proza
poezie eseuri arta film
 
 
 

In Memoriam: Nicolae Țațomir

 de Bogdan Suceavă

Descoperise un mod de viață nu doar compatibil cu poezia, ci înlăuntrul ei. Pentru el, fiecare ceas putea fi al poeziei. Dar, în special, ceasul nopții. Vorbea despre insomnie ca despre un mediu advers: în realitate avea o legătură secretă cu poemul și învățase să îi activeze resursele cele mai secrete: cum altfel ar fi putut scrie atâtea poeme despre catedrale sau despre burguri cenușii ? Adevărul e că Iașiul fusese pentru o vreme locul cel mai potrivit pentru a trăi poezia. În Copou, timpul oferă prin tradiție dispense regale.

Ne-am întâlnit ultima oară în toamna lui 1995, cu mai bine de un an înainte ca poetul să se stingă. Era la aproape două decenii după ce ne întâlnisem prima oară. Am vorbit din nou despre cărți. Era îngrijorat de puținătatea cititorilor de poezie, dar nu resemnat. Era mai obosit decât altădată, era altfel, dar când dialogul se întorcea la literatură, ochii i se luminau și nu-și arătau vârsta. Nuanțe atât de elegante de umor: putea să fie ironic cu grație, artă astăzi pierdută. Stalactite în alabastru, scurtul volum de memorii publicat la finele anilor ’80, dă seama despre istoriile pe care ni le amintea uneori. Despre umbrele tutelare în preajma cărora își scrisese poemele: George Călinescu, Mihail Sadoveanu, George Topârceanu, Otilia Cazimir. Mă bucur că toate acele istorii au rămas consemnate. Memoriile lui Orfeu trecut prin Blaga. Am învățat de la el cum poem într-un vers, geamăn unui haiku, poate fi strălucitor. Cum, bolnavă de cotidian, scoica își șlefuiește în tainice cochilii o perlă secretă. De ce poemul e invariant la ambientul vremii și de ce avem nevoie de poem.    

 

 

Din volumul Lebede albe, Ed.Junimea, Iași, 1987:

Un poet clasic

Entelechie

Confesiune

Cineva căuta…

Cărăbușul de aur

Dedicația din album

Geniala bicicletă

Pe umărul dulce al fetei

Trup

Descifrarea cărții de lut

Istoria literaturii mele

Muzeul figurilor de ceară

 

 

Un poet clasic

 

                     Mea culpa

Aedul armoniei de clasic echilibru

Știa ce-nseamnă-un browning de ucigas calibru

Trecea din crâșmă-n crâșmă cu târfele la braț

Bând al amorului ersatz ;

Duhnea de la o posta a fustă și-a rachiu,

Dormind sub pod, pe bănci de cișmigiu,

Într-un hamac oniric cu mirosul amar

Al unui vechi coșmar...

 

În care se făcea

Că stoarce vin de aur din strugurii de stea,

Că-și cumpănește demnul echilibru

Chiar de-i zvârlit ca parte secanto peste Tibru

Și că miroase dulce-a busuioc…

 

Pe strada puritană intra în orice joc  

Și ca o capră-n cleampăn tocând de anul nou

Suna din maxilare a lemn cu sec ecou.

 

Și totuși, totuși, totuși

Vagabondând, poetul cânta sublimii lotuși;

Printre pahare sparte

El răsturna lumina din vis și bea din moarte

Și deslușea serafic în pașii târfei cum

Trec endecasilabii pe-acelaș tainic drum...

 

 

Entelechie

 

Nu eu, ci poezia mă scrie vers cu vers.

 

Confesiune

 

Întâiul vers ce-l ascult –

Fulger ivit din senin !

 

Restu-i astralul destin:

Nici un luceafăr mai mult,

Nici un neant mai puțin !

 

Cineva căuta…

 

Cineva căuta

Tainele, nemuritoarele taine

Ascunse după draperii.

 

Zidurile de piatră

Mai repede, mai lesne-s de stăpuns…

 

Șoptea cineva

Îndurerat privindu-și umbra

Împiedicată-n faldurile grele.

 

Cărăbușul de aur

 

Umbra mea cât un continent

Acoperea întregul destin

Al cărăbușului de aur.

Meditînd, îmi auzeam vocea :

— « Ce scurtă viață are cărăbușul de aur ! » 

 

Deasupra umerilor umbrei mele

O umbră cât terra

îmi acoperea întregul destin.

Asemeni mie ea medita, auzindu-i-se vocea

 

— Ce scurtă viață are umbra

Căreia, meditând, îi aud vocea :

« Ce scurtă viață are cărăbușul de aur »

 

Deasupra imensei umbre,

O umbră cât galaxia

Medita, auzindu-i-se vocea

Din nemărginire... Medita,

Medita asupra vieții cărăbușului de aur.

 

 

 

Dedicația din album

 

Presată, floarea clipei mimează veșnicia.

 

 

Geniala bicicletă

 

La un colț de vreme strâmbă

Unde-un orb cânta din drâmbă,

 

Geniala bicicletă

Se ciocni c-o siluetă…

 

Au rămas pe trotuare –

Ca-n istorii literare –

 

Numai oase și fractură

Din sensibila făptură,

 

Numai avangărzi și artă

Din ghidon și roata spartă.

 

Pe umărul dulce al fetei

 

Din malu-nalt de lut al veșniciei

Am luat o lopată de clipe...

Pe jghiaburi, spațiul curge ca o apă.

Frâmântând, mi-am modelat forma.

Am intrat în cuptorul vieții.

Meșterii pregăteau șmalțul și vopselele... 

Învățând de la ei, m-am strecurat printre ei.

Paleta sufletului meu gemea de culori.

M-am înfrumusetat cu solitudine

Pe fondul ei cenușiu

Am pictat macii efemerului,

Albăstrelele infinitului...

 

Iată-mă anacronic purtat

Pe umărul dulce al fetei,

Legănat de cântecul ei.

 

 

Trup

 

Cârpit cu vis la sacul transcedental – un petic.

 

 

Descifrarea cărții de lut

 

În lutul mort, deodată, argilele tresar.

 

   

 

Istoria literaturii mele

 

Volute, albatroși, spirale, stele…

Istoria literaturii mele.

 

Selenograme. Ego. Tinerețe.

Rigoare temperată de tandrețe.

 

Thanatograme. Humanùm ‘st errare.

Tandrețe temperată de rigoare.

 

 

Muzeul figurilor de ceară

 

Destinul ni-l întipărim în timp

Ca-n lutul moale-un chip violaceu –

Preludiu pentru masca mortuară…

 

Privită din transcedental olimp

Planeta e-un muzeu

Cu miliarde de figuri de ceară.

 

prezentare de Bogdan Suceavă

 

 


respiro©2000-2002 All rights reserved.