|
Carmen Firan
realul la cină
I
în haine violet cu ultimele știri șiroind pe buze în frac, în carne și oase a trântit ușa și zidul și umilința zâmbind pe ecran zgomotos, cinic a apărut realul la cină cu o lupoaică gudurându-se sub masă lângă picioarele obosite care au uitat să se apere
a venit realul la cină și ne-a turnat vin și a turnat toate cuvintele de care eram în stare ne-a înghițit televizorul făgăduielile, supa de pasăre și toate câte mai salvau aparențele
o slăbiciune poticnește cuțitul în pieptul pe care iată de astăzi îl vom împărți între iarbă și cer
ce mai poveste nici somnul nici măcar el nu e deplin al nostru
ne știam observați și am început să aruncăm lupoaicei bucăți din ce în ce mai mari
II
vizitatorii își dispută fotoliul cât mai aproape, mai central, mai în față sunt admiși câinii, maimuțele, trompetistul papagalii, câte un șarpe și clovnul fără cortină, cu difuzor și escortă alunecă, gâfâie, urcă zâmbește larg realul la cină și inimile se încălzesc picură siropuri scumpe pe frac și parchet
între lupoaică și bulevardul marelui stadion prea multe femei la orele serii foșnesc ciorapii pe deasupra castanilor în pasajul murdar ne aruncăm mulțumiți ca moneda meschină într-o fântână la suprafață
vizitatorii cântă acum umăr lângă umăr o, brad frumos și ochii se încălzesc picură siropuri scumpe în vârful dantelelor pe frac și parchet urcă, alunecă, gâfâie realul la cină
mă bucur cum pot de orele serii fac o tapiserie a străzii recitesc un poche la a doua mînă sub neonul de fard
vizitatorii trebuie să fi plecat acum mai fericiți, mai prieteni ca și cum dictatorul ar fi fost în tura de dimineață
III
trec peste viața ultimilor ani cu o camelie la butonieră recită dintr-un clasic se năpustesc somnoroși în cultură până cînd într-o seară realul apare la cină cu o colivie străină prin care tanspiră vești din țările calde unde untul se plictisește pe felia de pâine și adevărul nu mai seamănă a funie în casa cu etaj a spânzuratului până când într-o seară moartea încape perfect în ziarul împăturit lăsat pe scara cu sticla cu lapte,
din cușca felinelor îmblânzite de un dresor proaspăt eliberat din ospiciu sar cuvinte și gesturi înăbușite
inima de cauciuc a orașului e aruncată de la unul la atul
trenurile varsă mereu păpuși cu creier și costume cu o camelie la butonieră
greața și frica se opresc în gât ca osul în mărul lui adam al sopranei
lucrurile se clarifică iată cum ai aprinde lumina peste o bucătărie forfotind de gândaci
|