proza
poezie eseuri arta film
   

 

1. Lista de cumpărături

2. Mi-am cumpărat un diskman

3. Never more

 

 

 

Lista de cumpărături

 

înainte să ies din casă, mă gândesc întotdeauna la lista de cumpărături:

 

vreau două kilograme de portocale, două sticle de vin verde, un litru de timp ca să îmi pun gândurile în ordine şi, evident, cum toate sunt pe dos, o doză dublă de alegeri generale;

 

vreau să uit că sunt o declinare abandonată în parcarea unui substantiv defectiv de plural;

 

vreau să dorm y no puedo/ que el amor me quita el sueño;

 

vreau să şterg urma ta lipiciosă de pe parbrizul amintirii, de pe clanţa miocardului, de pe covorul roşu al aortei, de pe perna mea vorbitoare;

 

vreau geaca şi lasă-mă să închei nasturii acestui sfârşit de octombrie înainte de a începe să ningă teribil, înainte de a rămâne amândoi izolaţi pe câte un trotuar plutitor, la mii de kilometri distanţă, înainte ca celulele mele nervoase să organizeze o lovitură de stat, înaintea alegerilor anticipate;

 

vreau toate cărţile mele înapoi, şi ambiguitatea dicţionarelor explicative şi amuleta de la Fatima, tot, înţelegi, tot...

 

haide, dă-mi ochelarii pentru distanţă şi încuie uşa! Nu uita să stingi lumina!

 

între timp se făcuse noapte şi în oglinda ochelarilor mei, farurile maşinilor se întorceau cu toată  viteza în cer...

 

 

 

Mi-am cumpărat un diskman

 

Câteodată fredonez cu toate boxele epidermei date la maxim

I’ve got you under my skin/ why don’t you come să mă salvezi

de spleen

şi mă simt în pielea lui frank sinatra

şi dau din picioare ca din microfoane

până ce băiatul de la bar vine să mă întrebe ce vreau – doar o cafea –

şi … cânt şi cânt şi când sunt gata să vomit, schimb postul de radio

şi ce să vezi – imagini în direct de la carnaval:

        Clovni, regi si regine, măşti cu guterres,

you know, the usual stuff … & tu,

îmbrăcat în zorro ca el pirata lui zorrilla,

te strecori în ritm de samba printre carele alegorice

şi valurile de pene sclipitoare,

vâsleşti ca vasco da gama printre mesele din bar,

până ce, după luni de oc(h)eane, ancorezi

la ţărmul farfuriuţei mele de cafea ,

îti dai masca jos,

şi-mi şopteşti în iamburi greceşti:

studenta mea de printre ceşti,

hai, să ne visăm în Bucureşti,

hai, să ne amam pe sub fereşti.

studintea mea din nopţi voodoo,

trimite-mi un e-mail pe yahoo,

şi spune-mi că tu mă iubeşti too,

şi vine băiatul cu nota de plată, ies fredonând ... I’m a looser baby/ So why don’t you kill me..., şi arunc la primul coş de gunoi masca neagră pe care o ţineam strâns în mâna stânga... îmi place carnavalul, dar pur şi simplu nu accept cadouri de la străini...

 

 

 

 

Never more

 

în primăvara asta, au fost la modă poemele cu amoruri încolăcite în jurul gâtului ca nişte gulere de vulpe;

toate femeile purtau în nopţile marţiene, versuri cu paiete şi franjuri fugare;

s-au purtat cămăşile transparente cu sentimentele mele tivite pe margine;

eu însămi purtam un  tricou cu Alice în ţara minunilor şi cei 21 de ani ai săi;

în toate librăriile se vindea paul éluard cu vocea ta infiltrată dans tous les briuts du monde;

 

da, mult timp au fost la modă rochiile cu mâinile tale ondulate în jurul taliei;

 

yeah, that’s right, s-au purtat chiar până în vară, când a venit căldura şi eu am făcut 22 şi totul părea să aibă alte perspective:

                         niciodată nu ne plac lucrurile démodées,

                         niciodată n-am să te mai strig _________ ( completează tu,       dacă îţi mai aminteşti),

                         niciodată n-o să mai cântăm împreună hey, teacher, leave the kids alone,

                    nunca volverán las oscuras golondrinas/ en tu balcón, sus nidos a colgar...

 

nu, niciodată..., nunca..., never more...

 

doar poemul ăsta se mai încăpăţânează să ne ţină îmbrăţişaţi în buzunar ca un pisoi marsupial:

Hey, pussy, pussy cat,

Our love is over!

Don’t you get it?

Don’t you understand that?

But we can’t blame cats, pisicile nu vorbesc englezeşte, nu înţeleg că never  vrea să zică niciodată, nunca, jamás, jamais, ¿por qué? ..., ¡no quiero!...

 

 

Poezii de Golgona Anghel

 

 

respiro©2000-2002 All rights reserved.