|
circulară
ce
mai faci TU
ce
mai facem noi nici
nu
ne cunoaștem
formal(isme)
în
pauzele dintre anotimpuri
cînd
ploaia
țipă la noi și acum totul
se
duce de rîpă în 2 pagini
lipite
cu oja mamei albă (cu mulți "1" la mijloc)
îmi
pătez cu ea unghiile continuu
mersul
pe bicicletă pînă cînd
bate
piatra ploaia cu ele-n geam
te
aud totuși cum vorbești la
o
mie și una de treceri de
pietoni
depărtare de mine
ar
trebui să arunc în aer
străzile
cu nume de flori
și
așa mai puțin departe
urmează
ce să mai
încheiere
( a)
semaforul
blocat la 12 fix la rosetti
roșu
(cu
Cristi) 1
poem
dansat pe stradă
treceam
pe lîngă acești copaci roz mușcînd
pumni
galbeni de ciocolată se lipeau
mîinile
gura prin păr așteptam
să
plouă peste noi duș-cafea-instant
în
pahare de plastic pete de grăsime
din
barul unde l-am întîlnit pe cristi
cîntă
vivaldi la muzicuță uneori tarkovski nostalgia sau femeia
de
la metrou ai luat-o de mînă în reclama vopsită cu
ojă
sidefie el ea
plajă
nu se vedea marea
all
my friends spun dinții lui cristi
plutind
cuminți în borcanul cu lapte ne lipește
palme
umede de buze poate ne mîngîie stomacul
ni
se va ridica puțin în gît mai
tîrziu
îl vom conduce acasă, rămînem cu
el
dimineața ronțăim solzii din tabloul
în
care pisica gisele își hăpăie puii
întîrziere
ar
fi trebuit să-ți fi scris despre
altceva
omul cu ochi de culori diferite
amprentele
indecise ale zilelor în acuarelă
mă
visează urcînd neîntrerupt o scară
pînă
nu se mai întîmplă nimic poate
expresia
scării trasată de pașii lipiți
de
trupuri străvezii peste care călcăm
cu
grijă ca peste un teren minat altul
cultivat
cu flori rare îl străbați pe întuneric
bîjbîind
cineva mă strigă grăbește-te în
rîndurile
acestea pisicuța denise miaună
împletind
picături tremurate peste foița
elegantă
a volumului baudelaire șezlongul
prăfuit
în care s-ar fi putut trezi
și-a
aprins o țigară cafeaua neagră
macină
umbre rarefiate despre euvisulscara
ne
clătinăm împreună
săruturi
pe lama cuțitului într-o după amiază
de
august trenuri care iau foc înainte de
intrarea
în gară sub privirea copilului
pipăie
pe peron un rest de țigară
îmbibată
într-o peltea de ruj din
coajă
de portocală întinsă peste acoperișurile
pătrate
n-a mai plouat
niciodată
de cînd oameni cu
gînduri
din aripioare de pește zîmbesc
întîrziat
tăcerea puțin ondulată ceasuri
de
pîslă murdară cam atît
poeme de Raluca Baciu
|
