Mihai Pop: In ultimii doi ani te-ai axat pe compoziţii de mari dimensiuni care cuprind mai multe situaţii; aceste scene pot constitui fiecare în sine cîte un tablou de al tău de altădată. Cred că astfel ţi-ai clarificat poziţia ta. Priveşti realitatea cu acuitate dintr-un "observator" aflat la înlăţime, lucrul ăsta e mai clar ca niciodată.

Şerban Savu: Ştii de ce? Pentru că pot să văd mai mult, atât personaje, cât şi ceea ce le înconjoară, lucru care pentru mine e foarte important. Spaţiul din jur defineşte foarte bine personajul. De aici tendinţa de a avea privirea asta de ansamblu, de a prinde mai mult, de a înţelege mai mult şi mai bine. E ca în literatură cînd începi o scenă şi întîi descrii peisajul, atmosfera, mirosurile, apoi ajungi la personaje, descrii hainele şi apoi caracterul. Aşa văd lucrurile acum şi de aceea adopt perspectiva asta de sus.

M.P.: Pentru a putea descrie...

Granini

Ş.S.: Da, pentru că ceea ce zic eu se referă la o acţiune, dar şi la contextul ei. Asta-i foarte important: se întîmplă aici, în Est, în România, în jurul meu. E o realitate pe care eu o înţeleg, înţeleg fiecare fir de iarbă, fiecare copac, dacă văd un om pe stradă, cam ştiu „cine e”. Dacă mă duc în altă parte, nu sînt atît de sigur.

M.P.: Acolo nu cunoşti codurile.

Ş.S.: Sînt coduri care necesită mult timp pentru a fi înţelese. Aici le cunosc, de aceea mă interesează lucrurile astea, dar îmi trebuie contextul larg, trebuie să văd mult.

The Tomato Garden

M.P.: Cum ai ajuns la compoziţii cu subiect multiplu? Personajele tale nu ştiu unele de celelalte, dar compun o geometrie a tabloului, fără să fie nimic metaforic, fără să creeze forme simbolice.

Ş.S.: Funcţionează într-o logică a picturii. Folosindu-mă de colaje, evident că manevrez aceste personaje după bunul plac. De multe ori m-am asemuit unui păpuşar care mişcă totul pînă găseşte geometria intimă care face personajele să funcţioneze între ele şi in context.

M.P.: Dar totuşi senzaţia e tot de realism. Alăturările nu sunt forţate, poate că de fapt clarifici poziţiile personajelor tale. Ce aduce în plus acest subiect multiplu?

Ş.S.: Oferă o imagine mai amplă în primul rînd. Sînt personaje care nu ştiu unele de celelalte, cum spuneai, dar ele alcătuiesc un peisaj mai amplu. Cu cît sînt mai multe scene, cu atît definesc realitatea mai bine. Lipesc şi adun aceste scene într-un mod organic sau încerc să urmăresc mai multe zile la rînd aceeaşi scenă. Pe parcursul unei săptămîni se întîmplă lucruri diferite în acelaşi loc. Apoi adun tot şi am peisajul complet al activităţilor, al realităţii, al vieţii dintr-un perimetru. Prin el poţi citi o întreagă realitate mai largă. Întotdeauna mi-am dorit să fac pictura aia perfectă şi să nu mai trebuiască să pictez niciodată.

The owner, his right hand and the workers

M.P.: O pictură care să le includă pe toate?

Ş.S.: Bine, lucrul acesta e imposibil, dar asta-i ţinta. De asta încerc să condensez scenele. Nici aglutinarea asta nu trebuie să fie forţată. Îmi imaginez lucrurile posibile şi reale. Adun realităţile, le pun cap la cap, vreau să le înţeleg mai bine.

M.P.: Oamenii pictaţi de tine sînt legaţi de un context, îl vezi clar şi e al tuturor. Ei par totuşi izolaţi în contextul acesta. ...sînt diferite poveşti alaturate, e de fapt societatea în mic. Practic ai mers mai aproape de ceea ce e pictura ta, lumea ta?

Ş.S.: E încercarea de apropiere de pictura completă. Fac din nou referire la literatură: e ca şi cum aş aduna nişte povestiri într-un roman. Povestirea surprinde ceva simplu, dar romanul încheagă poveştile în ceva mai complex, asta-i senzaţia pe care o am eu şi asta e ceea ce îmi doresc. Să încheg nişte realităţi. Sigur că e şi un proces creativ acest colaj, e şi încercarea de a găsi fuziunea perfectă între lucruri. Şi asta e incitant.

Unité d'habitation

M.P.: În aceste compoziţii mari citesc mai uşor decît în scenele izolate, peisajul devine şi el un personaj, şi arhitectura devine un personaj, tot contextul e aşa de important încît mi se pare că, in aceste lucrari, eşti mai aproape de imaginile puternice din tradiţia picturii vechi.

Ş.S.: Nu ştiu dacă e în sensul tradiţiei picturii, nu asta a fost miza. Ai spus bine că de fapt eu nu pictez peisaje. Peisajul e acolo pentru că are ceva de zis, e un personaj pînă la urmă şi poate că ai dreptate: dacă te uiţi în istoria artei, într-adevăr, sînt marile compoziţii în care peisajul spune nişte lucruri, nu întîmplător cerul e tulburat sau...

M.P.: Participă într-un fel.

Ş.S.: Îmi aduc aminte o pictură mică de Breugel. Ninge, e o scenă dintr-un sat. Şi într-un colţ mic acolo e Isus prunc, e toată scena biblică a nativităţii. Peisajul e plasat acolo atît de firesc, încît ai senzaţia că nativitatea a fost iarna, într-un sat din Flandra. Te face să crezi lucrul acesta cu atîta putere...

M.P.: La un moment dat în pictura ta era o temă unică. Ea ne aducea aminte multora de realismul socialist, unii spun că pictura ta e un realism socialist din care lipseşte propaganda. Mi se pare că e vorba tot mai puţin de o eroizare în pictura ta. Lucrurile astea s-au topit în altceva, au apărut alţii în tablourile tale. Sau şi alţii.

Ş.S.: De fapt a apărut, să zicem, lumea obişnuită de România.

M.P.: Nu mai vorbim de fostul erou al unei societăţi moarte.

Ş.S.: Sînt oamenii care muncesc zilnic, care îşi văd de viaţă. Mă interesează oamenii care nu sînt cineva, poate nici nu au un mod de viaţă foarte urban. Nu mă interesează viaţa mondenă, viaţa din oraş, nu mă interesează neaparat studenţimea, tineretul. Nu. Mă interesează lumea care munceşte zilnic, care e rutinată, obosită, plictisită. Sau se bucură de viaţă, face grădinărit. Acei anonimi care îţi alcătuiesc o societate. E de fapt cum văd eu că funcţionează societatea, fiecare albinuţă care cară polen.

Blocks and gardens

M.P.: Fără să favorizezi pe cineva.

Ş.S.: Fără categorii. Pe de altă parte ajung la ei prin alte conexiuni, de exemplu de multe ori peisajul influenţează alegerile mele. Cînd văd un peisaj interesant care are ceva de zis, care nu e un clişeu, care are şi absurdul şi istoria lui, complexitatea lui, de multe ori produce declicul, e catalizator. După aceea stau cu ochii pe el. Mă atrage ceva în oraş sau în afara lui şi revin acolo şi urmăresc ce se întîmplă. După un alt timp mă întorc şi populez peisajul cu lucrurile si oamenii văzuti pe parcurs.

M.P.: Practic lucrările tale se nasc şi dintr-un soi de acumulare, vezi azi, vezi mîine, după aceea recompui anumite lucruri experimentate la un moment dat, lucruri care îţi oferă ţie mult.

Ş.S.: Compoziţiile mari sînt cele pe care le urmăresc o lungă perioadă de timp, strîng informaţii, imagini, scene care se repetă, după care le aglutinez pe toate. Urmăresc un loc şi ceea ce se întîmplă în el. De multe ori spaţiul în sine are o anumită energie prin felul în care e construit peisajul în sine. Nu e un peisaj plat, are o anumită verticală – straturi istorice. E un spaţiu care dă ceva, nu e doar o scenă ca la teatru.

M.P.: Rîdeam noi la un moment dat că pictura ta poate fi şi probă pentru poliţie. Am sentimentul că documentează foarte bine, nu neaparat cu acurateţea unei fotografii, ci recompune ceva ce noi cu toţii vedem în jurul nostru si recunoastem. Pictura ta ar putea să fie şi o mostră netăgăduită că s-a întîmplat ceva ce de fapt nici nu ştim dacă s-a întîmplat. Cît e de divers ceea ce vezi pe geam? Cit e de relevant?

Ş.S.: Eu sap la tranşee, pot vedea din mai multe unghiuri ce se întîmplă. Cum am tot timpul camera de fotografiat la mine ca să prind repede o scenă dacă e interesantă, sînt ca la pescuit sau ca un muncitor care sapă aceeaşi groapă mai adînc, tot mai adînc, pînă dă de o piatră şi iar mai sapă şi tot aşa. Mi-am format probabil o rutină în a privi ceea ce mă înconjoară. Şi mai ales că ştiu la ce să mă uit, mi-e uşor să înot în apele pe care le-am scos la suprafaţă. Dar lucrurile astea se întîmplă doar treptat. Acum fac această pictură cu scene multiple, nu ştiu care va fi pasul următor. Ştiu doar că va veni, nu pot stagna, mă plictisesc într-o formulă pe care tot eu am creat-o. Lucrurile curg firesc, ca şi experienţa privirii, la un moment dat vrei să investighezi altceva. Dar, pe de altă parte, nu pot să nu consum un spaţiu, îl urmaresc pana il înţeleg.

M.P.: Din punctul meu de vedere, tu eşti unul dintre artistii constanţi, schimbi organic, evoluezi; apariţia subiectelor multiple e un pas esenţial, bine aşezat. Nu a aparut peste noapte. Te apropii foarte mult de adevăr, în mod paradoxal, prin colajul situatiilor. Lucrările dinainte aveau ceva înrudit cu propaganda, acestea au ceva mult mai înrudit cu viaţa şi cu ce vedem în jur.

Ş.S.: Mă interesează realitatea. Viaţa reală îmi dă energie şi mă motivează. Pentru mine arta nu e un joc intelectual care face referire la el însuşi. E alt joc intelectual, conectat direct la priza realităţii, a vieţii imediate.

Landscape with clerk