De ce îţi scriu?

de ce iţi scriu ? nici nu te cunosc, sau dacă ne-am vazut 

cândva asta s-a întamplat cu mult timp in urmă. zâmbeşti. 

iţi vei aprinde ţigara de la focul din şemineu, 

nu ai chibrituri, vei privi fix scrumiera plină de mucuri, 

vei mai turna ceai in ceşti. deci. continui să-ţi scriu, 

să-ţi vorbesc. de ce ? mult timp a trecut de când 

n-ai mai fost pe aici. a înflorit ploiţa de aur. 

ascult miniaturi de Schubert. vrei să continui ? afară, pe crengile 

bradului turturelele se drăgălesc, e primăvară, macii invadează, 

deocamdată doar înverzind gradina...iar telefonul tău m-a surprins. 

n-am să-ţi amintesc de catedrală, nici de concertul de Bach, 

momentele astea le voi păstra pentru un ambiguu noi. 

unde eşti acum ? Nuremberg sau Trier ? imi plăcea cand 

mai locuiai aici pe strada cu nume de pictor sau sculptor, 

nu mai ţin minte, sunt atâţia amar de ani de atunci, 

de când ai plecat. am să te rog încă o ceaşcă cu ceai, 

no sugar please. din care ai facut ? 

Milford or Stewards nu, nu m-am supărat că nu mi-ai scris, 

ai avut atâtea de făcut, lucrarea de terminat, 

munca pe teren, mă rog...apropos de deplasări, zilele trecute 

în drum spre H am zărit drumul nostru pe câmpuri de mătase...

cum am anticipat noi legea fondului funciar...

ştiu că nu ai timp să citeşti aşa că nu-ţi voi spune 

despre Eliade, Cioran, Noica, Steinhardt, Beckett, Papini,...

iţi spun doar că mi-e dor despre tine.

este oare suficient acum când sunt ca o zebră uşor melancolică în 

lumina crepusculară pe care jaluzelele o vămuiesc în fante irizate. 

se apropie ziua ta. sau a fost cum niciodată nu am să ştiu să vin 

la tine cu o ladă cu şampanie şi un buchet de maci...

mai pictezi, adică mai scrii, adică vroiam să

te intreb daca mai asculţi muzică, daca mai poţi plânge sau îţi poţi 

smile ridurilor ce încep să apară, eu, uneori dimineaţa, după vreo beţie 

sau depravare, în faţa oglinzii pe care încerc s-o scorojesc cu privirea-mi 

tot mai albastră şi limpede, mă surprind cu fire albe 

la tâmple, încercănat şi obosit demon. deschid fereastra şi 

privesc în aerul fresh al, al acestei tembele dimineţi, la maci, 

la brazi şi tufele de grozamă, la cerul incert al

acestei ore matinale, la visul tău ce-ţi agită pleoapele, 

mă aşez la birou şi-ţi scriu...

nu te cunosc, dar asta nu are nici o importanţă, poate te-am văzut 

odată, Trier, e mult de atunci, erai în preajma mea, sau eu 

eram în preajma ta, oricum, mă întreb de ce îţi scriu...

ştii de ce…fiindcă de aia

poem în proză de Stephan Jackson