Un
sângeriu de maci
de
Stephan Jackson
Nu
aveam de ales. I-am așteptat precum Mitul Eternei
Reîntoarceri.
Nici Ei nu mai sunt aceiași. Deși par să fie.
Noi părem a fi aceiași. Dar nu mai suntem.
Ei sunt mai mulți, și cu tupeul care-i caracterizează au
acaparat toată
grădina. Știu ce vor. În schimb Noi, mult mai puțini,
macerați de timp și
amintiri ne apropiem cu teama de anotimpul lor regal.
- Te rog iartă-mă că te întrerup. Dar te cauți. Dai,
aluneci în
prețiozitate. Dorești euphonie. Știu, îți cunosc Toamna
cu Janos și Helmuth,
și Iarna în opt puncte, și Davosul de început de primăvară,
și bălăceala în
amintiri din Temesvar. Stai, stai mai bine să te adulmec.
Miroși a Giorgio
Armani și Guns n' Roses.
- Mă lași să continui ? Sunt personaje pe care nu le cunoști.
Alcibiade,
Archibald, Andra, Suzane...
- Ai îmbătrânit. Esti atât de bătrân. Ai 98 de ani.
Când ne-am cunoscut la Bedford School aveai deja câteva
fire argintii la tâmple. Țin minte că după primul
Revelion te-am primit la mine. Eram îmbrăcată cu o rochie
vaporoasă ușor transparentă, pantofi negri cu toc înalt,
am ales niște pahare alungite, un vin roșu...
- ...trenci alb, ochelari antiglonț, marijuana, Tina &
David...Dar acum
Draga Mea nu am de ales. Vezi, vorbim, ne spunem, dar de
fapt va trebui să-i înfrunt singur. Pentru că tot timpul
sunt în preajma lor și le anticipez proliferarea. Desigur,
am gafat - nebun ce sunt - când mi-am închipuit că vom
putea evada neștiuți de nimeni. Să ni se piardă urma la
Kabul, în Transnistria, în Nagorno-Karabah, să fim
combatanți voluntari în Bosnia-Hertzegovina, să nu ne mai
bată nimeni în ușă, să abolim locuințele de serviciu,
livezile cu vișini și mieii care tac.
Ce să fac acum ? Să pun trei icsuri ? Așa ? Sau să
scriu: "Am luat o pauză".
Oricum, m-am reapucat de scris ascultând Mozart.
"Flautul Fermecat". Scriu, deci pe aria lui
Papageno "Ein Madchen oder Weibchen". Totul devine
fermecat, magic. Pe fereastră intră scame, musculițe,
molii, chiar și o turturică. Din tavan îmi coboară pe
fir de argint un paianjen ce-mi anunță musafiri. Cobor în
gradină, ploița de primavară-mi-nstelează chimonoul, trec, indiferent mă
vreau, pe alee, dar făr' de nici un rezultat. Hai să-ți
detaliez. Soarele, jucăuș sau obosit, este traforat de
olanele pavilionului de vară. Câteva raze - acum
anemice - mai dezmiardă frunzulițele gardului viu. Și,
după atatea dulcegării și diminutive, îți pot spune că
remarc aceiași indiferență din partea Lor și-n acest an.
Întorși, aplecați, ca și cum ți-ar arăta fundul, stăteau,
aparent adormiti, lâncezind sub soarele acestei după-amiezi
neașteptat de călduroase.Când mă întorc, (vezi slăbiciunea
mea bolnavicioasă) arunc o privire în marea Lor verde,
aparent spinoasă, și, bineînțeles, o capsulă și-a
plesnit ostentativ carapacea, să-mi arate, sângeriu, cât
sunt de infantil și de dobitoc. Să mă duc în grajd și să
pun mâna pe coasă ? Să-mi treacă din nou treisuteșaizecișicevadezile ca să mă ia mama dracului ? Nu
!
Mulțumesc. Avem în credent celofan, foarfecă, tăiem cât
pentru un buchet.
Un sângeriu de maci !
|
