Interviu on-line de Adina Dabija, octombrie 2001

"Frumos mi se pare tocmai că nu există succes în poezie"  De ce " Gabi `78 " şi, mai ales, de ce "şi alte proze "? George Vasilievici: Gabi 78 (fără apostrof, întrucât 78 nu este nici pe departe un an de naştere) nu reprezintă altceva decât bucuria mea provocată de existenţa unei femei, una dintre puţinele femei care au reuşit să-mi clatine structura de rezistenţă. Pe măsură ce trece vremea, avem tendinţa de a ne sexualiza mai mult, eu nu confund această stare cu maturitatea, aceasta din urmă nu cred că există din punct de vedere uman decât pentru nişte oameni pierduţi pe undeva pe planeta. Pentru niste produse sociale. "Şi alte proze" a fost opţiunea editorului, pentru care poemele mele au părut mai degrabă proze. De la ce porneşti când scrii? Aproape toate poemele tale au un şir narativ. Este el real? Dacă da, ce importanţă are acest filon pentru tine? G.V.: Nu cunosc nici un scriitor care atunci când scrie să pornească de la altceva decât de la EL. În ceea ce priveşte firul epic, acesta este urmărit în general doar de cititorii care cauta un mesaj (absolut inuman) sau pur şi simplu o poveste, în schimb eu nu caut decât să reconstitui o stare de spirit, iar uneori nici atât, pentru ca ea se materializează direct. În afară de Emilia, nici un poem nu are un final concludent. Ai cunoscut-o pe Emilia? " Poemul în care Emilia se povesteşte " este rezultatul unei urechi fine şi al unei memorii de excepţie sau totul este inventat? G.V.: Emilia este un poem scris în trei ore, pe care probabil l-am purtat multă vreme cu mine fără să-mi dau seama, iar când s-a născut mi-a tâşnit pur si simplu prin piele. La fel s-a întâmplat si cu Cecile sau Nininino (poem care se opune Emiliei din absolut toate punctele de vedere). Emilia este un personaj inventat dacă rămânem în cadrul literar, poemul nefiind rezultatul unei mărturisiri sau al unui studiu. Dar eu ştiu că există fără întrerupere de când lumea. Mărturiseai pe nadir_latent că unul dintre texte este scris împreună cu Virgilius Mocanu (Gili). Cum se scrie poezie la doua mâini? G.V.: Gili Mocanu şi Mugur Grosu sunt prietenii mei foarte apropiaţi. Şi ca urmare lucrăm împreuna destul de mult, iar când nu lucrăm efectiv punem la cale diferite proiecte, unele dintre ele au fost realizate deja chiar fără să fie anuntaţi autorii. Găsim ca este mult mai potrivit să transmitem nişte mesaje subliminale din zona Underground decât prin canalele convenţionale. Cele 13 povestiri nu sunt scrise la două mâini, este doar un featuring la volumul meu, povestiri de Gili amestecate cu câteva de-ale mele. Avem şi texte scrise la două mâini, după cum avem şi texte scrise la patru mâini. Acelea nu au valoare literară, în schimb, pentru mine, sunt o bucurie imensă. Ţi se întâmplă să scrii poezii sub influenţa excitantelor (alcool, marijuana, etc)? Dacă da, ce este diferit la poeziile scrise atunci? G.V.: Nu sunt de acord cu consumul acestor substanţe doar de dragul de a le consuma. Dacă în urma lor nu ramâne nimic, măcar în tine, este pierdere de vreme. Şi mai cred că, pentru cine are ochi să vada, poemele scrise sub influenţă sunt foarte uşor de recunoscut. Îmi place să sap tunele prin cuvinte, am o încredere deplină în ele, pentru ca sunt singurele care, cu ajutorul oamenilor, au reuşit să mă plimbe şi prin alte locuri ale subconştientului meu. Orice imagine (de)materializată în cuvinte impune ramificaţii. Ce reprezintă pentru tine poezia? G.V.: Poezia este o stare permanentă, ca o soluţie la lumea ce ni se oferă. Mi s-a imputat ca acest volum nu este închegat, că nu îşi păstrează linia. Pe lângă dorinţa mea acută de a da celorlalţi o parte din mine, am intenţionat să scriu o carte care în primul rând să-mi placă mie, să o pot citi oricând fără să mă plictisesc. Îmi place diversitatea şi inconsecvenţa sa, fără ele m-aş plictisi de moarte. Uneori când merg pe stradă îmi vine să sărut oamenii pentru surprinderea şi mirarea ce mi le oferă. Să mi-i introduc cu seringa sub piele. Îmi place aici la modul absolut şi nu aş da această lume pentru nici o promisiune de natură religioasă, paradisul îmi pare restrictiv faţă de ea (chiar şi lumea Emiliei are o inocenţă de-a dreptul maladivă).

Cum ţi se pare publicarea pe web faţă de cea pe hârtie? Are publicarea pe hârtie un impact mai mare, diferit, faţă de publicarea pe web? G.V.: Publicarea pe Web este un lucru util mai ales în condiţiile actuale din România. În ceea ce priveste impactul celor doua forme, cred că întrebarea este pusă greşit. Fiecare zonă (cea electronică şi cea pe suport hârtie) se bucură de un segment de cititori, şi cred ca vei convinge cu greu un "critic" de la revista Tomis, de exemplu, să citească un e-book. Ele sunt complementare, mai ales pentru carţile de poezie care se bucură de un tiraj restrâns. " Prin septembrie '98 Ştefania " (din ciclul Placebo) conţine un vers celebru din Ioan S. Pop : " aici moartea se bea şi viaţa se uită ". Avem de-a face cu un plagiat sau cu o referinţă postmodernistă? În acest context, ce crezi despre postomdernism si despre " Generaţia `90 " (Ioan S. Pop, Ştefan Bănulescu, M. Gălăţanu, Lucian Vasilescu etc.) G.V.: Poemul PLACEBO este un poem intertextual aproape în întregime. Chiar şi "prin septembrie 98 Ştefania nu se hotărâse să moară" este doar o adapare a titlului " Veronika se hotarăşte să moară". Iar Ieudul este o zonă care mă obseda la vremea respectivă. Ca şi Italo Calvino. Când mi-a fost acceptată cartea de către editura Vinea (în conditiile în care, în Constanţa, îmi fusese refuzată de o editura pentru o lipsă acută de calitate), Bănulescu si Gălăţanu au fost primii la care m-am gândit. A fost pentru prima dată când am avut impresia ca am realizat ceva pur sentimental. Chestia cu generaţiile nu îmi place, însă deloc! Nu există aşa ceva. Există poeţi. Iar prin faptul că sunt legaţi de anumite interese (cum ar fi lobby-ul) se crează nişte pseudogrupuri. Dar să nu încurcăm lucrurile. La fel de mult dispreţuiesc şi tehnicile poetice, pe care nici măcar nu vreau să am amabilitatea să le cunosc, nu să le mai şi strâng mâna. Marius Ianuş te enumerase la un moment dat printre poeţii " fracturişti ", dar tu ai contestat aceasta etichetă. Ce crezi despre " Fracturism "? Crezi că a fi poet în România anilor 2000 impune un anumit tip de sensibilitate, un anumit numitor comun? G.V.: Apartenenţa asta la o gaşcă nu o înţeleg absolut deloc, iar nevoia ce o precede nici atât. Unde s-ar mai face diferenţele? Nu sunt fracturist, sunt doar George Vasilievici, membru Asalt, ceea ce nu înseamnă că semăn din punct de vedere literar cu nici unul dintre ceilalţi membri. Este un grup de interese. Care sunt poeţii tăi preferaţi? Cum îţi place Arghezi şi care e pentru tine poemul preferat de Arghezi. G.V.: De ce mă întrebi în mod special despre Arghezi? Poetul meu preferat este şi va ramâne probabil pentru mult timp de acum înainte Gellu Naum. Să crezi în poezie o viaţă întreagă şi să o tii lanţ aşa cum a făcut-o el trebuie să fie un delir sublim. Ceea ce mă bucură într-un mod deosebit este faptul că, prin apariţia lui Mugur Grosu şi a lui Gili Mocanu, oraşul Constanţa parcă a început şi el să respire într-o altă dimensiune. De aceea îmi permit să-I includ între poetii mei preferaţi. Ce viitor îţi oferă România, ca om şi ca poet? Crezi că filonul românesc al realităţii anilor 2000 este esenţial pentru scrisul tău? Ai emigra? De ce. G.V.: Este absolut normal ca filonul anilor în care trăiesc să fie esenţial pentru ceea ce scriu, subconştientul meu se hrăneşte de acolo. Important în întrebarea ta mi se pare ce îmi oferă România ca om-poet nu ca om şi ca poet. Un râs imens. Cuvântul poet nu mai este perceput în adevăratul său sens, ci mai degrabă este rostit pentru a ironiza. Cu toate acestea, este de înţeles. Majoritatea oamenilor nu au ajuns acolo unde am fost eu şi dacă vor ajunge s-ar putea lovi de un gol imens. Poezia este o călătorie unică. Fiecare text pe care îl scriu mă plimbă. Ea te controlează din toate punctele de vedere şi nu invers. Probabil că, dacă nu m-ar lega foarte multe sentimente de cei apropiaţi mie, aş emigra. Din curiozitate, şi nicidecum ca să o duc mai bine. Deocamdată, nu mă plâng de nimic. Este "Gabi '98..." un volum de succes? Ce este succesul în poezie? Te simţi împlinit că ai fost publicat în format pdf şi ai deja un număr mare de cronici? G.V.: Frumos mi se pare tocmai că nu există succes în poezie şi, oricât de mulţi cititori ai avea, războiul îl porţi tot cu tine. Evident, sunt o persoană căreia îi place să fie în centrul atenţiei, şi recunosc cu mâna pe inimă, deci pot afirma că succesul de care s-a bucurat cartea m-a gâdilat niţel. Dar eu mi-am încheiat socotelile cu ea. Să vedem ce mi se va oferi de acum înainte de către această frumoasă Doamnă.