Înainte şi după Înviere

(Câteva cuvinte pe marginea Evangheliei lui Ioan)

 

Hristos şi oamenii care L-au urmat, Hristos şi oamenii care îl urmează astăzi, Hristos şi opinia publică, Hristos şi lumina Învierii Sale, Înviere care, o datî  petrecută, a schimbat definitiv şi la modul cel mai provocator imaginea omului despre el insuşi, poşibilitatile şi destinul sau. Hristos şi frica noastră de a fi altfel decât alţii, mai ales când e vorba să spunem chiar adevărul. El şi spaima noastră de a nu rămâne fără aprobarea mulţimii şi a bunului şimt, El şi frica noastră de a fi singuri şi faţă în faţă cu viaţa noastră.

Hristos şi oamenii, prieteni sau nu. 

Toate acestea s-au întâlnit şi se întâlnesc brusc de Paşti într-o ipostază absolut uluitoare şi incredibilă. Mântuitorul  nostru ne pune la încercare pentru ultima oară iî faţa mormântului gol, probând prin Înviere adevărul spuselor şi al vieţii Sale.

Când Ana Arhiereul Îl intreabă despre ucenicii şi învăţătura Sa, Hristos răspunde: “Eu am vorbit în faţa lumii; Eu am învăţat întotdeauna în sinagogă şi în templu, unde se adună toţi iudeii şi nimic nu am de ascuns.

De ce mă intrebi pe Mine? Întreabă pe cei ce au auzit ce le-am vorbit. Iată, aceştia ştiu ce am spus Eu.” (Ioan 18, 20-21).

Ca un semn de amară ironie, câteva versete mai jos apare răspunsul unuia dintre oamenii care presupunem că auzise tot ce predicase Hristos in sinagogi şi în templu. Şi credea sincer în cuvintele Învăţătorului Sau. E vorba de Sfântul Apostol Petru. În tot timpul cât Hristos poartă discuţia de mai sus cu Ana, el stă afară şi se încălzeşte la foc cu slugile de la curtea arhiereului. De fapt, întreg fragmentul despre discuţia dintre Ana şi Hristos e încadrat de descrierea lui Petru aşteptând.

Să vedem ultima parte din întreitul răspuns, evident foarte cunoscut şi indelung comentat: “Iar Simon Petru statea şi se încălzea. Aşadar i-au zis: Nu cumva eşti şi tu dintre ucenicii Lui? E s-a lepadat şi a zis: Nu sunt.” (Ioan 18, 25).

Deci, cum a probat Iisus adevărul cuvintelor Sale? De multe ori singur şi în faţa unei omeniri, dacă nu duşmănoase, atunci cel puţin uluite sau înfricoşate, gata sa se lepede oricând de singura sa şansă de a se împlini. Dar aceştia sunt oamenii şi pentru ei a venit Hristos, ştiind că, unde le-a fost frică o dată, se vor întoarce a doua oară, unde au căzut o dată, se vor ridica încă o dată, din nostalgia frumuseţii şi a adevărului, din ruşinea că au fost slabi şi din puterea dragostei. Cu această putere intră Petru primul în mormântul gol după Înviere (Ioan 20, 2-7) şi această putere o recunoaşte ca temelie a credinţei şi a adevărului vorbind cu Hristos Cel Înviat: “Iisus i-a zis a treia oară: Simone, fiul lui Iona, Mă iubeşti? Petru s-a întristat, că i-a zis a treia oară: Mă iubeşti? Şi I-a zis: Doamne, Tu ştii toate. Tu ştii că te iubesc. Iisus i-a zis: Paşte oile Mele.” (Ioan 21, 17).

Omul care se întoarce mereu asupra celei mai uluitoare minuni pe care n-o înţelege deplin decât cu dorinţa de a trăi mereu în frumuseţe şi adevăr, iată-l pe Petru în interiorul mormântului gol, iată-ne pe noi din nou în faţa Învierii!

 

                                                                                                    Ioan Buteanu