Paul Doru Mugur

                        Persistenţa memoriei

                        De unde nu-i nimic, nu poţi să iei,

                        Într-un coşmar te temi fără temei,

                        Ce-i gol mai poate fi umplut,

                        Cel plin o ia de la-nceput,

                        În jocul sorţii suntem frunze-n vânt,

                        Dorinţa-ndoaie sufletul plăpând,

                        Dacă-a fi viu înseamnă-a fi legat,

                        Eu mort mă vreau, de moarte liberat,

                        Cum ochii minţii tale îţi sunt clari,

                        Există vidul doar când îl compari.

                        De unde nu-i nimic, nu poţi să iei,

                        Doar curăţit întrezări-vei calea,

                        Aceasta-i legea: fii printre acei,

                        Care pierzând un strop, câştigă marea.

                        Într-un coşmar te temi fără temei,

                        Uitarea plăsmuieşte o nouă lume

                        Şi frica zămisleşte dumnezei,

                        Orgoliul, lanţuri pentru raţiune.

                        Ce-i gol mai poate fi umplut,

                        Cel simplu-îmbracă orice forme,

                        Nou nume are-un nou născut,

                        Lumina nu admite borne.

                        Cel plin o ia de la-nceput,

                        E timpul de iluzie tors,

                        În toamnă cade orice fruct,

                        Spre-a fi pământului întors.

                        În jocul sorţii suntem frunze-n vânt,

                        Destinul ne azvârle ca pe-un zar,

                        Te limitează gându-ţi, alegând,

                        Ţi-eşti ţie însuţi piatră de hotar.

                        Dorinţa-ndoaie sufletul plăpând,

                        Pasiunea-ntinde umede capcane,

                        Eroare repetată rând pe rând,

                        De generaţii de speranţe vane.

Dacă-a fi viu înseamnă-a fi legat,

                        De este viaţa vis neîntrerupt,

                        De ce mereu atâţia-au pregetat

                        Şi fără teamă pragu-i n-au trecut?

                        Eu mort mă vreau de moarte liberat,

                        Prin moarte, morţii nemaidându-i vamă,

                        În inima luminii suspendat,

                        Nimicul sau întregul sunt de-o seamă.

                        Cum ochii minţii tale iţi sunt clari,

                        Vezi hora gândurilor: cerc de foc,

                        La margine ajungi, dincolo sari,

                        Crezi c-ai trecut, dar te-ai întors la loc.

                        Există vidul doar când îl compari,

                        Un alt acelaşi soare-apune-n zori,

                        Credinţe seci sau vise, vorbe mari,

                        Vor cântări la fel, de le măsori.

                        Există vidul doar când îl compari,

                        Cum ochii minţii tale îţi sunt clari,

                        Eu mort mă vreau de moarte liberat,

                        Dacă-a fi viu înseamnă-a fi legat,

                        Dorinţa-ndoaie sufletul plăpând,

                        În jocul sorţii suntem frunze-n vânt,

                        Cel plin o ia de la-nceput,

                        Ce-i gol mai poate fi umplut,

                        Într-un coşmar te temi fără temei,

                        De unde nu-i, nimic nu poţi să iei.