Time
Machine
de Adrian
Buz
Nu scrii
fiindcă ai ceva de spus, ci
fiindcă ai vrea să spui ceva.
Emil
Cioran
Emil Cioran
Roţile timpului
macină obsesiile omului şi uneori un bolovan de cremene scapă īn
angrenaj şi opreşte timpul
totul se repetă īn cicluri precise,
previzibile
totul se compune īn mod precis din tipare şi matrici
zeul,
ermetic īnchis īn formula moleculară a apei de ploaie
apa īntreţine
viaţa
tot universul īşi găseşte raţiunea supremă
īn ciorapul nesfīrşit, de līnă pe care coana īl tricotează
uneori, stīnd īn uşa de la intrare, pe scaunul ei cu trei picioare mai
degrabă o ocupaţie care dă bine īn decor decīt un lucru cu
utilitate
iar profetul pune toiagul īn nisipul deşertului şi,
deodată, ţīşnesc īn peisaj trei peşti şi cinci
pīini
miracol!
miracol pe dracu, trece Lazăr
īnjurīnd
vreau să spun că nu m-aţi lăsat
să-mi dorm somnul morţii ca o persoană oarecare
parcă sīnt
eu vinovat pentru fierbinţelile voastre
vă sar pietroaie din
cap
porneşte timpul şi lăsaţi-mă să
mor
eternitatea e o povară
miracol
se cheamă poate faptul că eu mai am amintiri
īn amintirile mele,
aceste figuri de ceaţă devin personaje
abia dacă īmi vine
să cred că sīnt reale, că au fost odată
reale
sfărīmate de īncordări, de arheologia interioară
schizoidă care m-a adus īntr-o dimineaţă la uşa casei din
strada Beethoven, vizavi de parcul cu tei, cu un ziar strīns sub braţ
şi o grămadă de datorii morale pe cap
şi personajele memoriei
ies la iveală, aşa cum se īntīmplă cīnd nu ai o ocupaţie
riguroasă
cīnd eşti obişnuit să moţăi
jumătate de zi, cu gura deschisă, pe un scaun, aşteptīnd
declicul interior
dar mai degrabă cred că ăsta-i Picu, aşa
cum īl cunoaşte toată lumea
şi chiar scot o
imagine-ceaţă dintr-un pliu incert al memoriei
cu Picu īn pantaloni
scurţi, un copil cu genunchii zdrobiţi, trăgīnd de coadă o
mīţă, jumătate vīrīt sub o maşină
ruginită
şi eu īntotdeauna trebuia să-l sot afară, altfel
şi-ar fi petrecut restul zilei dormind acolo
pe sub norii suri de
iarnă, se furişează o armată de diavoli cu nume dintre cele
mai ciudate
Ţilu, Limbă, Cotor, Briceag, Ulă
chiar vrei să
ştii de unde-şi trage porecla?
heh!
Şpil, Maroc, Bilă,
Dudă
Dudă asta era un tip extrem de ciudat
poate chiar mai ciudat
decīt Picu
de aceea, cīnd ne deplasam īn formulă completă, era
īntotdeauna cel care īnchidea plutonul
la doi, trei paşi īn spate
ca un
lepros care puţea şi scuipa cīnd vorbea
imaginea care s-ar compune din mai multe
relatări distincte
din relatările unor persoane diferire ar fi atīt de
precară, un fel de realitate cu un contur nesigur, care nu ar duce decīt
la confuzie şi ar fi subiectul unor denaturări ulterioare
şi
chiar dacă, printr-un efort unanim, un efort care presupune
toleranţă, īnţelegere şi acceptare ei bine, īn zilele noastre,
cīnd nimeni nu mai e īn stare să spună da, īmi pare rău, am
greşit, ar fi stupid să pretinzi cuiva să fie īntr-atīt de
anacronic
deci, īn cazul īn care
conturul s-ar suprapune īntr-un mod fără echivoc, ar
rămīne conţinutul misterios, obscur
cīteva chestii abia
şoptite
o voce care lasă o frază neterminată
o voce īn
barbă, priviri plecate
bineīnţeles, resentimentele născute din
impresia că celălalt ştie mai multe decīt tine
nu, dragul meu,
ar trebui să găseşti pur şi simplu o formulă
convenabilă, una care īţi convine ţie, īn care să īnchizi
căcatul ăsta din trecut şi să-ţi vezi de
treabă
altfel eşti futut pe veci
Victor
īmi indică īn felul lui sigur, mult prea sigur după părerea mea,
soluţia lui care, ca de fiecare dată, era Soluţia
băiatul
ăsta refuză şi azi să priceapă, īn ciuda felului
analitic şi foarte inteligent īn care priveşte totul, că uneori
se poate īnşela
vreau să spun
proprietăţile lui
intelectuale
uh, domenii infinite acoperite de aurore boreale
nu avea de unde
să ştie, cum stăteam acolo, la o masă joasă de
cīrciumă acelea erau zilele cīnd ne īntīlneam undeva īn centru,
līngă Universitate că aveam să trecem prin multe alte
aventuri, cīteva dintre ele comune, pīnă să putem ajunge la acea
concluzie generoasă care ne va scoate definiv din orbire şi surzenie
Absurdul nu vine din
faptul că aceasta e cea mai bună dintre realităţi, fiind
īntr-adevăr singura, ci din aceea că nu ne-am săturat să
visăm la una mai bună. Ca
de obicei, īmi servea una din specialităţile lui. Făcea,
bineīnţeles, referire la anumite evenimente recente din care se putea
īnţelege că sufăr de o oarecare doză de idealism care
mă pune īntr-un conflict neserios cu realitatea. Ştiam reproşul
lui. N-aş
fi crezut, zău, că eşti atīt de tīmpit.
Dar de data asta cuvintele lui răsunară mai degrabă electric
şi pentru o secunda īmi dădură o nevralgie de dinţi.
Două personaje īntr-un film de duzină, două personaje cu
două vieţi de duzină. Nu, Victore, nu ai dreptate
nici eu nu am
dreptate
nimeni nu are dreptate
nici acum şi nici īn vecii vecilor
pentru
că nu avem cum să avem dreptate decīt simplificīnd totul
Aceste relativizări,
aceste absolutizări la care īţi supui mintea,
īmi spune el, privind jocul de lumină pe care soarele īl face filtrat de
plopi pe vitrina cīrciumii şi apoi īn fumul dens dinăuntru, fac parte din
acelaşi sistem prin care īţi camuflezi ratarea
adică īţi
mături tot rahatul sub acest covor uriaş al neantului şi te
laşi īntr-un cot, suspinīnd
deşi trebuie să recunoaştem
că lucrurile care se
văd
toată această construcţie uriaşă pe mii de
etaje, cu reclame multicolore, nu e decīt un pretext
un pretext care
serveşte marii maimuţe care sălăşuieşte īn mine
şi īn tine
şi atunci construcţia apare ca o mină neagră
prin care ne săpăm īncrīncenaţi traseele unui
ceea ce cu
teamă numim
destin
prejudecăţi de ţaţă din cauza
cărora vom pierde īntotdeauna semnificaţiile esenţiale
Cum?
Victor īşi scoase ochelarii şi īi şterse
migălos
pătaţi cred de rahat de muşte
eu ştiu?
īţi
aminteşti
cum să nu ţi aminteşti
acele faimoase
cuvinte
nefericirea omului constă īn faptul că nu poate să stea
liniştit, īnchis īntr-o cameră. Īşi
puse pedant ochelarii, zīmbind mulţumit de repertoriul său
nesfīrşit şi privi din nou vitrina, un superb vitraliu de
lumină, pentru cīteva clipe tremurīnd viu. Cuvintele lui mi-au făcut
bine atunci
chiar dacă habar nu aveam ce vrea să spună şi
cam unde ar fi vrut să ajungă
īnsă o lene calmă īmi
surprinse inima şi o linişti
un fel de drog autoprodus din
emoţii ca o muzică
doar că muzica, īn ciuda efectului
neaşteptat de sănătos, ţīşnea dintr-o fanfară de
idioţi surzi
-Ăi vre, n-ăi
vre, mi se pare mie, după cum te văz eu pe matale de vrednic, că
camera asta ţi se cam potriveşte, īmi oferi generoasă una din
nenumăratele camere-cuşcă ale palatului ei infernal.
Asta e cucoana, aşa
vorbeşte ea o limbă a ei īn care recunoşti cuvintele limbii
vorbite de oameni, dar greu. Mă īmpinse de la spate īnăuntru şi,
iute, ca nu cumva să scap afară, trīnti uşa īn urma mea. Ecoul camerei aproape goale mă
īnfioră de o tristeţe aparent fără remediu. Dacă era
un nou īnceput, aşa cum sperasem
că va fi, atunci era cu siguranţă un īnceput prost. Da, avea ea,
coana, un ochi cu care vedea īn om. Cam atītea parale făceam eu
un pat cu
rame metalice, un fier preistoric şi o saltea diformă īn care
parcă era ascuns un cocoşat, īnvelită cu lenjerie aspră, o
masă, o chiuvetă īntr-un colţ, un dulap cam şubred şi iată tot de ce are nevoie un om
golit de ambiţii. Stăteam acolo şi ascultam ecoul sec pe care
camera lungă īl făcea īn mine şi auzii uşa īn spate. Īn
fond, trebuia să fie sigură că nu fug
Mă privea cu un ochi
prin crăpătura īntunecoasă a uşii, apoi mai zise ceva, dar
mi-a fost imposibil să pricep ce. Şi astfel am luat
cunoştinţă de o serie de personaje īngrozitoare, care
păreau fără sfīrşit
zămislite parcă de un zeu
alcoolic īn momentele lui subterane de maximă plictiseală
īn fond
oameni obişnuiţi, ca mine. Da, strada Beethoven, numărul 9,
līngă parcul cu tei şi platani, īnconjurat de plopi, o uşă
masivă pe care se intră direct din stradă īntr-un zid de case
care coboară īn jos, spre piaţa largă, ziua plină se
porumbei şi pensionari īn derivă, seara plină de tineri
căţăraţi pe monument, un erou ecvestru
Greu să le
deosebeşti pe unele de altele, locuinţe vaste pe două nivele
mansardate. Un zid lung de cărămidă roşie
poate doar
tăblia smălţuită cu numărul, mirosul de mīncare
trădīnd anumite preferinţe gastronomice, tonul vocilor ce răzbat
īnfundat dinăuntru, răcnetele de sugari ca ale unor mīţe īn
călduri, chipurile pocite de sictir īn ferestre, numărul de sticle de
lapte pe care le lasă lăptarul īn zori, sau cine ştie ce alte
amănunte te-ar fi putut ajuta să te orientezi, īnsă doar atunci
cīnd toate aceste lucruri ţi-au devenit familiare. Altfel, toată
strada pare un suflet comun, o singură entitate care are chip de
cărămidă roşie, animată de un număr
nesfīrşit de nevoi elementare. O voce īngropată adīnc īn carne
īşi urlă disperarea: Petricăăă!
Şi moş Bibu
ocupa strategic scaunul de la intrare, privind alb īn şuvoiul de
cetăţeni buimaci al străzii. Chip totemic fumegīnd o pipă
străveche din lemn de
pupăz?
sau şpīrţ?
sau din aluminiu
dublu laminat? Parcă. Zic, scoţīnd ziarul de sub braţ şi
fluturīndu-i-l pe sub nas bătrīnului:
-Bună ziua
aţi
dat un anunţ la ziar.
Şi moşul zice:
-La ziar.
Şi eu zic:
-Da, la ziar
anunţ,
şi las să-mi cadă din spate sacul de in īn care īmi adunasem
lucrurile, ca un semn al intenţiilor serioase de a mă aşeza
şi eu aici, printre ei
circul ororilor.
-Anunţ, zice
moşul, privindu-mă alb.
Şi zic, dintr-o
suflare, cuprins de-o bănuială:
-Doamne miluieşte
popa prinde peşte.
-Peşte, repetă
bătrīnul, confirmīndu-mi bănuiala, fără ca măcar un
fir de muşchi să-i tresară pe chip.
cu siguranţă
că Dudă era mai ciudat ca Picu
o ceată de bandiţi
furişīndu-se pe sub norii suri de iarnă, animaţi de
intenţii criminale
şi Dudă īncheia plutonul, tīrīnd după el
o damigeană cu vin dulce, de care ăştia mai mari īl
făcuseră responsabil
un trup de sfori şi arcuri cartilaginoase
şi o inimă neagră şi acră ce-i boţea chipul īn
permanenţă, făcīndu-l să semene cu un diavol al urii
gratuite
ce-i drept, ar fi putut fi o onoare faptul că primea o asemenea
responsabilitate din partea golanilor mai mari
ceţurile mele īmi spun
că era īntr-o zi de Crăciun şi damigeana o adusese Ţilu, un băiat negru ca o tigaie,
cu gingii şi unghii vinete
taică-su, un gropar beţiv şi
bătrīn
īntotdeauna īn zile ca acestea, cīnd cimitirul se umplea de
creştini pioşi, venea acasă īncărcat de mila lor, de cele
mai multe ori lichidă
cerul sur, luminat de miile de lumīnări şi
de strălucirea inutilă, īndīrjită, absurdă cu care viii
īşi serbau morţii şi undeva, nu departe, un cor de
bărbaţi cīntīnd colinde
ăsta are acasă oase omeneşti, īmi spuse odată
Picu, privindu-mă cu coada ochiului
ba chiar ai putea
să faci un om īntreg din ele, şi un fior de neīnţeles īi
străbătuse carnea tīnără şi nedeprinsă īncă
cu astfel de gīnduri
Picu ştia cu siguranţă ce are Ţilu
acasă
ştia pentru că era singurul care se īnmuia la
rugăminţile lui şi uneori se ducea să-l mai ajute la carte
bă,
măcar să īnveţe şi el să citească
să
citescă şi el pe Monte Cristo şi pe ăştilalţi
şi cīnd zicea asta,
o duioşie stranie şi sinceră īl cuprindea
dar pīnă să
ajungă să se alfabetizeze Ţilu, umblam prin cartier şi
comiteam tot felul de orori, spre disperarea mamei care considera că eu
n-am ce să caut cu asemenea derbedei
mici incendii, animale mutilate,
ferestre ţăndări sau dinamitări cu carbid, furturi minore
şi alte crime
şi vara ne strīngeam pe lacul de dincolo de ultimul rīnd de blocuri
plin de gunoaie şi de
animale domestice moarte, uneori o duhoare pestilenţială se ridica
din apa verzuie īn care trăiau cu greu cīteva familii mutante de
peşti şi broaşte
şi Picu, īncremenit īn lotus, mare
pasionat de yoga, un bun camuflaj pentru narcolepsia lui
stătea cu orele
īn soarele torid, fără ca miasma cruntă a bălţii
să aibă vreun efect asupra lui
iar noi ascultam greierii pīnă
tīmpeam, nu ştiu dacă nu cumva ne ţīrīiau creierii
şi,
īnainte ca plictiseala să ne ucidă de tot, īl bombardam pe Picu cu
bulgări de ţărīnă de la mare distanţă
eram cu
Picu cīnd, īntr-o toamnă senină, ne-am făcut de lucru īnspre
baltă şi am descoperit sursa urii permanente a lui
Dudă
ăştia mai mari īl sodomizau ca pe un cīine la
adăpostul unei tufe uscate de mărăcini, īn scandalul pe care
broaştele īl făceau īnnebunite parcă de groază
am fugit
de-acolo cu feţele umflate de ruşine şi neputinţa de a
pricepe acel spectacol
mă mir şi acum că Picu nu a crăpat
de spaimă şi indignare
ar trebui să
ştii un lucru
oamenii ăştia nu trăiesc prin mine
abia
dacă mi-i amintesc
şi cum adică să trăiască prin
mine?
am auzit de atītea ori prostia asta
cutare trăieşte veşnic
atīta vreme cīt lumea īşi aminteşte de el
un căcat!
cutare
dacă a murit, e mort şi nimănui nu-i mai pasă de el,
aleluia!
poate, dacă a făcut lucruri īnsemnate
dar asta nu
īnseamnă că el e viu
ascult a noua de Beethoven, să zicem,
şi o voi asculta şi mīine, dar Beethoven e mort şi nu mai poate
să fie surd şi un pic cam nebun
biografiile romanţate insistīnd
pe aspectele insolite
avem, nu avem?, o
simpatie bine dosită pentru smintiţi
nu mai poate să bea un schnapps sau să se bucure
de un apus incendiar sau de altele, deşi corul lui nesfīrşit
sfidează veşnicia
cu părul măciucă, fredonăm cu
toţii oda bucuriei
cīteva acorduri īntr-un moment publicitar īntre
două ştiri cutremurătoare
dintre cei de care īţi povestesc
o parte sīnt deja morţi
morţi de-a binelea
ei nu trăiesc prin
mine, oricīt m-aş strădui eu să mi-i amintesc
pentru că ei
n-au făcut nici măcar lucruri īnsemnate, n-au facut altceva decīt
să-mi populeze copilăria şi adolescenţa
Ţilu a murit
īntr-un şanţ, cu ficatul ţăndări, fără
să fi apucat să-l citească pe Monte Cristo
īi era mai la
īndemīnă mila īn damigeană a creştinilor din cimitir
Şpil a
ajuns frizer
īntr-o zi s-a īnţepat īn foarfece şi s-a infectat atīt
de tare, īncīt au trebuit să-i taie mīna
dar infecţia l-a cotropit
şi au trebuit să-i taie tot braţul
şi au tot tăiat din
el, īncīt pīnă la urmă n-au mai avut ce
aşa că au īndesat
ce-a mai rămas din el īntr-o cutie de conserve
unul din acele dispozitive
ieftine pentru suflete o invenţie a doctorului ZZ
cutia au īngropat-o
sub nucul din faţa prăvăliei īn care lucra
īn caz de nevoie
să-l mai consulte la cīte o barbă mai rebelă, la cīte un tuns
mai sofisticat
Maroc, eh
Maroc face puşcărie pe viaţă pentru
un număr record de violuri pederaste, pedofile, zoofile
īnsufleţite
sau nu, milioane de victime intrau in raza nestăpīnitului său
libido
deşi mă tem că puşcăria e ultimul loc la care
trebuiau să se gīndească pentru un asemenea individ
şi poate
nici sigilat īntr-un puţ, la o sută de metri sub pămīnt, castrat
şi cu creierii prăjiţi n-ar fi fost o soluţie
Dudă?
ai
să rīzi poate dacă īţi spun că şi Dudă e
mort
umbrele memoriei mele plutesc ca o ceaţă de noiembrie peste
balta din spatele ultimului rīnd de blocuri
īn baltă pluteşte
Dudă, īnecat
din cauza ploii, malul devenise alunecos
cine ştie cīt
se zbătuse acolo, īncercīnd să iese din acea spurcăciune,
martoră de-atītea ori a propriei lui terori
dar cum ajunsese acolo, īn
apă?
toate aceste lucruri nu s-au īntīmplat la capătul
civilizaţiei
vreau să spun că, īndată ce ieşeai dintre
mătrăgunile şi bălăriile de pe baltă şi
treceai pe asfalt, puteai foarte uşor să iei un taxi sau un autobuz
un
sfert de oră pīnă īn centru
blocurile, deşi meschine, strīmte
şi insalubre, aveau apă caldă curentă
un fel de a spune, īn
acele vremuri apa caldă nu era singura
raţionaţizată
oamenii care locuiau īn ele, slujbe permanente
şi un dezvoltat simţ al proprietăţii, īn ciuda vremurilor
care puneau totul la comun
plus unul moral
Picu mi-a povestit despre Maroc
şi am surprins pe chipul lui o umbră de satisfacţie atīt de
intensă, īncīt aproape că devenise incandescent
Picu nu putea
să-l ierte pe Maroc şi probabil că nu l-ar ierta nici dacă
l-ar vedea īntr-o groapă comună, stropit cu var
Picu
dacă
ieşi cu Picu īn oraş, trebuie să ai mare grijă
ieşi la
o bere şi īl pui uşurel pe un scaun şi la plecare trebuie să ai grijă să nu-l uiţi
acolo, ca pe o geantă roasă
īl faci sul şi ţi-l vīri sub
braţ, eventual fără să-l trezeşti
despre Picu se spune
că e copilul unei femei singure, fără bărbat adică, ce
lucra odată ca infirmieră īn spital
Īntr-o
noapte, la reanimare, ea īncălecă un pacient sub anestezie, unul
proaspăt operat de un cancer comun
a fost un act steril, o
īnsămānţare fără plăcere, fără nimic altceva
decāt dorinţa ei de a scăpa de singurătate
mai mult ca sigur
că omul ăsta era inconştient, erecţia lui nefiind altceva
decāt răspunsul fiziolog al organismului la stimulările pe care ea le
efectuase medical, aseptic
n-ar fi nici o mirare ca Picu să fie
plămădit din ultimele spasme ale unui muribund năucit de
droguri, o substanţă uleioasă īn care viaţa īnoată
spre o lumină care nu mai e nicăieri
dar Picu are momentele
lui
nimeni nu poate da o explicaţie ştiinţifică acestui
fenomen foarte rar ītīlnit
pentru că, atunci cānd Picu e treaz, pare
cuprins de o frenezie cumplită, gāndurile...care or fi...scot
flăcări
pare străbătut de radioactivitate şi
tremură mărunt
din el ţāşneşte o lumină
halucinantă care īi face pielea transparentă
īi vezi prin craniul
translucid, ideile şi pālpāirile neuronilor şi le auzi trosnind ca
nişte surcele, ca nişte articulaţii sfărāmate
rosteşte
cuvinte cu o viteză ameţitoare, dar limba īn care vorbeşte e una
necunoscută, o limbă pe care pare să nu o priceapă nimeni
mă
rog, asta ar fi o poveste interesantă
de fapt Picu avea tată
lucra
īntr-adevăr īn spital, la morgă
şi, aşa cum se
īntīmplă de multe ori, omul ajunge să se confunde cu mediul īn care
lucrează
despre bătrīnul lui Picu ai fi putut spune foarte uşor
că e un cadavru ambulant
Victor,
după ce īşi curăţă bine ochelarii de rahat de
muşte şi mintea de propriul ei rahat, mă privi, zīmbind larg
ca
şi cum tot ceea ce vorbise pīnă atunci nu fusese decīt o cacialma, un
substitut al unei tăceri de nesuportat, aşa cum se īntīmplă de
obicei. Īmi īntinse ziarul. E timpul să trecem la lucruri mai serioase.
Uite, ai aici o adresă. Strada Beethoven, numărul 9
eu zic că e
rezonabilă şi eşti aproape de centru. Beethoven numărul
9. E o glumă? Oferta era īncercuită cu pixul şi cu acelaşi
pix scris, chiar Victor scrisese, īntr-o caligrafie ascuţită,
gotică: Mister Hardcore. Īl mai auzisem o dată adresīndu-mi-se
astfel şi atunci l-am īntrebat de unde scosese porcăria aia. Fumezi
ca unul căruia pare că nu-i ajung niciodată ţigările. N-am
insistat, īmi era suficientă explicaţia
īn special că venea de
la el. Se ridică, mă ridicai şi eu şi
ieşirăm īn şuvoiul zgomotos al străzii. Mă ofer să-l duc cu maşina
unde
o fi mergīnd. Din felul cum mă priveşte īnţeleg că n-am
unde să-l duc, fiind aceeaşi specie de artist liber, independent,
fără obligaţii către instituţiile statului. Mai mult
ca sigur, ceea ce-mi spuse īn continuare chiar īmi confirmă bănuiala,
tocmai era īn drumul unui gīnd lung şi nemilos, un gīnd ca o indigestie,
ceea ce presupunea plimbare solitară.
şi te rog să te
gīndeşti la un lucru
adică uite īn ce hal am ajuns
nici măcar nu
mai ştii cīnd gīndeşti cu mintea ta şi cīnd eşti un
plagiator
am ajuns la o intoxicaţie intelectuală, o suprasaturaţie
şi,
deşi te declari un amator de frumos, frumosul nu te mai atinge decīt
dacă se īnscrie īntr-o schemă teoretică
cu alte cuvinte,
dacă are instrucţiuni de folosire
sau mai bine zis, dacă se
aplică peste noţiunile, conceptele tale de
frumos
altfel abia dacă īţi mai īmi place ceva
cīnd spui nu-mi place,
dai un verdict, decretezi
condescendent
fie că vorbeşti despre iaurtul de la micul
dejun, fie că e vorba despre unul din contemporanii tăi care nu a
apucat să facă istorie şi deci să intre īntr-o
schemă
nu mai cunoaştem plăcerea brutală şi inocentă
straniu blestem ne apasă pe noi, ăştia, īnsetaţii de
cunoaştere şi frumos
nu crezi?
eu refuz să mai fiu un intelectual
cu simţuri tocite, de chirurg la pensie
Cum? Dispăru
după colţ, subliniind cuvinte şi urmărindu-şi
potecile, sperīnd probabil să-şi găsească dublul interior
de care avea nevoie, muza intactă
nucleul primar. Iar eu mă
īntrebasem īncă o dată ce dracului a vrut să spună. Īn urma
digestiei, avea să-şi pregătească alte cīteva
băleguţe strălucitoare pe care să le lanseze, īntr-unul din
momentele lui bune, īn societate. Pentru că am uitat să-ţi
spun
dar Victor este un om de lume. Iar lumea īn care se īnvīrte el are tot
atīt de multă nevoie de el cītă are el de ea. Vorbeşte
seducător despre spiritualitate, iar unul din cuvintele lui preferate este
intelectual
Ştii genul
Mă tem īnsă, după cum īl văd
acum, că acele momente au apus. Victor era bărbatul care īşi
vrăjea gagicile cu chestii ieftine, intelectualul care ştia
să facă diferenţa dintre ei şi noi. De
după colţ, īi aud răspicat gīndurile, o dată intrat pe
frecvenţa lui: iată un lucru pe care nu-l vei putea īmpiedica
nicicum, niciodată
oameni dispreţuindu-se, urīndu-se pentru că
folosesc săpunuri diferite, mīnīncă la restaurante diferite sau
fumează ţigări diferite
cu atīt mai mult pentru că gīndesc
diferit
Mă urc īn maşină şi pornesc spre strada
Beethoven numărul 9
Da, se pare că vremea lui Victor, aşa cum īl
ştiam odată, a apus
A intrat īntr-o nouă eră
şi
aurorele boreale īşi schimbă forma şi culoarea.
-Ţuţi,
mă plictisesc de moarte.
Stau
la tejghea īn barul ăsta
Fred se cheamă
nu am mai fost niciodată
aici şi privesc această scenă: fata se bīţiţie şi
se īmpinge cu şoldul īn scaunul unuia dintre cei doi tineri
incredibili de
tineri. Băieţii fumează şi discută. Crīmpeie de
discuţie ajung pīnă la mine estompate de fumul dens.
-La
naiba, ţi-am zis că ar fi trebuit să fii acolo, acum nu mai
poţi face nimic
ai ratat toată afacerea ca ultimul fraier
Tīnărul
īi īntinde fetei un pumn de monede şi īi face semn cu bărbia spre un
flipper, apoi se īntoarce şi se spijină cu spatele şi cu coatele
de tejghea, privind-o cum se īndepărteză. Rīnjeşte,
dezvelindu-şi jumătate de dantură, cuprins de o stare de
mulţumire. O jumătate de rīnjet şi īntr-un canin īi
străluceşte o galaxie, galaxia lup tīnăr
ceva sănătos,
neobişnuit cu maxima zilei, cu panseuri sau cu analize complicate şi
inutile, altele īn afară decīt cele pentru care se antrenează
zilnic
afaceri
-N-ai
să mă crezi, dacă īţi spun, de ce e īn stare pramatia asta
mică
īntotdeauna trebuie să fie una ca ea
rău pentru afaceri,
şi rīde hīrīit, din gīt, un rīs sub aceeaşi constelaţie a
caninilor galactici.
Fata
se propteşte parşiv cu şoldul īn flipper şi trage o
bilă. O joacă ca o felină domestică, unduindu-şi
jeans-ii strīmţi, şuierīnd, torcīnd, curbīndu-şi spatele şi
lăsīndu-şi părul nu foarte lung peste umeri. Evident, jocul ei
nu e o īntīmplare, produsul unei lecturi proaspete
sau poate
maşinăria impune stilul. Deşi nici unul dintre noi, cei de la
bar, nu are acasă un Olivetti care se cheamă Abulafia, ne
bucurăm de spectacolul crud, savuros. Fata īşi joacă bila
pasional, iar maşinăria cīntă şi emite lumini care se
proiectează prin fumul dens, lăsīnd impresia că se bucură
şi ea de favorul tinerei, īn timp ce discuţia celor doi tineri de
alături se amestecă, se topeşte īn zumzetul ambiental. Şi
eu stau acolo şi mă īntreb ce şi cīt trebuie să mai
aştept, urmărind imaginile din micul ochi de sticlă de deasupra
barului
un cap vorbitor prezintă ştirile: o nouă acţiune
a Comisiei de control
primul ministru ia atitudine
sindicatele pregătesc o
grevă generală
īntotdeauna aceleaşi
căcaturi
īntotdeauna
Şi chiar īn acel moment se produce o clipă
de suspensie, o tăcere īncremenită, aproape o părere şi
toate capetele se īntorc spre uşă, membrii unei secte stranii salutīndu-şi
preotul. Intră, uriaş, īmbrăcat īn negru, cizme şi
panataloni de piele, un bărbat voinic, de vreo doi metri, cu păr
prins īn coadă şi o barbă bine īngrijită cu reflexe
albăstrii. Nu am cum să văd aceste detalii īn lumina slabă
a cīrciumii necunoscute
le-am reţinut la prima noastră īntīlnire, dar
nu pot să nu remarc efectul pe care intrarea lui teatrală o are.
Probabil că la fel intrase şi īn camera mea, introdus de coană.
Murea de curiozitate să vadă ce-i cu chiriaşul cel nou, care are
deja musafiri atīt de stranii. Dar chiriaşul cel nou fu şi el la fel
de surprins ca bătrīna. Mă trezeam după un somn de
cīte
ore?
aproximativ 20 de ore īn care nu-mi amintesc să fi visat ceva, dar
mă simţeam poate mai obosit decīt atunci cīnd mă culcasem,
călare pe cocoşatul din saltea. Şi tocmai cīnd mă frecam la
ochi, el se mută de pe un picior pe altul
l-am văzut
ca şi cum
ar fi rămas īn cameră dintr-un vis teribil.
-Mister
Hardcore? spuse şi zīmbi atīt de subţire, īncīt mi se făcu
rău
M-am dat jos din pat, īncercīnd să-mi ascund uimirea şi slăbiciunile unei
treziri subite, iar el mă urmărea placid cum mi-am tras pantalonii
şi i-am īncheiat cu greu, stīnjenit, īntors cu spatele şi m-am spălat
pe faţă īn chiuveta mică din fundul camerei, īncercīnd să
pricep ce naiba se īntīmplă
Īl simţeam cum mă priveşte
şi deodată īmi aminti cine e
Victor īmi spusese că vrea să
mi-l prezinte, că se arătase curios de mine şi ar fi vrut
să mă cunoască
-Victor?
īntrebai sugrumat
-Nu,
Theo
de la Theodor
cu haş, spuse expirīnd pe consoană pentru a o
accentua
o ironie redundantă
Pe
dracu! Auzisem că-l cheamă Theo
cu haş sau
fără
īntrebasem de Victor ca fiind singurul care putea să-i
spună unde mă găseşte
Mă īntorsei spre el şi,
treaz, l-am văzut amuzīndu-se de glumă, l-am văzut īn lumina
după amiezii, īntreg, uriaş, cu totul negru, păr şi
barbă şi hainele excentrice, privirea şi zīmbetul
subţire
şi am decis: T, uriaşul T
Şi ce mă-ta vrei
-Da,
şi?
Pentru
ca tocmai atunci să intre coana cu o tavă cu cafele.
-Ia
mă, băieţi, să nu zică cineva că nu-s eu
gazdă dă inimă
he-he-he
Nu
m-aş fi mirat dacă l-ar fi pus pe Moş Bibu să scuipe īn
ibric sau ar fi turnat acolo nişte pişat de pisică. Dar cafeaua
fu chiar bună şi se dovedi de efect şi ne aşezarăm,
după ce bătrīna ieşi şi, conform ritualului, mai zise ceva
prin uşa un pic crăpată
dracu ştie ce
T īşi scoase
pachetul de Gitanes
īmi īntinse şi mie una cu un gest firesc,
fără să fi cerut
Şi mirosul de tutun tare se amestecă
prin aburii de cafea
m-am trezit definitiv
Bineīnţeles, afaceri
bineīnţeles, īmi cunoştea munca, ştia de scandalul de la
Academie, ştia că trec prin momente nu tocmai fericite
Vorbea rece,
chipul imobil, privind parcă prin mine, undeva, īn spatele meu, unde se
găsea ceva, o evidenţă liniştitoare
de aceea era calm
cred
Īşi deschise haina neagră şi scoase din buzunarul de la piept un
plic pe care īl aşeză pe masă
Dacă erau bani,
īnseamnă că erau ceva bani. Şi īntr-adevăr erau bani. Am
īntins mīna după ceaşca de cafea, dar m-am trezit că
răsfoiam teancul de bancnote. Eram la fundul sacului şi nu prea īmi
venea să fac mutre.
-Şi
ce vrei?
-Pentru
īnceput să ne cunoaştem mai bine.
O
afirmaiţe destul de intrigantă pentru vremurile pe care le
trăim, cīnd nimeni nu mai vrea să cunoască pe nimeni, pentru
că toată lumea cunoaşte deja pe toată lumea suficient de
bine cīt să nu-şi mai dorească alte cunoştinţe.
Şi totuşi
dacă aş fi surpins pe faţa lui o mică
tresărire, o schimbare de expresie
un crīmpei de zīmbet
fie el
trădīnd binevoinţă
l-aş fi dat pe uşă afară
Dar el nici măcar nu mă vedea, deşi era clar că se uita la
mine. Preferam, oricīt de
nenorocită părea situaţia īn care mă găseam, să
fiu cumărat fără ipocrizii.
aş
putea spune că sīnt o maşină a timpului, călătorind
prin tunelul strīmt al propriului meu destin
şi probabil că Victor
s-ar uita urīt la mine, auzindu-mă vorbind aşa. Dar nu i-aş
putea explica altfel acestă senzaţie specială, pe care o am cīnd
mă cotropesc amintirile astea īndepărtate, un gunoi al minţii
care ţīşneşte din cine ştie ce străfund īntunecat
şi rămīne plutind pe apa īncremenită a unei clipe melancolice
Şi toate se īncheagă īn diverse īnţelesuri. Cum să-i explic
că eu mă văd zburīnd peste balta asta īmpuţită īn care
trăiesc cu greu cīteva familii mutante de peşti şi broaşte,
un păsăroi rahitic cu aripi neverosimil de mici, făcīnd
recensămīntul unor fantome? Bătrīna mă īngrijea īn timp ce mama
trebuia să-şi asume rolul dublu de femeie şi bărbat şi
să muncească la fel pentru a ne īntreţine, de vreme ce
bărbatul ei, tatăl meu, fiul bătrīnei, plecase īntr-o zi undeva
şi de atunci nu se mai īntorsese
Unde plecase? Poveştile care
circulă, mai mult nişte ipoteze aproape imposibil de verificat, fac
acum obiectul studiului unor istorici din generaţia tīnără,
avizi de recuperări istorice şi morale. Alteori, bun capital politic
īn favoarea foştilor lui camarazi, care sīnt figurile subţiri ale
zilei prin diverse partide
nimic nou sub soare. Īntr-una din acele zile, cīnd
īncă mă tīram de-a buşilea pe la picioarele bătrīnei, cuprins
de mirări infantile
iar ea īmi citea poveşti, aşezată pe un
fotoliu, cu mintea aiurea
m-am ridicat īn faţa ei cu un aer dīrz şi
i-am prezentat dilema care īmi muncea mintea fragedă
Cum fac să
pun suflet īn el? am ciripit pe un tot cutezător, īntīnzīndu-i
homunculul de plastelină. Eşti un căcat cu ochi, dacă
vrei să ştii părerea mea, spuse fără să
clipească. Şi pentru cīteva clipe m-a privit, ori aş putea spune
că m-a apăsat, echivalentul unei perechi de palme, cu o privire
gravă, īnrămată īn lumina tare care curgea prin fereastră
o
cameră tăcută şi meschină, īntr-un bloc dintr-un
cartier cenuşiu, douăzeci-de-minute-cu-autobuzul-de-centru
Şi
toate aceste fenomene naturale favorizīnd un procedeu fotografic care se
imprimă īntr-un clişeu pe pliul memoriei. O bătrīnă
acră şi un copil care īşi sabota inocenţa cu aportul firii
de om
Un moment ca o obsesie, chipul zbīrcit apărīndu-mi de multe ori īn
nopţile mele negre, īn zilele mele negre
străbătīndu-mi
reţeaua neuronală cu o astfel de intesitate, īncīt mă trezeam nu
de puţine ori vorbind singur
L-am pictat de nenumărate ori, in
diferite perspective şi tehnici şi stilizări şi de fiecare
dată o furie groasă mă făcea să distrug pīnzele
cu
excepţia cītorva cu care mi-am lansat un stil
critici favorabile, īn fond
un artist trebuie să şi mănīnce, schimbīnd o obsesie cu altele:
a renumelui şi a necesităţii unei cote pe
piaţă
şi eu am ajuns cadru tīnăr la Academia de Arte
iar
unul din portete, īn muzeu la secţiunea contemporani. De fapt, mirarea mea
precoce nu avea īn sine nimic demiurgic
ci mai degrabă exprima o pasiune
voodoo rezonabilă
Mă gīndeam, aşa, foarte copil, cum eram,
că dacă aş pune suflet īn acel omuleţ de plastelină, acel omuleţ ar fi tatăl
meu, pe care aş putea apoi să-l schinguiesc după voie pentru
suferinţele pe care vedeam că i le provoca mamei şi astfel
bătrīnul meu ar simţi toate astea şi s-ar īntoarce acasă de
oriunde ar fi fost el, ca un erou din poveştile pe care mi le citea
bătrīna cu mintea aiurea, oprindu-se īn uşă şi scoţīnd
din valiză la īntīmplare un cap de hidră, o salată
fermecată, un ou de balaur sau mai ştiu eu ce alte suveniruri
fantastice. Răspunsul şi figura bătrīnei, chiar dacă abia
după mai mulţi ani am reuşit să descifrez aceast
clişeu, au deturnat īnţelesul voodoo gīndit de mine. Mi-a oferit o
efigie
o medalie a tormentaţilor, a acelora care obişnuiesc să
vorbească singuri, să mă apere de vicisitudinile unei vieţi
burgheze şi anoste
plăcerea smintită a creaţiei
Şi
să-ţi fie de bine, adăugase şi continuase să
citească impasibilă
Nimeni nu are amintiri de la vīrsta aia, nici
măcar omul-elefant
Dar eu am, pentru că aşa ceva nu se
uită
Ai putea spune că bătrīna era ţicnită. Nu, din
contră
īn ciuda vīrstei era de o luciditate exagerată
reuşind
să o ţină pe mama cu picioarele pe pămīnt
la propriu,
căci īncepuse să vorbească ciudat, pomenea nume de sfinţi
şi se ducea īn secret pe la biserici şi preoţi, īncīt credeam
că īn curīnd o să-şi ia zborul
şi chestia asta dură
cīţiva ani buni pīnă īntr-o zi cīnd, făcīndu-şi cruce la
masă şi murmurīnd o rugăciune, bătrīna īi trase o
palmă peste mīna cu care se īnchina şi īi spuse pe un tot aspru: Īn
casa mea să nu pomeneşti de băşinosul ăla bătrīn.
Găsesc că violenţa bătrīnei nu infirmase
existenţa
mă rog
acelui bătrīn, cum īl numise ea
ci mai
degrabă trăda o răfuială intimă mai veche. Chair
dacă mama s-a trezit atunci ca dintr-un vis, chiar dacă atunci criza
ei mistică a īncetat, mă mai trezeam cu ea uneori şoptindu-mi
chestii de genul
cred că i s-a īntīmplat ceva rău
azi am
văzut pe stardă un bărbat care purta o haină ca a lui
cred
că era chiar haina lui
Dar mie nu-mi mai păsa. Crescusem
şi Ţilu, Limbă, Picu, Dudă şi Şpil īmi ofereau
provocări mult mai pe gustul meu. Iar odată ajuns la liceu, talentul
meu deveni evident pentru toată lumea
pe līngă schiţele şi
caricaturile pe care le făceam pentru amuzamentul sau respectul
băieţilor sau al colegelor, dezvoltasem īn secret o stranie pasiune
pentru cărţile bătrīnei
multe dintre ele albume mai vechi sau
mai noi, īmbogăţite de note pe care le găseam mīzgălite pe
orice spaţiu neimprimat
ştiam că bătrīna
călătorise mult īn Europa şi mă amuzam să-i recompun
traseele tinereţii din broşuri sau cărţi poştale de
muzee
Astfel că, īn momentul īn care am dezvoltat o pasiune specială
pentru una din colege, am fost īn stare să o ameţesc cu un īntreg
arsenal de nume răsunătoare,
care zburau de pe buzele mele ca o promisiune a ceea ce am fi putut deveni. Ne
plimbam prin parcuri şi īi povesteam diverse despre bătrīnă
uau,
l-a cunoscut pe Duchamp?
speculasem fabulatoriu cīteva rīnduri pe care
şi le notase despre o pensiune īn care stătuse īn Paris
portarul se
chema Dechapes şi, īşi notase bătrīna, avea un neg urīt pe
nas
notele ei erau pline de astfel de observaţii fără
importanţă, dar pline de umor şi un farmec īndepărtat
chiar
pe el, ziceam eu, muşcīnd plin de mine dintr-un ecler pe terasa
vreunei cofetării deschise duminica
Ea era poetă şi eu urma
să fiu un pictor de succes
poate chiar arhitect şi cu siguranţa
urma să construiesc casa īn care ne căsătoream şi
trăiam fericiţi din banii
mulţi pe care īi cīştigam eu, aşa cum cīştigă
arhitecţii
deşi la vremea respectivă, arhitecţii, chiar
dacă aveau succes, construiau nişte chestii sinistre la o
jumătate de oră de centru, cu autobuzul, cīt despre despre bani,
să nu vorbim
Şi chestia asta cu arhitectul, casa, fericirea şi
mai ales cu banii īncepu să se repete atīt de des, īncīt mă puse pe
gīnduri
Īntr-o zi, cīnd Ţilu
mă aştepta īn faţa şcolii, făcīnd cu cauciucurile de
alba-neagra cīţiva pitici pentru spirtoase, am luat o decizie scurtă
vino,
mă stigase ea, īntinzīnd spre mine mīna să o īnsoţesc,
după ce-l văzuse pe Ţilu care īi rīnjea īntr-un anume fel de la
distanţă
draga mea, eu sīnt un artist, şi am tras un
scuipat pe asfalt, ducīndu-mă după Ţilu
Asta, Victore,
īnseamnă să fii o maşină a timpului
suspendat īntr-un
moment melancolic de plictiseală, făcīnd recensămīntul
fantomelor
Şi dacă am īncepe să vorbim, am spune tot felul de
prostii fără noimă
īn plus l-am trezi pe Picu
s-ar īntreba
mirat: ce dracului aveţi de nu puteţi să tăceţi din
gură?
o īntrebare pe care ne-o punem de altfel şi noi uneori
time
machine, ar zice Picu cu dinţii strīnşi, alunecīnd īn somn
Mă face să mă gīndesc că, oricīt de adormit, Picu stă
īn aşteptare, acordat pe frecvenţa tăcerii noastre
Da, pe fata
asta ca o fantomă am mai īntīlnit-o o singură dată şi ne-am
prefăcut amīndoi că nu ne cunoaştem: o funcţionară,
probabil economistă, īntr-un birou strīmt, īntr-o clădire īn care
nimeni nu-şi doreşte să mai intre a doua oară
şi toate
lucrurile pe care le vorbeam noi atunci nu au rămas decīt nişte
cunoştinţe generale, bune de umplut pătrăţelele unui
rebus
Ready-made? o īntreabă probabil bărbatu-său, poate
inginer sau poate proprietarul unei afaceri mici
şi ea trebuie să-i
dicteze pe litere
d-u-c-h-a-m-p
pentru ca data viitoare cīnd o pocneşte,
să o pocnească cu un soi de respect plin de ciudă, care poate
foarte uşor naşte o ură de calitate
dar ea īl iartă: omul
cīştigă frumuşel şi are vicii moderate şi strīnge bani
să ridice o casă a lor īntr-un cartier de vile
Momentul
de suspensie se risipeşte şi T īnaintează printre mese,
fără să mă vadă. Dispare undeva după o
coloană īmbrăcată īn afişe, aşa că mă ridic
de la bar, īmi iau berea şi plec după el. Vrea să ne
cunoaştem şi, ca să ne cunoaştem, mi-a oferit o
grămadă neliniştitoare de bani şi o adresă. Fred. Mi-o
lăsase pe plic, apoi ieşise, aplecīndu-şi puţin capul cīnd
trecuse prin cadrul uşii, lăsīndu-mă cuprins de o nelinişte
destul de firească, avīnd īn vedere toată situaţia. Īl
găsesc dincolo de coloane, aşezat pe o canapea, canapeaua
asortată cu fotolii. Īşi aranja pe măsuţa din
faţă nişte hīrtii. Īmi dau seama că, de fapt, localul nu e
de loc un simplu bar, aşa cum mi se păruse atunci cīnd intrasem. Pare
mai curīnd un club, iar scena adăpostită de īntuneric şi de o
copertină de pluş roşu pe jumătate trasă apare ca o
confirmare. Mă vede şi īmi face semn să mă aşez. Din
fotoliu observ că hīrtiile sīnt de fapt nişte partituri muzicale
şi neliniştea mea sporeşte. Ridică o mīnă şi
strigă:
-Frederico!
Īl
privesc şi īmi dau seama că T nu are nici o expresie. Adică
ochii negri cu cearcăne vineţii se ascund īntr-o faţă
placidă, barba aranjată, cu reflexe albastre, coama de păr negru
pe spate
dar mai ales īn aerul care īngheaţă īn jurul lui. Singura abatere de la acest aer general de
somnambul este un zīmbet subţire, constant, un zīmbet gol, fără
mesaj.
-Frederico
e barmanul.
Se
poate ca Frederico să fie barmanul, dar asta nu schimbă cu nimic
situaţia. Stau cīt se poate de ţeapăn īn fotoliu,
aşteptīnd. Tensiunea pare să se risipească totuşi sub
asaltul de impresii. Afişele de pe stīlpi sīnt īn mare parte ale
evenimentelor care se consumă aici. Concerte sau piese de teatru sau
īntruniri literare. Mă īntreb unde dracu am fost pīnă acum. Aud de la
o masă discutīndu-se lucruri care mă depăşesc.
-Īţi
spun, omule, svchost exe e rotiţa din unealta diavolului
iar Gates e
diavolul īnsuşi
softul ăsta ar trebui să se cheme Blue Screen
Frederico apare cu o tavă plină,
īmi pescuieşte jumătatea de bere şi īmi plasează īn
faţă un pahar mare, plin cu gheaţă şi un cocktail
vīscos.
-White
Russian, T se simte dator cu o nouă explicaţie.
Mă găsesc deodată īn
plină mondenitate, numărīnd pe degete, sub masă, cinci pahare
şi doi oameni şi īncercīnd stīnjenit să pricep de ce nu-mi iese
socoteala. Şi exact īn acel
moment, se produce un nou moment de suspensie. Cele două intră
īnsoţite de Victor. Chiar dacă Victor e un bărbat cu succes īn
astfel de medii, el nu poate fi responsabil de īncremenirea īn care au
căzut toţi, membrii unei secte salutīndu-şi zeiţele. Pentru
că cele două par un fel de copii ale lui T. Implacabile,
extarvagante, dar incredibil de frumoase, frunte īnaltă, păr drept,
lins, pe umeri, suple, urechi roz, transparente, ochii lichizi putīnd să
străpungă orice fel de rezistenţă umană. Alunecă
printre mese direct spre noi şi, pe măsură ce se apropie şi
reuşesc să le īntregesc portretele, mă gīndesc că
seamănă cu nişte creaturi cu aspect pur şi miez putred care
apar doar īn acele benzi desenate pentru japonezi perverşi. Se
coordonează īntre ele şi se completează perfect, două
exemplare ale unei specii de laborator. Pricep ce-i cu cele cinci pahare cīnd
le văd aşezīndu-se fără să scoată o vorbă
şi īncep să amestece gheaţa şi apoi să soarbă din
pahare, picior peste picior, plimbīnd sincron un tandem de priviri peste
diverşi nefericiţi care īşi fac veacul la celelate mese. Victor,
destul de plictisit, mă prezintă, iar eu, cuprins de entuziasmul
momentului, mă ridic īn picioare cu mīna īntinsă, după ce,
dintr-un singur gest, mi-am lustruit pantofii de pantaloni, mi-am verificat
şliţul şi nodul de la cravată şi mi-am potolit freza
şi, īn final, mi-am lăsat scurt bărbia īn piept. Sunt, nu?, un
bărbat cu maniere şi principii. Gestul meu desuet e gratificat cu o
generozitate rece, aş putea spune chiar scīrboasă, o constelaţie
strălucindu-i īn ochi brunetei, constelaţia manechin.
-Ştim cine eşti, stai naiba jos
ce
hilar
Mă simt, după o lungă
perioadă de convalescenţă, viu. Mă simt viu īntr-o
situaţie incertă īn care viitorul pare īnţepenit īn aceste
cīteva clipe ce par să se dilate. Mīine īnseamnă probabil secolul
viitor. Īmi amintesc că ultima oară cīnd am simţit acelaşi
lucru, sīngele ca un alcool, am plecat din universitate. Şi atunci, ca
şi acum, viitorul mi se īndepărtase considerabil, incapabil să
īntrevăd siguranţa lui poimīine. Probabil de aici vine şi
excitaţia. Stăteam īn atelierul studenţesc din podul
clădirii uriaşe a universităţii şi priveam neputincios yala stricată.
Anunţasem lăcătuşul de o săptămīnă.
Săptămīnă e termenul mediu pentru bunul mers al īntregii
ţări. Sistemul de īnvăţămīnt īşi orienteză
după el cursurile sau proiectele didactice sau salarizarea şi toate
se supun acestor timpi şi subtimpi flexibili de amīnări şi delăsări
care se umplu de obicei cu justificări dintre cele mai bizare. De multe
ori nici măcar cu atīt. De obicei se invocă o lege īn schimbare sau o
vizită anunţată a Comisiei de control, Comisie care, venind
să verfice activitatea, cīştiga īntīietate şi astfel, orice
activitate īngheaţă şi toată lumea intră īn pregătiri,
altele decīt activitatea īnsăşi. Īnsă lăcătuşul
meu era alt soi, un filozof īn munca lui. Intră peste mine fără
să bată la uşă, mi se adresează cu fiule şi īmi
ţine un discurs logoreic despre felul serios īn care īşi
tratează munca, descriindu-mi tot felul de mecanisme şi
şuruburi, despre puţina apreciere pe care o primeşte din partea
nevesti-sii depre politică le fuţi muma-n cur de hoţi şi
despre unele zvonuri privind reducerea masivă de personal ce răzbat
din secretariatul Conducerii. Cică ăştia tinerii zboară
primii, că ei nu are familie şi guri de hrănit, şi
īşi lasă ochelarii să alunece pe vīrful nasului,
privindu-mă peste ei cu īnţeles. Apoi īşi dă seama că
nu are nu se ştie ce sculă necesară şi, pentru că
insist să repare uşa acum, īşi scoate pantoful, bate cu tocul
cīteva cuie ici şi acolo şi pleacă. Era vorba despre ciocan.
Cuvintele sīnt neputincioase pentru a descrie halul de dezolare īn care m-a
lăsat acel om. Īl vedeam ca pe o metaforă ci iz de simbol naţional.
Dar pe mine ţara şi metaforele mă interesau mai puţin īn
acel moment intens. Eram un personal pe cale de a fi redus
şi nu
gurile de hrănit erau argumentele Conducerii, ci mai degrabă
inadaptarea la sistemul calendaristic al realităţii
universitare
şi un artist care, dacă nu cumva īşi schimase deja
muza pe codul fiscal, tainic ascuns īn buzunarul de la piept, līngă
inimă, avea să o facă curīnd. Bătrīna avusese
dreptate
chiar dacă verdictul ei avea o altă semnificaţie: sīnt
un căcat cu ochi
Un caleidoscop īn care, privind cioburile colorate de
sticlă, la fiecare mişcare, unele īnţelesuri se schimbă,
dar semnificaţia finală rămīne de fiecare dată
aceeaşi. Sīngele lua viteză īn mine şi trebuia să fac ceva
urgent. Şi pentru că nu puteam să plec, aşa, pur şi
simplu, mă īntrebam ce aş putea să fac. Să mă iau de
studente? Nu era o soluţie. Treaba asta era mai degrabă un favor pe
care eu īl refuzasem pīnă atunci. Şi īn cele din urmă am
găsit ce
toată lumea a fost mulţumită
eu īnfierat şi
aruncat īnapoi īn anonimat, deşi scandalul de proporţii m-a
făcut mai degrabă celebru, īntr-un mod mai degrabă nepotrivit
nici cu starea, nici cu intenţia mea
şi şase luni de zile am
zăcut fără viaţă īn garsoniera unui prieten care
emigrase īn America şi care īmi lăsase cheia să-i ud
florile
şi a trebuit să īndur nu doar cărţile poştale
pe care mi le trimitea regulat pe adresa lui şi īn care īmi povestea ce
bine o duce şi cīt cīştigă ca genitor īntr-un building
de yankees īnstăriţi
şi tipul ăsta era chiar
talentat
tot ceea ce am trebuinţă este un agent şi lucrurile
se vor schimba, recunoscu el īntr-un tīrziu
cīt şi compania destul de
frecventă a altui prieten căruia īi lăsase cheia ca să-i
ude florile
doar că acest prieten, care era īnsurat şi suferea din
pricina unor mīncărimi mai speciale, venea cīteva nopţi pe săptămīnă
cu cīte o pramatie, rare ori aceeaşi
soţia unui prieten, mi-o
prezenta el ca şi cum, dacă eu nu ţineam să aflu ce şi
cum, el ţinea, forţīndu-mi discreţia
mă īntrebam dacă
mai are mulţi prieteni
şi eu trebuia să mă prefac că
dorm īn bucătărie, īntr-un fotoliu extensibil, cu pereţii
zgīlţīindu-se aproape să cadă pe mine
Victor găsi
acestă situaţie mult prea īmpuţită şi se oferi
să-mi găsească o cameră cu chirie, cīt mai mică,
insistai eu
Iar acum stau aici, la Fred, şi īncep să cern impresii
T
şi bruneta sīnt frate şi soră
tatăl lor, al cărui nume
real nu-l voi menţiona, este cunoscut sub suparanumele de
Maiorul
cunoşti genul
un om care face prima pagină a oricărui
ziar, un om al cărui nume e rostit frecvent īn birourile directorilor de
bancă sau pe culoarele ministerelor
şi asta īnseamnă mult
un om
care poate să fie īn acelaşi timp īn mai multe locuri şi asta
īnseamnă şi mai mult
omul căruia i se spune Maiorul
şi cu
asta am spus tot
Intrase īn sala de
expoziţie, īmpingīnd uşa direct cu pīntecul proieminent, care i se
ivea de sub paltonul englezesc
secretara, prezenţă permanentă īn
proximitatea trupului masiv al bărbatului, ca o escrescenţă
vitală a propriilor lui necesităţi, se strecură imediat īn
spatele lui
Bongiorno a tutti, tunase internaţional
mi-a strīns mīna
din mers şi a pornit lejer, īn alergare uşoară prin sală,
oprindu-se ici şi acolo la cīte o lucrare, mijindu-şi ochii şi
lăsīndu-şi capul pe spate, apoi īntorcīndu-se către secretară,
care, cocoţată pe umărul bărbatului masiv, īi nota cuvintele,
impresii şi admiraţii emise īntr-o borboroseală
gravă
ieşise la fel de alert, un om căruia nu-i ajunge
niciodată timpul
A fost singura dată cīnd l-am īntīlnit, suficient
cīt să mi se risipească īndoiala că nu e doar un personaj
inventat de presă. Şi, dacă mă uit mai bine īmprejur, īncep
să īnţeleg că mă aflu exact īn locul īn care toată
lumea ar vrea să fie. Cinci personaje celebre şi sīngele meu devine
mai gros şi mai sălbatic decīt cocktailul din care sorb, Victor
mă priveşte cu o mină serioasă, apoi īşi scoate
ochelarii şi, ţeapăn, īi şterge īndelung. Discuţiile
de la celelalte mese se amestecă īn difuzorul unui radio cacofonic,
scanīnd frecvenţe.
Raza
Hyder şi şalurile ei
da, ce e cu ele?
istoria, orice am spune noi
aici, nu e o ştiinţă exactă
Rocket Pocket
primul vibrator
inventat īn secolul optsrezece de un
psihiatru care īşi lua munca īn serios
un mijloc de tratament īmpotriva
isteriei la femei
Un bruiaj,
probabil cineva īşi curăţă gītul. Din partea cealaltă
zboară prin zăduhul dens de fum scheme financiare: un tīnăr cu
faţa roasă de vărsat de vīnt reface cu pixul īn mīnă
traseul banilor din sănătate
fondul de asigurări, īn loc să meargă direct la
sănătate, ajunge mai īntīi la finanţe
şi nu cred că
mai e nevoie să vă spun ce fac ăia cu banii şi ce trimit
mai departe
şi nici ce părere are Comisia despre toată
mīnăria
De la celălalt
capăt al mesei īl priveşte rīnjind un tip bătrīnicios, despre
care se ştie că e un şantajist
figuri publice sīnt surprinse īn
situaţii şi poziţii neplăcute
se serveşte īn acest
scop de o trupă de amazoane bine instruite
Mia, una din chiriaşele
coanei, īmi va povesti chestia asta mīine, după ce o voi
cunoaşte
plus multe alte amănunte, despre care eu mă voi
arăta mirat şi indignat şi pe care ea le va rezuma īntr-o concluzie
ca un reproş: ce naiba, tu nu
ştii, ce greu se fac banii azi? T se ridică de la masă.
-Să-i
dăm drumul, īi spune lui Victor. Adună partiturile risipite pe
masă şi se īntreaptă spre scenă. Victor īi spune ceva
blondei, se ridică şi pornesc amīndoi după T. De la o altă
masă apropiată vin īncă o fetişcană şi doi
tineri. Unul dintre ei, după ce face un pic de lumină pe scenă,
deschide staţia. Cīnd termină de butonat, difuzoarele ţipă
şi scrīşnesc, ia o chitară şi o zornăie de cīteva ori. Īl văd pe T cum scoate husa
de pe pian şi Victor īşi atīrnă de gīt o tinichea
răsucită bizar. Sīnt īncremenit de uluială.
-De ce credeai
că te-a chemat aici? pufneşte bruneta. Uneori e atīt de caraghios.
Nici tonul
şi nici privirea cu care mă străpunge nu mă īnmoaie. Nici
măcar nu bag de seamă că s-a făcut linişte
toată
lumea a căzut iar īn aceeaşi īncremenire mistică.
-Bună seara,
bubui T de la pian, fără să se īntoarcă spre scenă.
Sīntem Frunze uscate.
Lazăr trece
īnjurīnd. Vīntul deşertului īi aruncă praf īn ochi, se freacă
şi īncepe să ţipe:
-Porniţi
timpul
lăsaţi-mă īn mormīntul meu
Dintr-o tufă
scoate capul Moise. Īl vede şi surīde ştirb. Se apropie,
clătinīndu-se. Se īnchide cu greu la şliţ
-Bătrīne,
n-ai să mă crezi. Īmi goleam şi eu băşica
vorba
aceea
aici, īn tufa asta
la dracu!
cred că am băut prea mult cu
păstorii
mari beţivani păstorii ăştia!
şi mi s-a
părut că văd aşa
un foc care īmi vorbeşte
pe onoarea
mea că mă las de băut
Lazăr īl
priveşte mirat.
-Şi tu
īncepi? Auzi ce-au fost īn stare să spună despre omul ăsta.
Că cică umblă pe ape. Pe ape!!! Păi ştiu ei că a
primit īn India o pereche de papuci cu tălpi de plută? Sfinte Sisoe!
Īn Goa, de la un bătrīn hippie venit cu primul val de nomazi muzicanţi.
Prin norii de
praf se strecoară o siluetă īn jelaba. Trece razant, urlīnd cuvinte
de neīnţeles.
-La naiba!
nu
era Ali?
ăsta iar umblă cu dinamita pe el
Aleluia! Porneşte
timpul! Cred că am nevoie de odihnă
Cuvintele se
desfac ca puful unei păpădii otrăvitoare. Rămīn īn
urmă mic, osos, bestial şi inutil īntr-un străfund de carne.
Īncotro? Ca şi cum ar trebui să ajungi undeva! Cīt timp īnseamnă
acum, ce īnseamnă aici? Şi cīnd te străbat urgenţe şi
nevoi şi simţi că trebuie? Da. Tirania lui trebuie
Şi
astfel cuvintele se adună ca puful unei păpădii negre şi
compun o lume care īmi inundă īn chip fericit văgăuna
