1.   Autobuzul

2.   Oglindire

3.   În numele predicatorului

4.   Nimicul

5.   Undeva, cîndva, cineva

 

 

 

 

 

Autobuzul

 

autobuzul acesta mă duce departe

e cale lungă de mers aşa mi se spune

timp am berechet de ce să-l pierd

doar n-oi sta degeaba atâta vreme doamne fereşte

îmi vine aşa şi m-apuc să scriu cu degetul pe geam

desenez un cerc scriu un cuvânt două

ce-mi trece prin cap mai şi sterg

curăţ cu dosul palmei câte un cuvânt ce nu-mi place

nu pare la locul lui sună prea ţipător când îl fredonez

şi nu se aude cum trebuie din cauza motorului

suflu în geam şi scriu din nou

stau pe roată şi ades îmi tremură mâna

mai şi greşesc iară şterg şi scriu iar

vecinul de bancă trage de mult cu coada ochiului

mă-ntreabă ce fac îi spun că scriu ce-mi vine prin minte

atunci se burzuluieşte la mine

îi arată şi doamnei din spate

dar aceasta mă întreabă unde am scris că nu vede nimic

citeşte-mi şi mie un cuvânt

vecinul nu se lasă cu una cu două mă ceartă mai tare

că de ce scriu de ce mâzgălesc geamul cu degetul

să nu fie scris ceva despre el

mai s-o încurc în ziua aceea

noroc de şofer că a intervenit la timp

zicând lăsaţi-l oameni buni în pace

că aşa-i place lui doar nu strică geamul

autobuzul mai şi merge cu noi

iar eu scriu mai departe fără oprire

până la capăt am de gând să termin un capitol

al călătoriei mele

de m-o ţine degetul

căci vecinul meu s-a mutat mai în spate

supărat doamne probabil pe cuvintele mele.

 

 

 

Oglindire

 

Într-o zi am surprins oglinda mea

oglindindu-se în mine

iar eu tulburat ca un vis trecător

îi inversam bezmetic stânga cu dreapta

 

Părea că mă ia în serios

se saluta în mine frumos şi-şi zicea

ce suflet de argint văd

ca într-o pasăre rătăcită şi veşnic fidelă

 

Se strecura pe sub liniştea mea

şi-mi răscolea melancolii ascunse

umbla prin viaţa mea ca printr-un castel dărăpănat

ba mi-a descoperit şi câteva răni proaspete

nu ştiu de unde şi cum apăruseră ici colo

 

Nici un petic de trup teafăr nu aveam

unde să-mi adăpostesc sufletul

arătam ca o carte de toţi răsfoită

 

Singură oglinda mi-a spus

problema ta e la tine în tâmplă.

 

 

 

 

În numele predicatorului

 

Am fost în casa predicatorului

Am stat pe scaunul predicatorului

M-am ospătat la masa predicatorului

M-am culcat cu fata predicatorului

Am pângărit numele predicatorului

Spre mântuirea mea

Predicatorul nu era acasă

 

 

 

 

Nimicul

 

E atât de ciudată uitarea

încât numai timpul o măsoară

centimă cu centimă

fără lăcomie şi fără abuz

mereu fără sens.

 

Umbrele mele se destramă

ca visele dimineaţa.

Nimic nu e singur

neavând un stăpân

al inimii

un poet

care să redezmintă totul

ca şi când Nimic nu a fost

ca şi cum Nimicul rămâne

 

 

Undeva, cândva, cineva

 

Undeva, cândva, cineva

Era cu mine, cu mine era

Eram cu ea, cu ea eram

Şi-o iubeam, şi-o iubeam, şi-o iubeam

 

De unde, de când, de cine

În mine se află, se află în mine

Eram acolo, acolo eram

Şi iubeam, şi iubeam, şi iubeam.

 

 

Poezii de Petre Rău