|
Paul Doru Mugur
BORTA VÎNTULUI, SĂLAȘUL ZMEILOR
Caută și vei găsi, necăutând vei fi găsit.
La început era departe, nepresimțită, acoperită de jocuri și povești, de chipul delicat al mamei, de imaginile colorate și de gustul de orez cu lapte al copilăriei.
Apoi, se apropiase, dar miile de pagini prăfuite și visele adolescenței impregnate de gustul marin al aventurii, de trupurile de foc ale femeilor și norii pufoși ai cerului de vară, o obliterau privirii.
Matur, vedeam uneori vântul clătinând imperceptibil foile înnegrite zilnic, aducând o notă străină glasului iubitei și întunecând culorile aurii ale sfintei icoane.
*
Acum, fața mi-e ridată și părul sur, ochii îmi lăcrimează de vântul care suflă fără opreliște prin bortă , încerc să-i mențin deschiși cât mai îndelung, însă curentul crește continuu în intensitate schimbându-și direcția. Se lasă seara pe înălțimi și contururile bortei s-au estompat.
Lumina-n suflet pâlpâie, când mai vioaie, când aproape stinsă, pălind treptat și amorțind în șuierul frigului care se insinuează implacabil din toate părțile.
Rătăcesc pe acest pisc smălțuit de razele lunii, poticnindu-mă la tot pasul, dar înaintez fără ezitare, sperând încă să aflu, înainte de căderea finală, sălașul zmeilor, borta vântului.
|