Parasemantică

Un poet ucis de legea gravitaţiei

Într-o lungă noapte de graţie,

Supărat că stihurile nu se ţin bine pe picioare,

Poetul a zămislit un cuvânt atât de puternic

Încât era independent de orice lege,

Chiar şi de cea a inspiraţiei.

La primele raze ale soarelui

Cuvântul a prins forţe

Încă şi mai supralegale,

S-a perfecţionat,

S-a concentrat,

A devenit desăvârşit

Şi imposibil de greu,

A încremenit timpul

Şi l-a ucis pe poet,

Cu tot cu momentul în care

Acesta îi găsise o rimă.

Parasemantică

Dimineaţă m-am trezit

Cu picioarele foarte aproape de perna

De pe care-mi căzuse capul

Torturat de gândurile ce-l bat normal

Când n-am coşmarul că aş fi în război

Cu datoriile de om mare.

Am primit imediat drepturi de pitic

Şi imediat mi-au fost luate,

Când s-a constatat

Că eram prea mic să fiu pitic.

Am primit drepturi de furnică dar,

Pentru că vorbeam prea mult să fiu furnică,

Am fost transferat în acvariu.

Seara m-a pescuit o pisică

Şi-o noapte am fost şoricel.

Am murit mai întâi de frică,

Pe urmă de frig,

Iar de frică,

Iar de frig,

Şi de pisică.

Hecatombele ies la iveală în zori.

poeme de Viorel Zaicu