Tower of London. Întoarcerea acasă

Tower of London

Trafalgar Square. Locul manifestaţiilor.

O NIŞĂ ÎN ZID

     1. Se schimbă gardienii

     2. Un dublet

     Nu e poem, dar e acelaşi

Tower of London. Întoarcerea acasă

Ora prânzului. Russell Square. Alergi spre Oxford Street.

Spre marile magazine. Să cumperi. Ceva frumos.

Apoi în sens giratoriu. Mc’Donalds. Acasă.

Spălatul dinţilor ca o obişnuinţă înainte de

întâlnire. Alte telefoane.

La ce oră ?

Tot în locul acela ?

Acasă. Ca şi cum nu ai fi acasă.

Cu privirea ferită. Albastru înmuiat în

tinereţea ei. Secţiune făcută de ceilalţi

prin convorbire. Toţi ascultă. Şi tac. Dar poate

nu tac. Ba nu. Tac.

Ora prânzului. Dar alta. Tot Russell Square.

Mai târziu. Fata serveşte masa de sâmbătă şi

duminică cu familia. Aleasă educaţie. Aleasă

familie.

Apoi are program de recreere. Program.

Până la ora 10. Maximum. Nu ştiu dacă

am folosit corect termenul. Am plusat.

Eu şi familia. Are o vârstă. Tinereţea cu

şi fără reguli. Voi consulta dicţionarul.

Căci fata merită. Ironie à la Andrieş.

Intre Charing Cross şi Embankment o

jumătate de oră în care nu mai înţeleg

logica lucrurilor.

Trafalgar Square. Locul manifestaţiilor.

Aici supravieţuiesc porumbeii. În ciuda

oficialităţilor. În timp acţionează distructiv

asupra clădirilor. Cu ciocurile lor mici.

Punct cu punct. Moralitatea lovită de fiecare

generaţie.

Staţie obişnuită de metrou. Coborâre în doi.

Pe aceeaşi cartelă. Ingăduitoare bandă

magnetică. Înregistrare bizară a celor doi

ca un cuplu. Cu aceleaşi caracteristici.

Ora transformată în alte dimensiuni.

Patru basoreliefuri turnate din bronzul

tunurilor franceze capturate în bătălie.

Trafalgar Square.

Drumul spre casă la ora 8.

Ora opt înseamnă limita lucrurilor.

Manifest împotriva orei 8. Merg în direcţia

opusă. Oprire Club 30. Un capuccino şi

nelipsitul B52.

Tower of London. Reşedinţă regală.

Fortăreaţă şi închisoare. Rol multiplu.

Viitoarea regină a Angliei trebuia

să petreacă noaptea premergatoare

încoronării în Turn. Noaptea aşteptării.

Despărţire scurtă. Zona interzisă.

Tower of London

Fortăreaţă construită. Începutul. Zidul plapumei

aşezat artificial. Crescând între noi. Fiecare

spărtură urmărită cu atenţie. Îndepărtarea.

Totul are un scop. Acum e înalt. Ca

zidul fortăreţei. Te obligă să-l respecţi.

Te gândeşti la respectul celuilat faţă de

virginitate. Ţii ochii deschişi. Neîndurător

acest zid. Dar te conduce spre intrarea oficială,

cu Yeomani îmbrăcaţi în costume roşii.

Cu ciucuri la ciorap. Cu tradiţie.

Intrarea e grandioasă, dar tristă. Cu dureri.

Cu ziduri negre. Vechi. Redescoperite acum

de tine. Împreună cu Yeomanul roşu.

Nelipsit. Respectul tău faţă de Yeoman. De tradiţie.

Masivul Wakefield Tower. Schimbarea gărzii roşii.

Ajungi aproape fără să vrei la Bijuteriile Coroanei.

Toată lumea doreşte acest lucru. Respecţi regula.

Istoria te aşază pe banda rulantă.

Tehnologie între pereţii de sticlă şi bijuterii.

Paznici la capătul benzii.

Satisfacţie. Drumul tău. Du-te vino printre Bijuterii.

şi capătul drumului. Sfârşitul experienţei.

Afară lumea flămândă. Te priveşte.

Urme ale experienţei. Corbii rotaţi.

Nelipsiţi. Simbolic de negri.

Ai trecut de fiecare dată pe lângă eşafod.

Consideri în interiorul tău că ai trecut.

Nu-i adevărat. Fiecare experienţă taie puritatea

ta în bucăţi. Publicul curios plăteşte.

Intră în urma ta să vadă locul eşafodului.

Yeomanii - ghizi roşii. Pretutindeni. Ghizi de

exterior. În interior Bijuteriile te aşteaptă

de fiecare dată. Să priveşti.

De fiecare dată ca prima dată.

Deviaţie Tight - cum ar spune doctorii.

Trebuie să ieşi. Lumea din exterior.

Experienţa te-a expulzat brutal cu un

dangăt de clopot.

“Ceremonia Cneilor” se ţine în fiecare

noapte, la ora zece, când porţile

principale ale Turnului sunt închise.

Ochii albaştri goliţi de culoare în zîmbetul crispat

pe muşchii feţei. Statura demnă în mulţime.

Biroul plin de măşti. Toate agreabile. Capabile.

Schimbarea vine odată cu un nou client.

Vizualizarea unui potenţial. Foloasele.

Ce a fost cunoscut la un moment dat

devine dintr-o dată de domeniul trecutului.

Am cunoscut prin simţul proprietăţii.

Rujul şi chipul sunt în ton cu momentul.

Cu zîmbetul la fel de diplomat.

Ce i-ar plăcea unei bărbi mai mult şi mai mult...

Aşa se scriu şi anii necunoscuţi. Prin puncte puncte.

Fardul aşezat cuminte într-un locaş metalic, apoi

în altul din plastic, între ele oglinda.

Şi revin la obsedanta imagine narcisistă. Pe care

trebuie să o îmbunătăţim. Ochiul

vigilent mătură biroul de străini,

cutia de plastic face clic, oglinda ia o poziţie în unghi optim cu faţa şi urmează actul propriu-zis.

Apoi aştepând un nou potenţial, primind complimente

pentru perfecţiunea machiajului

te întorci către fiecare client cu un nou chip.

Totdeauna străin. Orice căutare costă mult.

Peisaje pustii şi tăcute. Fineţea unui

bărbat cu chip melancolic şi tăcut.

Mâini rasate. Mereu plecând. Mereu

venind. Pe fond alb. Fără să privească

trecătorii. Umanizează casele.

Strada care urcă trăgând după sine

casele cu plecări multiple.

Cine se întoarce într-o casă cu

obloane cunoscute şi scorojite de timp?

Plecând mereu. Prelungind scările.

De aici, din poziţie îndepărtată

oamenii se văd plecând. Numai cu spatele.

La alte dimensiuni. Normalul nu interesează.

Casele rămân tăcute. Pe fond alb.

Albul potenţat de ipsos amestecat cu var.

Albul tencuielii. Şi ceea ce vezi.

Inceputul scorţos. Discuţia nu lasă nimic

să se vadă.

“Noblesse de l’élement vulgaire”.

Un poem scris cu caligrafia

uşor lizibilă a lui Maurice. Fără

personaje, fără apărare, fără a-l prinde lângă o femeie.

Ne resetăm mai uşor pe elemente. Mâinile rasate.

Ochii pietrificaţi în idee. Să vină pentru mine, nu

să plece pentru că sunt.

O NIŞĂ ÎN ZID

1. Se schimbă gardienii

biblioteca noastră ca o

închisoare de cărţi. Se schimbă gardienii,

apar ore propice-cărţi propice (feţe blînde

cu albume de artă...dezvoltă)

Apoi alte ore, alţi gardieni,

translarea celor vechi în

lateralul şi în spatele tău.

2. Un dublet

astfel formând zidurile de cărţi. Din ce în ce mai

multe cărţi şi mai nepoliticoase.

Despre cum să găseşti o nişă

în zidul tău : ori

descoperind un dublet,

deci te întorci

la cota cea mai mică,

ori cine mai ştie ?

Dincolo de interesul faţă de

floarea-soarelui şi rotirea ei zilnică,

tăietura ochilor şi a pleoapelor,

culoarea mizeriei este aceeaşi.

dincolo de interesul faţă de

circularitatea mişcării oaselor,

urmărind linia trasată de

lumina becului pe tavan,

culoarea mizeriei este aceeaşi.

dincolo de interesul faţă de

răsuflarea de lângă tine

brutalizându-ţi auzul,

culoarea catharsisului este aceeaşi.

Nu e poem, dar e acelaşi

Cu chipul răsucit în

tranziţia hologramei. De la stânga la dreapta

în continuare: numără !

Cu gura înroşită şi deschisă

tăietura ochilor şi golul din spate

Dintre toate chipurile numai al tău

are poziţia umană.

Barba, nefiresc tunsă

spijinind pălăria cu pene şi flori.

Totul în jurul nostru

se rezumă la penaj şi ecarisaj.

Rujatul atât de drag, cel catalogator

de personalitate.

Faci îndrumări după-amiaza!

  poeme de Simona Şerban