Meely LaBauve, de Ken Wells
Anul trecut
YALSA, Asociaţia americană a bibliotecilor, a acordat titlul de cea mai bună
carte a anului romanului lui Ken Wells intitulat Meely
LaBauve. Mărturisesc că l-am citit în 48 de ore cu o plăcere a lecturii
neîntreruptă de nici o ezitare a firului narativ. E o carte atractivă graţie
construcţiei literare inventive şi nu lipsită de dificultate: un
narator-personaj în vârstă de 15 ani, care scrie englezeşte cel puţin
ezitant şi care pigmentează povestirea cu franţuzisme din Louisiana. Pasul
realizat de Ken Wells în direcţia adaptării limbajului e analog celui făcut
de I.L.Caragiale pe când lăsa,
fie în teatru, fie într-una dintre proze, câte un personagiu savuros să
turuie. Pe de alta parte, naratorul lui Ken Wells are ceva din Nică a lui
tefan a Petrei, care în loc de cules cireşe interzise merge la vânatoare
de iepuri în mlaştina tocmai în extrasezon şi exact la orele când poliţiştii
din bayou dau dovadă de exces de zel.
Probabil
savoarea cărţii este intraductibilă. E posibil ca la traducere să nu treacă
întreaga savoare a sudului profund. Simţim că autorul lui Meely
împrumută destul de mult din atmosfera lui John Kennedy Toole. Parte din
atmosfera comică este susţinută de limbaj şi de atmosfera specifică
Louisianei.
Dar să vedem
cum începe romanul: Daddy's gone off
again to hunt gators. He says the police might come lokin' for him 'cause of
some problem with his ole truck. He says I can hide or not.
I'm not gonna
hide this time. If they come they'll ax me questions. But I won't know where
Daddy is any more than they do. I'll say back in the swamp somewhere, which is
close as I come. They'll go lookin' but they won't find him, not unless he wants
to be found. Or unless he gits drunk, which is always possible with Daddy, and
he comes roarin' into town raisin' hell. He might run into police station and
bust up a couple of'em till they throw him in jail.
It sometimes happens that way. That's Daddy for you.
În construcţia
narativă intervine şi o nuanţă de fantastic: the
Evil Eye, un soi de deochi pe care
triburile indiene din Louisiana de altădată ştiau să-l aplice cui merita.
Tatal lui Meely e de origine indiană, ceea ce-i permite lui Meely să vorbească
despre we, the Wild Injuns.
Imaginaţi-vă o mână de om, prost hrănit şi scriind rău, prezentându-se
în faţa dumneavoastră drept indian sălbatic. O nuanţă de criză identitară
care poartă romanul lui Ken Wells aproape naraţiunile lumii postcoloniale.
Dar să
reproducem aici autoportretul: My name is
Emile LaBauve. Emile comin' from my great-grandpa Toups on Momma's side. I never
liked my name and people that know me, 'cept the teachers and Father Giroir, the
bayou priest, call me Meely. I'm fifteen, small for my age everybody says. I
tend to stay away from school and such. Every so often, the police come lookin'
for me instead of Daddy. And I run off, too, and hide in the woods. It's amazin'
how poor the police are at findin' people.
I hope I never git lost and need the police to find me
for real.
Unii comentatori
au comparat pe Meely cu Huck Finn. Probabil e cea mai buna comparatie.
Ne îngăduim să
credem că romanul are şi un punct slab: un anumit tezism de natura socială,
expresia unei solidaritate împinsă până la limitele credibilului narativ –
solidaritate a celor marginalizaţi economic, rasial şi social. Pe acest plan
probabil autorul ar fi putut să evite nuanţele moralizatoare. În schimb, o
reuşită admirabilă este ritmul dramatic alert, în perfect acord cu registrul
comediei. Pentru că este vorba despre o comedie în toată regula, o comedie pe
care n-o poţi povesti fără s-o sărăceşti, şi în care cei care-o încasează,
cum în filmele cu Stan şi Bran, sunt poliţiştii. Meely ajunge şi înaintea
judecatorului, si totul se termină cu bine exact în măsura în care ceva se
poate termina cu bine în bayou.
În viata de
toate zilele, Ken Wells trăieşte în afara Manhattanului şi lucrează ca
editor la Page One pentru The Wall Street Journal. În 1982 a fost nominalizat pentru Premiul
Pulitzer, pe când lucra pentru The Miami
Herald. Meely are şi o urmare, Junior's
Leg, lucrare apărută în 2001 şi care nu pare a suscita acelasi entuziasm
critic.
Bogdan Suceavă
O primă variantă a prezentei
cronici a fost publicată iniţial pe nadir_latent
Ken Wells – Meely
LaBauve, Random House, 2000.
