1. Autobuzul
2. Oglindire
3. În numele predicatorului
4. Nimicul
5. Undeva, cîndva, cineva
Autobuzul
autobuzul
acesta mă
duce departe
e
cale lungă de mers aşa mi se spune
timp
am berechet de ce să-l pierd
doar
n-oi sta degeaba atâta vreme doamne fereşte
îmi
vine aşa şi m-apuc să scriu cu degetul pe geam
desenez
un cerc scriu un cuvânt două
ce-mi
trece prin cap mai şi sterg
curăţ cu dosul
palmei câte un cuvânt ce nu-mi place
nu pare la locul lui
sună prea ţipător când îl fredonez
şi
nu se aude cum trebuie din cauza motorului
suflu
în geam şi scriu din nou
stau
pe roată şi ades îmi tremură mâna
mai
şi greşesc iară şterg şi scriu iar
vecinul
de bancă trage de mult cu coada ochiului
mă-ntreabă ce
fac îi spun că scriu ce-mi vine prin minte
atunci
se burzuluieşte la mine
îi
arată şi doamnei din spate
dar aceasta mă
întreabă unde am scris că nu vede nimic
citeşte-mi
şi mie un cuvânt
vecinul nu se lasă
cu una cu două mă ceartă mai tare
că
de ce scriu de ce mâzgălesc geamul cu degetul
să
nu fie scris ceva despre el
mai
s-o încurc în ziua aceea
noroc
de şofer că a intervenit la timp
zicând
lăsaţi-l oameni buni în pace
că
aşa-i place lui doar nu strică geamul
autobuzul
mai şi merge cu noi
iar
eu scriu mai departe fără oprire
până
la capăt am de gând să termin un capitol
al
călătoriei mele
de
m-o ţine degetul
căci
vecinul meu s-a mutat mai în spate
supărat
doamne probabil pe cuvintele mele.
Oglindire
Într-o zi am surprins
oglinda mea
oglindindu-se în mine
iar eu tulburat ca un vis
trecător
îi inversam bezmetic
stânga cu dreapta
Părea că
mă ia în serios
se saluta în mine frumos
şi-şi zicea
ce suflet de argint
văd
ca într-o pasăre rătăcită
şi veşnic fidelă
Se strecura pe sub
liniştea mea
şi-mi răscolea
melancolii ascunse
umbla prin viaţa mea
ca printr-un castel dărăpănat
ba mi-a descoperit
şi câteva răni proaspete
nu ştiu de unde
şi cum apăruseră ici colo
Nici un petic de trup
teafăr nu aveam
unde să-mi
adăpostesc sufletul
arătam ca o carte de
toţi răsfoită
Singură oglinda mi-a
spus
problema ta e la tine în
tâmplă.
În
numele predicatorului
Am fost în casa
predicatorului
Am stat pe scaunul
predicatorului
M-am ospătat la masa
predicatorului
M-am culcat cu fata
predicatorului
Am pângărit numele
predicatorului
Spre mântuirea mea
Predicatorul nu era
acasă
Nimicul
E atât de ciudată uitarea
încât numai timpul o măsoară
centimă cu
centimă
fără
lăcomie şi fără abuz
mereu fără
sens.
Umbrele mele se
destramă
ca visele dimineaţa.
Nimic nu e singur
neavând un stăpân
al inimii
un poet
care să
redezmintă totul
ca şi când Nimic nu
a fost
ca şi cum Nimicul
rămâne
Undeva,
cândva, cineva
Undeva, cândva, cineva
Era cu mine, cu mine era
Eram cu ea, cu ea eram
Şi-o iubeam,
şi-o iubeam, şi-o iubeam
De unde, de când, de cine
În mine se află, se
află în mine
Eram acolo, acolo eram
Şi iubeam, şi
iubeam, şi iubeam.
Poezii de Petre Rău
