Mugur Grosu

viaţa mea - revăzută şi adăugită

mă gândeam azi, pe când fierbea cafeaua, să scriu o carte

care se va numi chiar aşa: viaţa mea - ediţie revăzută şi adăugită

sau nu, prea e cusută, fără ediţie. revăzută şi adăugită, atât.

am s-o scriu cândva, da, îmi fac eu timp pentru asta,

cumva.

şi flacăra aia albastră, la naiba, parcă rânjea sub ibric

că parcă nu, n-o voi scrie, ci iar va veni cineva

să imi spună io am scris asta, cu mult, cu mult înainte

iar eu degeaba mă voi sufoca să-i explic că n-are cum

că dă-l încolo de titlu, l-o fi scris el deja, cineva, însă viaţa

chiar ea, însăşi viaţa,

doar n-am trăit-o degeaba,

degeaba

voi zice c-asa şi pe dincolo, c-oi fi unic şi eu

în ceva, în felul meu inimitabil de-a da în gropi,

măcar asta, e ceva,

o fi ceva

în succesiunea faptelor, mistica gafelor,

habar n-am, nu-i doar titlul, nu despre asta-i vorba,

titlu-i doar aşa, o reclamă, o glumă,

un giumbuşliuc, o tumbă să mascăm drama cea uriaşă,

un fond de ten, o cută peste pata de pipi, un fard

iscusit peste cearcăna ce-alungă clienţii din prima

pagină. de-aia ni se dau nume, iar noi

muncim toată viaţa la ele, de mici

şurubărim, avem mare grijă la ele,

să crească mari şi să zboare

din floare-n floare,

câteva s-or întoarce, vor aduce clienţi,

care s-or osteni să se uite în noi, să ne frunzărească

trăgând cu ochiul direct la final, fireşte. de-aia

muncim la ele mai mult, dacă bulim titlul

putrezim anonimi prin depozite. la asta lucrăm,

aoleu, să nu se strice, aoleu, să nu-l fure alţii,

aoleu, să-l mai ştergem de praf, aoleu,

s-a oxidat, s-a stricat,

să-l mai dăm cu parfum că pute!

investim în el, îi adunăm capital, la asta

lucrăm cel mai mult, el ne dă papa, el va munci

când dormim, el ne va

supravieţui cu succes. el e peste tot,

uber alles!

el e doctor honoris causa, el ia premiulnobel,

el e pe toate diplomele, amenzile,

el e chemat în instanţe, la el vin florile

chiar şi la cruce.

iar eu, bucata asta de carne, atârn jegos, puturos, la umbra lui aurie,

ascuns, neras, neimportant în pielea mea goală, râncedă.

dispensabil.

fără el aş intra imediat la cuptor, n-am nimic. e bun titlul,

e bun, mă-ncurajam eu, aşadar, deşi îndoiala

băgase deja o gheară, vărsase cafeaua deja,

şi-o varsăse aşa, clocotită, drept acolo,

sub carne,

în inimă.

atât îţi trebuie,

o cât de mică-ndoială de sine, îti piere

tot cheful. acum opt ani lucram tot aici,

tot la prima pagină, de emoţie

înţepenise o clipă şi inima: mi-a trecut

prin faţa ochilor, ca o gazelă de-azur

un titlu enorm, pentru viaţa-mi enormă:

mugur grosu - opere cumplite.

am băgat, iute, vreo patru pagini,

eram mai harnic pe-atunci,

mai zglobiu, aveam tot romanul în faţă

deşi de la pagina cinci mi s-a făcut brusc

ruşine.

lehamite. nu mai ştiu. dă-l încolo, las’ să mai treacă un timp

să-mi dau seama.

şi-acum câteva luni, vine unul la mine, georgică,

mare brand, mare poet de succes

la gagici (aşa spune) şi-mi zice: man, gata, mi-am găsit titlu, frate,

o să-i zic opere cumplite. deci s-a terminat

şi cu asta. e luat. aşa va veni careva

şi la viaţa mea – îmi pare rău,

s-a citit, s-a fumat. dar mai bagă.

tot aşa, mai hazliu. la haz te pricepi

cel mai bine.

e bine.

de-o viaţă bag numai titluri. n-am eu numele

pe multe diplome,

aveam una de bac şi-am pierdut-o. dar titluri, ohooo,

am scris la titluri, în gând mai ales,

c-aş putea umple o carte

numai cu ele. da’ groasă

ştiu şi ce titlu să-i pun,

ieri mi-a venit, cam cu o oră înainte să urc

în autobuz, mi-am notat şi-n carnet, să nu-l scap.

era bun:

se poartă retro. îmbătrâniţi cu 30 de ani. acum.

n-am să explic acum de ce-i bun, deşi am câţiva amici

importanţi,

care-ar graseia imediat că-i anecdotic, că nu ştiu ce.

important e că titlu ăsta

îmi trecuse şi el ca gazela, prin faţa ochilor,

fără nici un motiv,

şi simpla trecere

a acestei gazele care-ţi sparge parbrizul

e-un prilej serios de meditaţie.

încă nu meditam,

vreau să spun serios,

doar notam

înfrigurat

peisajul.

spun asta, pentru că toate faptele următoare

mi-au dat frisoane,

nu s-a-ntâmplat mare lucru,

dar în ce-am notat eu, acolo,

erau deja nişte iţe

bizare, cumva, cu ce-avea să se-ntâmple.

copiez acum din caiet:

ciudat, nu? a plecat si nu mai vine. aici

mă minunam de gazelă.

apoi.

nişte bile de biliard, asta suntem.

aici iar m-am mirat. şi m-am simţit dator să explic:

prea m-am dus drept spre bila neagră!

am fost şi mai pedant, comentând:

cine ţine tacul? rămâne de văzut.

mai jos, deja reformulam.

simţeam o pasă poetică:

organizati in triunghi şi coloraţi in priviri,

stăm în aşteptarea tacului.

deja se porcărea treaba, se dilua gazela de tot,

pierdeam esenţa trecerii ei, îmi fugea

dintre pixeli, aşa că notam furibund:

bila roşie mă bagă în colţ. mă aştept la un impuls rotativ, să ajung mai aproape de albă. şi-apoi s-o trag spre gaura potrivită. dar foarte rar, mult prea rar cădem câte doi în acelaşi timp în aceeaşi gaură.

aici o ambiguizasem de tot. nu mai ştiam ce se-ntâmplă

deja eram prea atent la forma

cuvintelor. şi nu era bună. dar iată

ce s-a-ntâmplat

la scurt timp

după asta.

prins de fuga gazelei, întârziam

la o întâlnire cu danga. puteam recupera 5 minute

dacă luam autobuzul o staţie.

am fugit după el şi l-am prins. am urcat.

ceva ca o ameninţare înlocuia aerul.

am vazut trei jandarmi prăbuşiţi. o duduie erectă.

suspectă. care umfla un palton. am scos un bilet l-am băgat

în fantă, am tras. eram antrenat. ştiam mişcările. eram liniştit

în privinţa asta.

relaxat

ca o hârtie de muşte spre care paltonul a şi pornit glonţ. ştiam.

stam cu faţa la geam şi-i zâmbeam doar în gând. noapte bună.

nu ştiu ce mai venea, doar văzuse. totuşi mi l-a cerut.

n-am privit-o în ochi, l-am scos cu două degete. i l-am dat.

şi-atunci a strigat: SUNT OPT GĂURI!

imposibil. mă aplec şi da, vedeam şi eu tot opt găuri.

imposibil.m-am uitat iar. patru găuri

imposibil, erau identice, dar dispuse niţel alături,

imposibil, de două ori câte patru, altele, deşi simetrice.

ştiam ce se-ntâmplă. perforasem capătul folosit. au.

aveam două probleme. una aşa, de natură plastică,

de frumuseţea spurcată a acelei potrvieli uimitoare,

ah, am uitat fereastra deschisă

la messenger

- heeei

- garda de noapte?

- hehe, credeam ca nu esti. yeap… m’am strans la bordei. ce se mai intampla?

- pai sunt si nu sunt, hm.n-am dormit inca. si mi se-ntampla chestii

- fug sa’mi fac o cafea

- acum scriam despre. fa-ti!

- ihi. sa’mi zici despre ce scrii

- de cate ori bag insomnii prelungite se-ntampla chestii. despre asta scriu. chestii.

le ştiţi pe coropişniţele alea, n-a fost loc de discutii.

n-aveam nici măcar acte. şi doar când vedeam jandarmi

mi se făcea rău. doar ce terminasem procesul

cu ei. ieri primisem sentinţa. era de bine. dar acum nu mai era

chiar aşa: revenisem în joc. scos din gaură şi pus iar pe masa

verde. acum pândeam tacul. urma să lovească

precis, să mă trimită precis

fix în gaură. n-aveam nici măcar acte.

aveam totuşi banii la mine. pe toţi.

nu prea mulţi, cam cât rămăseră

din luna asta

după ce m-am întors din buzău. 48 de roni.

amenda era 50. dacă

plăteam pe loc.

nu puteam.

îmi lipseau 2 ronişori să fac asta.

de la cine să cer.

altfel plăteam dublu,

dacă m-ar fi lăsat să plec.

nu mă putea lăsa, fără acte.

şi aia mi le tot cerea.

jandarmul se tot ridica.

dar cât se poate ridica un jandarm?

pân-la cer.

eram ca un burete de ud

şi el va şterge tot cerul

cu mine!

doar ce terminasem procesul

ieri primisem sentinţa.

scăpasem.

am mai spus asta.

cred că mă obsedează.

deci am vrut să plătesc.

dar mai aveam nevoie de roni.

de 2 roni.

atât era distanţa de la mine la uşă.

deja o blocaseră.

mi-au cerut iarăşi actele.

le-am spus că nu le am.

totuşi mai căutaţi-le.

totuşi nu le-am găsit.

am scos toţi banii,

i-am desfăcut pe genunchi.

era ceva obsen acolo.

ca o fustă de Barbie peste cracii mei desfăcuţi.

hai, acum defloraţi-mă. aşa m-au fixat în poziţie.

i-am numărat rar, sub ochii lor, nu ieşeau.

totuşi mai căutaţi.

totuşi căutaţi-mă dumneavoastră.

cum să vă caut eu, nu se poate.

mai căutaţi.

mai caut de vreo trei zile, doamnă,

că mai am până la salariu

şi n-am.

aşa deci. făceam conversaţie. era bine. acum

putea să mă şi împrumute, dacă ne-mprieteneam

poate ieşea şi vreo scenă fierbinte. paltonul

şi-a scos sufletul la aerisit: lasă că pun eu restul.

dă-i încoa.

vai,

sunteti generoasă!

lăsaţi.

ne străduim să lăsăm,

dar 480 de roni

se cam ataşează de tine

după ce-aţi petrecut atâta timp împreună

aţi tras unul de altul până acum,

v-aţi strâns unul în altul de frig,

v-aţi abţinut de la toate ispitele,

ca orice ultimă mare iubire

dar viaţa e crudă, da

semnaţi aici.

aşa.

luaţi asta.

e valabilă până la 11 noaptea.

nu mai trebuie să perforaţi.

luaţi şi biletul,

mai are un capăt bun.

vă doresc o zi bună.

o zi bună?

o viaţă bună n-aveţi?

că nu vă costă mai mult

decât ziua

iar din azi

oricum n-a mai rămas mare lucru

dacă mâine, oh, poimâine

s-ar mai putea îmtâmpla

atâtea. urăsc întâmplările. cred că

m-aş descurca

fără ele. ce se-ntâmplă,

ăsta-i refenul cumplit

al vieţii mele, totuşi să nu cârâim,

totuşi.

am avut şi noroc,

totuşi.

controloarea mi-a făcut cinste

putea să mă umfle jandarmul

să mă ducă la secţie,

să-mi afle datele, să-mi trimită amenda acasă,

să mă enervez iar, din nu ştiu ce vorbă de-a sa

ştiu ei cum să-ţi scoată iar trauma

la vorbitor,

acum plăteam triplu,

aşa că am scăpat ieftin,

ba chiar farmecul meu personal,

cred că da,

mi-a adus un discount de 4,5%.

sau poate mărinimia ei, poate asta.

că ea părea aşa mândră.

paltonul era mândru de ea.

ah, fereastra

- gata. ce chestii? auzi, da’ de cand nu te’ai dormit?

- pai. nu mai stiu. ce zi e azi?

- pai, e miercuri. deja joi.

- aha. miercuri spre joi. ieri a fost marti spre miercuri. am dormit ceva luni spre marti cred. da nu mai stiu exact.

- meritzi bataie. nu mai recuperezi neuronii aia care se pierd cu insomnii de felul asta

- bai, de cate ori fac nopti albe mi se-ntampla faze sefe. e un drog ieftin, hehe

- mie mi’e frica sa dorm in ultima vreme. visez niste chestii care ma trezesc brusc. somn de schzoida

gata, n-am să mai ies din casă.

5 zile, până la salar măcar.

ţigări n-am cu ce lua,

nimic fascinant, sau măcar

serios care să mă scoată

din casă. arunc cheia pe geam,

arunc cheia pe geam şi meditez dracului

să aflu ce se întâmplă.

ce se întâmplă.

ce se întâmplă.

încă mă preocupă asta.

rostesc asta în cap

ca un obsedat.

asta-i obsesia, ăsta

e subiectul principal,

deşi acum,

în clipa asta de fapt,

în loc să meditez, cum mă lăudam,

mă oftic.

mă oftic că băgasem bilet. totuşi.

pentru o staţie.

totuşi?

eu care merg de fiecare dată pe jos

sau sunt dus de prietenii cu maşina

doar să fiu dus undeva

şi adus

să fiu viu

să confirm zi de zi asta

că nu-s doar un titlu pe-o carte, două trei

poate patru, dacă nu schimbă iar ţone placa

şi-o diplomă de bac pierdută

o, prin geam văzusem maşina

doar câţiva centimetri de roni să trec dincolo

într-o fiară de mercedes din care suna

şi suna

mă suna şi eu număram bani,

mă suna şi-mi căutam actele,

mă suna şi eu făceam conversaţie

ferindu-mi ochii doar de jandarm

încă am coşmaruri cu asta

încă mă ard în somn alea 40 de minute

în care-am fiert între ăia

în dubă

îmbrăcat într-o mantie mov

ca o curvă isteerică

şi cu două palme albastre

de la lucrarea lui sandu vklvsk

orcium nu prea dorm

da, fără identitate,

eşti un roman fără titlu.

ţi-o furi.

mişto ar fi taman invers.

încă visez la asta.

am să fug într-o zi

am să arunc tot

toate actele

şi-o s-o iau de la capăt

ai grijă, spunea sorin,

ai grijă

că s-ar putea

să cazi într-o mare mai mare

a singurătăţii

am grijă

frica are grijă de mine

n-am curaj

încă lucrez la asta,

de fapt,

tot la titlu.

de fapt.

deocamdată.

deci ce mi-am notat în el

cu puţin înainte de autobuz

doar din cauza asta, a ciudatei maimuţe,

gazele,

întârziasem şi-am zis să recuperez

cele 5 minute.

ce-a fost acolo?

ce s-a-ntâmplat???

de fapt?

m-am holbat în carnet. mi-a sărit mai întâi în ochi

asta: cine ţine tacul?

pare un semn, ce-i drept.

semnele enervează

şi bucură totodat:

e ceva acolo, trebuie că ceva important

se-ntâmplase

în viaţa mea.

dar cine să-şi bată capul?

sau ce. uite ce

mai notasem:

că prea am luat-o drept spre bila neagră.

şi, niţel mai târziu, belea.

mă enervează chestiile astea

care-mi trec prin cap,

chiar acum,

aşa,

surde.

înainte de-a se petrece ceva.

mă enerveazzzzzzză

că-n ultima vreme,

gazelele astea

pe care, pe când scriam poezii

(eram mândru de asta)

le numeam inspiraţie.

oh!

nu-mi sunt de nici un folos,

mai ales,

nu sunt de folos nimănui.

ce se-ntâmplă, de fapt?

doar o stare de nelinişte

înainte să se întample.

când am coborât din auto

mă simţeam aşa de ciudat.

lefter şi prostit în faţă

de o mare porceală de accidente multiple.

nici măcar nu mai poţi

să te întristezi

la de-astea

sunt prea grosolane,

să mor io!

aşa că şi acum

râd

de cretinătatea asta

- ce cretinătate! asta repet, de câteva minute. de ce nu-mi iese din cap?

- pentru ca, probabil, o vezi simptomatică

- mă întreb dacă e ceva de gândit sau doar de râs ca la o mare porceală

- e o poveste aşa de grosolană, încat ai putea s-o scrii în roman

culmea e

că întârziasem pentru că notasem povestea cu bilele

care nu cad în aceeaşi gaură simultan

şi primul lucru care mi-a trecut prin minte

când mă holbam la alea 4 găuri picate fix pe lângă celelalte 4 găuri,

altfel simetrice,

a fost bănuialaaaaa, a fost că poate,

s-ar fi putut

să se nimerească

în aceeaşi gaură

dacă tot s-a nimerit

aceeaşi combinaţie.

ce probabilitate era

(ah, da, am zis urâtul cuvânt)

ce conclav de mici accidente se putea strânge,

ce de piese se puteau potrivi aşa de fix încât să iasă greşit

să iau troleul pentru o staţie,

să-l nimeresc pe cel cu jandarmi şi controlor inclus,

să bag biletul greşit,

cu partea perforată în jos,

şi să fie aceeaşi combinaţie

astfel încât, dacă nu perforam,

să fi scăpat cu faţa curată,

pentru că se nimereau combinaţiile,

dar să din lanţul de potriveli

să lipseacă asta

cu gaura fix peste cealaltă

gaură.

taman la câteva minute

după ce notasem, ca un tâmpit,

n-aveam nici un motiv,

(parcă trebuia să fac asta doar ca să prind autobuzul acela,

deja încep să treduc mult, ştiu,

dar mă obsedează asta, asta mă preocupă acum,

ţineam să subliniez asta

până vă enervaţi şi voi,

poate aşa

ne vom întreba cu toţii în cor

ce se întâmplă, de fapt?

ce se întâmplă?

şi poate-aşa,

poate doar aşa

va cădea

de undeva

un răspuns

ca o stea

sau ca mărul

lui newton)

discutam cândva pe o temă asemănătoare

cu cu alex mincu, da, fi-su lui marin mincu,

foarte tare şi el,

doar că nu la literatură, ci-n fizică,

cred că era şi mircea cu noi

mircea ţuglea

(da, cel ce-a scris o carte

care se numea mircea ţuglea

titlul ne preocupă, e clar că asta

e lucrarea principală,

v-am spus deja asta, ştiu, mă repet,

mi-aş dori să vă obsedeze niţel şi pe voi asta

pentru că şi el şi tu şi eu ne-ntrebăm

separat

poate prea separat

ce se-ntâmplă

fiecare cu vieţişoara lui scumpă

lucrăm la coperţile ei,

îi cucerim titluri noi

universale

gândim local, futem global

ăstai hitul

titlul

hitul

am o piesă tare cu titlul ăsta

un hit, clar,

de gogol bordello,

bun şi ăsta,

uşor de reţinut,

gogol

părea luat, teoretic,

bordello ce să mai spun

toţi aveam un loc special

în minte

era pregătit pentru el,

dormea prin adeneuri

acum le-a făcut cineva combinaţia

i-a cununat. nu ştiu ce să zic

cred că-i bine

peste vreo 200 de ani

o să vină altul aşa,

cam ca mine, după o insomnie continuă de trei zile

şi nu ştiu care gazelă

îi va sufla în urechi

numele meu,

care nu-i doar al meu,

evident,

lângă care va lipi o prostie,

tot ceva dintre alea şapte păcate,

ceva gen grosu criminello

sună drăguţ,

e şi asta o chestie)

şi nu ştiu care dintre noi

(eu aş zice că eu, mircea ar spune că mircea

fiecare atent, foarte atent

la ce se întâmplă cu titlul) l-a întrebat pe alex

ca fizician ce era, mai intim cu universul,

l-am întrebat dacă, aşa, teoretic,

există probabilitatea ca undeva,

în alt timp, altă galaxie, să existe la un moment dat

o masă identică şi trei tipi la ea, cu aceleaşi beri în faţă,

care să se-ntrebe exact acelaşi lucru,

dacă există o probabilitate ca alţii ca ei

să fie fix în situaţia asta.

şi alex ne-a aruncat

zâmbetul ala de napoleon relansat

pe orbită, a strivit o ţigară şi-a zis sec

sigur că da, există

o probabilitate, dar una

foarte foarte

foarte

foarte

(şi-aici aş umple o carte doar cu foarte foarte foarte)

mică.

am râs noi ce-am râs, iar acum

mă gândesc la asta.

există

chiar si aceea ca eu şi cu tine

care citeşti acum asta

tâmpenia sta

să repetăm undeva

o formulă

într-o altă situaţie, de-o diferenţă infimă,

la naiba.

şi altcineva,

chiar în clipa asta

să spună

fix acum

maionză!

aşa, cu un e lipsă.

- poezie, hehe

- veri interesting

şi eu încă bâigui că era

totuşi

o probabilitate

mică, ce-i drept,

foarte la puterea foarte

mică

să se fi nimerit măcar dracului

toate găurile

fix la fel

dar atunci

n-am fi stiut niciodată, asta, nu?

că s-ar fi întâmplat asta.

atunci

ce s-ar fi întâmplat, de fapt?

pentru că, potrivindu-se

la marele fix

la pizda buburuzei,

aş fi ratat marea întâmplare,

marea porceală a potrivelilor

aşa aşa cum trec poate zilnic, minutic,

pe lângă o mulţime de minuni anonime

secrete

pe lângă toate

celelalte,

de fapt.

nu cumva momentele noastre banale

din viaţă

sunt alea care implică eforturi excepţionale

pentru ca toate găurile

să se potrivească la fix?

- ma rog, te-am obosit

- nu, m-am inviorat de fapt. pe mine ma obseda potrivirea in sens invers. cea de luni

- luni?

- cand era extrem de improbabil sa nimeresc toate bilele. ti-am povestit. am agatat microbuzul din mers. 30 de secunde mai tarziu s-ar fi schimbat semaforul in verde. si as fi ajuns mai tarziu o ora si jumatate in buc si s-ar fi declansat in lant o alta serie de accidente

- ma-ngirjoreaza ceva. ca astea se-ntampla fara ca eu sau tu sa avem alta importanta in toata sarada decat are o bila care-i prinsa-ntr-o ecuatie colectiva pe masa de biliad. ma-ngrijoreaza asta. ma doare eul! ma-nngrijoreaza. pamantul asta pe care-s mereu atatea bile albe si negre, atatia baieti si atatea fete. si fiecare nastere, de baiat sau fata, e prinsa-ntr-o ecuatie colectiva astfel incat in orice clipa balanta sta dreapta intre baieti si fete

- da frate..

- …pe toata suprafata planetei

- uneori ai impresia ca esti un spectator a ceea ce ti se intampla si ca n-a depins de tine c-ai fost aruncat in varful piramidei sau ca te-ai impiedicat si-ai ajuns in groapa cu lei. cu toata cultura occidentala a egoului si a mitului “prin noi insine”. in fine… am mers cam departe

- cam asta-i ideea da. dar cum, cum poti sa te gandesti la asta. cum. cu ce unelte umbli la viata ta. e viata ta, totusi. how is your life… today.. cum sa fie, stau cu bata in san intre gand si delir. care-i granita

- granita e de fapt o conventie a normalitatii. nici intre nebunie si normalitate psihica nu exista o granita clara. geniul e o anomalie. (auzi ce delireaza aici comentatorii la meciul real steaua… cica e o probabilitate ca steaua sa castige.

- hehe…

- o caricatura de-a lu mardale: gigi catre d-zeu, asezat comod pe un norishor: “cu realul n-are rost sa ma ajuti dar ce voiam sa te intreb:… n-ai cumva niste terenuri de vanzare p-aici?”

- da’ se misca biiineeee, surprinzator de bine!!!

- vad vad.

- reaua steala!!!!!!

- daca castiga steaua gata: gigi becali presedinte. sau il trimite base comisar european responsabil cu piaru’ intergalactic

-ooooooooooooool

-aaaaaaaaaaah

- ooooooooooooooooooooooooooooooooffffff

- in-cre-di-bil

-ce rataaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaare

cacat

înapoi la ratarea noastră.

am 33 de ani, vârsta cri(s)tică

n-am citit nici o carte de patapievici, ştiu, urât

urât din partea mea,

recunosc,

dar ca o grămadă de oameni ştiu şi eu

titlul ăsta,

toată lumea vorbeşte,

eu niciodată n-am timp să vorbesc cu mine

de mine

deşi ce efort s-a făcut până aici, ce efoooooort

mi-au dat şi-un nume

să-l port de mic, să-l sucesc ca pe-un bonsai,

să taie suflarea de cum îl vezi în vitrină,

uite-aici au dat-o-n bară ai mei,

ce-o fi fost în mintea alor tăi, zicea proful

de istorie (avea deci relaţii mai intime

decât mine cu timpul) ce-o să faci tu

la bătrâneţe cu numele tău, mugureeeel,

aşa pesimişti au fost, s-au gândit că n-apuci şi tu

66 de ani? nu cu mult mai încolo, la 16 ani,

făceam prima operaţie estetică

de nume. la debut în revista urbei cineva

i-a scurtat niţel nasul. mugur. aşa.

sigur că da. sună bine. parcă nu mai e

de ruşine. uite la veronica a. cara. de ce a?

să nu-i fie nici ei de ruşine. că doar un nume avem.

să sune măcar mai de soi.

cara, ooo, carina. aşa

i-a spus soră-mea primei sale fete.

celălat, numele de familie, era gheorghe.

suna prea din pădure aşa,

acum sună diafan, sună bine.

carina gheorghe. aşa că nici eu

nu mă plâng. iar mugur grosu

are-o simetrie secretă faină.

sună a brand, clar. de două ori câte două silabe

de două ori câte două găuri

alăturate. murmurati si voi:

coca cola. mugur grosu.

yoko ono. mugur grosu.

elvis presley. mugur grosu.

sorin dinco.mugur grosu.

marius ianus. mugur grosu.

mugur grosu. mugur grosu

viguros, dar aşa delicaaaat,

masculin, dar cu sentimentul la piept,

încărcat,

gata să tragă cu el

în tot ce se-ntâmplă

(va urma, va adăuga)