De ce un monguz vorbitor să fie mai prejos decît o pisică sau ciorna unui Manifest

 

 

                                                          „Dacă nu vin oamenii la Club 8,

                                                          măcar să meargă Club 8 la oameni.“

                                                                                      Radu Andriescu

 

          în. întru (?!). între. dinspre. spre. pre. pe. de. la. de la. sub. peste.

 

        (că tot trăim – vorba filozofului – în epoca prepoziţiilor)

 

        Club 8 este o organizaţie nomadă (pe traseul Teatrul „Luceafărul“, colţ cu tribunalul, bar subsol „Cupola“, restaurantul chinezesc – „spaţiu desacralizat“, ca să-l cităm pe Codrin –, biblioteca Liceului „Naţional“, la Benny, Centre Culturel Français, American Library, Terasa Pojărniciei 12, Râpei 15, G 4), compusă din cel puţin 8 membri + cîinii Tobiţă, Fetiţa, Coca şi Pinot Noir.

 

        Club 8 a fost obligat să apară:

 

·       pentru că spiritul critic autentic trebuie să vaporizeze cîrdăşia de breaslă;

·       pentru că izolarea trebuie înlocuită cu deschiderea orizonturilor culturale[1];

·       pentru că suficienţa trufaşă trebuie să lase loc simţului valorii;

·       pentru că blazarea trebuie să se schimbe în curiozitate, precum broasca în prinţ, hidoasa omidă în fluture, leul în dolar la un curs convenabil[2];

·       pentru că tradiţia nu trebuie formolizată, ci continuu cucerită[3];

·       pentru că ipocrizia tălîmbă trebuie înlocuită cu onestitatea dezgheţată;

·       pentru că Nicolae Manolescu... ;

·       pentru că Gabriel Liiceanu... ;

·       pentru că Alex Ştefănescu... (de fapt Alex Ştefănescu nu ne interesează);

·       pentru că pasiunea pentru statui, monumente, merdalioane trebuie să lase loc omului (indiferent cum sună acest cuvînt);

·       pentru că trocul cu lauri îndoielnici trebuie abandonat în favoarea unor criterii de omologare credibile[4];

·       pentru că anestezicul insidios al florii de tei trebuie vitriolat cu vitrionul tare al realităţii crude, cum ar zice Rică Venturiano;

·       mai cu seamă pentru că domnii Dan Lungu[5], Gabriel H. Decuble[6], Radu Andriescu[7], O. Nimigean[8], Radu Părpăuţă, Constantin Acosmei[9], Antonio Patraş[10], Dan Sociu[11], Lucian Dan Teodorovici[12], Mick Astner voiau să schimbe idei, opinii etc. cu domnişoarele Ada Tănase[13], Otilia Vieru[14], Miruna Cîmpeanu, Daniela Vistiernicu, Cerasela Stoşescu, Noami Campbell, maica Tereza, Julia Kristeva, Dana International etc.;

·       pentru că, de fapt, domnii enumeraţi mai sus şi o parte din doamne şi domnişoare consideră că au vocaţie literară şi culturală.

 

        Club 8 a apărut şi:

 

·       nămolosul Bahlui prinde să se limpezească;

·       Luca Piţu s-a exilat la Strasbourg, via Focşani;

·       Emil Brumaru s-a adîncit în Tamara;

·       Mihai Ursachi s-a mutat sub pălăria cu boruri largi şi deambulează prin tîrg în mustăţi;

·       Liviu Antonesei şi-a dat iarăşi demisia şi visează la Cracovia, să fie cu iertare;

·       Dorin încă se mai războieşte cu Spineanu;

·       Mariana Codruţ e cu noi;

·       Al. Călinescu scrie din nou;

·       Nichita Danilov se caută la obîrşii;

·       NATO bombardează Iugoslavia (nec sit terris Ultima Thule)

 

        Club 8 îşi asumă Tezele din aprilie elaborate de domnul Dan Lungu:

 

„Club 8 nu-şi trage vigoarea din instituţiile culturale ale statului, nu-şi construieşte identitatea prin poziţia birocratică a membrilor săi, utilizează surse alternative de venituri, face o critică sistematică a estabishment-ului cultural. Prin aceasta se constituie ca o alternativă la cultura oficială dominantă care perpetuează valorile statului centralist şi dirijist.“ Also sprach Dan Lungu, I § 12 bis; cf. şi următoarele capitole:

 

·       Cap. I Club 8 ca alternativă culturală

·       Cap. II Club 8 şi reinventarea normalităţii

·       Cap. V Club 8 şi revigorarea spiritului critic

·       Cap. XXIX Club 8 ca nod al societăţii civile (vezi şi Anexa XIV, Club 8 şi tradiţiile gastronomice moldoveneşti: între plăcintele cu poale­n brîu şi Vîrful Retezat; Anexa XXXVIII, Hanul „Trei sarmale“. Mistica numărului)

 

        O primă încercare, anterioară „tezelor“, a fost Manifestul programatist, care s­a virusat în împrejurări neelucidate. Cînd am văzut ce s-a ales de muncuşoara noastră, cum ar zice ţăranul din Povestea... , ne-am pus mînili-n cap. Vai, vai, vai, săracă tristan tzara Moldovei! Iacătă, drăgăliţă Doamne (cît mi ţi-i melianul!) ce-a mai rămas:

 

        Poezia scrisă e preistorie! Cartea de poezie (obiectul carte) e preistorie! Poetul (şaizecist, şaptezecist, optzecist, nouăzecist, himerist) e un urangutan copleşit de melancolii şi ambiţii. Ne provoacă mila creierul său impotent...

        A început era poeziei programatiste! Instituim infinirea actualizării! Salutăm poetul-reţea!

        Conectează-te!

        Amplifică-te!

        Ubicuizează-te!

        Eternizează-te!

        Generaţia ta este generaţia PC-ului tău, absorbind informaţia prin miriade de terminale!

        Memoria ta ordonează, pe invariantele-i proprii, memoria universală. Determină-ţi programul! Introdu regulile de generare!

        Nu vei mai scrie cartea săracă a unei vîrste: vei virtualiza universul fiinţei tale! Vei concepe şi vei naşte în dureri programul textului potenţial!

        Nu le vei mai oferi cititorilor sastisiţi pachetul de celuloză, pagina înţepenită, configuratul definitiv, precipitatul fatal. Aruncă-le discheta! Dă-le prilejul să se aventureze în geografia vie, pulsatorie, a poeziei!

        A poeziei TALE! Pentru că de-abia acolo eşti TU proiectat şi învăluit, scînteiere epifanică, hologramă constitutivă, întreg şi parte, măsură a lucrurilor!

        Defineşte-ţi programul: urmează-ţi Calea! Va trebui să te supui, fără nici o concesie, încercărilor memoriei pe toate cele patru dimensiuni:

I Deus (confruntînd arhe-textele; a nu se confunda cu arhi-textul lui Gérard Genette);

II Ars (absorbind ereditatea genurilor);

III Mundus (recuperînd referinţa);

IV Ens (scanînd bio-psihotopul individual).

 

        Codifică apoi opţiunile de traseu, ca tot atîtea posibilităţi stilistice. Nu mai poţi rămîne omul unei singure cărţi, unei singure direcţii, unei singure limbi, unui singur trup! Vei deveni, în schimb, omul unui singur creier, CYBERBIOS, al tău şi al tuturor! [...]

 

        Intenţiile generoase, de faţadă, ale Clubului 8 camuflează neortodoxele (aproape protestantele) ambiţii ariviste nutrite de membrii clubului şi acoliţii lor:

 

·       se vor ocupa poziţiile cheie în structura piramidală a administraţiei locale şi, funcţie de posibilităţi şi conjuncturi, şi centrale;

·       conform algoritmului, posturile vor fi împărţite între membrii fondatori (O. Nimigean, de exemplu, va lua locul lui O. Nimigean, Dan Lungu – locul lui Dan Lungu, Radu Andriescu – locul lui Goran Bregovici);

·       se va face un intens trafic de influenţă;

·       se va intra în AGA;

·       vor fi spălaţi bani negri;

·       se va lua legătura cu Mafia rusească (via „Contrafort“);

·       se vor face eforturi masonice pentru mutarea capitalei României la Iaşi, unde îi este locul, proiect urmat de construirea canalului Bahlui - Marea Neagră;

·       se vor face demersuri pentru devierea paralelei 45 (cu tot cu editura ce îi poartă numele) prin Iaşi (Braşovului i se oferă, la schimb, Ed. „Junimea“);

·       membrii Clubului 8 se vor umple de bani prin orice mijloace.

 

        După cum rezultă din cele de mai sus, Club 8 nu funcţionează ca o grupare dogmatică, supusă unor norme rigide, ci încearcă să rămînă un promotor al dialogului, al acceptării alterităţii, al discuţiilor libere, al polemicii. Club 8 încurajează diferenţa, respectă individualitatea membrilor săi, refuză reducerea la un alt numitor comun decît acela al vocaţiei literare, culturii, bunului simţ (evident, ca paradox), amiciţiei...

 

(Burs, adormit în hamac, ascultîndu-l la nesfîrşit pe Moustaki; Ovidiu,

scanînd tîrgul prin filtre de cretă

şi catran; Dan, desprins

dintr-o gazetă interbelică, pregătit să pună ordine în

zăpăcelile noastre; Ada, „fata de foc“, strîngînd tăcut şi fierbinte la piept

punga cu scrum şi resturi de pîine; Oti, „fata de gheaţă“, picurînd boabe de mercur peste ore; Mariana, răstignită între zîmbet

şi disperare; Horaţiu, prins în bolduri

pe cartonul realităţii; Daniela, punînd zăbală metafizică aceleiaşi

realităţi; Mick, ghemuit ca un prunc în capcana amintirilor; Adam,

intraductibil; rîsul viu al lui Nancy; uriaşa Maike şi dosarele ei; piruetele

nebunatice ale lui Joan din Barcelona; Josephine Baker

într-o buclă de-a Ceraselei; lumea Waldorf a Catrinei

şi a nenumăraţilor săi plozi; căderea veşnică a lui Radu; Rîmnicu Sărat,

văzut de Mike; sîngele klingonian

al lui Doroftei; chinul tăcerii lui Costică; Tony, anii ‘70, vifor lucid prins

în proiect; traiectoria ireală a Codruţei; veselia marţiană

a căţelului Tico; pălăria de pai a celuilat

Costică ... Francezu ...

 

Eu şi cîţiva prieteni. Vîrtejul de rafie împletită în care

credem că ne întîlnim;

că devenim una şi aceeaşi poveste...)

 

..., la fel de importantă ca şi excelenţa literară. În Iaşii „Junimii“, Club 8 vrea să reînvie visul inteligenţei libere. Punct.

 

        Şi virgulă.