Plouă, plouă
Plouă
de–o lună.
Apa e tulbure, galbenă, verde;
Curge-n şuvoaie parcă–i
nebună;
Cară cu sine păcate grele,
Vechi de când lumea,
Îngropate–n ţărână
Ori proaspete bine
De prin mulţimea
Asta păgână.
Eu stau în ploaie fără motiv
Ca un stâlp,
Ca un pom,
Ca o casă.
Părul ud
Mi se lipeşte moale
De faţă
Şi apa curge pe trup la vale
Pân` la picioare;
Galbenă, verde;
Cară cu sine păcate grele,
Vechi cât o viaţă.
Se pierde–n stradă
Peste şuvoiul care se–adună
Şi creşte râul plin de păcate
De prin mulţimea
Asta păgână.
Vântul
Vântul fuge
Hai–hui.
Vântul plânge şi
fuge
Hai-hui.
Se-aude vântul cum
plânge şi fuge
Hai-hui.
Duce in desăgile
umflate,
Praful şters de pe
vechile statui,
Şi mâine toate
istoriile vor fi uitate.
Să mai întrebi?
Pe cine?
Să le mai spui?
Cui?
Vântul le duce pe toate
În uitare, la moarte,
Cu sine,
Hai- hui.
Vântul plânge şi
fuge
Hai–hui.
Vântul fuge
Hai-hui.
Poeme de Dan David