Vlad Zografi, redactorul de carte, Editura Humanitas:

"Am făcut doar câteva (foarte, foarte puţine) observaţii..."

Este o întîmplare faptul că sunteţi redactorul acestei cărţi sau este rezultatul unei afinităţi cu autorul?

Este şi nu este o întâmplare. Între redactorii Editurii Humanitas, ca fost scriitor (în fine, fost dramaturg), sunt, poate, cel mai aproape de literatură. Probabilitatea ca un roman să ajungă la mine e destul de mare. Pe de altă parte, pe Mircea Cărtărescu îl cunosc de mai mulţi ani. Şi îl admir. I-am citit acum vreo cincisprezece ani poeziile, apoi prima carte de proză, în varianta cenzurată. Amândoi am fost în apropierea criticului Nicolae Manolescu, ce-i drept însă, eu nu mergeam la cenaclu, eu n-am fost filolog şi nici din cale-afară de sociabil – dar nici Mircea nu e, de fapt. Da, este o afinitate: aparţinem aceleiaşi generaţii, există o realitate şi o literatură care ne-au influenţat pe amândoi şi, cred, mai mult decât atât. Eu m-am îndreptat însă spre teatru, care cere altceva.

În ce măsură aţi colaborat, ca redactor de carte, cu autorul? Există autori cu care este mai dificil să lucrezi?

Editorii americani, din câte ştiu, intră mult în carnea cărţilor, ei vor neapărat ceva de la autor. Cunosc exemple celebre de romane rescrise. Nu e cazul meu. Am făcut doar câteva (foarte, foarte puţine) observaţii. Oricum, ar fi fost stupid. Mircea e un autor cu personalitate pregnantă, iar mie însumi îmi repugnă să fac un asemenea joc. Mircea e scriitor, nu fabricant de cărţi care să cadă într-un orizont de aşteptare prestabilit sau să demonstreze ceva.

Anumite pasaje din "Orbitor" folosesc formulări arhaizante similare celor din "Levantul". Aţi luat în considerare posibile ajustări ale acestor formulări astfel încît textul să devină mai uşor de tradus în alte limbi? E gradul de traductibilitate un criteriu major în pregătirea cărţii pentru tipar?

Dacă ai în faţă un roman, îl vezi aşa cum e, în limba în care a fost scris. Nu mi-a trecut nici o clipă prin minte să ajustez formulări în vederea unei viitoare traduceri. Să-şi bată capul traducătorii! Cum vi s-ar părea ca, atunci când scrii, să te gândeşti la eventuala traducere? Nici unul din romanele serioase nu s-ar fi scris. Problema traductibilităţii e una serioasă – ca redactor m-am lovit din plin de ea, dar atunci când e vorba de traduceri! Simplu spus, ca o carte să merite să fie tradusă trebuie să nu te gândeşti la asta atunci când o publici.

4. Ce tip de ficţiune, în opinia dumneavoastră, ar putea stîrni interesul cititorilor de astăzi?

Nu  Nu ştiu. Am putea ghici. Dar îmi sună rău împărţirea pe tipuri. În fiecare ţară e un alt orizont de aşteptare. Nu e evident că un roman de succes în America are succes şi în Franţa, sau unul italienesc în Anglia. La noi, literatura a stat mult sub oniric şi băşcălie, acum lucrurile ar cam trebui să se schimbe, însă nu-mi dau seama în ce direcţie. Aşa-zisele romane realiste, aşteptate aici, nu par să fi sosit încă. Dar generaţiile se schimbă şi asta va aduce mutaţii culturale. Imprevizibile, cred eu, odată ce depindem de atâtea imponderabile. Poate că literatura de dincolo de mode e o iluzie, îmi vine însă greu s-o înlocuiesc cu altceva. Cu ce? Oricum, nu poţi scrie gândindu-te la ce vor cititorii să primească de la tine. Scrii ce ţi se pare ţie important să scrii. Dacă se-ntâmplă ca şi altora să li se pară important, e bine. Cei care scriu trăgând cu coada ochilui la cititor au făcut o alegere despre care nu mai are rost să vorbesc.

5.Radu C. Ţeposu vorbea odată despre mişcarea secretă a cărţilor: vecinătatea lor, în biblioteca unei literaturi, e o formă de comunicare subtilă. În opinia dumneavoastră există o pînză culturală care susţine şi articulează scrisul lui Mircea Cărtărescu? Ce rol credeţi că joacă în succesul pe care îl au cărţile lui Mircea Cărtărescu rupturile clare/ decantările culturale fine şi contiguităţile cu proza predecesorilor, colegilor de generaţie şi… chiar cu scrisul propriu?


Mircea Cărtărescu vine din poezie şi nu văd vreo demarcaţie între poezia şi proza lui. Are forţa ca, după ce a asimilat formidabil literatură română şi străină, să fie el însuşi – lucrul cel mai important pentru un scriitor. Mai mult, Mircea e un scriitor profesionist în cel mai bun sens al cuvântului, iar asta îl leagă de tot ce s-a scris, în reţeaua despre care vorbiţi. Îmi dau seama că în toate lucrurile pe care le-am spus aici mă ţin departe de limbajul criticii şi teoriei literare. Oricum, nu mi-e propriu. În plus, recunosc că am un soi de neîncredere în el. Pentru care îmi cer scuze.

      Redacţia Respiro multumeşte Domnului Vlad Zografi pentru  participarea la acest forum.