Cerni-va-mi ochii umbra de pe urmă

Ce-mi va răpi albeaţa zilei,

Şi inima îmi va desface

Şi ceasul ei anxios va tace.

 

Nimic aici pe mal, nu va uita nimic

Memoria mea, nimic din ce o arde,

Va şti să-nnoate în acel fluviu rece,

Şi va zîmbi severei soarte,

 

O inimă închisă într-un zeu prea larg

Şi venele ce-au stins atîtea focuri,

Şi măduva arzînd mocnit,

 

Neliniştitul corp nu va uita nimic,

Voi fi cenuşă, însă cenuşă ce tresare

Şi praf voi fi atunci, dar praf îndrăgostit.

 

Francisco de Quevedo Villegas

 

                Traducere de Paul Doru Mugur