George Vasilievici & Ştefan Caraman vă prezintă:

Colecţia toamnă-iarnă

1. Intrarea se face mereu pe uşa din dos, spre acelaşi punct de rigoare, spre aceeaşi eroare; eliminînd toxinele acelui aliment sentimental în tot acest timp nu mi-am dezlipit cana de la buze; iar toarta mi se dezlipise de pe ceafă – sîngeram; “astăzi avem o treabă personală cu dumneavoastră; vă rugăm să vă îmbarcaţi pe vapor, v-am rezervat chiar şi o cabină, lîngă cea a căpitanului; oricum ne va părăsi primul cu buzunarele pline cu şobolani; iertaţi-l, este o atitudine la modă”; acum totul se leagă; deci: jucăriile găsite în pălăria maestrului, solstiţiul de vară şi Billboard magazine reprezintă indiciile unui alt caz; antic; se spune că mai e foarte puţin pînă îl vor descoperi; după care vor rîde.

2. Pentru cunoscători cam asta a fost logica evenimentelor; (urmează două puncte), dar nu întotdeauna.

3. “Nu facem nici măcar dragoste?  Nu ne urîm puţin?”

“Nu cumva am făcut deja Gina?” Eram atent la indicii - preludiul unui somn bun; după penele găsite pe covor, evident că cel mai masiv dintre ei se prăbuşise peste ceasul cu cuc; rezerva de îngeri prezenta uzuri de grade superioare; nu trebuia decît upgradata.

4. Fireşte, eram doar eu (deşi nu pot fi niciodată sigur) în asentimentul celor ce veniseră să mă ucidă, să-mi murdărească camera cu zamarcă; am negociat cu ţigara înfiptă în colţul gurii, ca un dur; din fericire, am pierdut; conform legilor fizicii şi al unui indefinit feeling tragic, ţigareta se scutura numai prin partea din spate a geamului; a trebuit să se nască Oberhimmer ca să mă las, în sfîrşit, de fumat; am aruncat ultimul pachet deasupra Hiroshimei – am dovedit, astfel, că rămîn un vicios corijibil.

5. O fată intră şi mă pipăia pe sentiment; îşi acoperise tandră ghiarele cu mănuşi…cumpărate la mîna a doua (urmează aplauze cu clonţul, “I love ya’ ma’”)

6. Altcineva ne lovea din toate părţile cu baloane; epuiza un stoc, nimic special; încă nu atinsesem subiectele sensibile, precum destinul sau anul Eminescu; Gina mi se strecura pe sub streaşină direct în suflet; uitase din nou să-şi faca bocancii, cred că de aceea o iubeam atîta; “toate baloanele vin la tine să le umpli cu ceilalţi”; dar de ce nu rîdeam? de ce nu rîdeam? cu toate că mesajele de dragoste găsite pe gipsul de la piciorul din faţă-dreapta al gazelei păreau indescifrabile, le priveam iar ca pe cel de al şaselea indiciu posibil; le priveam rar, nu mă mai săturam.

7. Planeta se dezvolta pe o arie mult mai largă şi vidă, într-o bucată de gazon olfactiv; oceanele se retrăseseră în ele însele iar munţii se concentraseră în microcosmosuri rare, incerte; “lasă gurile şi ceasurile rele să bată în altă direcţie decît trupul împărţit la această masă”; ştii, Barabas, pînă la urmă cred că eşti un individ O.K.; al treilea şi al patrulea indiciu rămaseră mereu suspendate la jumătatea distanţei dintre Gina şi peretele pe care speciile alunecau într-o continuă evoluţie fără să coboare însă nici un moment de sub pat,  fără să se oprească din cursa pentru medalia personală a umanităţii (iar fraza putea continua cu încă cinci sau şase centimetri cubi de expiraţie).

8. Îmi puneam mănuşile de chirurg cu o remarcabilă fineţe; puteam executa orice lucrare muzicală pe cord deschis; folosindu-mă de bisturiu am îndepartat singura porţiune expusă, trăgînd perdelele peste rana deschisă; foarte greu am sesizat un falset; i-am aplicat o sutură.

9. “Cît te-aş fi iubit dacă erai oricine!” uşa se deschise şi femeia ideală intră exact aşa cum mi-o imaginam, cu limba în vaginul creierului meu; ovulam naiv printre neuroni; şi nu mă puteam opri şi nu mă puteam opri şi…

10. Aceleaşi femele ajunse la maturitate mă priveau ca pe cel de al şaptelea indiciu posibil; Dumnezeu – deşi mort – mi-e martor.

11. Omul de lîngă mine este depăşit în viteză de Gina aflată în cursa ei mistică învelită într-o mare dragoste; precum ciocolata.

Şi numai aşa vei parcurge toate indiciile notate cu precizie sub această maletă, numai aşa vei învăţa să numeri pînă la şapte; ieşirea se face pe aceeaşi uşă spre acelaşi punct din care toate lucrurile pleacă; sau poate cu multe secole înainte de ea (dar fără să filosofez ci numai din alean).

IMPRESII 9

era cinstit pînă la capăt

de aceea cădea întotdeauna în plin

îşi golea încărcătorul în uter peste mine (un COLT patetic atins de prostată) sînt curios ce explicaţie îmi va da de data asta; şi dacă se va spăla pe mîini şi va transforma vinul în apă; “vei avea un copil”, va spune; “vei avea o iluzie”, îi voi răspunde; un copil cu încărcătorul plin de garoafe iese la lumină din întunericul roz al liftului; şi nimeni nu îl crede şi nimeni nu îl crede

ţinteşte pe deasupra capului şi se poartă ca şi cum nimic nu s-ar fi întîmplat; clank

ţinea încărcătorul strîns cu ambele mîini prietenul meu şi sufeream alături de el; în scena imediat următoare încărcătorul va fi lăsat liber să zboare şi, cel mai probabil, se va lovi de faianţa din baie; “îţi fac un ceai cu apă minerală, nu pot să te văd decît în singurătatea camerei mele” şi visul unei amfetamine se împlinea precum un avort; 

nu o puteam înşela nici măcar în vis; mama mea mă părăsise, şi ea îşi abandonase bărbatul pentru mine; o relaţie simplă versus altă relaţie simplă; mai scoateţi un ziar tovaraşi informaţi orbii, înlocuiţi-le cîinii; chiar dacă e vorba de cu totul alte mesaje; indicii peste indicii care nu duc nicăieri; şi peste tot şi peste toate numai creier; circumvoluţiuni osificate într-un templu păgîn; ca unul care aruncă tarabele de ciudă, prieteni, de ciudă; şi la ultimul etaj, ea, ştiind despre ce e vorba;  apoi am mai văzut-o o dată traversînd strada; purta o cruce mare în spinare, avea chipul senin şi cîteva rînduri de picioare; nu am mai urmărit-o cum aş fi făcut altă dată dacă m-aş fi găsit în aceeaşi situaţie; a venit ea la mine; m-a devorat cu zîmbetul pe mandibule

BINE

bine, şi acuma ce dracului facem?  Pentru care organizaţie pledăm? (şi tot drumul nu şi-a dezlipit mîna de pe detonator, pentru că doar ea mai rămăsese) mă îngrozea gîndul că cineva se afla în celălalt capăt al firului; o singură apăsare pe buton şi toata lenjeria intimă ar fi suferit pierderi de teren incomensurabile din punctul de vedere competent al unui înger; deocamdată mă mulţumeam să sper că o va face; pariam că o va face; o va face, nu? Oedip, motherfucker!

îmi imaginasem că vom merge într-un loc special amenajat; unde stelele se văd într-adevăr pe cer, iar zilele curg una înaintea celeilalte; Kurosawa revival; nu ştiam unde să mă reped ma întîi – la ora de fitness sau la icoana Kodak; în toată structura asta cubică (deşi dinăuntru totul părea roz) îmbinată perfect în prezent, doar cîte unul se mai găsea să-mi facă cu mîna de la fereastră – ţinînd-o strîns între dinţi, rînjind din palme; scările ce duceau la uşa ei fuseseră vopsite într-un mov pal, ironic; cîndva; acum emblema nu fusese schimbată încă şi numai pentru că ultima cruciadă se terminase indecis; ceea ce m-a ajutat de fapt să recunosc uşa a fost altceva; intuiţia, doar ea.

m-am strecurat totuşi cu ajutorul unui scurtcircuit; gîfîia generos din cauza a doi atomi rebeli; i-am ucis cinic, fără programa de învăţămînt în faţă, fără tine viaţa n-are rost; ştiu, erau oameni care nu voiau sa afle mai multe amănunte, mai credeau încă în ceasul mecanic şi în dragostea la prima vedere;  nu ştiam pînă unde pot merge, nu mă întrebam;  dar dacă totul ar fi continuat conform planului am fi putut încerca o nouă fuziune atomică; a doua, sau a treia, nu mai reţin; fără pagube fizice vizibile; fără note de inventar;

ei se organizau mai bine; doar asta îi făcea mai buni ca noi; şi o pereche de pene înfipte în umeri, la mişto; am rememorat toate evenimentele; nu lipsea niciunul (educaţie prusacă odată şi odată); în sfîrşit împreună; nu eram convins că totul era adevărat; e adevărat, nu eram convins; totul era un joc; miza pe roşu;  era important să nu uit; rîsul ei îmi creea o emoţie lichidă; schimbam maieul odată la fiecare hohot;

nici măcar nu înghiţisem pastila;

ALTE POVESTI ROZ

Mă simţeam ca o hîrtie de împachetat petarde.  Fratele Geaman îmi construia într-una stadioane „Gheorghe Hagi” şi mă punea să îmi lovesc idealul cu ristul. Credea, cu această ocazie, că mă curăţ la trup. „Extrato de canhamo sem THC”, ca să zic aşa.  Şi cu toate acestea, bila galbenă nu se mai arătase la fereastră de cîteva săptămîni.

Părăsită de găuri şi ea.

(sau cel puţin aşa se spunea)

Se vorbea de o eventuală răpire.

De fapt era o încercare subtilă de substituire.

Cînd am revăzut-o ţinea o altă bilă de bowlling.  Din găurile ei se revărsau zorile. Iar din lovitură îi cîntau cocoşii. 

Măcar de ar fi ştiut că asasinul se ascundea în altă parte.

Şi nu într-o umilă pagină de carte.

Nu mă puteam declara decît de altă părere.  Şi-ţi spuneam, „ măcar de-ai înţelege legăturile infinite dintre triburile africane şi cîmpiile cybernetice -  dormi degeaba în cer.” 
Iţi poţi alinta limba cu trupul meu.

Nici o legătură cu faptul că am devenit ateu. 

Addenda : Şi vorbesc foarte serios spunîndu-ţi toate acestea.
 

Am lipit răspunsul de biletul pictorului.

Acelaşi frigider, acelaşi S.O.S. – mă scufund,

dar nici urmă de imaginaţie şi nici un gînd imund.

M-am înapoiat în simulator. Tu cum îţi imaginezi că s-a întîmplat Gina? 

„Cred că arbitrul s-a apropiat de boxer pentru a căuta armele albe. Uitase să-l verifice la intrare. Aşa se întîmplă mereu, în fiecare an uită să-l verifice pe cel din colţul roşu. Pînă cînd cineva o să-şi dea seama şi va organiza un atentat.  Nu pare a fi posibil, dar este. Sînt aproape sigură de asta. Trebuia să mă fac poliţistă, sînt plină de calităţi...”

În fiecare dimineaţă aceleaşi momente.

Eu te întreb de una, tu îmi vorbeşti de talente.