încercarea 16

 

mi se scurge untul tău, doamne, printre degete

şi coatele-mi picură noaptea de răşini

mi se bate ochiul tău, anotimp de răgete

alungind pereţii tari peste vizuini

 

mi se joacă umbra ud, lapţii de ciulini

şi pleoapele-mi scutură ziua de cu foamete.

mă îneacă zisul tău, gol prin rădăcini,

petrecând izvorul, peste iarba oaspete.

 

mi se bate vorba-n crengi, doamne, şi n-alini,

prăfuieşte osu-n duh, doamne, si nu mâni.

ritmul desfăcut, defunct zvon de târşete,

 

 

artist cu mere

 

pictorul virgil aşteaptă să-i curgă streaşina

se lipeşte de soba verde

şi vorbele îi curg prin gutui

 

pictorul virgil taie cozonaci în două nuanţe

ascultându-şi femeia cântând

iar merele i se strâng nehotărâte

 

pictorul virgil se uită violet pe-acoperişuri

toarnă vin pentru prieteni

şi ochii i se strâng printre pereţi

 

pictorul virgil aşteaptă să-i curgă streaşina

se lipeşte de soba verde

 

 

omul meu bănuitoriu

se alintă-n refectoriu

şi se urcă-n scări de paie

însoţit de-o ciumăfaie

ciumăfaia se codeşte

să mănânce-atâta peşte

şi se urcă-ncetişoriu

peste mese-n refectoriu

nu mai plânge, ciumăfaie,

că i-ai fost doar foc de paie

ceai cu iepure şi-o oaie

să le-ndeşi numai în claie

claia lui monet din lună

când pe-afară april tună

înspre dezbrăcata nună

nuna goală costelivă

lipindu-ne cu salivă

omul meu bănuitoriu,

 

 

şiruri

 

Fiindcă mi-a venit să vorbesc
totuşi în seara asta mărunţită de ploaie şi roţi

au venit serioşi, cu feţe nebărbierite de-o lună

descărcând fiecare conştiincios bidonul său gol de silabe

pasărea mi se bătea de degete ca şi când ar fi oprit-o

şi fâşâitul nu se mai împrindea în nervii

întorşi peste toate marginile balconului

să agaţe de pene coşmarul

 

în argint se montează zirconiul

se face adic-ascuţit cât să-nţepe, nu tare

şi se adânceşte

ce de violuri cu fiecare inel

 

atunci i-am văzut cum zâmbesc şi s-apropie

iar cel de pe urmă mi-era cu patru ani mult mai mare

fiindc-am plecat pe douăştrei august ori numai

fiindcă de ziua mea noaptea un tort am tăiat

cu cognac

 

stomacul mi-a crescut cât să cuprindă

golurile lor şi zâmbetul şi şutul

vai pe lângă peluza din dreapta

degeaba eşti blând pe silabe-am strigat

eu îţi dorm peste maluri

pasărea doarme sub braţ

şi bidoanele se înşiruie tot

în seara aceasta topită la alţii-n şasiuri

degeaba îţi scuturi tălpile

de carnea mea, ochiul rotund se întunecă doar

 

peste noapte aş fi auzit cum cearceaful

ţi se-mpătureşte-ntr-o ladă

şi m-aş fi bucurat necreştineşte sperând

să-i fi pus şi iarbă prin cute

vă rog aprobaţi ieşirea-mi spre pensie

de-aseară mă ştiu gravidă c-o pasăre mare

şi nu divaghez

dimpotrivă răspund de vecinii

care au luat pe ascuns bidon de bidon

să-l înece făcător de minuni

 

 

sonata 1

 

se-nchide frunza rece pe notele mărunte

încetinind în pagini al literelor pas

să scriu mă-nveţi, să-nchin ierburi cărunte,

cuvânt vecin de violet contras

 

şi peste gând curbează contururile-n puncte

apus închis pe urme de netrecutul glas,

trofeu de ars sălbăticiunilor defuncte:

arcuşul rupt pe drumul înspre pierdutul mas

 

când degetele bănui cum rece peste frunte

sting una câte una silabele disjuncte

urmă-n pădurea albă spre ascuţit popas

 

din scorburi încă-mi spune străvechiul contrabas

cum plânsul dintre scoarţe, uscat de bun rămas,

se-ntinde peste iarbă ca interzisă punte

 

Poezii de Nora Vasilescu