eu şi peştele meu întunecat cu solzi de aur

şi cap împuţit, stricat

eu singur în coada lui de trei dorinţe

cu rămăşiţele unor măruntaie

aruncate pe-o tavă ruginită de cerşetor

tocate mărunt pe un fund de viaţă

târfă

trecută prin plase şi năvoade

de bunăvoie prinsă-n undiţe, supusă la plăcute corvoade.

treci mai încolo spre departe dinspre privind

murind, suferind, căutând (patetisme...).

e neplăcut să ştii deodată că sunt treizeci şi trei de metri

de hău sub tine.

Poezie de Alexandru Iacob