, că poți să "Cum, madam, cu picioarele-alea
strâmbe? Cu șuncile alea pe colo? Și pe colo? Și pe colo? Și
"
Și ce? Tocmai! Tocmai că frumusețea nu înseamnă un tipar! Ci o
aproximare a unui tipar! Frumusețea e ca bunul simț! Știi când
e! Simți când e! Și simt! Chiar simt! Și simt că simte oricine
mă privește, simt! De ce să
Pe urmă sunt inteligentă! Asta e
clar! Asta, cel puțin, nimeni nu pune la îndoială. Probabil că
nu mai contează atât de mult
Prostii! Oricum, sunt! Sunt
sociabilă, sunt spirituală în conversații, știu să dezvolt un
subiect atât cât se cuvine, atât cât dă bine, știu să alunec
pe marginea lui cu grație fără să depășesc granița
superficialității. Când e cazul. Aproape tot timpul e cazul.
Mă rog
Am o cultură generală absolut stimabilă și am și
priceperea de a o etala fără ostentație, cu farmec! Știu să
dansez, am
am energie!, câteodată debordantă, molipsitoare,
câteodată vădesc realmente calități de lider, și nu pentru
pentru turme, pentru mase, nu!, pentru indivizi cu pretenții,
pentru personalități, pentru lideri recunoscuți ca atare! Pe
urmă, sunt
virtuoasă!
(râde ușor)
ce cuvânt
bietul cuvânt - are deja o conotație exclusiv peiorativă,
ascultați în ce termeni vorbesc, "conotație exclusiv
" și cu
câtă ușurință îi folosesc, deci
vroiam să zic că
am
am o
morală! Doamne, cum sună
Bine, am
am norme!
nu
principii!
nu
am
am credința că există bine și rău!, da!, și că, dacă
nu știu ce e bine, măcar știu ce e rău! Sau măcar mă
preocupă!!! E incredibil, și asta e incredibil: nu reușesc să
formulez ceva atât de simplu! Că încerc să fac binele și că
încerc să nu fac răul! Ce lume-i asta?, îți vine să verși!!!
Nu vorbesc de dat pomană la cerșetori pe stradă, deși fac și
asta, nu!, vorbesc de
de fidelitate, de exemplu! Da, așa cum
se-aude, cred că e bine să fii fidel într-o
relație
Doamne,
cum sună
Sau: cred că e bine să nu minți! Și că e rău să
minți! Cu toate nuanțele de rigoare, știu, știu, bolnavul de
cancer, dacă e bine să-i spui
Important e că am niște valori!
Niște valori în care cred! Pe care încerc să le respect! În
funcție de care
Nu-i puțin lucru! E mult! E foarte mult! Am
cunoscut destui, și destule și
am cunoscut destul ca să pot
să spun: e foarte mult! (un timp)
Aș fi vrut
să pot adăuga, știu că asta sună de-a dreptul șocant, da'
repet, aș fi vrut să pot adăuga: sunt virgină. Din păcate n-o
mai am
calitatea asta
Puteți să râdeți cât vreți: e o
calitate! Virginitatea e o valoare! Îmi pare rău c-am
pierdut-o, dar, iată, pierzând-o, n-am pierdut și credința că
e o valoare! Gândiți-vă, n-aș vrea să par pretențioasă, însă,
la vârsta mea, argumentele în probleme de genul ăsta n-au cum
să nu fie livrești, așadar amintiți-vă ce nu reușește Faust,
Faust cel demonizat, să înglobeze în împărăția lui fără
sfârșit? O căsuță! O căsuță și grădinița din jurul ei. O
căsuță în care un moșuleț și-o băbuță își așteaptă împreună,
împăcați, sfârșitul. Banalitatea banalităților! Ei bine, vă
spun sigur, bag mâna-n foc că moșul și băbuța erau virgini
când s-au cunoscut. Da! Mă rog, știu că, pe terenul ăsta,
deriziunea se simte la ea acasă, eu însămi îmi dau câteodată
frâu liber cinismului, bășcăliei, dar undeva în mine valorile
astea râmân. Neclătinate. Ca un soi de substrat morfologic al
sufletului. Al sufletului meu, poate la alții nu-i așa, dar la
mine e! Sau familia! Altă banalitate. Alt teren propice
deriziunii, miștoului! Râdeți, râdeți
Chiar dacă nu se-aude,
râdeți înăuntru, știu eu! (un timp)
De-aia m-am
simțit de-a dreptul
fericită!, când am citit o poezie în care
un indi
Sigur, poezia! Altă
deci, un individ care-ntr-o
poezie își mărturisea dragostea pentru nevasta lui. Și pentru
copilul pe care tocmai i-l născuse. O poezie! Și scrisă acum
câțiva ani, nu în secolul trecut! Vă puteți închipui un
subiect mai prozaic? Zice și el, dealtfel, poetul, individul,
zice "Cum dracu' să spui într-un poem că-ți iubești fetița? La
fel, e atât de penibil să spui că-ți iubești nevasta! Dar",
adaugă, "totuși, poezia e făcută ca să-ți exprimi
sentimentele." Nu? Totuși astea sunt sentimentele lui. Banale,
prozaice, atât de lesne
disprețuibile sau cum s-o zice
dar
adevărate! Ale lui, adevărate! Da, și pe urmă, fără nici o
rușine, închipuiți-vă: începe să spună cât de tare își iubește
fetița și nevasta! Incredibil, nu? Hai să vă spun sfârșitul,
eu plâng de fiecare dată când mi-l recit în minte, știu, sunt
o gâscă proastă, dar plâng, mi se pare la fel de sublim ca
finalul lui "Faust"! Zice-așa: "Noi, Cri
", Cri e nevasta lui,
deci, "Noi, Cri, aș vrea să îmbătrânim împreună
/ s-o ajutăm
pe Ioana să trăiască
/
", Ioana e fetița,
"și să fim prieteni mereu. Să nu ne devenim nesuferiți
/
să nu ne încăpățânăm în certuri.
/
Să ne fim dragi mereu.
/
Apoi, de mână
/ să ajungem
în fața unei porți uriașe
/
cu sculpturi reci, nu prea expresive:
/
îngeri de granit, cu aripi sparte.
/
Să batem: Bang! și să intrăm
/
pe toboganul de sânge -
/
prin gâtul năpârcii s-alunecăm,
/
prin mațele cârtiței,
/
prin rădăcinițele trandafirului
/ până în
floarea cea galbenă
/
Nu ți-aș da drumul
la mână, Cri, nu ți-aș da drumul
/ iar dacă
poteca se va bifurca /
vom împietri acolo,
la răscruce
/
și vom rămâne acolo
în țara înserării,
/
două statui colosale, Mama și Tata,
/
de granit cenușiu."
Da
(își șterge lacrimile)
O minunăție. O
minunăție patetică. Cu "th". Unde eram? Da, la mine. La "eu".
La calitățile mele. Sunt, iată, capabilă de emoție. Ceea ce
iarăși nu-i puțin lucru. Cine, de exemplu, mai citește poezie
în ziua de azi? În afară de poeți? Eu! Eu, eu! Nu mai vorbesc
de muzică! De starea
religioasă pe care mi-o provoacă muzica.
Nu mai vorbesc pentru că, în domeniul ăsta
mă rog, e ceva
aproape patologic, o veritabilă prostrație, deși mi-e complet
inaccesibilă, muzica, sunt
sunt
da' poate că mințea, de ce
nu?, prea l-am crezut cu totul, o să mai încerc, sigur o să
mai încerc!
acum am și
(privește
tavanul)
cel mai perfect metronom!
(râde ușor)
Doamne, poate chiar
Nu! Gata cu muzica!
Altfel sunt în stare să
Gata! Tăcere! Nu mai spun nimic!
Ce-am vrut de fapt, și de drept, da, și de drept, cu toată
înșiruirea asta de virtuți care de care mai contestabile?
Lăsând la o parte diagnosticarea psihiatrică și tentația
psihanalizei, am vrut să spun că e
nedrept!
că e de
neînțeles
că e o risipă!, da!, e o risipă ca o
o creatură
ca mine să trăiască ceea ce trăiesc. Am senzația fizică a unui
amestec scârbos, a unui ghiveci dezgustător în care totul, dar
absolut totul, a fost pus la fiert! E de parcă Dracul a primit
aprobarea să nu mai uzeze de cazane individuale, și-atunci
și-a aprins focul sub tot cazanul ăsta care-a devenit lumea.
Nu se poate! Nu! Refuz să fierb în aceeași oală cu
nici nu
știu pe cine să numesc
cu colegii de servici! De exemplu! Nu!
N-am nimic cu ei, treaba lor, da'
ce căutăm împreună? Unde
sunt cei lângă care aș vrea, lângă care s-ar cuveni să
trăiesc? Unde fierb ei? Știți cum e? Înainte vreme existau, pe
de o parte, regi și regine și prințese și prinți și, pe de
altă parte, restul lumii. Servitorii, țăranii - ceilalți
Care, în toate poveștile nu fac altceva decât figurație!
Vorbesc de poveștile adevărate, autentice, nu de prelucrările,
de făcăturile romantice în care-au început s-apară tot felul
de Cenușărese. Și chiar și-n astea se vădește la final că
protagonistul cel sărac era, de fapt, un prinț! Rătăcit, din
cine știe ce motive, de ai lui. La care se-ntoarce. Asta vreau
să spun: am certitudinea că sunt
o prințesă. Și că m-am
rătăcit de ai mei.
Liniște.
(Voce
bărbat înregistrată:
"Întindeți-vă pe
spate și ridicați încet picioarele. Strădiuți-vă să obțineți o
mișcare cât mai uniformă. Leeeeeent sus!, și leeeeeeeeent jos!
Și leeeeeeeeeent sus! Și leeeeeeeeeeeeeeeeeent jos! Bravo!
Acum, în picioare! Urmează a patra serie de genuflexiuni.
Atenție
și! Una, două, trei, patru
etc."
Ea, transpirată, încearcă să respecte ritmul
indicat de vocea de pe casetă; e, însă, prea obosită: începe
să fure la numărătoare. La un moment dat se enervează: se repe
de la casetofon și-l oprește -
Du-te dracu'! Du-te
dracu'! Da' pentru ce?!
" Pauză.
Răsuflă greu.
Oare n-ar trebui
să mă duc la un doctor?
"
Liniște.
Astea sunt cele
două scrisori pe care le-am primit de la el. Mincinosul. Atât
mi-a scris: de două ori. În
aproape cinci ani. Una la-nceput,
când umbla după mine cu limba scoasă, și una la sfârșit, când
am plecat. După ce-am plecat. Aici, între plicurile astea
două, sunt cinci ani din viața mea. (un
timp) Prima.
(ridică prima scrisoare; scoate o
foaie) O
partitură. Capriciul nr. ? de Paganini. Iar pe spate scrie
așa: "În semnele bizare de pe verso
", adică în note, în
partitură, e ultra
deci, în semnele de pe verso "
se găsesc
încifrate multe din cuvintele pe care aș vrea să ți le spun.
Sper că vei fi suficient de curioasă pentru a folosi obiectul
anexat"
adică invitația (scoate din
plic o invitație; citește de pe ea)
vă așteptăm
la,la,la
ora 19
concertul tânărului violonist
la, la, la
la, la, la
câștigător recent al Marelui Premiu la
la, la,
la
(se întoarce la scrisoare)
mă rog, marele
talent
deci, "
suficient de curioasă pentru a folosi obiectul
anexat
", auzi, obiectul anexat!
Punct. "În locul și la data
și la ora menționate acolo, cuvintele respective"
, ah, ce
pretențios
"cuvintele respective vor fi "strigate în gura
mare"
între ghilimele, desigur
cuvintele la, la, la
în
gura mare, fiindu-ți, în același timp, adresate personal."
Ț,
ț, ț, ț, ț
(un timp)
Adevărul e că l-a
cântat dumnezeiește
capriciul numărul
Cu asta m-a zăpăcit
cu muzica. Totdeauna m-a fascinat
mai ales vioara
Singurul
meu vis repetitiv
ba nu, mai e ăla cu păsările, oricum,
poate cel mai
des repetat vis al meu, de când eram mică, nu
știu, câțiva anișori
habar n-am de unde, ceva trebuie să-mi
fi provocat chestia asta, mai ales că e de-o acuitate
incredibilă, simt!, aproape că, nu!, chiar mi se pare că mă
trezesc cu buricele degetelor umflate
da, mă visez cântând.
La vioară
Ei, și vă dați seama, când a apărut el cu
(o clipă)
dumnezeiesc a
cântat atunci
cred că niciodată nu i-a mai ieșit așa
deh,
capriciu!
(râde ușor)
îl știți?
(fredonează puțin)
nu prea
se-nțelege, sunt
se cântă pe mai multe corzi deodată, corzi
duble se cheamă
mă pricep!
(rîde
ușor) Mă
rog
(reia)
Deci asta a fost
prima lui scrisoare. (o pune la loc în
plic) Am dat
curs
obiectului anexat
(pune și
invitația în plic)
și uite unde-am
ajuuuuns
(oftează)
Doamne, cum îl
ascultam
stăteam ca vaca, ore-ntregi, cu gura căscată
game,
orice
mai ales game, la-nceput îi mai plăcea să mă vadă
topită și mai cânta și câte-o piesă întreagă, da' pe urmă
când a văzut că mă mulțumesc cu
(fredonează exerciții simple; monoton)
Ore-ntregi
Mi se
părea ceva
o minune, ceva supra-firesc!
e ceva în
instrumentul ăsta care mă-nnebunește, îmi
îmi astupă
simțurile, simțul critic vreau să zic, tot!, mă anesteziază, e
ca un drog pentru mine
(un timp)
Poate și
pentru că mi-e complet inaccesibil. Complet! Nici măcar o
coardă liberă n-am reușit să
să nu scârțâie!
el zicea că n-a
mai pomenit așa ceva
un antitalent în stare pură, așa zicea
despre mine
De la mâini e
(își
privește mâinile)
au
au o frică
mâinile mele, în fond îți trebuie curaj ca să strângi așa
instrumentul ăla fragil și delicat și grațios, să-l
stăpânești cu atâta hotărâre, e
îți trebuie tupeu, nu glumă!
(un timp)
E un dar și ăsta,
darul de a simți că ți se cuvine să-l atingi, să-l
să-l supui
să-l sub-pui, asta e!, cum să te pui pe
tine deasupra lui?, cum?
doar dacă ai un dar
un har!
(rămâne pe gânduri)
Și Bocănilă are un
har, nu? A simțit că se poate pune deasupra mea. Că i se
cuvine. Eu sunt vioara la care Bocănilă cântă cu pașii lui.
Oare ce cântă? Un
capriciu?
(spre
tavan) Sunt
cam
dezacordată, nu?
(după o clipă)
Prostii!
Sunt un Stradivarius, așa să știi!
Cu corzile puțin întinse,
e drept
puțin gata să plesnească
Da' și tu, Bocănici, cum ai
vrea să sune când cânți cu picioarele?
(râde ușor)
Închidem paranteza.
Închidem vioara în cutia ei. Dar ce să vezi? În cutie apare
a
doua scrisoare
A doua și ultima scrisoare a lui Domnu'
Mincinosu'
Care, precum se poate observa, e nedeschisă.
Pentru că Doamna Gâsca Proastă, Doamna Dezacordata n-a avut
curajul s-o deschidă. Da. Ca să nu-i plesnească vreo coardă.
(un timp)
Vreau!
(apucă scrisoarea cu hotărâre; se oprește;
lung) Nu
pot
(un timp)
De ce? De ce? De
ce? De ce? De ce? De ce? De ce?
(alb)
Și a fost
dimineață și a fost seară. A treia noapte.
Ritmul pașilor.
(intră
în personaj; se leagănă în ritmul pașilor)
Dacă ai putea să-ți
dai seama când încep lucrurile s-o ia razna!
Să sesizezi
momentul! Să te oprești (se oprește din
mișcare) și
să zici: "Hopaaaa! Ce-i asta? Ce-o fi asta? Nu știu ce e, da'
nu e-n regulă! Ia să vedem! Ia să cercetăm! Ia să nu trecem ca
vita, ca și cum nu s-a-ntâmplat nimic"
(pauză, reia mișcarea)
Da' nu poți. Nu
poți fin'c-ar însemna să nu te mai ocupi cu altceva. Fin'că
acum, când te uiți în urmă, toate par semne. Semne peste
semne
Cititor în semne: iată o meserie
O meserie pentru
nenea Ilie
Nenea Ilie de la Mărcuța
(urlă)
Ajunge!!! (își acoperă urechile cu
palmele; după un timp)
Nu s-a oprit, nu?
Știu
Dar măcar nu-l mai aud "poc-poc-poc". Măcar nu-l mai aud
cu timpanele și ciocănelele și nicovalele și scărițele și
melcii "poc-poc-poc". Îl aud "bum-bum-bum".
(rar)
Bum, bum, bum
Îl
aud cu țeasta. Și, dacă n-ar fi atât de leeeeeent, aș putea să
cred că nu-i el, nu!, e inima mea!
bum, bum, bum
Cu țeasta
(încearcă să-și acopere capul cu
palmele)
Mi-ar trebui niște mâini uriașe, niște labe, mi-ar trebui
mâinile Evei, da!, am auzit c-avea cinci metri înălțime Eva,
da!, am citit!, așa se pare, c-avea cinci metri!, se lupta cu
dinozaurii!
(un timp)
sau mi-ar trebui
un cap mai mic
Ritmul pașilor.
Nu, domnu' doctor,
nu-ncepeți cu asta! În primu' rând nu e timp! Și nici nu e
doar v-am povestit!, vi se pare o situație clasică?, cum
puteți veni cu clișeele astea?, cu rețetele astea?
Nu! Nu vă
povestesc nimic! Sunt absolut convinsă că n-are nimic de-a
face cu copilăria! De fapt m-așteptam! Eram sigură c-o
să-ncepeți cu porcăriile astea,
(maimuțărește)
"Când te-ai
masturbat prima dată?", "Când l-ai văzut pe tac'tu gol?",
"Când i-ai surprins pe părinții tăi făcând dragoste?", "Nu-ți
dai tu seama, da' ai avut un șoc!, un șoc năprasnic!, de-acolo
vine totul!
", rahat! nu vine nimic de-acolo!,
(tare)
n-are de-a face cu
sexul!!!, nu-nțelegeți?
Ce-i idioțenia asta, să treceți tot
ce ține de cap prin
N-are nimic cu sexul!, știu că sunteți
dezamăgit, îmi pare rău, îmi cer scuze, da' n-are!!! Are cu
capul! La cap chiar nu vă pricepeți deloc? Deloc-deloc? Am
greșit ușa? Am nimerit la ginecolog?
(un timp)
Cică: furia e semnul vinăvăției. Jupiter, te superi
O,
Doamne
Bine! Cum ziceți dumneavoastră.
(joacă)
Da, de fapt mi-aduc
aminte, vai!, cum ați reușit să-mi declanșați această
uluitoare anamneză?, așa e, acum văd limpede!, da!, aveam
patru anișori și bucle blonde și gropițe-n obraji, ah, ce
copil scump!, iată, intru pe neașteptate în dormitorul
părinților pentru că de acolo îmi parvin niște zgomote
ciudate, ce se-ntâmplă?, ce faci, tăticu'?, o bați pe mămica?,
de ce geme-așa?, vai, acum ce-ai cu mine?, tăticu'!!!, nu
vreau!, mămico, de ce mă dezbracă?, ce faci, mămico, râzi?,
ajută-mă!, mi-e frig, sunt goală pușcă!, mi-e frig, ei,
poftim, acum s-a găsit să-mi împăturească chiloței!, mămico!,
vrea să mă bată!, uite, a pus mâna pe bățul ăla, pe bățul ăla
uriaș care i-a crescut între picioare!, ce faci, tăticule?, nu
mă bate!, nu mă
AAAAAAAAH
(oprire
bruscă) Acum
e-n regulă? Asta vroiați să auziți? Acum sunt, în fine,
diagnosticabilă? (o clipă)
Să știți că sunt!
Pe baza poveștii ăsteia, da! Dar problema nu e că mi
s-a-ntâmplat așa ceva, pentru că, n-am ce face, îmi pare rău,
nu mi s-a-ntâmplat! Problema e că sunt capabilă să vă
povestesc așa ceva! Că mintea mea e capabilă să imagineze, să
improvizeze așa ceva! Aici e problema!
(la cap) Pe
la șaișpe ani eram prietenă cu un tip mai mare, două'j'doi
avea, prietenă în sensul camaraderiei, nimic erotic adică,
aveam o relație pur spirituală, eu citeam Kant și filosofie
indiană și parcurgeam cu grație criza existențială aferentă
vârstei, cu grație zic acum, da' mi-nchipui că nu eram ușor de
suportat cu stările alea de melancolie nesfârșită și cu
meditațiile care-aveau ca final obligatoriu constatarea
deșertăciunii oricărui efort, oricărui demers, oricărei
dorințe, până-ntr-o zi când tipul, exasperat probabil, ce
credeți că-mi zice? - "Dragă, știi care-i problema? Ești
nefutută!" Scurt! Ce credeți c-am făcut? I-ai tras o palmă
nemernicului!
Nu! Dimpotrivă: i-am zis "Dacă asta-i problema,
nu vrei s-o rezolvi tu?" Tare, nu-i așa? La șaișpe ani
Și n-a
putut
(râde ușor)
n-a putut s-o
rezolve
N-a putut pentru că nu era asta problema!, de-aia!
Aici era problema (la cap),
încă de-atunci
(un timp)
Să concluzionăm,
din cele povestite, că sexul, pentru tine, n-are nici o
importanță? Ești cumva
frigidă?
(râde
din toată inima)
Frigidă?
(râde)
Eu frigidă?
Doctore, când am făcut prima dată dragoste, când am terminat,
au început să se-audă aplauze și chiuituri și "Bravo!" și
Bis!" - lăsasem fereastra deschisă și se strânsese sub ea o
grămadă de lume care
(reproduce
ovațiile mulțimii)
Eu frigidă
Prin
urmare îți place să faci dragoste
Îmi place să fac dragoste.
De când n-ai mai
Nu! Nu-i asta? Nu-nțelegi că nu-i asta???
(un timp)
Bine, nu-i asta.
Dar atunci de ce crezi dumneata că te simți atrasă, că ești
de-a dreptul obsedată, din câte spui, de individul care umblă
deasupra ta? Nu cumva ritmul pașilor lui, acel ritm atât de
asemănător celui al actului sexual
Iar începi cu sexul?
Doctore, am impresia că tu ești ăla obsedat! Atâta-ți spun ție
pașii ăștia? Ritmul actului
Nu se poate! Nu se poate! Sunt
altfel, nu-nțelegi? Nu poți să-mi spui aceleași cuvinte, nu
poți să-mi aplici același tratament pe care l-ai aplica lui
lui Marița care vinde-n piață! N-am nimic cu Marița, sunt de
acord că avem amândouă nas, gură, mâini, sex, da, sex, dar nu
se poate reduce totul la metabolism!!! Avem alte creiere! Și
dacă buba e la creier, contează! Contează că-n creierul meu
sunt activați de zece ori mai mulți neuroni decât în cel al
Mariței! Contează! Asta contează! De-aia mă obsedează
Bocănilă! Pentru că mersul lui asta spune: că în creierul lui
sunt activați
foarte mulți neuroni!
suficient de mulți!
suficient pentru
Înțelegi, doctore? Sunt, de fapt, o femeie
normală! Absolut normală! Ce-nseamnă normală? - înseamnă o
femeie care are nevoie de un bărbat! Asta-nseamnă! Foarte
simplu. Din punctul ăsta de vedere, între mine și Marița nu e
nici o deosebire. Ba poate chiar sunt mai normală ca ea! Da!
Știu, simt că nu mă pot împlini decât lângă un bărbat. Cu care
să fac copii și să îmbătrânesc împreună. Care să mă țină de
mână și să nu-mi dea drumul niciodată. Da
O femeie normală
Numai că femeia asta normală are
un defect!, da, poți să-i
spui și-așa!
un defect care nu exista, doctore, pe vremea
când s-au scris tratatele alea după care ai învățat tu, femeia
asta normală are
spirit!
are capacitatea și nevoia de
a medita la
la Dimnezeu și la moarte și la stratul de ozon și
la petele din soare și la efectele globalizării și la tot,
tot, tot
Ai putea-o numi, dacă ți-ai urma instinctele
misogine, femeia intelectuală. Da
"Și ce-i, dragă, n-ai de
unde-alege?", se bagă-n vorbă prietenul meu din adolescență,
apărut la fața locului cu intenția evidentă de a-l sprijini pe
bietul doctor, care, iată, s-a ascuns în toaletă pentru a râde
nestingherit. "E plin de intelectuali!", continuă prietenul,
în stilul frust care-l caracterizează, "
nu mai ai loc de ei,
uită-te la anunțurile matrimoniale, toate încep cu
"Intelectual prezentabil
", sau "Titrat apetisant
" sau "Posed
studii superioare, față umană și casă la curte, solicit
similar, exclus la bloc." "Fii atent!", îi spun prietenului
meu, și ciocănesc ușor în ușa de la toaletă: "Doctore, m-auzi?
Iartă-mă că-ți întrerup manifestările zoofiziologice, dar am o
curiozitate: când ai meditat ultima dată la Dumnezeu și la
moarte și la stratul de ozon?"
(ascultă) Îl
auziți cum râde, intelectualul? (tare)
Asta e,
doctore, deosebirea dintre Bocănilă și tine, dintre Bocănilă
și ceilalți, toți ceilalți! Râsul ăsta nerușinat! Râsul ăsta
drăcesc! Ăsta nu e râs normal, nu!, ăsta e râsul dracului!
Râsul care ascunde lipsa de substanță!, lipsa de spirit! Și
toți!, toți râd așa! Toți titrații și superdiplomații ăia! Așa
râdea și mincinosu', doctore, la sfârșit mai ales, era vesel
nevoie mare, i se exacerbase simțul umorului, toate erau
comice pentru el, eu, cel puțin, eram cel mai comic lucru din
lume, haaaa-ha-ha-ha-ha-ha-ha, haaaaa-ha-ha-ha-ha-ha-ha,
întruna, întruna, nu se mai sătura
(un
timp,
apoi, încet)
Tu nu ești așa,
Bocănilă
Nu-i așa că nu ești așa? Tu ești ca mine. De-aia
te-ai ascuns acolo, ca să nu le mai auzi râsul. Ca mine. Și eu
tot de-asta m-am ascuns aici. Ce noroc
îți dai seama?
că
ne-am adăpostit în viziuni alăturate
E un miracol! E un
adevărat miracol!
Și mi-e atât de frică să nu-l stric!
(șoaptă)
Mi-e atât de frică
să nu descopăr, de pildă
că ești urât
fizic vreau să spun
că
că metabolismul meu te respinge
Sau, mai rău
c-o să te
vrea metabolismul meu, și-o să ne-atingem și-o să vorbim și-o
să facem dragoste, da, și-o să se strângă lumea sub fereastra
noastră, și-o s-avem răbdare să ne descoperim unul pe
celălalt, și
și-ntr-o zi o să te-aud râzând, o să te-aud
râzând cu râsul celorlalți, și-o să te-ntreb, disperată, "ce-i
cu râsul ăsta?", și-o să-mi spui "cum ce-i?, e râsul meu!",
"cum e râsul tău?, de ce n-ai râs cu el de la-nceput?, de ce
m-ai lăsat să cred că
de ce m-ai mințit???
"
Ritmul pașilor.
(cu
ochii în sus; aproape șoptit)
Știu ce cauți tu.
Odihnă. Asta caută picioarele tale umblând întruna. Dar te
înșală picioarele tale. Da, da, ascultă-mă pe mine: niciodată
nu vor obosi atât de tare încât să-ți vină să le spui "Gata!"
"Stop!"
"Popas!"
Niciodată. În schimb, dac' ai veni la mine
și ți-ai culca ușor, cu stângăcie, cu teamă, cu timiditate, cu
delicatețe, ți.ai așeza capul în poala mea, ca un inorog, și
m-ai lăsa să-ți mângâi fruntea, fruntea ta eminesciană sub
care zumzăie gânduri, gânduri importante
care uite cum se
liniștesc, cum încep să plutească, în jos, încetișor, grele
încă de importanța lor, de-aia cad, dar liiiiiiiiiin,
leeeeeeeent, pentru că furtuna a trecut, nu mai e nici măcar o
adiere, e noapte și liniște deplină, doar plutirea lor tăcută
până la scoarța cea plină de munți și văi și prăpăstii - cum
le spune? circumvoluțiuni!, da
- scoarța care le-a născut,
care le-a zămislit și la care se-ntorc acum și o acoperă, ca
un covor de zăpadă sub care e bine și cald
Cald și bine
Numai mâna mea poate face astea, inorogule!
(un timp)
Inorogii sunt
bărbați care gândesc prea mult. Atât de mult încât gândurile
le deformează fruntea, le iese întâi un cucui mic, pe urmă
cucuiul crește și crește, ca o
ca o erecție osoasă!
nu!, ca
o
ca nasul lui Pinochio!, da!, crește până ajunge ditamai
cornul. Și-atunci, de rușine, bărbații-inorogi fug să
se-ascundă în pădure. Sau în apartamente de bloc. Unde nu-i
vede nimeni. Și umblă acolo, umblă și umblă, și cornul le
crește întruna, cu cât umblă cu-atât le crește, până când
până când, dacă au noroc, apare o fecioară, așa ca mine, da!,
ca mine, care înțelege
și care le știe leacul
(își privește mâinile)
și care
(întinde palmele deschise spre tavan; un timp)
M-auzi, tu,
Bocănici? M-auzi sau nu m-auzi? (un
timp; coboară mâinile)
Nu m-aude.
(un timp)
Încă nu m-aude.
Ritmul
pașilor.
(cu cea
de-a doua scrisoare în mână; o privește concentrat; un timp)
Mai bine
Mai bine dorm puțin
înainte
iau un somnifer și
poate-adorm
(închide ochii)
poate-adorm
trebuie să fiu trează când fac asta
trebuie să fiu deșteaptă
(deschide ochii)
Sunt! Da! Tocmai -
nu trebuie s-adorm înainte să fac asta!, nu!, trebuie să-mi
curăț somnul!
(spre tavan, încet)
înțelegi,
iubitule?, nu ești gelos, nu?, e
e o părticică din
e ultimul
rest al trecutului meu, al trecutului meu pătat
trebuie să-l
trebuie să-mi recapăt virginitatea
da
pentru tine
ajută-mă!
(privește din nou
scrisoarea; încet-încet, chipul i se luminează; o deschide;
scoate o foaie și
)
Ia uite, ia uite
(
un plic mai mic)
Matrioșka: în
plicul cel mare stă plicul cel mic!
Nu, nu! Nu fi curioasă!
Vedem întâi ce scrie aici și pe urmă deschidem plicul cel mic.
Da? Bineeee
Deci: (citește)
"Deci ai plecat."
Începe bine. Începe cu un adevăr: am plecat.
(spre tavan)
Așa e, am plecat!
(reia lectura)
"Câteva zile nu
mi-am revenit: aveam o senzație de permanentă stupoare. Nici
acum n-a trecut de tot, dar cred că pot formula deja câteva
impresii. Știi cum simt? Ca și cum aș fi obținut un premiu!
(se oprește o clipă, apoi reia, tot mai
încet) Un
premiu uriaș, cel mai valoros premiu din cariera mea, un
premiu la care aproape că nu mai îndrăzneam să sper. Simt,
adică, o imensă recunoștință! Și, prin urmare - știi cum se
obișnuiește cu asemenea ocazii - vreau să profit de această
ceremonie caligrafiată - mă refer la literele pe care le
lecturezi avidă în chiar clipa de față - pentru a-ți mulțumi.
Îți mulțumesc pentru toți anii în care
(scârba și indignarea și umilirea o doboară;
mototolește scrisoarea; un timp; apoi își revine)
Vreau!
(reia lectura scrisorii, de data aceasta în
gând; o citește până la capăt; e uluită)
Ce
ce urâțenie!
ce
Doamne, e chiar
grețos!
Ce proastă am fost că n-am
deschis-o mai demult
Când mă gândesc că mi-era frică de cine
știe ce imprecații lacrimogene, de cine știe ce chemare
disperată la care să-mi fie imposibil să rezist!
(spre tavan)
Ai văzut? Ai văzut
ce
ai văzut că n-aveai de ce să te temi?
(ridică al doilea plic)
Și-aici ce-o mai
fi? Verigheta? (pipăie plicul)
Nu e verigheta
(spre tavan)
Atât mai e!
(plicul)
Probabil încă o
oroare. Încă o urâțenie. Știi ce? După ce-l deschid și pe
ăsta, vin!
Vin, vin!, pe cuvânt
simt că
pot!
și că vreau!
O, Doamne!, repede!
(deschide plicul
grăbită; se oprește)
Da' de ce-l mai
deschid? (se gândește; apoi, hotărâtă)
De-aia!
(deschide; scoate o foaie și un al
treilea plic, mai mic)
Ho-ho-ho
încă
unul
(spre tavan)
simte,
ha-ha, vrea să ne-mpiedice, să ne-amâne
(spre scrisoare)
nu
poți!, n-o să poți, chiar dac' ai îngrămădit o mie de urâțenii
una-n-tr-alta!, nu poți!, degeaba ai muncit atâta la
ceremonia asta
(spre tavan)
nu poate,
iubitule, sunt atât de
atât de a ta, atât de cu tine, deja
înainte mi s-ar fi suit sîngele la cap de la
mizeriile alea
aș fi
aș fi turbat!, m-aș fi învârtit ca un leu în cușcă: cum
să mă răzbun?, cum să mă descarc?, cum să
și-acum nimic, acum
știi ce mă frământă?, cum să mă-mbrac!, da!, și dacă să mă
fardez
sau să nu mai pierd nici o clipă!, să vin așa cum
sunt!, acum!
Acum! (aruncă scrisoarea,
se ridică și pleacă spre ieșire; se oprește; se întoarce; ia
scrisoarea; spre tavan)
Un minut, atât mai durează
Un minut!, - poți să-ncepi să
numeri - înseamnă, să zicem, șaizeci de pași! Hai - unu, doi
Repede!
(citește)
"În toată muzica pe
care o știu nu există o singură bucată care să poată spune cât
de dor îmi e de tine. După ce-ai plecat, n-am făcut altceva
decât să cânt, de dimineață până seara. Și noaptea. Întruna.
Pentru că doar așa reușeam să te-aduc înapoi. Doar așa reușeam
măcar să-mi închipui că, de-acolo de unde ești, continui să
m-asculți. Cum m-ascultai când erai aici. Cu toată ființa. Cu
toți porii. Toată. Pe urmă m-am temut că, dacă-i adevărat,
dacă într-adevăr m-auzeai de-acolo de unde erai, ai fi putut
să crezi că doar atâta aveam să-ți spun. M-am temut pentru că
înțelesesem: în nici o înșiruire de sunete nu-ncape dragostea
mea. Și dorul care mi-e de tine. Așa că m-am oprit. Nu mai
cânt. Sau poate că în sfârșit am început să cânt cu adevărat:
fără sunete. Auzi liniștea asta pe care ți-o trimit întruna?
Ascult-o puțin. Acum. Oprește-te acum din citit și ascult-o.
Doar un minut. Un minut. Hai, oprește-te, închide ochii și
ascult-o. Acum. ( ea se oprește;
închide ochii și ascultă; un minut; deschide ochii - are
lacrimi în ei; reia lectura)
Ai auzit-o? Nu mai
plânge. Și eu am plâns la-nceput, când am auzit-o prima dată,
dar pe urmă am fost tare fericit. Și-am mulțumit cerului că
există, totuși. ceva în care-ncape dragostea mea. Și dorul
care mi-e de tine. Nu plânge: e de bine
"
(ridică ochii; nu și-i șterge; încet)
Ce e de bine?
(un timp; se ridică, face câțiva pași;
se oprește; privește al treilea plic; se repede la el; îl
deschide cu mișcări febrile; scoate din el o invitație,
asemănătoare cu prima și
atât)
Vă invităm la
concertul
(o întoarce; citește)
"Sper să nu fi atât
de ridicolă încât să nu vii. Eu chiar țin să rămânem prieteni.
Apropos, m-a întrebat Sterian ce mai faci și, când i-am spus
că ne-am despărțit, i-au sticlit ochii! Așa că l-am chemat și
pe el. Te aștept." (ridică ochii,
uluită; apoi începe să râdă; din ce în ce mai tare, din ce în
ce mai nestăpânit)
Ritmul pașilor.
(deschide toate ochiurile aragazului; ce caută aragazul
acolo?
nu știu; peste ritmul pașilor de deasupra se suprapune
fâșâitul gazului; ea se așază și așteaptă)
Ritmul
pașilor.
(aceeași imagine; aceleași sunete)
Era cald și barca
plutea liberă. El se întinsese pe spate și, din cauza
soarelui, închisese ochii. Atunci m-am aplecat deasupra lui și
umbra mea i-a acoperit fața. Și-a putut deschide ochii. Și m-a
privit cu recunoștință. (un timp)
Da
Pe urmă
s-a plictisit. Da' la-nceput exact asta avea-n ochi:
recunoștință!
(un timp)
Mie mi s-a-ntâmplat
asta?
Ritmul pașilor.
(aceeași imagine, aceleași sunete; doar starea ei de spirit
s-a schimbat)
Doamne, ce-i cu
fericirea asta care mă umple până-n vârful degetelor, până-n
vârful firelor de păr, până-n celule, până-n mitocondrii,
până-n atomi
Mă umple o fericire atomică!
Pe-aici, prin
fontanelă, e gata să răsară o ciupercă fantastică, o ciupercă
al cărei suflu leeeeeeeent, dar inexorabil va arrrde, va face
scrrrum, va spulbera toate
toate amănuntele meschine care ne
despart
(cu ochii în sus)
da, care ne
despart, Bărbatule
ăsta e numele tău, așa o să-ți spun,
"Bărbatule!", n-ai nevoie de nume de la oameni când Dumnezeu
ți-a dat deja unul, așa o să-ți spun când suflul va topi
tavanul ăla ridicol care stă-ntre noi, și tu ai să te
prăbușești aici, lângă mine, și-apoi ai să te ridici mirat din
grămada de moloz și-ai să-ți scuturi praful alb care-ți
acoperă pielea, da, pielea, pentru c-ai să observi, tot mai
mirat, că hainele ți-au dispărut, suflul le-a topit și pe ele,
ești gol și plin de praf, alb ca o statuie, alb ca un înger,
și praful din jur începe să se rarefieze, începi să vezi prin
el, ia uite, parcă e cineva acolo, aici, aici, eu sunt,
Bărbatule, eu sunt, la fel de albă ca tine, la fel de goală,
la fel de înger, hai, vino, Bărbatule, sunt eu, Femeia!
(aprinde un chibrit; explozie; fum;
întuneric; liniște; apoi o vioară solo; live; o vioară solo
care cântă Capriciul cu pricina al lui Paganini; dar cine
mânuiește instrumentul nevăzut?; prin fum se distinge parcă o
siluetă care
da!, uite!, cântă la vioară; e ea?)
Mircea Cărtărescu - "Câteva cuvinte despre Ioana" |
