|
Fantezie
în violet
Schopenhauer
( Doris )
Fantezie
în violet
Sub
cerul deschis peste câmpie
Ca
o poveste nesfârșita,
Stau
întins pe pământ,
Pe
o cergâ de frunze uscate,
Cu
brațele o cruce adormită.
Clipele
mă plouă galbene, roșii,
Violete,
Cu
secunde goale de gând.
Mânate
de instincte primare,
Furnicile,
hoarde ațâțate de hoit,
Mi
se urcă pe brațe,
Pe
gât, pe picioare
Și
mușcă
Obraznice,
cu dinții lor mici
Scăldați
în saliva violetă
Din
acid formic și sare.
Alături,
mângâiate de vânt,
Vibrează-nvinețite
de furie
Florile
ce mi le-ai pregătit
Azi
noapte:
Un
buchet de violete
Din
hârtie.
Los
Angeles, 05-18-2002
Schopenhauer
( Doris )
Ca
să treacă timpul mai ușor
Și
să uităm de mâine,
Să
rupem tăcerea aceea șchioapă,
Am
încercat să vorbim despre Schopenhauer.
Doris
m-a privit mirată
Ca
o găină căzută din pom
Într-o
groapă.
"Dar
cine-i ăsta?"
Și
singurul ei ochi bun mă privea
Ca
o lanternă cu oglinda spartă.
"A
fost un om,
Un
filozof descurajat și trist
Care
le vedea în negru pe toate,
Sau,
poate în gri
Și
nu putea distinge nicăieri
Vreo
speranță."
"La
fel ca mine." Zise Doris
Ca
un ecou de departe,
Cu
glasul ei pustiu,
Cu
falca atârnându-i ca o clanță.
Apoi
am aprins lampa.
Am
continuat să vorbim până tarziu.
Am
închis fereastra spre curtea din spate,
De
unde intra un aer rece
Ca
un șarpe viu.
Dimineata,
când m-am trezit din vis,
Am
găsit-o întinsă pe covor.
Ochiul
ei bun era încă deschis,
Capul
îi era căzut într-o parte,
Falca
îi atârna ca o clanță stricată.
Schopenhauer
dispăruse din decor
Peste
noapte.
Los
Angeles, 05-11-2002
poeme de Dan
David
|
