I. Vino-n Wien să bem un vin.

               Peste-o lună am luat premiul Nobel           

              

              II. Amor în Schottentor. Komm, wir tanzen.

                Minunata călătorie a lui Alex şi-a Ilenei

           

           III. Metoda Gaspey Otto Sauer. 

                  Ce-i proezia?

                 Cîteva secunde înainte de trezire

 

 

 

 

 

 

 

 

      I. Vino-n Wien să bem un vin.

         Peste-o lună am luat premiul Nobel

 

haus döbling, camera lu’ mirce, cu maşina verde de scris pe 

masă, scrumiere pline, poze cu emanuelle seigner, 

cutii goale de bere, bruno monari, dali şi schiele

        spectatorii stau în pat şi fumează, cam trimbulinzi

        cititorii stau şi ei pe unde pot, naiba să-i ia

        intră dama de serviciu

        dama: mein gott, această lume e nelumea

        apar, sărind ca leii la circ prin flăcări

        ileana, don quişoitu, fontana

        lena lazăr, pocnind din bici: cercul de la viena!

        aplauze, se scandează

        lena lazăr: ştiaţi că viena are doar şase locuitori?

ca-n propp: doi la primărie, doi la prefectură, actantu’ şi calu’

        m & m: n-ai uitat nimic? mai gîndeşte-te

        ruhe, toţi se gîndesc

        ochii lor cît cepele cresc

        lena, sfioasă: doma cu camelii sau dama cu ofelii?

        don quişoitu: motanul muniu, muniul motanu?

        toţi: fecioara lu’ dali, sodomizată de propria ei 

        castitate?

        jamal, pe fereastră: jamal?

        emanuelle, din poze: emanuelle?

        nevasta lui schiele: nevasta lui schiele?

        m & m, faraonic: nu măi - autorul!

        anastasiu: ştiam eu

        linişte/tăcere, wie heisst das auf deutsch?

        s-aude, s-aude, în hall cum mirce cîntă

 

vino-n wien să bem un vin

îndulcit cu roz venin

vino-n wien cînd norii vin

şi ne plouă-ncet, felin

ploaia limpede de mai

iară japonezi pe cai

meşteresc la blitzul lor

vino-n wien, ochii mă dor

fără tine, dulce chin

vino, să îmi torni în vin

roz venin din sînul tău

 

apare mirce, c-un sac de cutii de bere, tîrînd o pizza imensă 

după el, z’ce: ce, party fără mine?

        dama, sfioasă: mein gott

        mirce, trăgînd-o: ne scuzaţi

        înghesuie dama sub duş, s-aud gemete, 

            scrîşnete, pocnituri,

ceilalţi desfac cutii de bere, de răsună cum/loviturile de tun, atraşi de gălăgie, ca şi de mirosul de pizza, năvălesc în cameră doris, monika, vatmanul tramvaiului care trece, călătorii şi trădătorii, ceilalţi bursieri herder, caius dobrescu cu bodiu-n buzunar,

        iar ultimul,

        clătinîndu-se, jamal, care z’ce: ich bin... betrunken

        mirce şi dama: was ist passiert? (zărind gloata) aha!

        sobă în care arde un cîine lup

aducere-aminte despre vremuri trecute

şi despre faptul că te-am iubit

femeie, numele tău îmi evocă o cruciadă

în care zeii s-au luptat ca să te aibă

şi te-au avut toţi

mirce: vă vine să credeţi c-am scris oda asta la treişpe ani? şi că afurisiţii de colegi mi-au furat caietul, şi-nţelegînd în loc de „odă“ - „oală“, au prins s-alerge prin clasă strigînd „oală!“, „oală!“, într-o oră toată şcoala aflase, şi pe la colţuri golanii declamau, strîmbîndu-se de rîs, „sobă în care arde...“ peste-o lună am luat premiul nobel, de-atunci (mîngîind fundul damei) îmi plac mie femeile!...destul cu vorbăria, sărbătorim!

        bodiu, din buzunar: n-aud nimic! ce z’ce?

        caius, îl scoate: ţi-e mai bine?

        bodiu: danke, unde mergem?

mirce: la prater, să bem! să ne dăm în roata mare, să sărim cu catapultele! acolo ceru-i lucios şi din el cad castane, acolo

miroase a vodka chiar şi-n wc, fecioare despletite călăresc la hipodrom! (lui jamal) ştiu şi-un sex shop, dacă vrei!

        jamal, din matrioşka: ich... bin... betrunken (cade)

        mirce: ei, valea!

        dispar cîntînd „vino-n wien să bem un vin“

        dama, obosită: mein gott, această nelume e lumea

        din colţ iese rinocerbu’ şi-nfulecă pizza

        nevasta lui schiele îl priveşte cu poftă

        m & m o priveşte pe nevasta lui schiele

 

 

 

 

 

 

           II. Amor în Schottentor. Komm, 

              wir tanzen.

             Minunata călătorie a lui Alex şi-a

               Ilenei

 

schottentor, orele serii

        militanţi greenpeace împart bombe artizanale

        la standul de tabak se vinde cartea asta

        cîntăreţi ambulanţi, muzică din anzi

tramvaiul vine, coboară japonezi

        apoi mirce şi dama

mirce: cine ne tot trage şuturile astea-n fund?

        dama: şuturile astea sînt paşi înainte

        mirce: texte (fetei din stand) cartea, bitte

        fata: care carte?

        mirce: cum care? mircea ţuglea! (fata-l serveşte -   

        damei)

            nu vezi? texte, mă şi-ncurc în ele, în roluri (răsfoieşte)

        ce dracu’ tre să zic?

        dama: nu-i aşa că m-am îngrăşat?

        mirce, citind: da, semeni cu paola... aşa scrie - cine-o

fi paola? poate-n allein... (răsfoieşte) i-am spus şi paolei

c-are picioare frumoase... ce poem idiot

        muzicanţii, cîntă: yo te amo tanto...

        mirce: auzi? komm, wir tanzen

        dama: ja, wir tanzen

cineva introduce textul, numai

o băbuţă care cerşeşte nu vrea să fie-ntrodusă

se zbate, mirce şi dama o trag înapoi

        odată cu ea pe alex şi pe ileana doi

alex: la naiba! tocmai vroiam s-o tai la aba

        ileana: seamănă cu infernu’ lui dante

militanţii greenpeace îi înconjoară, le oferă

        nava lu’ cousteau pe mărgele, se cîntă imbacocha

        în cinstea lor, japonezii tropăie şi fotografiază

dama: willkommen!

        mirce: mîncăm o bere?

bere de salcii, bere de vis

licoare de creier uitat deschis

mirce: hai să vă recit ceva din jurnalu’ meu:

„azi, ileana mi-a făcut o surpriză nebănuită, anume faptul că mi-a dăruit cartea nou apărută-a lui heidegger, sein und zeit - adică fiinţă şi timp

este chiar monumentul gîndirii heideggeriene, şi mă întreb dacă nu cumva am aşteptat clipa asta, cînd o să am traducerea în română, sau cînd o să fiu în stare să citesc în original, pentru a începe să-l descifrez, atît cît se poate descifra, pe heidegger“

        asta, acum trei ani

        ieri, la nationalbibliothek, citeam heidegger şi masoch

        cred că-l prefer pe masoch lui de sade

dama: to love and to be loved, what joy

tăcere, se bea bere

tramvaiele vin şi pleacă

băbuţa care cerşeşte se-apleacă

să-şi lege şireturile

mirce: şi întorcîndu-mă prin zăpada din ring, am simţit pentru prima dată cu-adevărat că oraşul ăsta e ireal, că dincolo de aura lui, de lucitul fantastic, de concertele de anul nou se ascunde o aceeaşi singurătate, un acelaşi vis întrerupt ca şi ale noastre

am simţit că iubesc zăpada pe care calc, arborii goi din volksgarten şi felul în care arată acum, după sărbători, piaţa din faţa primăriei, părăsită, jalnică

exist, lumea nu-mi pare goală

dama: na komm

ileana şi alex: ştii ceva? ia dă-ne textu’

parafe, chestii, mirce le dă textu’

japonezii fotografiază

alex şi ileana: hei, e cinciu’! luminiţa!

sala e cinci, luminiţa: alo, alo?

cei doi: luminiţa, ne-auzi?

luminiţa: foarte prost

cei doi: scoate-ne de-aici!

se vede o săgeată uriaşă de mouse cum pătrunde

trece peste japonezii mască, muzicanţi şi militanţi

se opreşte pe cei doi şi face clic

alex şi ileana dispar în nimic

schottentor, orele serii

militanţi greenpeace împart bombe artizanale

la standul de tabak se vinde cartea asta

cîntăreţi ambulanţi, muzică din anzi

tramvaiul vine, urcă japonezi

apoi mirce şi dama

fata-n stand stă ca-ntr-o poză

băbuţa se preface în pulbere roză

haben sie zwei schilling für mich?

Danke

 

 

 

 

 

 

          III. Metoda Gaspey Otto Sauer. 

                   Ce-i proezia?

          Cîteva secunde înainte de trezire

 

 

       după party-n haus döbling, noapte, ţigări fumîndu-se singure

şi-ntr-un colţ shampa, pictînd

       mirce îi va lua un interviu autorului, din cauza asemănării

de nume, replicile lor se vor suprapune

      unul dintre ei, la coniac, citeşte tare din gramatica germană

a lui leist, heidelberg, juliu groos, 1899

 

odată ce şcolerii au ajuns acolo ca să potă începe studiul gramaticii, pentru profesorul care procedeză pedagicesce şi nu va recurge nici odată la o metodă nesistematică şi tîmpitore a la ollendorf... ce dracu face bou’ ăla? aproape-i ziuă, şi coniacu’ s-a dus... cînd ambrozie citea, ochii lui alunecau pe pagini şi inima alegea înţelesul, dar vocea şi limba lui se odihneau apare celălalt: 

hallo, am întîrziat un pic, să-i dăm drumu’: domnule ţuglea... zi-mi „băi autorule“ sau „scriptoru’ naibii“, da’ nu mă lua cu... aha, am înţeles - atunci încep c-o întrebare aşa, mai intimă: de ce „mirce“, şi nu, cum trebuia, „mircea“? ăsta-i semnul irealităţii tale, vii de fapt dintr-o proză de-a lu’ fontana, unde erai ăla care ţipa „exist, într-un manuscris murrealist“, a citit chestia asta-n junimea şi era să iasă cu păruială ok, m-am lămurit - dar proezia? ştii, mă întreabă fraierii de cititori mai mereu, „ce-i de fapt, domne, proezia?“... nu e nimic, vorba lu’ cage: afirm că n-am nimic de spus - şi iată proezia... întrebarile astea, „ce-i cutare?“, „dar cutare?“, sînt întrebări metafizice, fără răspuns - aş prefera, poate, nişte întrebări patafizice, dat fiind că ele, cum zicea tata jarry, trec dincolo de metafizică exact cît metafizica trece de fizică  

ce nu-i proezia, atunci? proezia e totul, este ceea ce simţi cînd striveşti între dinţi o boabă de strugure, cînd te plimbi seara pe malul dunării şi cînd, departe de tine, auzi oraşul masturbîndu-se, este umbra care îţi năpădeşte încet mintea, fetişcanele moarte, şi dîra de sînge pe care o lasă mîna ta, scriind, pe suprafaţa de sticlă a foii

cum adică, fetişcanele moarte? păi flori marieta anca monica violeta rosana corina luci cezara liz manuela alina sorina ramona ralu şi paola... şi cîrciumile, nicoreşti ocaua lu’ cuza delicia piuliţa trocadero meduza terasa colonadelor moara lu’ făgădău genţiana aba cafe stein la mustacă bolta rece şi shorley sau surely

dar vraja mării? sigur, şi vraja mării, apoi bibliotecile, cea din tecuci, unde-am citit tot jules verne, biblioteca şcolii patru, de unde-am furat maupassant şi l-am vîndut în talcioc, biblioteca judeţeană, în care ascultam vivaldi cu grig şi-o muscă se aşezase pe disc şi se-nvîrtea-n ritmul muzicii, biblioteca liceului călinescu, unde chiuleam cu costică şi cu acea neînchipuit de frumoasă alina, căreia nu ştiu de ce îi plăcea de mine, eu cel nebărbierit, purtîndu-mi hainele cum nu trebuie, şi mai ales puloverul roz, care mă semnaliza de cum coboram din troleu, şi pe care l-am vîndut, ca să vezi, tot în talcioc, apoi biblioteca din coiciu, pe care i-am arătat-o oanei şi pe drum îi explicam cum am sărit eu din tecuci în constanţa şi că din constanţa unde-o să mai sar, oana pe care am întîlnit-o şi-n iaşi, la casa universitarilor, cum stăteam cu amicii la bere, ea s-a apropiat tiptil din spate, mi-a pus palmele la ochi şi m-a întrebat c-o voce dulce „cine-i?“, era acolo şi bodiu, care-mi citea cartea şi rîdea de parafraza la ginsberg, aia cu „cele mai strălucite minţi ale generaţiei mele, sorin şi florin“, şi eu i-am spus „uite, una dintre minţile strălucite stă la masă, lîngă dorin popescu, şi bea fanta“, sau ce avea florin atunci, la care bodiu m-a întrebat „cine-i dorin popescu?“, „cum, nu-l cunoşti pe dorin popescu?“, i-am zis şi l-am privit uluit - mai erau dan şi dănuţa lungu, cerasela şi chiar, prin cerasela am dat de schiele, eram cu sorin, ea şi michele în atelierul unor amici pictori, şi cum stăteam pe buturugă cerasela ne-a arătat cîteva schiţe, de unde să ştiu eu că aici, în viena, o s-o văd pe shampa pictînd schiele pe lemn, că pe perete-o să ţin, alături de visul lui dali, portretul nevestei lui, şi că ambele reproduceri îmi vor aminti de-o himeră? de unde să ştiu atunci, în librăria prăpădită din tecuci, privind straniu la cartea cu nume italienesc şi întrebîndu-mă dacă face banii sau nu, de unde să ştiu că cel care-a scris-o mă va trimite aici, în viena, şi că citindu-i prefaţa la celan în nationalbibliothek o să mi se deschidă minţii die niemandsrose, trandafirul nimănui? romanul lui l-am cumpărat pînă la urmă-n ipoteşti, dintr-o prăvălie unde se vindea ţuică, şi unde dan a găsit reviste vechi de zece ani, apoi am luat şi noi o sticlă pe care am băut-o la lacu’ lui eminescu, pe insulă, era şi sorin, o figură şi ăsta, care-mi scrie acum să stau cîte zece minute pe zi în schönbrunn şi să exersez cei şapte ani de-acasă, mi-a mai spus odată că-s porc, după o noapte-n botoşani cînd am băut groaznic, în principal vodcă, şi-n autobuz dormeam cu capu’ pe sînu’ unei tipe din bucureşti pe care am uitat cum o cheamă (margot!), iar bodiu se făcea că nu mă cunoaşte, deşi cu el băusem, întrebat fiind cine-i mircea zicea „unu’ pe care se chinuia lenuţa să-l trezească“, îmi vine să explodez, cine-s ăştia? ăştia-s duşmanii mei: cristi cătălin sorin costică silviu şi achim

        vezi, cam asta-i proezia

şi totuşi, derrida crede că-i cel mai interesant lucru din lume, mai interesant poate decît lumea însăşi... nici lumea nu-i interesantă deloc, şi nici poemu’ ăsta pe care l-am început şi nu ştiu cum să-l mai termin, măcar partea-n care ne aflăm, mîine am curs de germană şi tre’ să mă trezesc la şapte, pînă cocoşu’ ăla al vecinului lui socrate nu-ncepe dracului iar să cînte

        vă las, moarte bună...

 

        iese

 

celălalt: nu ştiu ce l-a apucat de-a dispărut tocmai acum, la happy end, cred c-a băut cam mult, azi a găsit bere cu doi şilingi mai ieftină la eurospar şi a cumpărat vreo zece, să aibă, plus coniacu’

a uitat aici şi gramatica asta-a lui leist, pe care a văzut-o zilele trecute, plimbîndu-se cu dama, într-un anticariat

subsemnatul singur are dreptul de a tipări şi publica cărţile compuse după metoda gaspey otto sauer

        el îşi va da tote ostenelile de a le perfecţiona

        neîncetat   

toate drepturile sînt rezervate, chiar şi acela de a edita lucrări noui după numita metodă

        auzi

           se luminează, acum se vede shampa, pictînd

was malst du? tot schiele?

nu, zice ea

        vis, cu cîteva secunde înainte de trezire

 

Poezii din volumul "Mircea Ţuglea" de Mircea Ţuglea