Se ia o tomată,
se spală bine,
se lasă să se usuce,
apoi cu un gest ferm
se înfige în ea
un stilou plin cu cerneală.
După o jumătate de oră,
la suprafaţa tomatei
apare o pată albastră
care creşte lent.
Puteţi încerca experimentul
şi cu mamifere
dar de obicei sunt zgomotoase
şi curăţatul ia
prea mult timp,
O tomată este mult mai potrivită,
sucul ei dulce,
imită perfect sângele
(Adam, muşcând din ea
a crezut că e un măr)
în plus,
nu veţi avea probleme cu vecinii:
lacrimile tomatei sunt mute.
Limba licuricilor
A zis: pământ
şi apele s-au separat
de ape.
A zis: aer
şi pământul s-a despărţit
de cer.
A zis: foc
şi lumina a răsărit
din vid.
A zis: albastru
şi văzduhul a devenit
azur.
A zis: verde
şi pământul s-a acoperit
de iarbă.
A zis: roşu
şi sângele a pulsat
în vine.
A zis : om
şi privirea s-a despărţit
de ochi.
Apoi a mai rostit
două-trei cuvinte
în limba licuricilor.
Notre
Dame du tam-tam
Naveta trece,
valurile se izbesc
de cheiul Montebello,
ghidul spune in megafon:
“La stânga Notre Dame,
catedrala a cărei construcţie
a durat 100 de ani”.
Pe terasa însorită,
beau un cocktail de fructe exotice,
mănânc o pizza”quatro staggioni”,
ascult discuţia in finlandeză
din spatele meu, şi,
urmăresc, puţin distrat,
o gărgariţă care
tocmai a aterizat
pe trotuarul încins,
şi, mai, departe, catedrala,
enorm bloc de fildeş
sculptat de un miniaturist megaloman,
lângă ea trei corcoduşi,
acoperiţi de flori roz acadea,
în ciorchine,
ca ghirlandele de la gâtul băştinaşelor
din Mările Sudului.
Pe peretele turnului,
relieful unui alt turn
încrustat in zid,
fantomă surprinsă de
răsărit,
blazon al unei epoci impenetrabile,
amplificând ambiguitatea,
ţâşnet încremenit,
ţipătul himerelor.
În continuare, transversal,
Marele Vitraliu,
opac precum intrarea în purgatoriu,
pe acoperiş, sub săgeata
turlei,
un sfânt înverzit,
îşi întinde aripile
deasupra unui dragon:
balet interior.
La capăt, o lungă spinare
adormită,
schelet descărnat,
din care pornesc câteva coaste
înfipte in pământ:
anatomie a Sacrului.
*
O raţă zboară greoi
deasupra zidurilor
acoperite de iederă,
gărgăriţa e acum
o pată roşietică
pe trotuar,
sub podul Saint Michel
tam-tam-ul repetă
neobosit:
Notre Dame, Notre Dame, Notre Dame,
Biserică, corabie şi
cetate,
Castel de zahăr ars şi
turle dantelate,
Fecioară, sfântă, carcasă
de mamut,
Mormânt celest şi aur transfigurat
în lut.
Oraşul
cu ochi
Întâlniri, munchausienne încercări
de a ne salva,
agăţându-ne unul de celălalt,
Despărţiri, momente imponderabile,
sentimentele îmbătrânesc ?
Sfârşitul poveştii.
Coama ta roşie
ardea ca o cometă
printre trecătorii îngheţaţi
(stelele sunt mai frumoase iarna!),
printre şoferii congestionaţi,
blocaţi cu degetele pe claxoane,
printre vânzătorii de clătite,
castane coapte, cadouri, souveniruri,
umbrele colorate,
din toată magma
de siluete crepusculare,
se decupa,
polifonie de traiectorii graţioase,
mersul tău.
Ai trecut, luminoasă, indiferentă.
Nu m-ai recunoscut.
Eram numai ochi.
Dacă treci din
nou prin burg,
Cu simţirile-n derivă,
Fii atentă, când păşeşti,
Să nu-mi calci pe conjunctivă.
Lavandia
“La race blanche est
dominée par l’hygiène”
L. F. Céline
(L’Express du 14 Juin 1957)
Îţi scriu din Lavandia,
Imaculata landă,
Cetatea cu subtile
Odoare de lavandă,
De aici, de unde omul
A dispărut treptat
Şi-acum e suverană
Maşina de spălat.
Îţi introduci ciorapii,
Batista, un cearşaf,
Cămăşile de iarnă,
(Fără ţigări
: “Fais gaffe!”),
Chiloţii, trei maieuri,
Un tricou, emolientul
Şi demarezi programul,
“Nu uita detergentul ! “.
Aştepţi citind vreun
ziar
Sau răsfoind vreo “Elle”,
Te plimbi de colo-colo,
Mai aţipeşti niţel,
Apoi tresari: clink, clink,
Visând încă vreo poză,
E ziua ta cea bună,
Ţi-e lenjeria roză;
Tricoul tău tatuat Niké
Acum e roşu degradé.
Maşinile de spălat
Conectate: bing, bang, bin,
Pe regimul tonomat,
Malaxând scandează lin :
“Dommage si tu aimais le jaune,
Mais c’est tout de ta faute,
Tu est vraiment trop con,
C’est rien, c’est rien mon petit,
Ne soit pas trop morose,
C’est comme ça dans la vie,
C’est ça la vie en rose !
Maintenant chante avec nous :
On se scie,
Puis on oublie,
On se quitte,
Puis on s’agitte,
On se tourne,
On se retourne,
On s’assemble,
On se ressemble,
On s’accouple,
On se découple,
On se gonfle,
On se dégonfle,
On se vide,
On se divide,
On s’acharne,
On se décharne,
On est lisses,
Et on glisse
De 8 heures
Jusqu’à 10.“
Apoi din nou bang, bin,
Pe regim de televizor:
“Ce altceva doriţi,
Mes chèrs électeurs,
Decât o viaţă simplă,
Robustă, un trai curat,
Mirosind discret a Mir,
Ariel sau Super Chat,
O viaţă zâmbitoare,
În care orice culoare
Rămâne-n veci ea însăşi,
Făr-a schimba de nuanţă,
O viaţă respectată,
O uşă fără
clanţă,
Prin care nici o umbră
De pată nu pătrunde,
Spuneţi-mi mie, Unde
Găsi-veţi Ars Amandia
Mai plină de pasiune
Decât la noi ? Lavandia
E mult râvnitul Graal,
Perpetumuul salubric,
Lavaj universal
De rufe, dinţi,
regrete,
Coşmaruri, amintiri,
Candori, iubiri sau ghete,
Nevrednice porniri
Spre-abuzuri, melodrame,
Lavajul aboleşte
Aceste mofturi vane,
Nimic nu ne lipseşte,
Nu ne obosim în plus,
Motorul centrifugă,
Şuieră ca un primus,
Deci, Mesdames, Messieurs,
Mes chèrs électeurs,
Sper că veţi vota encore
Pentru următorul mandat,
Pentru fericirea viitoare,
Candidatul nostru,
Prietenul vostru,
Fierul de călcat,
Cu stropitoare!”
* * *
Îţi scriu din Lavandia,
Imaculata landă,
Cetatea cu obscene
Dihoare de lavandă.
Aici în loc de câini
Avem automate bancare,
În loc de fluturi,
Xeroxuri şi autocare,
În loc de vrăbii, motani,
Copii zurbagii,
Console programabile
Şi-automate pentru fotografii,
Peste tot beton, inox,
Fier forjat, sticlă, rigole,
Plastic, ebonită, ceramică,
Etichete, banderole,
Insigne, abţibilduri,
Geometrie euclidiană,
Totul ambalat în cutii,
Totul aranjat în ramă,
Chiar şi cerşetorii,
aici,
În miraculata landă,
Lasă o trenă subţire
Cu miroasne de lavandă.
O lume străină,
Străină, străină,
În care fiecare ştie
Încotro se îndreaptă,
Căci nu se îndreaptă
Îndeobşte nicăieri,
O lume fără iernuri,
Fără mâine, azi sau ieri,
O lume blajină,
Blajină, blajină,
În care fiecare ştie
Exact ce vrea
Căci nu vrea niciodată
nimic,
O lume în care omul
E o poveste, un mit,
O lume meschină,
Meschină, meschină,
În care fiecare ştie
Exact pe cine iubeşte
Căci nimeni nu iubeşte
Îndeobşte pe nimeni,
O lume fără noapte,
Fără bătrâni şi
fără tineri,
O lume senină,
Senină, senină,
În care până şi nebunii
Delirând compun reclame
Pentru maşini de spălat,
Până când visele lor devin
De un alb imaculat.
În
contrasens pe sens unic
În contrasens pe sens
unic,
Îmbătat de dulceaţa buzelor,
Mângâiat de mătasea genelor,
Tulburat de parfumul coapselor
tale,
În contrasens pe sens
unic,
Într-o noapte de vară,
Într-o noapte atlantică,
Într-o noapte fără sfârşit,
În contrasens pe sens
unic,
Brusc, am redevenit
muritor.
Poezii din volumul "Lumea
a treia" de Paul Doru Mugur
