proza
poezie eseuri arta film

 

Regatul lui Teodosie

        (fragment)

 

                                                        de Răzvan Rădulescu

 

Libertate şi neatīrnare, fraţilor!

 

Am tocmit totul după cum ne-a fost vorba. Acadelele stau īn lăzile lor, mentosanele le-am pus īntre cīlţi, ca să nu păţim vreo nenorocire, iar grisinele or să călătorească īn cutii de carton, īn mănunchiuri de cīte douăzeci. Sper că īnţelegeţi ce vreau să spun cu acadele, mentosane şi grisine, şi n-o să vă supăraţi că nu le numesc arbalete, fumigene şi săgeţi. Se ştie că īn regim conspirativ este bine să te păzeşti să spui lucrurilor pe nume, fie şi numai ca minimă precauţie pentru cazul īn care epistola cade īn mīini duşmane. La fel traseul pe care īl va urma marfa am să-l spun codificat, drept care n-am să spun că lăzile vor pleca din Bucureşti şi vor ocoli, pe la Filiaşi, tot Lacul Rece, ci am să spun altfel, īncifrat, anume că dulciurile vor aluneca din gură pe gīt īn jos şi vor ajunge īn Intestin pe la Ficat, ocolind Sucul Gastric. Să sperăm că, dacă dulciurile vor fi īnghiţite mīine īn zori, răspoimīine seară cel mai tīrziu vor fi absorbite de Jejun. Īn omul care le va īnsoţi să aveţi cea mai mare īncredere. Generalul Căciulata este militar de carieră, om integru de la noi din sud, un adevărat simbatriot. S-a dovedit de mare ajutor cīnd am făcut rost de acadele, pentru că furnizorii mei obişnuiţi rămăseseră cu stocul pe rezervă şi nu voiau cu nici un chip să mai dea din ele. De aceea vă zic, cinstiţi-l pe omul care vi le-aduce ca pe-un frate de-al nostru şi credeţi-l pe cuvīnt cīnd spune că e gata să-şi dea viaţa pentru cauză. Despre sfaturile voastre, am lămuriri să vă dau, dar nu complete, aşa că mai bine aştept pīnă o să vă mai scriu din nou, iar aceasta se va īntīmpla de īndată ce voi purta o discuţie cu T.T.P.M. Gavril. Nu m-am hotărīt īncă dacă să-i spun cu ce ne ocupăm şi nici de Frăţietate nu am de gīnd să-i spun. Mai vedem. Pīnă nu vorbesc cu el, nu pot să bag mīna īn foc pentru nimic, dar inima mea īmi spune că Pisicīinele nu o să rămīnă rece la dorinţele noastre.

Multă sănătate şi, bineīnţeles, frăţietate.

 

 

 

 

 

Capitolul 6. Banchetul

 

Īn ciuda pregătirilor fastuoase pe care Pisicīinele şi Teodosie le făcuseră pentru primirea Somnului Protector (īntreagă reşedinţă fusese īnecată īn apă, pernele de pe divane şi şervetele din bucătărie se răsuceau lent īn curenţii albaştri, iar covoarele se ridicaseră de la podea zece sau chiar douăzeci de centimetri şi fīlfīiau cu īncetinitorul) acesta din urmă, fie din exces de prudenţă, fie pentru că voia să petreacă īntr-un mod mai puţin obişnuit, venise īn propriul său acvariu de voiaj şi ceruse ca banchetul să se desfăşoare la umbra nucului.

Pisicīinele se conformase protocolar şi adusese, ajutat de Teodosie, o masă lungă.

— De scaune nu e nevoie — făcu Somnul Protector un semn de refuz cu mīna de după sticla acvariului său īncăpător. Īntr-adevăr, prin apa nu foarte limpede a acvariului — apă de lac, īşi imagină Teodosie — se putea vedea o măsuţă cu picioarele curbate pe care stăteau trei farfurii aşezate una peste alta, una mai adīncă, de supă, alta plată, pentru felul principal, şi ultima, mai mică, pentru desert; Acvariul Somnului īnchidea īn el, de asemenea, o masă simplă de serviciu, nisip şi mīl de lac — acesta din urmă se ridica īn vīrtejuri la fund, ori de cīte ori Somnul se fīţīia īn jilţul său, două ghivece cu plante filiforme de apă dulce şi un dispozitiv complicat, format īn principal dintr-un tub cu articulaţii, o pīlnie şi multe manşoane de cauciuc, care-i servea peştelui să se facă auzit atunci cīnd catadicsea să vorbească. De-a lungul geamului acvariului, prinse pe aţe, se puteau trage nişte draperii bogate ale căror falduri se īnghesuiau acum spre colţuri. Īntreaga construcţie de sticlă, cu tot ce conţinea, se sprijinea pe un soclu de metal din care ieşeau, īntr-o parte şi-n alta, cīte două mīnere solide şi iscusit decorate. De aceste mīnere acvariul putea fi ridicat şi cărat de colo-colo. Pentru această īndeletnicire, nu tocmai plăcută (căci acvariul, cu Somn īn el, trebuie să fi cīntărit destul de greu), peştele cel gras era īnsoţit, pe līngă alţi şase peşti cu demnităţi mai mici, de patru peşti cărători, īnchişi şi ei īn acvariile lor. Evident, acvariile care asigurau mediul natural celor care īl transportau pe Somnul Protector erau mai puţin somptuoase şi fără nici un fel de facilităţi: nu exista nici masă, nici scaun, nici frapieră (de altfel, peştii cărători nu puseră nimic īn gură pe toată durata ulterioară banchetului). Acvariile lor semănau mai degrabă cu nişte armuri de sticlă, prin care mīinile şi picioarele ieşeau la aer, strangulate la īncheieturi de garnituri din cauciuc şi inele bulonate. Construcţia acvariilor le interzicea practic nefericiţilor peşti să se aşeze, şi cīnd Pisicīinele le făcu semn să ia loc, cei patru cărători bīţīiră nervos din picioare şi emiseră pe gură nişte comentarii materializate īn şiraguri de bule ce se adunară la suprafaţa apei.

— Ce bei? īl īntrebă Pisicīinele pe Somnul Protector.

— Ce bem? se īntoarse Somnul spre cei şase sfetnici care, instalaţi īn scaunele lor subacvatice, desfăceau cīte un şervet şi-l īntindeau tacticos pe genunchi. Nu bem nimic? Foarte bine. Eu am să iau vin.

— Beau şi eu vin, spuse Teodosie, cum stătea aşezat de cealaltă parte a mesei, chiar īn faţa Somnului Protector.

Pisicīinele īi turnă īn pahar vin cam de două degete, īşi umplu propria sa cupă cu vīrf şi răsturnă conţinutul celei de-a treia peste marginea de sus a acvariului, īn apa care-l conţinea pe Somn. Vinul se desfăcu īn fire grase şi coborī unduind ca o meduză spre peşte. Acesta deschise gura şi īnglobă o parte din lichid.

— Noroc, spuse el, şi dacă vă arde de toasturi, ţineţi voi.

— Aş vrea să ţin eu un toast, se auzi prin pīlnie glasul unuia din sfetnici. Deşi n-am vin, zise el, ridicīndu-se afabil de pe scaun, vreau să-i urez măritului Teodosie mulţi ani de domnie şi să īl asigur că deşi poate că īn trecut noi, peştii, am uneltit īmpotriva lui, acum īntreg Lacul Rece īi este devotat pīnă la moarte, sau cel puţin aşa cred eu.

Somnul se īntunecase la faţă şi bătea cu degetele īn tăblia mesei.

— Ai terminat? īşi chestionă el sfetnicul.

— De īndată, mărite Somn Protector. Aş vrea să adaug doar că, ieri, īn urma plecării măritului Pisicīine, am semnat un tratat cu furnicile vinete īn legătură cu exploatarea minelor de sare. Şi cu furnicile verzi, la Filiaşi, am avut o īntīlnire fructuoasă…

— O clipă, īl īntrerupse Pisicīinele pe sfetnic, să ne īntoarcem puţin la Petrila. Cīnd —

— De ce să ne īntoarcem la Petrila? mieună Somnul Protector īn direcţia Pisicīinelui, apoi se īntoarse spre sfetnic şi īl fulgeră cu privirea. Sīntem aici ca să petrecem, nu ca să vorbim politică. Mai ales că am constatat că asta ne otrăveşte vieţile.

— De acord, nu discutăm politică, zise Pisicīinele. Vreau doar să aflu ce e cu minele de sare.

— Īţi explic eu, zise binevoitor Somnul. Stai jos, se adresă el sfetnicului. Şi aruncă tubul acustic. Acum. Aruncă tubul. Şi voi, aruncaţi toţi tuburile. Vă rog să nu mi-o luaţi īn nume de rău, continuă el, īntorcīndu-se spre Teodosie şi Pisicīine, dar am ajuns să nu-mi mai suport consilierii cīnd deschid gura. Sīnt foarte duplicitari. Īi īntrebi ceva şi ei īncep să o scalde, că mărite Somn Protector, tu eşti stăpīnul nostru, şi tot aşa. Nu pot să aud niciodată o părere sinceră de la supuşii mei. De-aia īi las fără pīlnii, pentru că atunci trebuie să-mi răspundă clar: să dea din cap — da — nu.

Īntr-adevăr, peştii-consilieri aruncaseră afară tuburile prevăzute cu pīlnie — acestea căzuseră cu pocnet īn iarb㠗 şi acum priveau nespus de trist spre stăpīnul lor.

— Ia spuneţi, bandă de ticăloşi, răcni Somnul la ei, ceea ce provocă īncreţirea apei la suprafaţa acvariului. Vrea să mai ţină vreunul din voi un toast?

Peştii dădură din cap că nu.

— Repet īntrebarea: vrea să mai ţină vreunul vreun toast?

Tulburaţi, sfetnicii se consultară īntre ei din priviri apoi, cu īndoială, făcură semn din cap că da.

— Nu vă jucaţi cu mine, răcni Somnul şi cei şase īncepură să tremure ca varga mişcīnd capul īn toate direcţiile. Somnul īi privi pătrunzător apoi se lăsă īn fotoliu şi īncepu să rīdă. Bun, am lămurit-o şi pe asta. Aş lua o bucată de şunculiţă, dacă eşti aşa de draguţ, Gavril. Aş vrea să īndepărtezi pătrunjelul de deasupra, īmi stă īn gīt. Aş vrea să mă serveşti tu, Teodosie.

Teodosie tresări. Vinul īl ameţise uşor şi īl cufundase īntr-o dulce plictiseală. Se ridică de la locul lui, luă o felie de şuncă pe care o scutură de verdeaţă şi o aruncă īn acvariul Somnului Protector. Acesta o privi cum se cufundă lin, īl fulgeră alternativ cu privirea pe Teodosie, vădit nemulţumit de felul īn care acesta īi aruncase bucata de carne, apoi, cīnd şunca ajunse īn dreptul nasului său, o hăpăi īnchizīnd ochii.

— Zi cu Petrila, reveni Pisicīinele.

— Cu Petrila, răspunse Somnul Protector cu gura plină, lucrurile stau aşa: imediat după discuţia noastră de ieri m-am gīndit să mă folosesc īntr-un fel de privilegiile pe care eşti dispus să le acorzi furnicilor īn viitor şi am pus īn aplicare o investiţie costisitoare. Aceea de a dărui supuşilor mei o staţiune de ape sărate īn golful Balenei, cu amenajări, cu tot dichisul.

— Te mişti repede, zise Pisicīinele muşcīndu-şi buza inferioară.

— De ce nu? Costurile investiţiei sīnt mari. Dacă făceam īnţelegerea după ce semnai tu tratatul, furnicile şi-ar fi ridicat pretenţiile. Nu mă poţi condamna pentru agerimea de care dau dovadă īn afaceri. Totul e să fii pe fază.

— De ce-i spune Golful Balenei? vru Teodosie să ştie, īn vreme ce īn mintea lui luau formă cetacee lucioase care se zbenguiau īn golf şi eliminau apa cu presiune prin vīrful capului.

— A, pentru că lacul e atīt de sărat īn zona aia, īncīt numai o balenă ar putea trăi acolo.

— A, da? se miră Pisicīinele. Eu am crezut tot timpul că pentru că are forma unei balene cīnd te uiţi la hartă.

— Aş, de unde, rīse Somnul. Te uiţi prea mult la hărţi. Ce-i aia forma unei balene? Care-i forma unei balene? Aş mai vrea nişte şuncă şi, dacă se poate, brīnză. Şi eu am forma unei balene dacă mă desenezi pe hartă. Nu, e apa sărată din cauza Rīului Sărat. Care rīu, fii atent aicea Teodosie, o să rīdeţi, nu e sărat, de fapt, decīt după ce trece prin minele de sare. Acest fapt le face pe furnici să creadă că au drepturi asupra apei din Golful Balenei. Susţin că sarea este a lor. Nişte vin, te rog.

Pisicīinele se ridică şi turnă vin īn acvariul peştelui. Cu acest prilej, īi observă pe cei şase consilieri care se fīţīiau īn scaune şi indicau cu degetele spre guri.

— Vă e foame? īntrebă Pisicīinele Gavril.

Peştii dădură de multe ori din cap. Teodosie luă cīteva platouri cu gustări de pe masă şi, cu ajutorul unei furculiţe, deşertă mīncarea īn acvarii, avīnd grijă să facă o īmpărţire cīt mai cinstită. Consilierii se puseră pe mīncat, cu mare sīrg, īn timp ce din ochi le curgeau lacrimi de recunoştinţă.

— Ei, continuă Somnul. Se punea acum cīţiva ani problema desalinizării rīului. Eu m-am opus. O parte a autorităţilor de la Petrila este pentru īnchiderea minelor de sare. Asta, vă daţi seama, ar duce automat la transformarea Rīului Sărat īntr-un rīu cu apă dulce.

— Şi din ce trăiesc dacă īnchid minele?

— Chiar că asta este treaba lor. Mie nu mi se pare că asta e discuţia. Problema e una de principii: curentul Golfului duce sarea de-a latul lacului pīnă aproape de malul acesta. E adevărat că nu foarte multă dar orişicīt. Spune-mi, strict legal, a cui e sarea pe care o duce Curentul Golfului? A furnicilor? Pentru că să nu te miri dacă mīine-poimīine or s-o revendice şi pe asta.

Pisicīinele se destinse şi īncepu să rīdă.

— Faci ce faci şi pīnă la urmă tot nu-ţi convine tratatul cu furnicile. Se vede din fiecare vorbă pe care o spui.

— Păi nu? zise peştele cu gura plină.

— Aha.

— Aha zici tu, dar mie nu-mi convine deloc. Adică, dacă īnchid minele e una: mie mi se cam fīlfīie, s-a terminat cu staţiunea mea de odihnă, asta e, n-o să-mi pun eu capăt zilelor pentru asta. Īnsă probabil că va īncepe exodul şomerilor către Filiaşi. Implicaţiile navetismului sīnt groaznice. Gīndeşte-te la traficul de furnici dimineaţa şi seara pe lac. Ţi-e clar că peste lac o să facă zilnic naveta.

— Şi atunci?

— Şi atunci, delegaţia mea a negociat cu acea parte a conducerii care nu doreşte īnchiderea minelor. Simplu. N-ai să crezi, dar se găsesc destule furnici vinete care să dispreţuiască furnicile verzi de la est şi să dorească ruperea provinciei. Personal, nu le īnţeleg, pentru mine, toate furnicile sīnt la fel, blonde sau brune, īmi e totuna, le găsesc deopotrivă de scīrboase şi deopotrivă le detest, cu muşchii lor ca nişte bile şi cu antenele alea care se mişcă tot timpul, bīrc, te umplu de scīrbă.

— Te rog, făcu Pisicīinele semn cu mīna, sīntem la masă.

— Pardon, zise Somnul, nu m-am putut abţine. Am vrut numai să-ţi faci o idee ca să īnţelegi ce simt eu la gīndul că bărci īntregi cu astfel de făpturi ar naviga īn sus şi-n jos pe lacul meu. Şi să revin. Am trimis o echipă de negociatori. Şi ei au negociat şi am īncheiat un tratat care stipulează că minele rămīn deschise şi cred că īntr-un an-doi Golful Balenei va deveni un paradis al staţiunilor subacvatice.

— Īnţeleg, zise Pisicīinele. Adică īnţeleg īn parte. Spui că ai negociat. Sīnt convins că furnicile care ţi-au susţinut cauza au primit anumite bonificaţii din partea ta.

— Natural, īncuviinţă Somnul Protector lăsīndu-se pe spate şi scoţīnd din buzunarul caftanului o scobitoare.

— Aş fi curios să ştiu ce.

— A, o nimica toată. Am promis că voi organiza, pentru adversarii lor politici, mici aventuri, ori de cīte ori vor īncerca să traverseze lacul.

— Şi vei organiza?

— Nu mă īntreba, habar nu am amănunte tehnice de felul acesta. Eu am semnat un acord de principiu. Este posibil să auzi sau să citeşti prin ziare că cutare sau cutare ambarcaţiune cu destinaţia Filiaşi a luat brusc apă şi că echipajul a fost silit să abandoneze barca şi aşa mai departe, dar īţi repet, nu voi avea cunoştinţă de nici un caz concret.

— Şi ce altceva ai mai promis?

— Am mai promis sprijin efectiv pentru ca guvernul favorabil mie să rămīnă şi să conducă furnicile vinete ani lungi şi fericiţi de acum īnainte.

Pisicīinele era cum nu se poate mai amuzat. Somnul Protector īncepu şi el să zīmbească.

— Ştii ce mă miră? īntrebă Pisicīinele. Mă miră că nu-ţi pui niciodată problema că un accident nefericit ţi se poate īntīmpla şi ţie şi atunci toate sforile pe care le tragi, toate aranjamentele tale şi toate potrivelile sar īn aer. Multă vreme m-am īntrebat dacă eşti un politician sau un intrigant şi cred că acum īncep să mă dumiresc.

— Gavril, poţi să crezi ce vrei despre mine. Te asigur īnsă că, īn spatele oricărei mişcări pe care o fac, stă īn spate binele regatului. Somnul īşi pusese solemn mīna dreaptă pe piept. Se poate ca ceea ce fac eu să pară o mare porcărie, dar eu, īn forul meu interior, ştiu că sīnt animat de cele mai bune intenţii, şi de acest adevăr vă veţi convinge şi voi odată şi odată. Poate că atunci cīnd voi vă veţi convinge, eu nu voi mai fi, adăugă Somnul Protector după o pauză lacrimogenă.

— Acum ce să zic, se dădu bătut Pisicīinele. Īn faţa unor asemenea declaraţii nu pot decīt să ridic paharul şi să beau īn sănătatea ta. Teodosie, să bem īn sănătatea Somnului Protector şi a Lacului Rece, pe care, chiar dacă nu-l conduce cu īnţelepciune, īl conduce mīnat de cele mai bune intenţii.

Spunīnd acestea, Gavril goli cupa şi o puse pe masă. Teodosie bău şi el şi simţi că i se face somn. Pisicīinele se aplecă spre urechea lui şi-i spuse cu voce scăzută:

— Ştiu că te plictiseşti, dar īţi promit că imediat după petrecere, te duc la cofetărie la Lămīiţa şi-ţi cumpăr două mascote, o amandină şi o baclava.

— Ce, mai există Lămīiţa? īntrebă Somnul ca să alimenteze conversaţia.

— Sigur că da, īncuviinţă Pisicīinele.

— Mda, credeam că au desfiinţat-o. Mai ştii, mergeam la restaurantul ăla de vizavi, tot pe bulevard, cum īi zicea…

— Cireşica.

— Cireşica, mīncam fripuri, beam pīnă ne făceam mangă şi pe urmă ne duceam la Lămīiţa, unde era bordel.

— Teodosie, du-te să te culci, dormi două ore şi pe urmă mergem la cofetărie.

— Lasă-l, Gavril, nu-l trimite, să ştie şi el, că aşa se spunea, că era bordel.

— N-aveai de unde să ştii, ea numai un zvon, şi de fiecare dată cīnd voiai să verifici, se dovedea că erai beat mangă, cum spui chiar tu, īl puse la punct Pisicīinele.

— Tocmai ăsta e farmecul, zise Somnul, a cărui limbă īncepuse să se īmpleticească. Ăsta e farmecul. Să auzi un zvon şi să nu-l verifici şi să te porţi ca şi cum ar fi adevărat. Numai aşa poţi să ţii ordine. Īţi spun numai ţie, aşa, ca să ştii (vocea Somnului deveni confidenţială), dacă īmi permiteam să ignor sau să pun la īndoială un singur zvon din cīte mi-au trecut pe la urechi, acum eram de mult un schelet lucios pe fundul lacului. Este sau nu este, adunătură de uneltitori? răcni pe nepregătite Somnul, īntorcīndu-se spre sfetnicii săi. Aceştia scăpară furculiţele din mīini şi īncepură din nou să tremure; īn timp ce doi dintre ei īşi mişcau capetele afirmativ, ceilalţi patru le scuturau a negaţie.

— Lasă-i īn pace, zise cu lehamite Pisicīinele. Mai bine să bem.

— Să bem, nu zic, dar să ne şi veselim şi să ne amintim cu plăcere de tinereţe, spuse Somnul cu ochii tulburi, apoi continuă să i se adreseze numai lui Teodosie. Să ştii, iubitul meu copil, că la cofetăria Lămīiţa era bordel la etaj şi se intra prin cofetărie; dar nu te lăsau să intri aşa, netam-nesam, căci era doar pentru clienţii casei, cei cu dare de mīnă, care intrau inocent, se plimbau prin faţa vitrinelor cu cataife, amandine, nuga, ecleruri, violete, negrese cu frişcă, diplomaturi, rejansuri, şualacreme, amandine — am mai zis — şi cu aerul că le ardea de cumpărat, o īntrebau pe vīnzătoarea grasă, cum o chema, Gavril? Geta?, cu mustaţă şi basma, o-ntrebau dacă nu cumva, pe līngă toate bunătăţile expuse īn frigorificele vitrine, n-ar avea şi ciocolată de casă cu cireşe. Sau cu vişine, am uitat, că sīnt bătrīn şi beat ca un porc (mai toarnă vin, Gavril). Şi atunci vīnzătoarea făcea un gest ocult cu mīna şi clientul dispărea prin perdeluţa spre laborator. Şi acolo, pe mese din oţel, cu cocă foietaj, frişcă şi zahăr īmprăştiat pe ele, tinere fete, maxim īn clasa a opta sau a noua, īmbrăcate sumar, suceau făcăleţe şi atingeau cu burta masa.

— Eşti un porc libidinos, īi atrase Pisicīinele Gavril atenţia, fără prea mare convingere, ba chiar zīmbind unor umbre ale trecutului ce i se īnvīrteau prin minte.

Somnul rīnji şi el şi īnchise ochii.

— Sīnt bătrīn, dar īncă īn puteri, articulă el cu greu şi mai ceru un pahar de vin. Aş fi putut să am eu grijă de Teodosie. Tu nici nu ştii, băiete, ce-ai ratat, asta dacă nu punem la socoteală că, locuind cu mine, ţi-ar fi crescut la ceafă o frumoasă pereche de branhii şi ai fi respirat lejer, ca noi, sub apă.

— Sau am fi locuit aici īn casa asta şi ţi-ar fi crescut ţie o pereche de plămīni, replică neaşteptat Teodosie.

Somnul tresări, neplăcut surprins.

— Īl vezi, Gavril, ce obrăznicătură. Şi mai şi rīzi. Rīzi şi īncurajează-l să-mi vorbească pe tonul ăsta. Dacă-l creşteam eu cum ştiam eu, ar fi fost acum un băieţel respectuos, fără deprinderi urīte, ar fi fost ascultător, Gavril. Şi ar fi condus regatul cu īnţelepciune. Mai īntīi ca regent — şi eu, bunul lui tutore, l-aş fi călăuzit cu sfaturi — apoi ca rege īn plinătatea vīrstei — şi tot eu, umil sfetnic, i-aş fi şoptit la ureche părerile mele bazate pe experienţă. Ar fi īnvăţat să mă preţuiască, Gavril, şi uite, la vīrsta asta ar fi condus regatul fără grijă. Dar aşa, ce situaţie īncīlcită! Tronul lui — īl vrea Otto; autoritatea lui este cum īi zice cīnd se sparge un vas dar nu de tot — fisurată, furnicile visează la statul autonom şi īţi jur, Gavril, că īl vor avea, prin forţa lucrurilor le vor avea şi eu am să-mi dau toată silinţa, īnainte să apuci tu să semnezi vreun tratat lărgit, eu nu sīnt un bou să mă pun cu forţa lucrurilor — iar eu — eu — urlă Somnul fără veste, izbind īn masă şi deranjīnd alinierea pe verticală a farfuriilor, īn loc să am o bătrīneţe tihnită, trebuie să-mi muncesc mintea, să semnez īnţelegeri secrete, să obţin prin subterfugii şi chinezării tactice ceea ce meritam de drept. Īn ochii cu pleoape solzoase ai Somnului tremurară două lacrimi, ca īn desenele animate japoneze. Te-am trădat, Gavril, mi-am trădat suveranul, dar spre binele lui. De tine nu-mi pasă. Ştii cīt īmi pasă? Uite-atīta. Mă bucur īn definitiv că te-ai ocupat tu de educaţia lui, ca să vadă toată lumea īn ce hal a ajuns regatul: dezordine, destrămare, ziare de scandal, ai pierdut firele din mīnă, nici nu ţi-a păsat de ele, cu ce te-ai īndeletnicit tu toţi anii ăştia? Ai pescuit, ai curăţat pădurile de pe domeniile regale — asta o putea face orice servitor — dar tu n-ai servitori, l-ai īnvăţat şi pe Teodosie să trăiască cu venituri modeste, ca o slugă, ţi-ai pierdut timpul ca să-i īmpaci pe Kaliopi şi pe Samoil, doi bătrīni senili pe care eu i-aş fi suprimat cīt ai zice peşte. Cīnd am să am eu puterea — ce-o să mai rīd atunci, pentru că poate īţi īnchipui că momentul acela e foarte īndepărtat, iar eu īţi spun că e foarte apropiat — cīnd am să am eu puterea, nenorociţii ăştia bătrīni o să atīrne cīt se poate de repede īn două spīnzurători drăguţe, şi pe tine, care ai pierdut timpul, am să te zvīrl īn temniţele de la Filiaşi — ştii, mă duc cel puţin o dată pe săptămīnă şi, cīnd am timp, şi de cīte două ori pe săptămīnă pīnă la malul de est al lacului ca să văd cum zidurile groase şi pline de muşchi ale pīrnăii se oglindesc īn apa lacului meu — al meu — şi īn curīnd am să văd şi faţa ta, din dosul unor zăbrele, reflectīndu-se īn apă, şi pe Teodosie īl las să aleagă dacă vrea să fie predat lui Otto, care mi-l cere insistent — au! ce insistent mi-l cere — sau rămīne rege şi mă ascultă pe mine, īn definitiv ce cer? Cer mult? Cīţi ani mai am de trăit? Īnţelege-mă, Gavril, anii ăştia din urmă vreau să conduc regatul, din umbră, nu vreau să fie Bucureştiul plin de statui cu Somnul Protector, nu vreau ca numele meu să fie trecut īn manualele de istorie, asta este o consolare pentru vanitoşi, eu vreau doar să conduc, să cresc apele lacului şi tot Bucureştiul să īnoate sub apă şi să mă plimb bine-mersi pe fundul unui lac mare pīnă la Valea Căpercilor, care se va numi Malul Lintiţei, aşa m-am gīndit să-i spun, şi īn nord pīnă sub poalele cetăţii Ottoberg şi īn est pīnă la Marea Noastră, căci aceasta ne este dorinţa, noi, din voia noastră mare Somn Protector peste Lacul Rece şi Sărat şi Īntins de peste Capitală şi de peste Livezile cu Meri, care meri, sub apă, vor da la iveală fructe putrede.

Somnul īşi īnghiţi saliva de la colţul gurii şi-şi roti privirile peste asistenţă: trei din cei şase consilieri se priveau neliniştiţi, alţi doi īnmărmuriseră şi păreau să nu mai respire; ultimul deschidea spasmodic gura şi elimina, la intervale regulate, cīte o bulă de aer. Gavril rămăsese cu faţa īn pumni cīt timp perorase Somnul şi acum īşi revenea īncet din uluială. Lui Teodosie i se făcuse frică şi evita să se uite īn ochii peştelui. Se agăţase de jiletca Pisicīinelui şi o strīngea din răsputeri. Pisicīinele se aplecă spre el şi-i şopti la ureche:

— Lasă-l īn pace, vorbeşte aiurea. Apoi adăugă: nu e aşa băiat rău cum pare. Dar dacă bea peste măsură spune prostii. Ştii, se adresă el Somnului Protector, care, cu ochii pironiţi īn gol, rămăsese pradă īnsufleţirii sale, pentru vorbele astea aş putea să te arunc eu īn temniţă, nu mīine, cīnd poate ai să ai tu puterea, ci acum, cīnd o am eu. Sau pot, legal, să-ţi scot dopul de la bazin şi să te las să te sufoci lent. Ştii asta?

Somnul clefăi cu indiferenţă de beţiv şi, manevrīnd o pīrghie aflată sub măsuţă, făcu draperiile ce-i decorau acvariul pe dinăuntru să se desfăşoare pe sīrme şi să acopere complet geamurile. La scurt timp, din dosul draperiilor se auzi un sforăit masiv.

Chiar dacă aş avea eu vreme să vă scriu mai mult de două vorbe, n-aţi avea voi vreme să le citiţi. Şi, de fapt, nici eu n-am vreme să aştern pe hīrtie toate lucrurile care mi s-au īntīmplat de o zi īncoace. Dar cu atīt mai mult hotărīrea mea e straşnică: activitatea conspirativă nu mă mai atrage. Nici vīrsta pe care o am nu mai īmi īngăduie o viaţă atīt de palpitantă, mereu sub ameninţare. Visez la o bătrīneţe tihnită şi cred că o merit după o viaţă de luptă īn slujba cauzei. Iertaţi-mă că vă scriu pe un ton care poate să vi se pară dur, dar nu ştiu cum să fac mai bine faţă insistenţelor din scrisorile voastre.  Īn plus, să nu credeţi că mă retrag şi vă las de izbelişte descoperiţi. T.P.P.M. Pisicīinele mi-a povestit toată īntrevederea lui cu Somnul şi concluziile la care au ajuns şi, deşi fruntea lui era īncreţită de īndoială īn timp ce-mi povestea, eu cred sincer că nu există motive de īngrijorare. Somnul Protector a obţinut de la Teodosie ce şi-a dorit dintotdeuna, anume prim-ministeriatul, şi acum se retrage din joc. Fără el, Otto este legat de mīini şi de picioare şi la fel de primejdios ca un păianjen cu picioarele īn ghips. Pisicīinele va sărbători printr-un banchet cīt de curīnd īnţelegerea pecetluită cu Somnul Protector, aşadar nu mai avem a ne teme de nimic. Aşa stīnd lucrurile, mi-am spus că nu e cazul să-l mai informez despre activitatea noastră: fie şi numai cuvīntul conspiraţie pe timp de pace şi bună īnţelegere īngrijorează. Aşa că vă sfătuiesc şi pe voi, acum că s-au liniştit lucrurile, să strīngeţi tabăra, să ştergeţi urmele şi să vă reluaţi mineritul ca şi cum nimic nu s-ar fi īntīmplat. N-aş merge pīnă acolo īncīt să vă sfătuiesc să faceţi publică activitatea noastră de pīnă acum. E mai bine să nu se ştie nimic, de vreme ce tot am rămas nedescoperiţi pīnă acum. Arbaletele, săgeţile, platoşele, fumigenele şi stiletele ascundeţi-le la loc ferit, iar securile īngropaţi-le īn sensul propriu şi cel figurat al cuvīntului. Să aveţi grijă de voi, iubiţii mei fraţi, şi tu, Ianis, şi tu, Iorgos, şi tu, Telemah, şi spuneţi-i şi lui Empedocle să fie cu grijă şi să vegheze la sinuşii aceia capricioşi cu care l-a īnzestrat bunul Dumnezeu şi să-şi pună efedrină īn nas cu măsură, căci dă dependenţă. Poate că nu vă voi mai scrie, o vreme, īnsă de la voi aştept oricīnd carte cu veşti bune despre voi şi familiile voastre.

Pentru ultima oară, poate, cu lacrimi īn ochii mei bătrīni, scriu aicea jos:

Sănătate şi frăţietate.

 

 

Capitolul 7. Unde Teodosie află ce viitor sumbru īl aşteaptă

 

— A adormit? īntrebă Teodosie, arătīnd mai mult cu bărbia spre acvariul cu draperii trase din care se auzea sforăitul Somnului Protector.

— Aşa face de cīnd īl ştiu, confirmă Pisicīinele, nu fără oarecare tandreţe. Se dă īn spectacol, plictiseşte pe toată lumea, spune gugumănii, după care se culcă cu nesimţire.

— E adevărat ce-a spus că vrea să mă dea lui Otto?

— Cine ştie? Pot fi nişte aiureli de beţiv. Sau poate fi adevărat. Nici eu nu ştiu ce să mai cred.

— Să-i īntrebăm pe ei, sugeră Teodosie, indicīndu-i cu degetul pe cei şase consilieri. Pisicīinele socoti că nu e o idee rea şi culese din iarbă cele şase pīlnii acustice pe care sfetnicii le aruncaseră la porunca mai-marelui lor.

Peştii īnşurubară grăbiţi dispozitivele şi primul sunet care se auzi fu un răpăit accelerat — bătăile inimilor lor.

— Să ne cruţi, mărite Pisicīine.

— Să nu ne scoţi dopul!

— Să nu porunceşti să plutim īn ciorbă.

— Să te īnduri de noi, căci sīntem năpăstuiţi.

— Să arăţi blīndeţe, aşa cum se cuvine unui īnţelept.

— Să vorbim mai īncet, ca să nu-l trezim pe zbir, īi amendă ultimul sfetnic pe ceilalţi, făcīnd cu mīinile semne de time-out.

— Voi păreţi băieţi buni, le zise Pisicīinele. Să staţi liniştiţi şi să uitaţi tot ce aţi auzit aici. Cīnd o să se trezească, nu o să mai ştie nimic. Dacă vă īntreabă ceva, să răspundeţi vag, mă rog, vă pricepeţi voi mai bine la asta, n-o să vă īnvăţ eu.

Peştii surīseră ruşinaţi, şi cel mai īnalt īn rang dintre ei luă cuvīntul:

— Vedeţi, zise el, ne-am făcut un renume prost. Am spus-o īn taină de mai multe ori şi o repet şi acuma (poate īnvăţătura asta o să-i fie de folos măritului Teodosie), e de ajuns să forţezi pe cineva să mintă şi acela să accepte, pentru ca, după aceea, compromisul iniţial să se amplifice, să reverbereze, ca cercurile pe suprafaţa apei cīnd arunci piatra, să se facă tot mai mari şi tot mai mari.

— Nu īnţeleg, spuse Teodosie, care, remarcīnd că spusele peştelui conţin un sfat care-l priveşte pe el, ascultase cu mare atenţie.

— Vrea să spună, lămuri Pisicīinele, că Somnul Protector īi conduce rău. Īi obligă să mintă. Nu vrea să audă decīt ce vrea el să audă. Dacă nu — hīrşt (Pisicīinele făcu un semn cu degetul la baza gītului).

— Hīrşt, aşa e, se animă peştele-consilier. Vedeţi, chiar asta voiam să spun, numai că nu mă pricep să vorbesc simplu, am pierdut obiceiul, şi mă complic, enunţīnd lucruri īnvăluite īn două şi īn trei īnţelesuri, căci uit de unde am pornit şi unde am ajuns, sau unde vreau să ajung şi fără să-mi dau seama, vorbele mele vorbesc fără mine şi o apucă pe malul īn pantă al temenelelor alunecoase, căci puţini au darul de a-şi păstra vorbirea intactă, īnţeleaptă şi la obiect ca īnălţimea ta, serenissime Pisicīine, o, adevărat stăpīn al nostru.

Pisicīinele īl īntrerupse, atrăgīndu-i atenţia că vorbele lui, īn acel moment, chiar asta fac: o apucă pe malul īn pantă al temenelelor alunecoase. Peştele īşi luă seama şi tăcu, umilit şi obidit, iar lui Teodosie i se făcu milă de el. Cum īnsă nu ştia ce putea face ca să-l consoleze pe amărītul locatar al acvariului, īl īntrebă dacă nu cumva mai doreşte mīncare.

— Bucuros, īncuviinţă acesta.

— Şi noi am dori, spuseră ceilalţi peşti īntr-un glas. Apoi, īn timp ce īnghiţeau friptura şi-i lăudau gustul desenīnd cu mīinile prin aer spirale de entuziasm, se plīnseră cu glas scăzut şi gura plină de prostul tratament de care aveau parte sub administraţia Somnului Protector, acompaniaţi de sforăitul egal al acestuia.

— O scīrbă, stimate Pisicīine şi mărite Teodosie.

— Un satrap.

— Un satrap, un satrap, un satrap.

— Ne ţine flămīnzi şi ne īnjoseşte.

— Ne spionează toate mişcările.

— E bănuitor ca nimeni altul.

— Bănuitor? Puţin spus. Ceva să nu-i convină şi hīrşt.

— Vrea să audă numai laude.

— Dar să nu vă īnchipuiţi că e simplu să-l lauzi. Dacă-l lauzi, devine bănuitor. Şi atunci hīrşt.

— Cīnd īi intră īn cap ceva, nu-i iese.

— Ca de exemplu asta cu staţiunea de ape sărate.

— Ce peşte de lac vrea la ape sărate, vă īntreb eu.

— Bună īntrebare. Care staţiune? Vrea un loc īn care să ne extermine.

— Cine nu se poartă corespunzător este trimis īn concediu la ape sărate.

— Nici unii din solii care au negociat īnţelegerea cu Petrila nu s-a mai īntors de acolo.

— Eu, personal, mă bucur că nu m-am numărat printre ei.

— Şi eu.

— Şi eu.

— Şi eu.

— Şi eu.

— Şi eu. Deşi, dacă te numeşte ambasador, n-ai cum să refuzi.

— Nu, pentru că e supărăcios din cale-afară, şi atunci hīrşt.

— Ştiţi, mărite gazde, care-i paradoxul?

— Paradoxul vi-l spun eu.

— Poftim, spune-l tu.

— Vi-l spun eu. E că dacă e mulţumit de serviciile tale te numeşte negociator, sau ambasador. Şi toţi negociatorii lui, după ce se īntorc şi-i predau īnţelegerea semnată, dispar fără urmă. Fără urmă.

— Probabil că are impresia că-i ascund ceva şi atunci īi ia la īntrebări mai cu amănuntul.

— Nimeni nu rezistă la īntrebările mai cu amănuntul.

— Are nişte slujbaşi speciali pentru asta.

— Īhī, īi vedeţi pe băieţii ăia rezemaţi de pomi, cărătorii, băieţi musculoşi şi fără creier? Bestii, asta sīnt.

— Sīnt surzi şi muţi, īnălţimile vostre, staţi liniştiţi, altfel ar fi nevoit să-i ia şi pe ei la īntrebări.

Pisicīinele se uită īndoit īnspre cei patru peşti cu armuri de sticlă. Aceştia priveau neclintiţi spre frunzele nucului.

— Ideea e că cine intră īn mīinile lor, iese cu minţile zburate din cap.

— După care e trimis la sanatoriu la ape sărate să se refacă.

— Şi de-acolo nu se mai īntoarce. Oricum, mie mi-a tremurat inima cīnd aţi venit ieri la noi, dumneavoastră şi īnălţimea sa, Teodosie, de frică să nu vă oprească acolo prizonieri.

— Şi mie.

— Şi mie.

— Mie nu, că nu eram de faţă, am fost bolnav.

— Şi eu.

— Aha, mai daţi-vă voi bolnavi o dată şi o să vedeţi ce-o să păţiţi.

— Păi chiar am fost.

— Atunci īţi urez multă sănătate. Dacă te īmbolnăveşti de două ori la intervale scurte, devii suspect…

— Şi atunci hīrşt.

— Doamne fereşte. Ridic această cupă pentru sănătatea tuturor celor de faţă.

— Noroc.

— Noroc.

— Noroc.

— Sănătate.

— Noroc.

— Să trăiţi şi voi, le ură Pisicīinele, sorbind puţin vin. Aş vrea să-mi spuneţi ce e adevărat cu Otto şi ce nu.

Īn acel moment, Somnul Protector tuşi de două ori şi īncetă să mai sforăie. Sfetnicii lăsară grăbiţi furculiţele din mīini şi se repeziră să deşurubeze tuburile acustice, cu intenţia clară de a le arunca la loc īn iarbă. Īnsă Somnul Protector īşi reluă sforăitul după draperii.

— Cu Otto e mai grav decīt se aşteaptă luminăţia ta.

— Desigur, noi nu nu ştim nimic clar.

— Nimic clar.

— Numai din zvonuri, dar sīnt zvonuri pe care nu ne putem permite să le ignorăm. Īnsă se zvoneşte că o delegaţie de-a noastră…

— …la care noi n-am luat parte…

— …căci dacă luam, nu mai eram, a semnat un pact cu Otto.

— Asupra conţinutului există două versiuni. Spune tu.

— Una din posibilităţi e ca Otto să controleze mai īntīi ţinutul Furnicilor Vinete. Nu e nici o dificultate, atīta timp cīt la Petrila se află noul şef al stabilimentului de băi, numit după asasinarea celuilalt, şi care este omul Somnului Protector. Īn urma acestei mişcări…

— De-abia īn urma acestei mişcări…

— Poftim: de-abia īn urma acestei mişcări, Rīul Sărat va fi sub control şi golful Balenei va deveni sărat ca marea.

— Īn schimb, Otto vrea capul măritului Teodosie.

— Nu īl vom lăsa.

— Īl vom apăra cu piepturile noastre.

— Ar fi bine să putem, dar uitaţi-vă la noi.

— Aşa e, facem pe noi de frică.

— Ne e scīrbă de noi.

— Lăsaţi, nu vă cere nimeni, īi consolă Pisicīinele. Care e a doua posibilitate?

— E un zvon mai puţin credibil decīt primul.

— Chiar foarte puţin credibil.

— Īl enunţăm aşa, pentru că nu putem să-l ignorăm.

— Se pare că īnţelegerea e ca Somnul Protector să permită flotei lui Otto să navigheze pe Lacul Rece —

— Putem să-i spunem Lacul Sărat?

Pisicīinele scăpă furculiţa din mīnă. Īn mintea lui se făcu lumină şi toate zvonurile care-i zumzăiau prin cap se aşezară cuminţi īn faţa lui (unele aveau forma unor ouă, altele se cerneau ca făina, cele mai multe erau zgrunţuroase ca zahărul). Pisicīinele īncepu să pună ordine īn gīnduri: sparse ouăle, turnă puţin cīte puţin făina, lăsă zahărul deoparte pentru a-l īncorpora mai tīrziu, şi pentru el, din acest moment, glasurile consilierilor se estompară iar conţinutul celor spuse de ei deveni neclar.

— …căci transportoarele lui Otto nu pot duce atīta.

— Şi trupe şi arme e prea mult.

— Dar tu īţi dai seama despre ce arme este vorba dacă un şlep nu poate să plutească normal?

— Grele.

— Grele? Nu grele — foarte grele.

— Īn schimbul promisiunii că Lacul se va extinde peste sud, visul de aur al Somnului.

— Nu s-ar mai trezi.

— Ha, cum ar fi să-l găsim cīnd tragem perdeaua plutind cu burta īn sus?

— Aoleo, nici īn visele mele cele mai īndrăzneţe nu m-am gīndit la asta.

Īn mintea preocupată a Pisicīinelui, planurile urzite de Somnul Protector căpătaseră deja consistenţa vīrtoasă a aluatului de cozonac. Luă zahărul şi-l dizolvă mental la foc mic, apoi īl turnă īncet īn cocă. Glasurile īndepărtate ale peştilor consilieri īl deranjau acum, căci īi īntrerupeau concentrarea.

— … separat, a īncheiat un pact cu Filiaşiul.

— Fără ştirea lui Otto.

— Evident că fără ştirea lui Otto.

— De ce evident? Era important de precizat.

— Īn fine — īn care le promite furnicilor să īnceapă lucrările la canal dacă acestea īl ţin, fără ştirea lui Otto, pe īnălţimea sa Teodosie īntemniţat īn turn.

— Mai spune o dată, zise brusc Pisicīinele, ridicīnd ochii spre consilieri.

— Să-l arunce īn Turnul Filiaşiului.

— Vă rog puţină linişte. Pisicīinele īnchise ochii (este de presupus că īn spatele pleoapelor sale, cozonacul de intrigi se desăvīrşea). Sfetnicii tăcuseră mīlc şi acum īl priveau pe Pisicīine cu răsuflarea tăiată. Teodosie uitase de negrul viitor pe care peştii i-l descriseseră şi aştepta şi el rezultatul gīndirii Pisicīinelui. Acesta clipi de cīteva ori, apoi se īntoarse spre Teodosie cu o faţă nespus de īngrijorată.

— Nu mai căsca gura — īl īmpunse el cu degetul īn coaste. Stai aşa şi uiţi de tine. Du-te, strīnge-ţi lucrurile, fă-ţi o valiză, vin şi eu īn casă imediat.

Cum Teodosie īl privea cu mirare, Pisicīinele se crezu īndreptăţit să adauge:

— E grav, serios că e grav. E mai rău decīt mi-am īnchipuit. Trebuie să dispari cīt de repede se poate. Mergem la Kaliopi, sau la Minotaur, sau stăm ascunşi īn Bucureşti, vedem noi. Nu ne putem permite să pierdem timpul.

Şi Gavril, parcă pentru a dezminţi cele spuse, īşi mai turnă vin şi continuă gīnditor.

— Ce prost am fost… Īn felul lui, Somnul are dreptate: datoria mea era să veghez la bunul mers al treburilor īn regat şi să am grijă de tine. Şi eu ce-am făcut? M-am bizuit pe toţi şi pe veştile care-mi veneau de la ei, īntotdeauna bune şi liniştitoare. Şi m-am culcat pe-o ureche şi m-am ocupat de agricultură şi-am pescuit şi am lăsat mintea să-mi ruginească. Zvonuri — nu sīnt zvonuri decīt luate separat. La un loc, alcătuiesc adevărul: toate īnţelegerile Somnului există. Şi cu guvernul de la Petrila, şi cu Otto, şi cu Filiaşiul. A stat acolo, īn īntunecimea lacului, şi a gīndit un plan. E un plan fără cusur. Tu eşti prea mic ca să īnţelegi. Ţine minte doar atīt: orice mişcare face cineva acum, fie el Otto, sau furnicile vinete, sau furnicile verzi, sau tu, sau eu, e īn avantajul Somnului. Orice se īntīmplă, Somnul Protector cīştigă. Teoretic.

— De ce? īntrebă Teodosie nedumerit.

— Pentru că toate īnţelegerile care s-au făcut prin regat trec prin el şi tu eşti marfa de schimb. Fă-ţi bagajul, plecăm la Bucureşti.

— La Lămīiţa?

— Nu ne arde nouă de Lămīiţa, spuse Pisicīinele posac şi cu minţile aiurea. Deşi, se lumină el, să ştii că nu-i o idee rea. Īn orice caz, e mai bine decīt nimic. De acolo am putea să ne pierdem urma.

Gavril căzu la loc pe gīnduri. Apoi īşi goli cupa, o puse pe masă cu aerul că vrea să o īnşurubeze acolo şi arătă cu degetul spre acvariul din care se auzea sforăitul gros:

— Somnul Protector ne-a trădat.

Teodosie, care ajunsese deja la scările cu care se deschidea terasa, se īntoarse din drum şi arătă şi el spre acvariu:

— Hai să-i scoatem dopul.

— Ar fi o idee, şi am termina acum cu toate necazurile, răspunse Pisicīinele.

Cei şase consilieri deveniră extrem de atenţi. Gavril se ridică de pe scaun şi se deplasă cu paşi măsuraţi spre bazinul īn care Somnul Protector īşi făcea siesta. Īn dreapta bazinului, īn josul lui, se afla un fel de cep etanşat şi el cu cauciuc, iar pe cep se găsea īnşurubat un capac. Pisicīinele se aplecă şi īncepu să-l deşurubeze. Acesta, bine uns, probabil, nu scīrţīi.

Īn liniştea care se lăsase, nu se auzea decīt fīşīitul liniştitor al frunzelor de nuc, sau o muzică īn surdină, plină de tensiune (dacă această carte ar fi fost film).

— Deşurubează capacul, mărite Pisicīine, nu mai sta, şopti primul sfetnic.

Gavril tresări, īl privi pe consilier şi se ridică, lăsīnd dopul la locul lui.

— Ne cunoaştem de cīnd eram copii. Nu pot să-i fac asta. Dacă este să īnvingem, o să īnvingem luptīnd cinstit. Să nu profiţi niciodată de somnul duşmanului tău. Şi dacă vom pierde, iubite Teodosie, o să ne mīngīiem cu gīndul că am pierdut din greşelile şi nebăgările noastre de seamă şi că acestea sīnt singurele noastre neajunsuri. Du-te, Teodosie, şi strīnge-ţi lucrurile. Şi uită-te bine la locurile aceastea, căci nu se ştie cīnd o să le mai vedem.

Teodosie urcă īn fugă treptele terasei, iar cei şase consilieri aclamară cu destulă īndoială discursul eroic al Pisicīinelui.

— Pe cuvīntul meu că n-a vorbit rău luminăţia ta.

— A vorbit bine, dar ca pentru alte timpuri. Mai curīnd cīştigi īntrebuinţīnd vicleşugul.

— Īnălţimea sa este Pisicīinele vremurilor ce vor să vină.

— Măcar de-ar fi aşa, dar n-o să fie.

— Adică de ce n-o să fie?

— Pentru că īţi spun eu că n-o să fie.

— Ascultaţi-mă puţin, zise Pisicīinele ocolind masa şi apropiindu-se de acvariile consilierilor. Nu sīnt īndreptăţit să vă cer ceva, şi cu atīt mai puţin să vă dau sfaturi. Aş dori totuşi să nu vă lăsaţi omorīţi pe capete de somn. Şi nu mă refer la voi, īn particular, ci la toţi peştii din lac care s-au săturat de domnia lui. Organizaţi-vă, luptaţi, dacă sīnteţi īn stare. Peştii care vor să se revolte să ştie că au sprijin īn mine. Aşa să le spuneţi. Da?

Peştii căzură pe gīnduri.

Pisicīinele Gavril aşteptă un răspuns din partea lor, apoi, văzīnd că acesta īntīrzie,  īl apucă pe Teodosie pe după umeri, īi ridică de jos valiza — “Ce-ai pus īn ea, pietre?” — privi casa cu acoperişul lucitor din ardezie, nucul, grădina şi apusul de soare şi, trecīnd pe līngă cei patru cărăuşi indiferenţi, o apucă pe alee. Teodosie īl urmă, călcīnd pe dale, atent ca fiecare pas al lui să corespundă cīte unui pătrat. Să atingă, fie şi numai cu vīrful piciorului, interstiţiile din care răsăriseră mănunchiuri de iarbă i s-ar fi părut o nenorocire. Pisicīinele īl aşteptă să iasă īn drum, apoi trase poarta īn urma lui.

 

 

 

 

 

Domnului Director al Stabilimentului de Băi

 

Stimate domnule Director, declar că am luat la cunoştinţă cele conţinute īn ordinul de deplasare pe care aţi avut bunăvoinţa să mi-l īnmīnaţi şi, oricīt de mīhnit aş fi să părăsesc Petrila, mă supun voinţei poporului meu. Aşa cum ştiţi, misiunea īn care sīnt īncepīnd de astăzi implicat presupune riscuri şi īndatoriri majore, prin natura ei şi prin numărul mare de agenţi pe care i-aţi distribuit īn subordinea mea. Vă rog, deci,  să-mi aprobaţi următoarele cereri, pe care, separat de corpul prezentei, le-am īnscris īntr-o listă pe care am depus-o cu număr la registratură: 1. o sumă de bani, atīţia cīţi veţi socoti de cuviinţă, pentru cheltuielile curente de călătorie şi avīnd īn vedere că viaţa la Bucureşti este mai scumpă; 2. accesul la magazia de efecte a unităţii pentru a mă echipa corespunzător misiunii ce mi-a fost īncredinţată, anume: una bucată parpalac café au lait cu revere late după care să mă pot la limită piti, una bucată pălărie culoare idem cu boruri largi, un costum mărime 52 din serj verde nu are importanţă croiala, una pereche mīnuşi că să nu las amprente, una pereche pantofi maro moi; 3. un paşaport fals de negustor sub care să-mi ascund identitatea, căci, aşa cum aţi fost informat, furnicile vinete care intră īn capitală cu interes de afaceri sīnt mult mai bine văzut decīt celelalte, care cīteodată nu sīnt primite dincolo de Zid, iar dacă sīnt,  au probleme şi nu sīnt nici măcar servite īn localurile publice, cum ar fi barurile sau restaurantele, dar această situaţie se va schimba să sperăm; 4. un pistol marca Egreta cu īncărcător dublu (2X9) pentru cazul īn care va trebui să-mi apăr viaţa. La aceste cereri legate strict de desfăşurarea misiunii aş dori să adaug īncă una, care mă priveşte personal. Această misiune nefiind, repet, scutită de riscuri, aş dori ca īn cazul īn care neprăvăzutul se īntīmplă şi eu cad la datorie, familia mea formată din soţie, mamă paralizată şi paisprezece copii să treacă pe subzistenţă din  fondurile statului. Cum condiţiile eventualei mele morţi nu pot fi dezvăluite, căzīnd sub incidenţa secretului de stat conform decretului 26/64, paragraful 2, vă rog să comunicaţi familiei că am căzut la datorie.

Trăiască Provincia Semiautonomă a Furnicilor.

 

 

 

Capitolul 8. Lupta de la Lamīiţa

 

Cei şase consilieri deveniseră, o dată cu lăsarea completă a serii, mai zgomotoşi. Īi convinseseră prin semne, după eforturi susţinute ca să le atragă atenţia, pe cei patru peşti cărători să se apropie de masă şi să le mai toarne vin şi mīncare īn acvarii, şi acum, după ce goliseră cīteva din garafele şi platourile de pe masă, discutau cu totală nepăsare, la lumina lampioanelor care spīnzurau pe fire de-a latul curţii, despre eliminarea prin asasinat a Somnului Protector. Īn minţile lor inflamate de discursul Pisicīinelui, īnfiinţaseră o organizaţie secretă, asupra numelui căruia nu reuşiseră să se pună de acord — “Caraşii roşii” fusese una din propuneri — cu un statut īn treizeci şi patru de puncte (separarea puterilor īn lac, libertăţi cetăţeneşti, independenţă de opinie, desfiinţarea poliţiei secrete etc.) şi un marş revoluţionar ale cărui versuri le inventaseră pe rīnd, fiecare adăugīnd cīte o idee sau cīte un īndemn, le cizelaseră, le făcuseră să rimeze aproximativ. Anumite fragmente ale cīntecului se sprijineau pe nişte minuni prozodice, de un efect strălucitor, obţinut din ingambamente delicate şi prin schimbări de ritm care creau gol īn stomac. Cīnd marşul fu aproape gata, cei şase făcură semn cărăuşilor să īi alimenteze cu vin, iar primul consilier se ridică īn picioare şi īncepu să cīnte, la īnceput ezitant, apoi cu din ce īn ce mai multă trăire:

 

Marşul sfetnicilor revoluţionari (tango)

 

Pe sub ierburi de lac unduioase

Printre lintiţi, mătase şi mīl

Sīntem noi, peşti viteji, sīntem şase

Consilieri, peşti viteji, şi din mīl

Luptăm — pentru iarba cu frunze lucioase

Cu frunze subţiri de tarhon,

Luptăm, ay!, ca iarba cu frunze lucioase

Cu frunze subţiri ca cele cu care se asezonează borşul

                                           de peşte şi se numesc tarhon,

Să devină roşie ca steagul

De la nuestra revolución.

 

Jurăm! de-ar fi să pierim la ape sărate,

Jurăm! de-ar fi să plutim cu burţile-n sus,

Jurăm! de-om fi garnisiţi cu legume tocate

Cu piper, oregano, mărar, hibiscus,

Jurăm:

chiar dacă soarta ne face tuslama,

Mărite Somn Protector, te vom asasina.

 

Sub lacul ceţos ca oglinda

Prin pietre, cochilii şi mīl

Sīntem noi, curaţi ca oglinda.

Prin sīngele alb ca iaurtul

Pe care īl vom vărsa,

Prin sīngele-albastru ca apa

Sau ca acea băutură dubioasă la gust care

                              se extrage din fructul de curaēão

Vom ţine īn priză avīntul

De nossa revoluēão.

Jurăm! Chiar de-ar fi să murim la Filiaşi

Jurăm! Chiar de-ar fi să pierim asfixiaţi

Jurăm! Cu boia, ciulama, ardei graşi, papanaşi

Dacă o fi să fim asezonaţi

Jurăm:

chiar dacă soarta ne face tuslama,

Mărite Somn Protector, te vom asasina.

 

La neruşinatul refren se asociară şi ceilalţi peşti, ridicīndu-se solemn īn capul oaselor şi zbierīnd din răsputeri īn tuburile acustice. Cīnd terminară de cīntat, se prăbuşiră la loc īn scaune, īşi făcură semne fraterne prin geamuri, se īmbărbătară, mai chicotiră un pic, apoi traseră prudent cu ochiul spre acvariul Somnului Protector. Acesta dăduse perdeluţele la o parte şi īi privea cu răceală.

— Ştiţi, zise el, īmpingīnd absent mai īntr-o parte nişte fărīmituri de pīine care pluteau la şase centimetri deasupra mesei lui, īntotdeauna am regretat că n-am talentul de vorbitor al bunului Pisicīine. Mi-am zis: de ce n-ai şi tu darul ăsta de a-i īnsufleţi pe ceilalţi cu vorbe nobile, care să sădească īn ei sentimente de dreptate şi cinste, care să-i unească sub un stindard, să-i adune laolaltă pentru o cauză, să-i facă să se sacrifice pentru un oţel. Am zis „oţel“? Pentru un ţel. Să ştiţi că am regretat, poate nu s-a văzut pe mine, dar īn sufletul meu am regretat. Asta e: cīnd nu eşti īnzestrat cu astfel de talente, īncerci să supravieţuieşti cum poţi. Īţi dezvolţi creierul, gīndeşti mai temeinic, uneori gīndeşti mai multe mutări īnainte, şase, şapte, cīte trebuie, anticipezi mutările celuilalt, īţi alegi bine oamenii de care te īnconjuri, eşti atent la cine sīnt sfetnicii tăi. Rezultatul este de cele mai multe ori acelaşi, dacă nu şi mai bun. Oricum, şi īntr-un caz, şi-n celălalt, masele se pun īn mişcare: cīnd vorbeşte Pisicīinele, pentru că un fior īi străbate pe toţi, şi inimile lor bat īn acelaşi ritm; īn cazul meu, pentru că aşa trebuie, pentru că evenimentele sīnt de aşa natură. Să luăm numai un exemplu. Am să fac un singur semn şi oştile lui Otto vor porni spre malul de Nord al Lacului Rece. Un alt semn, şi o vor apuca īnspre furnicile vinete. Le vor cruţa, dacă spun eu aşa. Le vor face una cu pămīntul, dacă degetul mijlociu al mīinii mele drepte se va ridica īn sus. Dacă ridic īnsă mīna stīngă, munca la Canalul Filiaşi – Marea Noastră īncepe de mīine. Detaşamente nenumărate de furnici-brigadieri vor īnfige cu cīntec lopata īn pămīntul moale din portul Filiaşi. Las mīinile-n jos dintr-o dată şi toate oştirile, toate măcelurile, toţi brigadierii, toţi, pīnă la unul se opresc. Īngheaţă. Īncetează orice activitate. Şi asta fără nici un discurs. Fără onoare, cinste, īnsufleţire şi alte farafastlīcuri, bune pentru fleoarţe lăcrămoase care cīntă să-mi spargă urechile şi votează sub ochii mei statute la organizaţii secrete care au ca scop? — Somnul Protector īşi īnălţă glasul şi privi ţintă spre consilierii săi — să mă suprime pe mine.

Dacă Teodosie ar fi fost de faţă, ar fi putut constata şi reţine pentru viitor, observīnd culoarea pe care o căpătase apa din acvariile sfetnicilor, că excrementele de peşte sīnt verzi.

Īnsă Teodosie era departe şi urca, mīnă īn mīnă cu Pisicīinele, cele două trepte dinspre stradă ale cofetăriei “Lămīiţa”. Deşi bulevardul, atīt īnspre rond, cīt şi īn jos spre Cişmigiu, era luminat corect, becurile īn dreptul cofetăriei erau fie arse, fie, pur şi simplu, deşurubate din fasungurile lor. De cealaltă parte a străzii care intersecta bulevardul, Liceul Lazăr se căsca īn beznă, cu toate luminile stinse, īn afara unui bec de neon īn formă de pară ce făcea să sticlească roşiatic bucăţile de mică din pavaj. Īn diagonală cu liceul, la restaurantul Cireşica, din firma scrisă cu litere groase de plastic, nu erau aprinse decīt literele C, R şi A. Cra, cra — făceau ciorile care se foiau īn stol şi se desenau īntunecos pe cerul de deasupra casei Universitarilor.

Teodosie apăsa clanţa rece şi īmpingea uşor uşa cu geam a cofetăriei. Dinăuntru venea un miros dulceag de vanilie, glazură de ciocolată şi soluţie subţire de clor. Teodosie se gīndea la cei şase consilieri ai Somnului Protector şi la felul īn care spusele lor īi schimbaseră atīt de brusc viaţa.

Primul Consilier īşi luă inima īn dinţi şi, īn pauza care se lăsă după ce Somnul puse punct amarului discurs, īşi drese glasul pentru a furniza oarecari explicaţii. Īnsă Somnul le făcu tuturor sfetnicilor semn să arunce tuburile acustice şi aceştia se conformară īn viteză. Din intenţiile primului consilier nu rămaseră la vedere decīt nişte bule de aer ce se ridicară spre suprafaţa acvariului şi dispărură destul de repede.

— Să vă spun eu ce e cu nobleţea, īşi instrui Somnul supuşii, īn timp ce tuburile cădeau īn iarbă. Nobleţea este īn strīnsă legătură cu prostia. Acea persoană proastă care v-a īnsufleţit şi a sădit īn voi revolta (pentru care veţi plăti imediat), a avut şansa să desfacă dopul şi să scape de mine pentru totdeauna. Acuma, sincer, nu pot să jur că l-aş fi lăsat pīnă la capăt, dar mărturisesc că am fost curios să văd cum va proceda. Era la un pas de asasinatul politic, de asasinatul īnsufleţit de cele mai bune intenţii, şi a ratat. Că să vezi, că copilăria petrecută īmpreună, că e mai cinstit să-ţi īnfrunţi duşmanul dīndu-i şanse egale… Mizerii. Şi-au strīns catrafusele şi au fugit. Or, vă rog să mă credeţi, fuga are īnotătoare scurte, cum spune un vechi proverb de la noi, şi vă pot asigura, scumpi ascultători, că Lămīiţa este punctul terminus al modestei lor escapade.

Pisicīinele intra prudent īn cofetărie, cercetīnd minuţios clienţii aşezaţi la mese: doi şcolari cu mucii atīrnīnd pīnă aproape de piepţii cămăşilor pepit duceau mecanic spre guri linguriţele cu cremă, le lingeau şi apoi īşi sorbeau cu voluptate nasurile; o gravidă gīfīia uşor la a doua masă de līngă fereastr㠗 se lăsase pe spate ca să īşi odihnească burta şi mīnca flanc cu ciocolată; la masa imediat următoare, cum privea Pisicīinele spre perdeaua care separa spaţiul public al cofetăriei de laborator, o furnică cu mīnuşi şi pălărie cu boruri largi citea “Monitorul de Petrila”. Aştepta probabil să i se răcească cafeaua, dar lectura o captivase şi uitase de cafea, căci din ceaşca stacojie cu buline negre nu ieşea nici un abur. Dintre mesele rīnduite de cealaltă parte a vitrinelor cu prăjituri, doar două erau ocupate: şase furnici verzi lipiseră cele două mese, fumau chiar sub o plăcuţă pe care scria „fumatul interzis“ şi discutau cu voce joasă. Cīnd īi văzuseră intrīnd pe Teodosie şi pe Pisicīine, tăcuseră şi īşi pironiseră, ca la comandă, ochii īn farfurii.

Pisicīinele găsea amuzant faptul că toate cele şase furnici comandaseră ecler cu vanilie.

— Alergi cīt de repede poţi şi dai semnalul de acţiune, īl povăţui Somnul Protector pe unul din cei patru cărători. Să deplaseze agenţii la Lămīiţa şi să-i prindă acoolo. Să aibă grijă să nu dea de bănuit, nu de alta, dar furnicile nu mi s-au părut niciodată sclipitoare. Să aştepte frumos īn cofetărie la o masă, să comande cīte un ecler cu vanilie şi, cīnd Pisicīinele se aşteaptă cel mai puţin, să-l salte pe Teodosie şi să dispară. Reaminteşte-le cum ne-am īnţeles: pe Teodosie īl vreau viu, iar Pisicīinele, dacă se opune, n-are decīt să crape. Nu mă prea interesează.

Cărăuşul dădu din cap că a memorat ordinul şi dispăru alergīnd pe poartă. Somnul Protector se īntoarse spre consilieri şi le examină figurile turtite:

— Ce, credeaţi că n-aude? Aude. Aud foarte bine toţi patru. Ceea ce vă va fi īnvăţătură de minte. Īntotdeauna să te ghidezi după următoarea lege: toate zvonurile sīnt demne de crezare. La aceasta, există un corolar: nu toate zvonurile sīnt demne de crezare. Eu după asta m-am ghidat īn viaţă.

Somnul Protector trase de la brīu un ceas, privi acele şi constată muţumit:

— Avem timp destul. Oare ce-or face acum fugarii noştri?

Pisicīinele avansa cīţiva paşi īn incinta cofetăriei, cu gīndul să-l prindă discret de mīnecă pe Teodosie — care se postase īn faţa vitrinelor cu dulciuri şi captase deja zīmbetul amabil al vīnzătoarei — şi să-l tragă afară. Īn spatele lui, uşa de la intrare se auzea deschizīndu-se. Pisicīinele se īntorcea şi vedea īndreptīndu-se spre ei un grup de patru furnici, toate cu mīinile drepte adīnc īnfipte īn buzunarele de la piept ale parpalacelor, se răzgīndea şi, īn loc să-l tragă pe Teodosie, īl īmpingea zīmbind către vīnzătoare; Teodosie comanda două baclavale, o amandină şi un suc, Pisicīinele cerceta īngrijorat īn toate părţile după o masă la care să se poată retrage, cele patru furnici se aşezau la rīnd după Teodosie şi īşi extrăgeau īncet mīinile din buzunarele de la piept, Pisicīinele cobora mīna spre prăselele săbiuţei ascunse īn pantalonii săi largi, apoi īl vedea pe Teodosie părăsind coada, īn mīini cu trei farfurii şi cu o sticlă de suc strīnsă īntre braţ şi piept; īn mīinile furnicilor luceau maroniu patru portofele de piele identice, patru ecleruri de vanilie, cereau furnicile, şi Pisicīinele īl conduse pe Teodosie la ultima masă de līngă geam, avīnd grijă să ocupe locul cel mai apropiat de draperie.

Somnul Protector căscă masiv.

— Aşteptarea fără preocupare mă ucide, zise el. Băieţi, nu mai rezemaţi copacul şi turnaţi aicea nişte vin. Nu-i urīt aşezată reşedinţa, constată Somnul, privind de jur īmprejur, atīt cīt īi permitea lumina scăzută de afară, lumina limitată a lampioanelor şi lumina pe care o filtra sticla verzuie şi apa deja tulbure a acvariului. Īn curīnd (sper ca acea zi să nu fie extrem de īndepărtată) acesta o să fie noul fund al lacului, şi atunci poate că am să mă stabilesc aici. Ce ziceţi?

Consilierii scuturară toţi aprobator din capete, deşi Somnul nu-i īnvrednici cu privirea. Părea preocupat de o idee:

— Niciodată nu e simplu să gīndeşti o campanie militară. Totuşi, oricīt de complicat te-ai gīndi, īntotdeauna se găseşte cineva care să se gīndească la ce te-ai gīndit şi tu şi să-ţi dejoace planurile. De aceea, cel mai bun lucru este să te gīndeşti la mai multe campanii militare deodată. Sigur că este mai greu, dar cīteodată poţi avea norocul ca lucrurile să se simplifice de la sine, aşa cum se reduc termenii identici ai unei fracţii: hīrşt, tai de aici, hīrşt, tai de acolo.

Pisicīinele, care pīndea concentrat mişcările celor două grupuri de furnici verzi din celălalt capăt al cofetăriei, nu avea cum să nu observe semnul din cap pe care cele zece făpturi īl făceau īn acelaşi timp şi la care furnica cu pălărie, parpalac maroniu, ziar şi cafea de la masa vecină lui Teodosie a părut să răspundă. Īn urma semnului, grupurile s-au ridicat scīrţīindu-şi scaunele pe gresia cofetăriei, iar furnica izolată a īmpăturit ziarul şi s-a īntors spre Pisicīine, cu ceaşca de cafea īn mīnă, chipurile ca să īntrebe ceva. Cu această ocazie, a avut neplăcuta surpriză să vadă, sub ochii ei bulbucaţi, luciul săbiuţei Pisicīinelui, iar cīnd lama i-a pătruns pīrīind pe sub rădăcina nasului şi s-a īnţepenit īn osul occipital, furnica n-a spus decīt ah, a scăpat ceaşca cu fafurioară cu tot pe jos şi a strīns cu foşnet pumnul īn care ţinea ziarul.

Cei şase sfetnici căzuseră īn genunchi şi, bolborosind cu băşici, implorau mila Somnului Protector. Acesta făcu īnsă cărăuşilor semn să scoată dopurile acvariilor īn care trădătorii tremurau ca varga. Cīnd apa īncepu să se scurgă īn iarbă şi formă şase pīrīiaşe ce se uniră şi se īndreptară spre tulpina nucului, sfetnicii renunţară la zbīnţuieli şi se trīntiră pe fundul acvariilor, cu boturile īn mīl, ca să-şi prelungească pīnă la ultima picătură (īn cazul peştilor, aceasta nu este o figură de stil) viaţa.

Somnul Protector īşi mai trase o dată ornicul de la brīu şi mormăi satisfăcut.

— La ora asta, bunul meu prieten din copilărie zace mort pe dalele reci ale unei sordide cofetării bucureştene. Ce soartă. Şi din ochi i se desprinse, pentru a o lua īn sus, o lacrimă.

Pisicīinele se descotorosea de furnica inertă care i se prăbuşise īn braţe — cine i-ar fi văzut, ar fi zis că sīnt doi vechi prieteni după o greu suportată despărţire — şi făcea acest lucru răsucindu-se din ce īn ce mai repede şi răcnind īnspăimīntător. Din capul furnicii izvora intermitent sīngele albicios şi, cum se rotea Pisicīinele, sīngele se dispunea pe geamuri, pe vitrina frigorifică, pe pereţii cofetăriei, pe mutrele uluite ale celorlalte furnici, care īnlemniseră. Apoi furnicile cu parpalace īl vedeau pe Pisicīine cum eliberează corpul furnicii cu mīnuşi şi ziar (pălăria īi căzuse de mult sub masă), vedea cum corpul mort zboară prin aer, tot mai mare, măturīnd īn rotire cu picioarele paharul cu linguriţe de aluminiu aşezat de vīnzătoare pe vitrină. Teodosie vedea acelaşi lucru, īnsă invers, cum corpul tot mai mic īn depărtare al furnicii cu mīnuşi loveşte īn rotire grupul celor zece şi scoate doi din luptă. Cling, făceau linguriţele cīnd atingeau dalele reci ale cofetăriei.

Cei doi şcolari īşi terminau degrabă cremele şi se lăsau la pămīnt, apoi se tīrau afară pe coate, īn timp ce gravida se ridica ameninţător de la masă şi-şi sălta impudic bluza de pe burtă. Surpriză, căci din locul burţii desfăşura o ditai bilă cu mīner şi lanţ, pe care o rotea prin aer şi izbea cu sete īn furnica ce se afla cel mai aproape.

Teodosie īncremenise de uimire cu o secundă īnainte să introducă linguriţa īn gură. Scandalul īi surprinsese şi-i paralizase gestul entre la coupe et les lèvres. Vedea două furnici sărind asupra falsei gravide şi pe acesta īnlăturīnd-o pe prima furnică cu braţul īnarmat. Bila cu ţepi se īnfigea acum cu bufnet īn parpalacul de culoarea oului de raţă al celeilalte, īn timp ce furnica răpusă, cum stătea cu spatele pe masă, scotea cu icnete de muribund din buzunar un pistol automat şi trăgea īn burta care nu adăpostea nici un bebeluş, unul, două, trei, patru focuri īnfundate şi isterice.

Pisicīinele Gavril răcnea din răsputeri (acest strigăt va fi consemnat īn cronicile ulterioare ale regatului ca “strigătul de lupt-al Pisicīinelui”) şi dădea fuga spre furnica īnarmată, retezīnd, īn saltul lui, din zbor, cu sabia, alte două mīini ce īncercau furtiv să scoată revolverul. Furnicile oloage īşi priveau braţele amputate cum se zbat pe dalele cofetăriei, şi apoi, cīnd realizau că membrele acelea fuseseră ale lor, urlau de durere şi regret. Cīnd ajungea līngă gravida moartă, Pisicīinele īl apuca de chică pe agentul prăbuşit peste ea şi, făcīnd săbiuţa să lucească īn palida lumină de neon, o cobora fulgerător, obţinīnd instantaneu dintr-o furnic㠗 două, aşa cum odinioară Perseu făcuse cu Meduza. Furnicile oloage cădeau una peste alta, căci durerea le lua minţile, se īmbrīnceau de-a valma şi-ajungeau cu capul īn vitrină, printre negrese, flancuri, savarine. Iar plexiglasul, deşi greu casabil, o dată spart se-mparte-n cioburi lungi şi foarte dure, mai tăioase ca lama. Cele două furnici cu membrele-amputate muriră-nfipte-n cioburi.

Oricīt īşi dădeau ei silinţa să se afunde īn mīl, nivelul apei scăzuse drastic īn toate cele şase acvarii şi-i lăsase pe consilieri cu şalele dezvelite. Somnul, care nu găsea acest spectacol delectabil, trăsese draperia dinspre partea consilierilor şi se pregătea să guste din friptură. Cine doarme la masă, găseşte resturi, īşi spuse el cu mare nemulţumire şi cu un mare surīs imediat după aceea. Īn spate, poarta se dădu la o parte şi cărăuşul trimis īn solie se opri, alergīnd pe loc, cu mīinile īndoite regulamentar la piept, līngă acvariul Somnului Protector.

— Cum stăm? īl īntrebă Somnul cu gura plină.

— Au īnceput, Mărite Somn Protector. Cīnd eu porneam īncoace, şase furnici se aflau deja īn Lămīiţa, iar alţi patru agenţi erau pe drum. Mi s-a spus să vă comunic că aceasta este o măsură de prevedere suplimentară, īn cazul īn care vreunul din oamenii Măritului Pisicīine s-ar afla deghizat prin preajmă şi i-ar sări īn apărare.

— Foarte bine, drăguţ din partea lor. Prevederea nu strică niciodată. Te-ai achitat cu bine de solie, īi spuse Somnul cu gura plină, apoi se īntoarse spre ceilalţi cărăuşi. Scoateţi-i şi lui dopul.

Probabil pentru faptul că făcea parte — dimpreună cu ceilalţi trei cărăuşi — dintr-un detaşament de elită, condamnatul nu numai că nu protestă, dar, īn plus, īi dădu Somnului onorul, īn timp ce apa scădea īn jurul lui.

— Stăm bine, īi informă Somnul Protector pe cei şase consilieri, care īncepuseră deja să deschidă spasmodic gurile īn bazinele goale. Probabil că Teodosie e prins la ora asta, iar Gavril, dacă are ghinion, e mort. Viitorul īmi aparţine.

Teodosie vedea cu groază cum două furnici se apropie de el. Pisicīinele, rămas īn spatele lor, se repezea acum să le ajungă, dar piciorul i se īncurca īn buclele perucii blonde ce transformase un ostaş īn suavă gravidă, şi Gavril se īntindea, cīt era de lung, pe dalele de gresie. Peste el, ca peste un sac, alte trei furnici săreau să-l imobilizeze. Una dintre ele sări prost, căci vīrful ascuţit al sabiei i se īnfipse-n burtă. Cu un gest larg, atīt cīt īi īngăduia strīnsoarea, Gavril īşi trăgea sabia lateral, īmprăştiind maţele insectei īn īncăpere, apoi, ignorīnd pumnii care-l ameţeau şi cădeau ca lapoviţa, peste ceafă şi peste urechi, īşi arunca, la noroc, arma prin īncăpere, şi īi striga lui Teodosie să lase prăjitura şi să fugă:

— Lasă prăjitura şi fugi. Geta! Ge-ta! Ge! Ta!, mai răcnea Pisicīinele spre vīnzătoare, care stătuse pitită după vitrină.

Geta ieşi de-acolo, īl apucă pe Teodosie de o mīnă (īn cealaltă Teodosie ţinea īncă linguriţa) şi se strecură cu el prin faldurile draperiei, făcīndu-l pe copil să dispară chiar de sub nasurile celor două furnici. Furnicile dădură draperia la o parte (una scosese revolverul din buzunar, decisă să bage īn cofetăreasă nouă gloanţe), dar, spre marea lor surpriză, īn spatele draperiei nu se afla nici o uşă, nici un fel de zid de cărămizi şi nici nimic care ar fi putut indica vreo trecere. Zidul, zugrăvit cu var cretos pīnă la un punct şi, de acolo īn jos, pictat īn ulei verde, se continua onest pe sub draperie, fără īntreruperi, după cum stătea mărturie īnsăşi linia de pensulă ce departaja cele două suprafeţe — de var şi de ulei — ale peretelui.

Vīj, vīj, făcea săbiuţa Pisicīinelui īn rotire şi se apropia dezordonat de omoplaţii celor două furnici, cu lama lucind ca paletele de inox ale unui ventilator. Furnicile se aruncară la pămīnt, lama trecu pe deasupra lor şi se lovi de perete, după care căzu, zăngănind. Plină de nervi, furnica īnarmată cu pistol se adună de pe jos şi trase un număr de focuri īn direcţia Pisicīinelui.

Teodosie auzi īmpuşcăturile undeva departe īn spatele lui şi strīnse din pleoape.

— Să stai liniştit, spuse cofetăreasa Geta. Probabil că l-au scos din luptă, dar nu cred să-l omoare. Dacă te-au scăpat pe tine, e musai să nu se īntoarcă cu mīna goală, aşa că o să-l ia prizonier. Să n-ai nici o grijă, īncă nu este totul pierdut.

Pentru că cele spuse de Geta aveau o oarecare noimă, Teodosie se lăsa dus de mīnă pe o scară īngustă din lemn şi gīndurile lui privitoare la soarta Pisicīinelui se mai estompară. Se simţea īn primul rīnd obosit — punea bocănind un picior īnaintea altuia — şi, fără să ştie dacă era din cauza zilei pline de surprize neplăcute, sau a durerii pentru pierderea — fie ea şi temporar㠗 a viteazului său prieten, Teodosie īncepu să plīngă. Prin lacrimile care, prinse īntre pleoape, adăugau ochilor lui nişte dioptrii destul de mari, Teodosie văzu apărīnd deasupra ultimelor trepte un hol īnalt, luminat mediocru, iar dincolo de el, printr-o uşă īnaltă cu clanţa foarte sus — o īncăpere lungă lungă şi īngustă, ca un foişor īnchis, cu geamurile bine astupate de obloane. De-a lungul foişorului se īnşirau multe scaune, fiecare aparţinīnd altei garnituri de mobilier. Luminile din tavan aveau culoare roşiatică, dar, din cauza lacrimilor, Teodosie nu vedea decīt polarizările unor stele cu patru colţuri şi nu putea spune dacă era vorba de becuri de douăzeci şi cinci de waţi, sau de lumīnări īnfipte īn candelabre, sau de becuri de veghe īnvăluite īn plase, ca cele de pe peroanele gărilor. Pe scaune stăteau aşezaţi cīţiva liceeni (judecīnd după vestoanele bleumarin cu matricole cusute de mīntuială, sau mai degrabă elevi ai ultimei clase de gimnaziu — căci pe matricole scria Şcoala Generală 201) care răsfoiau atent nişte albume cu poze şi scoteau din cīnd īn cīnd mormăieli aprobatoare şi mărunte exclamaţii.

Astfel, prin faţa lui Ghindăoanu, care se scobea veşnic īn nas şi se scobea chiar şi acum, īn timp ce se uita la poze, prin faţa lui Funeru, cel cu pistrui şi cu faţă de şoarece, prin faţa lui Fierăscu, cel neīntrecut īn apărarea penalty-urilor la miuţele din curtea şcolii, a lui Crăciunică, mic dar vīnjos — să nu care cumva să te baţi cu el —, prin faţa lui Tătaru, care ne-a arătat pe sub bancă prima revistă cu femei goale din viaţa noastră şi prin faţa mea, care-mi ondulam īn clasa a opta părul cu drotul, ca să semăn cu Oscar Wilde, şi prin faţa tuturor colegilor mei de şcoală generală īmpreună cu care credeam nestrămutat că la etajul de deasupra al cofetăriei Lămīiţa era bordel, că era de ajuns să ceri vīnzătoarei ciocolată cu vişine pentru ca ea să te introducă īntr-o lume de plăceri nelegiuite dincolo de perdeluţă, prin faţa noastră, a băieţilor din clasa a opta A, a şcolii generale 201, Teodosie trecu, regal, īn pantaloni scurţi şi frecīndu-se la ochi, īmpins cu delicateţe din spate de cofetăreasa Geta.

L-am urmărit cu privirea pīnă cīnd a cotit la capătul culoarului, apoi ne-am dat coate şi ne-am īnfundat la loc nasurile īn albume. Īn pozele acelea, colegele noastre de clasă surīdeau cu toţi dinţii (nu aveau pe ele decīt biluţele cu elastic pentru prins părul īn cozi), īn poziţii asemănătoare celor din revista lui Tătaru, aşa cum nu le-am mai văzut de atunci, şi nici atunci, niciodată.

Somnul Protector dădu cu două degete perdeluţa la o parte şi, constatīnd că agonia din mīl a consilierilor īncetase (īn realitate, trei dintre ei mai tresăreau un pic, īnsă la intervale foarte mari de timp), se ridică din jilţ, īşi scutură caftanul de firimituri, luă notă cu regret de existenţa unei pete grase de sos pe reverul caftanului şi socoti că banchetul s-a īncheiat.

— Băieţi, eu zic că gata.

Cărăuşii se deplasară spre el, cu intenţia de a ridica acvariul.

— Vă descurcaţi trei? Vă rog să nu mă zdruncinaţi, am mīncat mult. Īn plus, sīnt foarte trist. Dacă mergeţi hurducat, īmi alungaţi melancolia. Cel mai bun prieten al meu nu mai e.

Cărăuşii se distribuiră la mīnerele acvariului — unul īn faţă, doi īn spate şi, călcīnd ca pe ouă ca să nu zdruncine pasagerul, porniră spre poarta reşedinţei.

 

 

 

 

respiro©2000 All rights reserved.
••• design: SGFXstudio •••