au adormit cu mâna întinsă

trup trecut prin spaţii de gară

şi coarne de cerb

răscolind

din cap până-n picioare

stofă sticlă mânere

atingeri

 

 

o cochilie de melc vârtejul

şi luciul de copac jupuit

al vaselor din chiuvetă

şi bineînţeles tu

cea care coase pe sită

peisajul

 

 

acest bărbat

ca sticla pisată îi lucea barba

şi femeia de lângă el

cuburi de gheaţă

întinzându-i

cu linguriţa

 

 

n-am numărat găurile biletului de tramvai

prin care cineva se uită de o viaţă

la mine

doar atenţia cu care au fost împăturite prosoapele

îmi mai spune câte ceva despre

ziua în care nu mă voi mai bărbieri în grabă

ziua pentru care hainele bune au fost deja călcate

şi pentru care mă tot pregătesc

m-aşez comod în fotolii

închid ochii

ascultând o melodie frumoasă

 

 

ca un tavan pe care ţînţarii striviţi par semnele

unei boli din copilărie

ca un câmp haşurat de umbra păsărilor

zilele zilele zilele

în care umplu clepsidre cu seminţe de kiwi

măsor distanţa dintre tablouri

îmi aduc aminte de fiecare fir de păr

rămas între dinţii piaptanului

 

 

sticlele de pe masă au mai rămas de spart

cioburile lor

de numărat

secundele minutele orele fără epic ale amiezii

cu aerul subţiat ca un semn de carte

şi cârtiţe gonite tot mai adânc

de foşnetul unei frunze

care atinge pământul

 

 

vârfurile de cuţit

care ies prin cealaltă parte a pâinii

şi z-ul din fiecare prezenţă

gresia din băi

mai albă decât picioarele ioanei

etichetele de pe sticle

galbene roşii portocalii

atât de galbene roşii portocalii

şi această brichetă din faţa mea

această brichetă care

egzistă

 

 

o să scriu până când coala va deveni transparentă

ca felia de măr prin care sclipeşte briceagul

până când mareea lăsată de spuma cafelei pe smalţuri

şi filtrele ţigărilor fumate vor avea

culoarea călcâielor tale până când

 

 

pentru " omul virgil"

aş putea desena piaţa pe coaja unei seminţe

aş putea aşeza ceaşca de ceai sub un tei şi aştepta

să cadă florile să se usuce

ţigara lăsată să fumege în locul puştii

oricând aripa unei muşte ar putea ţine loc ceaţă

doar bucata de cretă strânsă în pumni până dimineaţa

sau chibritul pe care-l aşteptăm să se stingă

timp în care am putea lega hârtii colorate

 

 

 

Poezii de Tudor Creţu