Farmecul divin al cuvântului
de Marius Dobrin
"I don't know. It's a mistery"
O femeie se îndrăgosteşte de un bărbat
înainte de a-l vedea, înainte de a-l auzi, numai şi numai cunoscându-i
versurile şi poveştile puse în scenă de principalele trupe de
actori ale timpului. Cuvântul lui a pătruns în sufletul ei deschizând
porţi către comori nebănuite. Ea, Viola de Lesseps, s-a
îndrăgostit nu doar pentru că acele cuvinte "sunau frumos din
coadă" ci pentru imaginile pe care le purtau, pentru sensibilitatea
ce se intuia la autor. Ea nu s-a îndrăgostit de un VIP ci de metafora
creată de acesta.
Cine era el? Aflăm de la bun început că era un
scriitor profesionist, care îşi folosea talentul pentru a-şi asigura
traiul. Care îşi negocia preţul lucrărilor comandate, care nu se
da în lături de la diverse tertipuri pentru un câştig suplimentar pe
o piaţă a spectacolului surprinzător de dinamică pentru
acel timp. Fire de boem, nu era riguros în derularea proiectelor sale dar avea
atât de rara şansă de a fi atins de aripa inspiraţiei şi
atunci cuvintele se aşterneau fermecate şi fermecătoare. Ce mai
aflăm despre el? Că se lupta a se impune într-o concurenţă
deloc uşoară, până la un tragic deznodământ, cu un alt poet
adevărat, Kit Marlowe. Şi pentru că toate acestea trebuiau
să poarte un nume, li s-a spus, ca să parafrazăm pe un văr
al său îndepărtat, Shakespeare.
Povestea noastră se plasează într-un timp în
care în Londra exista o concurenţă acerbă între câteva companii
de teatru dintre care cele mai importante erau: "The Lord Chamberlain's
Men" şi "King's Men" şi avem ocazia să aflăm
amănunte despre ceea ce azi numim "show-bussines". Lupte de
interese, manevre de culise, banale acte de corupţie, toate acestea
făceau parte din arsenalul prin care o companie sau alta reuşea să
îşi asigure veniturile. Pe motiv de ciumă se interziceau spectacolele
pentru marele public spre a evita aglomeraţia, dar lupta se ducea pentru
favorurile reginei, mare amatoare de spectacole de teatru, care recompensa pe
măsură valoarea piesei şi jocul actorilor. Presiunea
economică determină producătorii să asigure un ritm
susţinut de premiere care să cucerească publicul. Şi astfel
îl aflăm pe Shakespeare primind un avans pentru o nouă piesă
comandată pe o reţetă de succes: o farsă, un naufragiu,
piraţi, un câine şi dragostea triumfătoare, cu un titlu
comercial, "Romeo şi Ethel, fata piratului" . Toate bune şi
frumoase numai că tânărul nostru autor suferă de o criză de
inspiraţie pe care o maschează cu nonşalanţă dar pe
care încearcă să o trateze printr-o şedinţă de
psihanaliză în cadrul căreia invocarea muzei este asociată cu
freudiana interpretare sexuală dar soluţia ce îi este
recomandată este esoterică şi se dovedeşte
neputincioasă în faţa omeneştilor năravuri ale muritorilor
de rând. Starea de graţie reapare tot pe cale divină, atunci când se
pierduse orice speranţă, prin iubire. Dragostea ajunge la Will, ca
şi la Viola, mai întâi, doar prin cuvânt rostit. Propriul său vers,
rostit astfel încât să poarte către cei ce stau să asculte
propriile sale sentimente, nu poate decât să îi lumineze sufletul şi
să-l îndemne să pornească hipnotizat pe urma acelui glas
purtător de cuvânt fermecat, descoperind în cele din urmă şi
ceea ce împlineşte dragostea, chipul şi fiinţa întreagă a
iubitei. Prima lor întâlnire este un frumos citat din clasica ecranizare a lui
Zefirelli.
Şi dacă la început cuvântul a născut
dragoste, de acum înainte dragostea naşte cuvânt. Febril, Will începe
să scrie şi scenele din piesă se succed în acord cu propria
poveste de dragoste. Viola, iubind în egală măsură teatrul
şi pe Will, îşi asumă riscurile timpului şi apare pe
scenă în rolul lui Romeo. Este amuzantă situaţia prin care cei
doi titulari ai piesei jucau în travesti fiecare, conform rigorilor timpului
conform cărora o femeie nu putea apărea pe scenă. Pe
măsură ce povestea de dragoste avansează, piesa capătă
farmecul sentimentului pur, se cristalizează spre un diamant
strălucitor şi se depărtează tot mai mult de reţeta iniţială
spre disperarea celui ce nu are ochi să înţeleagă. Repetiţiile
actorilor, o trupă celebră la care se asociază iluştri
necunoscuţi, sunt pline de har. Actorii descoperă treptat magia
cuvintelor rostite şi din ce în ce mai mult intră în joc, intră
în pielea personajelor. Will se dovedeşte un bun cunoscător de oameni
şi îi măguleşte fiecăruia micul său orgoliu astfel
încât echipa să evolueze convergent. Filmul se vrea un omagiu adus
slujitorilor scenei care îşi trăiesc viaţa adevărată
pe scenă, care cunosc la un moment dat toate rolurile, care crează
mereu astfel încât spectatorii să aibă parte de iluzia
realităţii în faţa lor. Replicile cuceresc până şi pe
cei ce aparent sunt insensibili faptei artistice şi cu simpatie vedem
dorinţa de a se implica direct în piesă a creditorului, a celui ce la
începutul filmului se dovedeşte un dur personaj preocupat exclusiv de rata
profitului. Iar premiera demonstrează încă o dată cum misterul
artistic înlătură un defect de vorbire aşa cum cuvântul cristic
face minuni.
Şi după ultima replică percepem acea
clipă nesfârşită de linişte când nici măcar
respiraţia spectatorilor uimiţi nu se aude iar când vraja se
îndepărtează, când ecoul divin se stinge se face loc pentru
reacţiile omeneşti.
Aşa a plecat spre eternitate "Romeo şi
Julieta", o piesă al cărei titlu a fost dat de Marlowe, o transfigurare
a unei iubiri efemere dar profunde dintre Will şi Viola, o iubire despre
care filmul vrea să ne lase să întrevedem continuarea prin lectura
inteligentă a următoarelor piese. Cei doi îndrăgostiţi
parcurg în câteva zile stările clasice ale iubirii obişnuite, ale
unor oameni obişnuiţi, şi acesta este un merit al filmului,
că lasă oamenii să îşi trăiască sentimentele în
limite normale iar scena să ilustreze ceea ce poate fi dincolo de limite.
Will este însurat de ani de zile dar îşi duce
viaţa prin crâşme deocheate şi 'agenda' lui conţine nume
celebre în galeria de scandal. Viola îşi urmează ascultătoare
părinţii care o tranzacţionează pe bani frumoşi
lordului Wessex, pentru că ea este realistă şi astfel amândoi
trăiesc din plin şansa divină ce le-a fost oferită,
supunându-se destinului atoatefăcător.
Viola este expresia unei vieţi reuşite, care
ştie să iubească şi să caute frumosul în
viaţă, ştie să îşi apropie visul, să îl savureze
şi să îşi urmeze 'scenariul'. Ea este obligată să se
ascundă, să joace dublu rol nu numai pe scenă ci şi în
viaţă, numai asa îşi poate apropia fericirea,fie şi efemer.
Dar scenariştii o recompensează cu nemurirea din literatură
şi cu speranţa unei supravieţuiri miraculoase, pe un tărâm
de vis.
Filmul este o pledoarie pentru păstrarea
măsurii în aprecierile ce privesc un artist. Will este departe de a fi un
'sfânt', el însuşi îşi condamnă gesturile reprobabile, vorbele
necugetate. Cuvântul său rămâne peste timp tocmai pentru că a fost
zămislit de o fiinţă 'umană' şi nu de un 'geniu'
abstract, himeric.
Regina Elisabeta I este prima care a recunoscut miracolul
transfigurării artistice a unei poveşti reale şi ea îşi are
rolul bine precizat în film, inclusiv de apariţie 'deus ex machina',
aşa cum până şi micul Webster este purtătorul sentimentelor
urâte din om.
De altfel întreg acest produs artistic este minuţios gândit şi
realizat încât fiecare scenă, fiecare replică incită la
comentariu şi stimulează idei culturale. Umorul este prezent peste
tot, într-un joc perpetuu cu realitatea zilelor noastre, de la psihanalist la
barcagiul care scrie versuri şi prinzând momentul încearcă să le
ofere spre consacrare ca un debutant unui maestru.
Iar peste toate, cuvintele originale din celebrele piese
şi sonete sunt un regal într-o rostirea firească, într-un cadru real,
în ipostaze ale vieţii de zi cu zi.
Iar când omul îşi simte limita, rămâne speranţa simplă
dar puternică în inexprimabil:
"Nu ştiu, e o taină!", un laimotiv al
filmului încununat pe merit cu câtea statuete OSCAR, o bijuterie a celei de-a
7-a arte.
P.S. Principalele personaje, mediul şi împrejurările sunt
reconstituite pornind de la realitate.
Producţie: Miramax Films
Regizor: John Madden
Scenariu: Marc Norman, Tom Stoppard
Muzică: Stephen Warbeck
Montaj: David Gamble (120 min)
Distribuţia:
Joseph Fiennes: William Shakespeare
Gwyneth Paltrow: Viola
Ben Affleck: Ned Alleyn
Ruppert Everett: Christopher Marlowe
precum şi Judi Dench, Simon Callow, Colin Firth, Tom Wilkinson
