|
Adrian Sângeorzan
ANATOMIA LUNII (Fragment)
1. Totdeauna am crezut că luna E legată de Pământ c-o sfoară La început mă uitam la cer cu mâna la ochi Pentru că cerul era dat la maximum Și stelele căzătoare lăsau în urmă un fel de funingine De care mama îmi spunea să mă feresc. Până luna apărea din nou peste dealuri Rotundă sau mâncată de molii Trecea vara întreagă. Tata mă tot măsura la ușă, Iar lemnul ușii ba se umplea de ramuri, ba de iarbă deasă Și nimeni nu mai știa dac-am crescut sau nu Oricum eu eram la datorie cu mâna streașină Și priveam cerul în care stelele Se înmulțeau ca mormolocii din baltă. Doar ea, luna rămânea aceeași Și-am înțeles singur că nu iese de niciunde Doar în sfoara aceea ce-o leagă de noi Credeam ca-ntr-o o rază de soare.
TIMPUL era un râu leneș de câmpie Ce nu se vărsa niciunde În care înecatul era interzis. Când am văzut primul mort bunica m-a mințit Și mi-a spus că odihna aceea cu mâinile pe piept Nu mă va ajunge niciodată din urmă Și de-am să mă-mpiedec cumva Voi învia cu siguranță cu toți cei morți Mă fereau să nu pricep că viața și moartea Sunt o luptă pe viață și pe moarte. Tata îmi mai trăgea câte-o bătaie Când veneam acasă noaptea târziu Pentru că pe vremea aceea se întuneca ca vara la Polul Nord Cât să-ți faci o rugăciune la repezeală Dar eu nu voiam să mă rog nimănui până nu mi se explica De ce e luna legată de pământ Si de ce sunt ridicați nopatea oamenii din sat Și duși la Canal și nu la Calea Lactee.
Când s-a întors acasă tata avea ulcer la suflet Și-mi spunea să mănânc încet și să mestec bine. Stalin murise dar mustața lui mai împroșca salivă Mama ne număra de zeci de ori pe zi Până ieșeam la numărătoare Și se rugau cu toții în bucătărie unde își mutaseră icoanele Care plângeau mai sărat, sau mai dulce, după cum se-ndurau sfinții. Bunica se ruga Fecioarei Maria să vină americanii. Bunicul asculta Vocea Americii la radio Și zicea că nu mai vine nimeni câteva sute de ani. Făcea vin, tăia câte-o găină ce se oua strâmb Și-mi spunea că dacă tot le-au luat pamântul A venit vremea s-o lăsăm mai moale cu lucrul, cu istoria Iar eu să fiu isteț și să mă fac popă Pentru că și cu Dumnezeu va fi la fel Și nu-i afacere mai bună decât predicatul în van Nunțile, botezurile și înmormântările. Străbunicii trăiau toți patru și aveau spre 2000 de ani Își pierduseră buletinele de pe vremea tătarilor Când și-au întors ceasurile ultima dată. Străbunica descânta în cărbuni și-și mai amintea Despre o Carte a Morții ce se transmitea prin coaja copacilor Până au tăiat pădurile. Străbunicul a murit la a treia încercare Cu toate decorațiile pe piept Eram lângă el, i-au pus o oglindă la gură Sufletul lui a aburit-o cât să-i zărim pe cei plecați de mult. Le-am făcut cu mâna. Pe vremea aceea viitorul încă exista Iar veștile mai circulau pe jos.
|